Întoarcere executare. Hotărâre din 04-09-2013, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 4118/317/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1655/2013

Ședința publică de la 04 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A. C.

Judecător D. F. T.

Judecător V. G.

Grefier C. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant S. G., împotriva sentinței civile nr. 457 din 11.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât G. N. asistat de avocat Pîrlău N., lipsă fiind recurentul reclamant S. G. fiind reprezentat de procurator S. M. și avocat B. N., lipsă fiind și intimatele pârâte C. Județeană de Pensii Gorj, C. Județeană de Pensii Hunedoara și B. E. judecătoresc D. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și înscrisuri de depus, s-a constat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat B. N. pentru recurent a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită pentru debitul menționat în titlul executoriu - sentința civilă nr. 408/20.02.2006 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești. A susținut motivele de recurs formulate în scris și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru evocarea fondului, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Avocat Pârlău N. pentru intimatul G. N. a solicitat respingerea excepției și respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești la data de 12.10.2012 sub nr._, contestatorul S. G., în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc D. G., C. Județeană de Pensii Gorj și G. N. a solicitat instanței ca în temeiul art. 3715 lit. d Cod procedură civilă să dispună încetarea executării silite începute și continuate conform titlului executoriu: . dec. 2435/2006 și restabilirea situației anterioare conform art. 4042 Cod procedură civilă, în dosarul nr. 231/E/2009, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că prin dosarul nr. 231/E/2009 al Biroului E. Judecătoresc D. G. și la cererea creditorului G. N. s-au poprit sumele terțului poprit C. de Pensii până la achitarea sumei totale de 5499 lei conform titlurilor executorii: . DC 2435/2006 ale Judecătoriei Tg-Cărbunești și Tribunalului Gorj.

Că prin decizia nr. 1108 din 17 mai 2010 dată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj s-a admis cererea sa de revizuire fiind schimbată decizia nr. 645/24.04.2003 a Tribunalului Gorj, dată în dosarul nr. 1210/2003, în sensul că s-a casat sentința civilă nr. 26/15.01.2003 din dosarul nr. 4788/2002, trimițându-se spre rejudecare dosarul nr._ .

În rejudecare s-a format dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-Cărbunești și s-a pronunțat sentința civilă nr. 3274 din 09 mai 2010 care a rămas definitivă prin respingerea recursurilor și prin care s-a hotărât respingerea cererii lui G. N. având ca obiect contestație la executare și suspendare a executării.

A mai arătat că sumele ce provin din titlul executoriu: sentința civilă nr. 408/2006 dată în dosarul nr. 5162/2005 al Judecătoriei Tg-Cărbunești sunt ca urmare a admiterii în parte a acțiunii formulate de G. N. și a obligării sale la 1.657.000 lei ROL reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. 2109/2003.

A susținut că titlul executoriu a fost desființat.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 3715 lit.. d Cod procedură civilă și art. 4042 (3) Cod procedură civilă.

La data de 26.10.2012 contestatorul prin procurator S. M. a depus la dosar precizare, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu C. de Pensii Hunedoara.

La termenul de judecată din 11.02.2012 apărătorul intimatului G. N. a depus la dosar notă de ședință invocând excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 457 din 11.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul G. N. prin apărător.

S-a respins acțiunea precizată de contestatorul S. G., domiciliat în comuna L., ., în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc D. G., cu sediul în orașul Tg-Cărbunești, ., județul Gorj, C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în mun. Tg-J., județul Gorj, G. N., domiciliat în comuna L., . și C. Județeană de Pensii Hunedoara, cu sediul în mun. D., județul Hunedoara.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 1572 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul G. N..

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la cererea de executare silită formulată de creditorul G. N. s-a format dosarul nr. 231 E/2009, iar prin încheierea pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești la data de 07.12.2009 în dosarul nr._ s-a admis cererea Biroului E. Judecătoresc D. G. și s-a încuviințat executarea silită a dispozițiilor din titlurile executorii: sentința civilă nr. 408/20.02.2006 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. 5162/2005 și decizia civilă nr. 2435/28.11.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 408/20.02.2006 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. 5162/2005, definitivă prin decizia nr. 1401/03.07.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosarul nr. 1349/2006, ca urmare a respingerii ca nefondate a recursurilor declarate de părți, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. N. împotriva pârâtului S. G.. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a 9.311.100 lei ROL, sumă ce urmează a fi actualizată începând cu 15.07.2002, până la data plății efective. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.657.000 lei ROL reprezentând cheltuieli de judecată, suportate de reclamant în dosar nr. 2109/2003 al Tribunalului Gorj.

A fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în dosarele nr. 4788/2002 al Judecătoriei Tg-Cărbunești și 1210/2003 al Tribunalului Gorj ca fiind nefondat.

A fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de către instanță privind capătul de cerere referitor la plata sumei de 1.000.000 lei ROL suportată de reclamant în dosarul 3655/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. A fost respins acest capăt de cerere în cauză fiind autoritate de lucru judecat.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 14.848.688 lei ROL cheltuieli de judecată suportate de către acesta din urmă în cauza dedusă judecății, pe parcursul celor trei cicluri procesuale.

Referitor la suma de 9.311.100 lei ROL s-a constatat că reclamantul a achitat-o pârâtului în dosarul de executare nr. 32/E/2002 prin chitanța_/2002, această sumă fiind nedatorată.

Prin decizia civilă nr. 2435/28.11.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosarul nr._ (număr în format vechi 3515/CIV/2006) a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul S. G. împotriva deciziei civile nr. 1799/28.09.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2383/2006, în contradictoriu cu intimatul G. N.. Obligă contestatorul la 2.500.000 lei ROL cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în prezenta cauză, către intimatul G. N. N..

Conform procesului-verbal de actualizare încheiat la data de 22.11.2009 și procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 27.11.2009 a fost înființată poprire pe pensia debitorului S. G. pentru suma de 5499 lei reprezentând cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare, la data de 05.02.2010 către C. Județeană de Pensii Gorj, iar la data de 12.02.2010 către C. de Pensii a municipiului Petroșani, județul Hunedoara.

Prin adresa nr._/21.01.2011 emisă de C. Județeană de Pensii Hunedoara - C. Locală de Pensii Petroșani s-a comunicat că debitorul nu figurează în evidențe.

Creditorul a depus cereri de continuare a executării silite, iar în procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc la 17.07.2012 s-a menționat că i-a fost înmânată creditorului G. N. suma de 1500 lei.

A fost întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară care a fost depus la data de 25.09.2012 în dosarul nr. 231/E/2009.

Potrivit art. 3715 lit. d Cod procedură civilă executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu.

Deși prin decizia civilă nr. 1108/17.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuientul S. G., împotriva deciziei civile nr. 645/24.04.2003 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1210/2003 și care a fost schimbată în sensul admiterii recursului formulat de către contestatorul G. N. împotriva sentinței civile nr. 26/15.01.2003, fiind casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, titlurile executorii care formează obiectului dosarului nr. 231/E/2009 nu au fost desființate.

Față de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea precizată de contestatorul S. G..

Referitor la excepția autorității la lucru judecat judecat invocată de intimatul G. N. prin apărător, prin raportare la sentința civilă nr. 2297/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, instanța a reținut că potrivit art. 1201 cod civil „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate”, iar potrivit art. 166 Cod procedură civilă, „excepția puterii de lucru judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.

Prin acțiunea de față, precizată, s-a solicitat de către S. G. ca în temeiul art. 3715 lit. d Cod procedură civilă să se dispună încetarea executării silite începute și continuate în dosarul nr. 231/E/2009 și restabilirea situației anterioare conform art. 4042 Cod procedură civilă.

Cum cele două cauze au obiecte diferite, instanța a constatat că nu este întrunită tripla identitate cerută de dispozițiile art. 1201 Cod civil, motiv pentru care a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul G. N. prin apărător.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată, către intimatul G. N., în sumă de 1572 lei, constând în onorariu de avocat și transport la instanță.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant S. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. În acest sens recurentul susține că, deși a invocat că cele două titluri executorii care au fost desființate sunt sentința civilă 408/2006 și decizia civilă 2435/2006, instanța a respins acțiunea motivând soluția pe alte titluri executorii care nu au legătură cu prezenta cauză. Prin nemotivarea sentinței cu referire la înscrisurile de la dosar instanța a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C.pr.civ. precum și pe cele prevăzute de art. 6 din CEDO iar sancțiunea nemotivării este nulitatea sentinței.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond nu a dat eficiență prezumției de lucru judecat față de starea de fapt reținută prin sentința civilă 3274/09.11.2010, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești și care nu mai putea fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară deoarece s-ar încălca stabilitatea juridică. În acest sens a fost invocată și cauza „A. contra României”.

