Fond funciar. Hotărâre din 12-03-2013, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 691/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 663
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător G. R.
Judecător V. N.
Grefier E. C.
Pe rol se află judecarea recursului civil declarat de recurentul- reclamant B. P. împotriva sentinței civile nr._/04.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. A. H. și intimatele C. L. de fond funciar R. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant B. P. personal și asistat de avocat V. F., intimata pârâtă D. A. H. a fost reprezentată de avocat G. M. L., lipsă fiind intimatele C. L. de fond funciar R. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat V. F., pentru recurentul reclamant B. P., a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului ales al intimatei pârâtei, D. A. H., respectiv avocat G. M. L., întrucât atât la fila 14 din prezentul dosar, cât și la fila 100 din dosarul instanței de fond, se află împuternicirile avocațiale ale apărătorului ales al intimatei pârâtei D. A. H., împuterniciri în care nu se află menționat și identificat numărul dosarului în care se pretinde că se asigură asistență juridică, iar față de rigorile Legii nr.51/1995, aceasta nu poate fi presupusă, iar împuternicirea nu este semnată de către client/reprezentant, astfel că se impune refacerea procedurii de citare cu pârâta la domiciliul său din Canada, iar în situația în care acesta are cunoștință de intervenirea unei schimbări de domiciliu al acesteia, să i se pună în vedere de către instanță să-l comunice la dosar în condițiile art. 98 C.pr.civ. și, totodată, având în vedere că se susține de către apărătorul intimatei că s-a încheiat contract de asistență juridică la data de 29.01.2013 cu intimata pârâtă D. A. H., să i se pună în vedere acestuia să facă dovada calității de reprezentant legal, în condițiile art.161 Cpr.civ. și să prezinte originalul înscrisului autentificat și semnat de către intimata pârâtă. Arată că această excepție a formulat-o și în scris, depunând la dosar 4 exemplare, pentru a fi comunicate celorlalte părți din litigiu.
Instanța comunică reprezentantului intimatei pârâte D. Arian H., un exemplar cu privire la excepția invocată și pune în discuție această excepție.
Avocat V. F., pentru recurentul reclamant, a solicitat admiterea excepției pentru motivele expuse oral și în scris.
Avocat G. M. L., pentru intimata pârâtă D. A. H., a solicitat respingerea excepției invocate de apărătorul recurentului reclamant, întrucât are calitate de reprezentant, arătând că a eliberat aceste împuterniciri în baza unui contract de asistență juridică încheiat cu intimata pârâtă la data de 29.01.2013. Apreciază că atât timp cât s-a depus împuternicirea avocațială în dosarul prezent nu poate fi pusă la îndoială convenția părților asupra mandatului primit.
Tribunalul respinge excepția lipsei calității de reprezentant convențional a domnului avocat G. M. L., excepție invocată de apărătorul recurentului reclamant B. P.. Instanța are în vedere că mandatarul avocat a depus la dosar împuternicirea avocațială, înscris ce dovedește existența contractului de mandat dintre părțile convenției în condițiile legii nr. 51/1995, cu modificările ulterioare. Înscrisul în cauză este unul sub semnătură privată, întocmirea acestuia fiind o condiție ad probationem nu ad validitatem. De asemenea, că lipsa nr. de dosar pe împuternicire nu înlătură calitatea de mandatar, fiind acoperită prin începerea executării convenției de mandat ca urmare a prezenței la proces a avocatului ales de parte.
Avocat V. F. a solicitat emiterea unei adrese către Primăria R. pentru a comunica toate fotocopiile actelor de stare civilă existente la filele 94-99 din dosarul de fond, arătând că pentru înscrisul aflat la fila 96 lipsește încheierea de legalizare.
Avocat G. M. L. a arătat că se opune acestei cereri, întrucât această cerere se putea formula la instanța de fond și nicidecum în recurs având în vedere dispozițiile art. 305 Cpciv.
