Întoarcere executare. Decizia nr. 595/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 595/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 4893/317/2012/a1

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 595/2013

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE :G. R.

Judecător V. N.

Judecător M. T.

Grefier: E. L. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare S. de A. Active Feroviare S.A.A.F. S.A împotriva încheierii de suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea 85/2006, din data de 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – Cărbunești în dosarul nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta contestatoare consilier juridic Rafan M. D. lipsă fiind intimata ..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind cereri de formulat constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților.

Consilier juridic Rafan M. D. pentru recurenta contestatoare a expus motivele de recurs și a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii de suspendare și să se dispună continuarea judecății.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față

Prin încheierea din ședința publică din data de 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – Cărbunești în dosarul nr._ 12 s-a dispus în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, suspendarea judecarii cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S. DE A. ACTIVE FEROVIARE ,,S.A.A.F." S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, și pe pârâta S.C. T. S.A. B., cu sediul în B., . E, jud. B..

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs recurenta contestatoare criticând-o pentru nelegalitate . A invocat în motivele de recurs că recurenta are calitatea de debitor față de . și nu de creditor, prin urmare dispozițiilor art. 36 din Legea 85/2006 nu sunt incidente în cauză.

Reanalizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din încheierea din Camera de consiliu din data de 29.05.2012, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, instanța constată că pârâta . este în insolvență, fiind deschisă procedura generală a insolvenței și desemnat administratorul judiciar provizoriu.

Art.36 din Legea 85/2006, arată că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.” Instanța reține că acest text conține o normă imperativă, de ordine publică, care vizează toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare, fără a face distincție în funcție de data înregistrării acțiunii, respectiv dacă acțiunile au fost înregistrate înainte sau după deschiderea procedurii insolvenței, iar efectul suspensiv se produce de la pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii și nu de la data înregistrării cererii introductive.

În raport de obiectul cauzei, respectiv obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 9.234.442,06 lei, pe calea întoarcerii de executare, instanța constată că acțiunea reclamantei este o acțiune pentru realizarea unei creanțe pe care aceasta consideră că o are în raport cu pârâta - debitoare aflata în insolvență, astfel că sub acest aspect criticile formulate de către recurentă sunt nefondate, fiind fără relevanță notificarea înaintată de Casa de Insolvență Transilvania Filiala B. – SPRL administrator judiciar al ..

În ceea ce privește susținerea reclamantei, potrivit căreia creanța sa nu este constatată printr-un titlu, deci sunt inaplicabile disp art.36 din Legea 85/2006, instanța apreciază că aceasta nu poate fi reținută, întrucât reclamanta poate formula cerere de admitere a creanței, chiar daca aceasta nu este stabilită printr-un titlu, văzând în acest sens disp. art.64 alin.3 din Legea 85/2006, potrivit cărora “cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.”

În același sens, reține instanța că cererile vor fi verificate de administratorul judiciar, iar judecătorul sindic va decide asupra oricărei contestații împotriva calculului făcut de administrator pentru astfel de creanțe, potrivit art. 69 din aceeași lege, creditorii putând formula contestații cu privire la creanțele si drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabloul preliminar de creanțe, conform art. 73 din Legea insolvenței.

Legiuitorul a prevăzut astfel o procedură specială în care să se urmărească valorificarea drepturilor împotriva unei societăți comerciale aflate în insolvență, procedură reglementată de Legea 85/2006 - legea insolvenței -, într-o atare situație aflându-se și pârâta S.C. T. S.A. B..

Față de aceste considerente în temeiul art. 312 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta contestatoare S. de A. Active Feroviare S.A.A.F. S.A împotriva încheierii de suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea 85/2006 din data de 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – Cărbunești în dosarul nr._ 12.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

G. R.

Judecător,

V. N.

Judecător,

M. T.

Grefier,

E. L. B.

Red M.T/teh O.V

2 ex / 06.03.2013

J.f. L.M.P

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 595/2013. Tribunalul GORJ