Alt motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și se referă la faptul că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece s-a pronunțat în alte limite decât cele cu care a fost investită. Recurentul susține că în considerentele sentinței se regăsesc copiate pasaje întregi din alte hotărâri care se referă la alte titluri executorii și nu este analizată pe fond cererea cu care reclamantul a investit instanța.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța să soluționeze fondul litigiului.

Intimatul pârât G. N. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reexaminând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată și reține următoarele:

În baza art. 137 C.pr.civ. va fi examinată cu prioritate excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de apărătorul recurentului, cu privire la debitul menționat în titlul executoriu respectiv sentința civilă nr. 408/20.02.2006, excepție care va fi respinsă cu motivarea că aceasta nu mai poate fi invocată în situația în care creanța a fost executată, în speță această creanță fiind achitată din data de 15.07.2002.

Motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinței și încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.pr.civ. nu este întemeiat deoarece instanța a motivat sentința în fapt și în drept referindu-se la înscrisurile depuse la dosar și argumentând soluția în funcție de temeiul juridic invocat.

Critica recurentului referitoare la prezumția puterii de lucru judecat față de sentința civilă 3274/2010 a Judecătoriei Tg. Cărbunești este de asemenea nefondată deoarece a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanța de fond nu se putea pronunța asupra unei cereri cu care nu a fost investită. Pârâtul a invocat în schimb excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă 2297/2012 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, excepție care în mod corect a fost respinsă de către instanță, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute în art. 1201 C.civ..

Motivul de recurs referitor la nelegalitatea sentinței pentru nepronunțarea asupra cererii cu care instanța a fost investită este de asemenea nefondat. Chiar dacă în considerentele sentinței a expus și aspecte legate de litigii anterioare purtate între aceleași părți, instanța s-a pronunțat și a analizat obiectul litigiului, respectiv întoarcerea executării silite efectuată în baza titlurilor executorii: sentința civilă 408/2006 și decizia civilă 2435/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 4042 C.pr.civ. întoarcerea executării silite se dispune în două situații: când s-a desființat titlul executoriu și când s-a desființat chiar executarea silită.

Desființarea titlului executoriu presupune lipsirea acestuia de efecte juridice ca urmare a casării, anulării, schimbării, etc.. În speță, titlurile executorii care au stat la baza executării silite din dosarul de executare nr. 231/E/2009 nu au fost desființate. Astfel sentința civilă nr. 408/20.02.2006 a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 2100/2006 a Tribunalului Gorj și decizia 1401/2006 a Tribunalului Gorj, iar decizia civilă 2435/2006 este irevocabilă, prin aceasta soluționându-se contestația în anulare împotriva deciziei civile 1799/2006 a Tribunalului Gorj.

Împrejurarea că prin decizia 1108/2010 Tribunalul Gorj a admis cererea de revizuire și a schimbat decizia civilă 645/2003 cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nu atrage desființarea titlurilor executorii ce fac obiectul dosarului de executare, nr. 231/E/2009, ca atare, în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4042 C.pr.civ. pentru admiterea cererii de întoarcere a executării silite.

Față de aceste considerente tribunalul constată că în cauză nu există motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. și în baza art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefundat.

În baza art. 274 C.pr.civ. recurentul va fi obligat la 1600 lei cheltuieli de judecată către intimatul G. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția prescripției.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant S. G., împotriva sentinței civile nr. 457 din 11.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .

Obligă recurentul la 1600 lei cheltuieli de judecată către intimatul G. N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Septembrie 2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

M. A. C.

Judecător,

D. F. T.

Judecător,

V. G.

Grefier,

C. B.

Red. M.C./Tehn. L.P.

Jud. fond A.A.

2ex/ 06 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Hotărâre din 04-09-2013, Tribunalul GORJ