Tribunalul respinge cererea formulată de apărătorul recurentului reclamant cu privire la emiterea unei adrese către Primăria R., art. 305 C.p.civ. permițând instanței să administreze probe cu înscrisuri pe care părțile sunt datoare să le înfățișeze instanței de judecată, în condițiile în care nu s-a invocat vreo imposibilitate de procurare a acestora ca urmare a faptei unui terț, inclusiv din partea unei autorități a statului care să justifice intervenția coercitivă a instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat V. F., pentru recurentul reclamant B. P., a solicitat admiterea recursului pentru motivele expuse în scris pe larg, să se constate că titlurile de proprietate au fost emise în mod greșit pe numele pârâtei.
Avocat G. M. L., pentru intimata pârâtă D. A. H., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că s-a făcut dovada că pârâta este moștenitoare clasa I, îndepărtând astfel orice moștenitor cum ar fi recurentul reclamant B. P., invocând dispozițiile art.8 coroborate cu dispozițiile art.13 alin.2 din Legea 18/1991 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii cu privire la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, astfel pârâta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu. A mai arătat că recursul formulat conține o motivare de fond și nu o motivare pe dispozițiile art. 304 alin.1 pct. 7, 9, și art. 3041 Cpr.civ. așa cum se susține. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat V. F. a solicitat amânarea pronunțării cauzei pentru a depune la dosar concluzii detaliate.
Avocat G. M. L. a solicitat respingerea cererii de amânare a pronunțării.
Tribunalul respinge cererea de amânare a pronunțării formulată de apărătorul recurentului reclamant pentru a depune concluzii scrise, având în vedere că acesta a mai beneficiat anterior de acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării, că recursul a fost declarat de partea pentru care este angajat mandatarul avocat solicitant, iar procedura judiciară în calea de atac se află la cel de-al treilea termen de judecată, astfel încât au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale ale părții, aceasta având personal și prin avocat un interval rezonabil de timp pentru a pregăti pledoaria finală orală, dar șu susținută de concluzii scrise.
Fiind declarate închise dezbaterile, tribunalul a lăsat cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/04.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes .
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. P., domiciliat în comuna R., ., împotriva pârâților D. A. - H., domiciliată în Canada, Ottawa, .. 44, Ontario K1S 2S4 prin procurator V. Nedriță, domiciliat în București, ..3, ., C. L. R. de Fond Funciar, C. Județeană Gorj de aplicare a legii nr. 18/1991.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg.J. la data de 23.01.2012, reclamantul B. P. a chemat în judecată pe pârâții D. A. H. C. L. de Fond Funciar R. și C. Județeană Gorj de aplicare a legii nr. 18/1991, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a titlurilor de proprietate 270 și 271 ambele emise la data de 04.06.2012 pe numele pârâtei D. A. H. și a actelor care au stat la baza emiterii acestora.
Prin titlul de proprietate nr. 270/04.06.2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei D. A. H. asupra a 18,1900 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei R., iar prin titlul de proprietate s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea aceleiași pârâte asupra a 242,8000 ha teren cu vegetație forestieră tot pe raza comunei R..
La baza emiterii celor două titluri de proprietate au stat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de pârâtă prin mandatar la data de 30.08.2005 ( înregistrată sub nr. 76/05.09.2005 la Primăria comunei R. ), HCJ nr. 4298/22.06.2006, anexa 37, poz.5 și procesele verbale de punere în posesie nr. 1083/23.01.2007 ( cu schițele aferente ).
Reclamantul a solicitat prin prezenta cerere să se constate nulitatea absolută a titlurilor de proprietate 270 și 271 ambele emise la data de 04.06.2012 pe numele pârâtei D. A. H. și a actelor care au stat la baza emiterii acestora pe motiv că în mod greșit s-a reconstituit în favoarea pârâtei dreptul de proprietate asupra a 265,80 ha teren prin cele două titluri de proprietate contestate în condițiile în care reclamantul este singurul moștenitor al defunctei autoare M. V. ( V. ) S., persoana căreia i-a aparținut terenul din titlurile de proprietate contestate.
S-a reținut că susținerile reclamantului sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Astfel, este adevărat că terenurile în litigiu provin de la defuncta autoare M. V. ( V. ) S. și nu de la S. G., așa cum în mod greșit s-a consemnat în HCJ nr. 4298/22.06.2006, anexa 37, poz.5, deoarece aceste terenuri au fost bunuri proprii ale autoarei M. V. ( V. ) S., dobândite prin actul de partaj din data de 7932/09.07.1928.
În susținerea acestei teze este de observat că actul in discuție ( actul de partaj din data de 7932/09.07.1928 ) a intervenit anterior intrării in vigoare a Codului familiei, adoptat prin Legea nr. 4 din 4.01.1953 si nu s-a făcut dovada încheierii unei convenții matrimoniale prin care viitorii soți să fi înțeles să adopte regimul comunității de bunuri, în condițiile în care aceste bunuri puteau fi supuse fie regimului legal al separației de bunuri, reglementat de art. 1223 si 1227 Cod civ., fie regimului dotal, reglementat de art. 1233-1293 Cod civ.
În cadrul regimului separației de bunuri, fiecare dintre soți își păstra proprietatea, folosința si administrația tuturor bunurilor sale, cu singura obligație de a contribui la sarcinile căsătoriei și cu singura restricție pentru femeie a incapacității sale de femeie măritată, rezultând nu din felul regimului matrimonial adoptat, ci din simplul fapt ca era căsătorită.
Regimul matrimonial al separației de bunuri avea caracterul de regim matrimonial legal anterior intrării in vigoare a Codului familiei.
Codul civil nu prevedea expres acest lucru si nici nu organiza regimul separației ca regim aparte, de sine stătător, ci numai ca fiind subsecvent regimului dotal, in urma unei hotărâri judecătorești.
Cu toate acestea, caracterul de regim matrimonial legal a fost dedus pe cale de interpretare, pornind de la dispozițiile art. 1227 Cod civ., conform cărora regulile stabilite de lege in capitolul regimului dotal guvernează asociația conjugală in privința averilor "când părțile declară în contractul lor de căsătorie ca adoptă regimul dotal".
Rezulta astfel că, pentru ca soții sa poată fi socotiți ca fiind căsătoriți sub regimul dotal, era nevoie de o declarație expresă in acest sens, făcută in cuprinsul convenției matrimoniale.
Mai mult decât atât, simpla declarație potrivit căreia femeia își constituie sau accepta să i se constituie dota - în înțelesul de donație făcută in vederea căsătoriei - nu era suficienta pentru a echivala cu declarația adoptării regimului dotal, regim in temeiul căruia, spre deosebire de cel al separației, o parte mai mare sau mica din bunurile femeii constituiau dota, a cărei administrație si a cărei folosință le avea bărbatul si care era inalienabila. Celelalte bunuri ale femeii, care nu făceau parte din dota, formau paraferna, care rămânea sub administrația si folosința femeii.
Întrucât in cauza de fata nu s-a făcut dovada ca cei doi soți S. au încheiat o convenție matrimonială prin care să adopte regimul dotal, instanța a apreciat că raporturile patrimoniale dintre aceștia au fost supuse regimului separației de bunuri și că terenurile în litigiu au aparținut, în realitate, doar defunctei autoare M. V. (V. ) S..
Fiind lămurită chestiunea provenienței terenurilor în litigiu, instanța a apreciat că în mod eronat susține reclamantul că ar fi singurul moștenitor al acestei autoare, în calitate de moștenitor al mamei sale P. A., sora Margaretei V. (V. ) S. și singura moștenitoare a acesteia, conform Certificatului de calitate de moștenitor emis sub nr. 7/07.01.1999 de către BNP Mentor din București, pentru următoarele motive.
Astfel, examinând acest certificat de calitate de moștenitor instanța a reținut că, deși în cuprinsul său se specifică faptul că întreaga moștenire a defunctei S. M. V. a revenit lui P. A. ( născută C.), adică mamei reclamantului, în același certificat se specifică și că nu au fost străini de moștenire prin renunțare, precum și că pârâta D. A. (nepoată de fiică) este străină de moștenire în condițiile art. 700 C.civ. ( neacceptare în termenul de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de lege).
În aceste condiții este de observat că, deși renunțarea la moștenire produce, în mod practic și obișnuit, aceleași efecte ca și neacceptarea în termen, există totuși o diferență între aceste categorii de moștenitori, diferență făcută de art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991, text de lege prin care au fost repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, toți moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate deoarece terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, fiind considerați că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei de fond funciar.
În acest sens este de observat și Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 a ÎCCJ ( SU ) prin care s-a stabilit, în interesul legii, că „în aplicarea dispozițiilor art. 8 si art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, beneficiază de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea in termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renunțat la moștenire”.
În speța de față pârâta nu a renunțat la moștenirea autoarei M. V. (V. ) S. ci nu a acceptat-o în termenul prevăzut de lege, astfel că beneficiază de prevederile art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991, iar prin faptul că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv pentru terenurile în litigiu, și-a exprimat dorința de acceptare a moștenirii autoarei M. V. (V. ) S..
În consecință, având în vedere că pârâta D. A. – H. a beneficiat de prevederile art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991, că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu și că este nepoată de fiică a autoarei M. V. (V. ) S. ( moștenitor de gradul II din clasa 1 de moștenitori ), în timp ce reclamantul este nepot de soră al acestei autoare ( moștenitor de gradul III din clasa a 2-a de moștenitori ), iar moștenitorii din clasa 1 îi înlătură de la succesiune pe cei din celelalte clase de moștenitori, instanța a respins ca nefondată prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul neavând nici un drept asupra terenurilor ce au aparținut defunctei autoare M. V. (V. ) S., după cum a respins și cele două excepții invocate de pârâtă, reclamantul având atât calitate procesuală activă ( este moștenitor al defunctei autoare M. V. (V. ) S., dar dintr-o altă clasă ), cât și interes ( a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor provenite de la această autoare ).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. P., criticând-o în sensul art. 304 alin.1 pct. 7 și 9 C.p.civ.
Arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlurilor de proprietate nr. 270 și 271, ambele din 2007 pe motiv că greșit s-a menționat ca autor deposedat G. S. deoarece terenurile au aparținut doar Margaretei C.(S. prin căsătorie). Sub acest aspect, precizează că în mod corect a reținut și instanța de fond că proprietarul bunurilor era susnumita.
Critica vizează în principal lipsa dreptului la reconstituire a moștenitoarei A. D. H. în condițiile în care a formulat cerere de reconstituire după autorul G. S. și nu după autoarea M. C., motivarea instanței de fond în sensul existenței dreptului special de acceptare a moștenirii conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991 fiind străine de fondul pricinii.
Recurentul a excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al mandatarului avocat al pârâtei A. D. H., pusă în discuția părților la termenul de judecată din 12.03.2013, dezbătută și soluționată, conform mențiunilor din practicaua hotărârii de față, în sensul respingerii acesteia. A depus și memoriu scris în acest sens.
Recursul nu este fondat pentru considerentele care succed.
Instanța de recurs constată că nu se contestă dezlegarea instanței de fond cu privire la autorul deposedat și calitatea de titular al dreptului de proprietate în persoana numitei S. M.( fostă C.), recurentul precizând că în mod corect s-a apreciat de prima instanță sub acest aspect. Astfel, potrivit art. 316 C.p.civ., coroborat cu art. 295 alin.1 C.p.civ., instanța de recurs are a se pronunța asupra criticilor formulate expres.
În ceea ce privește calitatea de moștenitor al pârâtei intimate A. H. D., nepoată de fiică a autoarei menționate, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a stabilit pe baza probelor administrate că pârâta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991. Astfel, potrivit art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, moștenitorii care nu își pot dovedi calitatea, în condițiile alineatului 1 al normei menționate, adică pe bază de certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească sau prin alte probe care dovedesc acceptarea moștenirii, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii cu privire la cota care li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, fiind considerați că au acceptat moștenirea prin însăși cererea pe care o fac comisiei de fond funciar. Sensul legii a fost clarificat cu caracter obligatoriu, potrivit art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă, pentru instanțele judecătorești prin decizia nr. XI/5.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, care, în interpretarea art. 8 și 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, a statuat în sensul că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C.civil de la 1864, iar nu și cei care au renunțat la succesiune.
Din chiar certificatul de calitate de moștenitor nr. 7/1999 – fila 35 dosar fond -, invocat și depus de reclamant, rezultă că la moștenirea autoarei S. M. V. nu au existat moștenitori renunțători, pârâta A. D. fiind străină de moștenire în condițiile art. 700 cod civil de la 1864. În alte cuvinte, pârâta, în calitate de nepoată de fiică, s-a aflat la deschiderea moștenirii autoarei menționate în situația neacceptării în termenul de 6 luni a moștenirii, adică exact ipoteza normei cuprinse în art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991.
Se verifică astfel prima condiție a textului art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, aceea de a fi moștenitor care nu a acceptat moștenirea în termenul legal. A doua condiție cumulativă cerută de lege este formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate adresată comisiei locale de fond funciar. Și această cerință a legii este îndeplinită prin proba cu înscrisuri de la fila 77 dosar fond, și anume cererea de reconstituire nr. 76/05.09.2005, formulată în temeiul Legii nr. 247/2005. Această probă a fost produsă instanței de către C. L. de fond funciar R., județul Gorj, care a înaintat copia cererii de reconstituire cu adresa nr. 165/24.02.2012 – fila 64 dosar fond.
Tot în sprijinul criticii formulate, reclamantul recurent a susținut că pârâta moștenitoare nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile provenind de la adevăratul autor deposedat abuziv de statul din acea perioadă, adică fostul titular al dreptului, S. M.(fostă C.), ci în raport de soțul acesteia, S. G., neproprietar al bunurilor revendicate, potrivit celor reținute de prima instanță și invocate de reclamant. Or, din simpla observare a cererii de reconstituire adresată de pârâta intimată comisiei locale – fila 77 dosar fond – se reține că s-a solicitat reconstituirea dreptului pentru terenuri provenind de la autoarea S. M., aceasta fiind trecută chiar prima în cerere la poziția defuncți autori, respectiv de la soțul acesteia, S. G.. Explicația menționării și a acestuia rezidă, după cum arată și pârâta în întâmpinarea de la filele 44 -45 dosar fond, în aceea că în registrul agricol era menționat ca titular al dreptului de proprietate soțul. De altfel, această situație nu are nicio relevanță cât timp pârâta a cerut reconstituirea inclusiv în raport și de autoarea S. M..
Pe cale de consecință afirmația recurentului că pârâta A. H. D. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după această autoare nu este susținută de probe, cererea nr. 76/2005 confirmând apărarea pârâtei intimate.
D. urmare, făcându-se dovada că pârâta se încadrează în ipoteza normei cuprinse în art. 13 alin.2 raportat la art. 8 din Legea nr. 18/1991, prin depunerea cererii de reconstituire menționată fiind considerată moștenitor acceptant, având vocație concretă la moștenire, pârâta fiind moștenitor de gradul doi în raport cu defunctul, făcând parte din clasa I de moștenitori, aceasta înlăturând moștenitorii din clasele subsecvente, care au doar o vocație generală la moștenire, în lipsa unor succesibili în grad preferabil potrivit legii, urmează a se constata că instanța de fond a interpretat legea aplicabilă evocată mai sus, motivând în fapt și în drept, potrivit cu cerințele art. 261 pct. 5 .p.civ., hotărârea recurată.
Așadar, nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurent, în sensul art. 304 alin.1 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, încât, față de dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant B. P. împotriva sentinței civile nr._/04.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. A. H. și intimatele C. L. de fond funciar R. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. T. | Judecător, G. R. | Judecător, V. N. |
Grefier, E. C. |
Red R. Gh
14 Martie 2013
Thn. . P.L.
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 28-11-2013, Tribunalul GORJ | Fond funciar. Hotărâre din 04-06-2013, Tribunalul GORJ → |
|---|
