Obligaţie de a face. Decizia nr. 1242/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1242/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1204/267/2012

Dosar nr._ Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1242

Ședința publică din 16 mai 2013

Completul compus din:

Președinte N. U.

Judecător G. D.

Judecător M. G.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni, împotriva sentinței civile nr. 55 din 10.01.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ , în contradictoriu intimatul reclamant P. P. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni președinte P. D. lipsă fiind intimatul reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,

Tribunalul constată că intimații intervenienți Z. Ș., C. G., C. A., B. I., C. I., N. A., G. G., C. I., P. D., B. I., C. M., T. P., F. D., G. C. G., D. I., Hașcău G., T. C., M. C., P. P., N. C., M. N., I. I., P. I., P. E., M. Ș., J. N., V. I. I., M. D., B. I., I. I., S. D., C. I., T. I., M. D. C., H. C. I., au fost citați din eroare în faza de recurs, cererea de intervenție formulată de aceștia fiind soluționată prin încheierea de ședință din 1.11.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ , încheiere cu caracter interlocutoriu, susceptibilă de recurs pe cale separată, tribunalul nefiind învestit cu recurs împotriva acestei încheieri .

Tribunalul, în raport de cele învederate de recurentă a pus în discuția părții prezente problema calificării căii de atac susceptibilă în cauză .

Președinte P. D., pentru recurenta pârâtă, a lăsat soluția la aprecierea instanței .

Tribunalul, deliberând asupra căii de atac susceptibilă în cauză reține că recursul este calea de atac, acțiunea dedusă judecății fiind o acțiune evaluabilă în bani, în determinarea valorii litigiului, tribunalul raportându-se la chiria convenită de părți prin contractele de arendă nr.25/ 27.04.2010, respectiv 120 lei rol/ha/ an, raportat la suprafața arendată, respectiv 10 de ha, arenda percepută pentru o perioadă de 6 luni( acțiunea fiind promovată în iunie 2012 și are ca obiect solicitarea reclamantului de a i se permite pășunatul pe anul 2012) nu depășește 100.000 lei. Cum valoarea litigiului se situează sub pragul de 100.000 lei prevăzut de art. 2821Cpr.civ., reține tribunalul că recursul este calea de atac susceptibilă în cauză.

Susținerea recurentei că în determinarea valorii litigiului trebuie să se aibă în vedere actul adițional prin care a fost modificată chiria la 160 euro/ha nu poate fi primită întrucât actul adițional nu a fost înregistrat la consiliul local așa cum prevăd disp.art.6 din Legea nr. 16/1994, legea arendării, alin.4 prevăzând că sunt valabile și opozabile numai clauzele de arendare încheiate în scris și înregistrate la consiliul local în condițiile prezentei legi.

Cum acest act adițional nu a fost înregistrat la consiliul local, el nu poate fi luat în considerare în raport de disp.art.6 alin 4 din Legea nr. 16/1994.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Președinte P. D. pentru recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față ;

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub număr dosar_, reclamantul P. P., a chemat în judecată pe pârâta Asociația Obștea de Moșneni- Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni prin președinte P. D., și în contradictoriu cu intervenienții în nume propriu Z. Ș., C. G., C. A., B. I., C. I., N. A., G. G., C. I., P. D., B. I., C. M., T. P., F. D., G. C.G., D. I., Hașcău G., T. C., Momâlcă C., P. P., N. C., Momâlcă N., I. I., P. I., P. E., M. Ș., J. N., V. I.I., M. D., B. I., I. I., S. D., C. I., T. I., M. D.C., H. C.I., O. C. I., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei a-i permite să ducă la pășunat animalele proprietate personală, pe suprafața de 10 ha, situate în extravilanul localității Crasna, pentru care a încheiat contract de arendare/pășunat pe 5 ani respectiv, 26.04._15.

Cu toate că acest contract este valabil, noua conducere a obștii, i-a comunicat printr-o adresă fără număr și dată, că în urma ședinței Adunării generale din data de 29.01.2012, consiliul de administrație a hotărât ca pentru suprafața arendată către el să dispună documentația aferentă la APIA Gorj, situație în care să depună o nouă cerere la data de 6.05.2012, pentru a obține accesul de pășunare.

Că prin această metodă îi reziliază unilateral contractul nr.25/27.04.2010, măsură total abuzivă și nelegală, care contravine disp. art. 1020-1021 c.civ., și art. 18 și 26 din cap.V al Statutului obștii, deoarece în contract nu este înserată nici o clauză care să permită denunțarea unilaterală a contractului.

Măsura dispusă de pârâtă este nelegală, fiind de natură a-i aduce prejudicii, deoarece numărul animalelor pe care le crește în gospodărie a fost determinat în funcție de perspectivele create de acest contract, ori în momentul de față animalele nu mai pot fi pășunate.

Față de modul în care a fost încheiat și derulată executarea contractului până la momentul actual, nu este posibilă nici o rezilierea contractului pe care judecătorească, cunoscut fiind faptul că pentru a fi admisibilă rezilierea contractului, se cer a fi reziliate următoarele condiții: a) una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce i-a revenit; b) neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; c) debitorul obligației neexecutate să fi pus în întârziere în condițiile prevăzute de lege.

Că nici una dintre aceste condiții nu se poate reține în sarcina sa, iar statutul obștii la cap. V art. 18, și 26, unde sunt reglementate atribuțiile Adunării generale și a Consiliului de administrație, nu cuprind nimic, în sensul de a permite rezilierea unilaterală a contractului .

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1639 și urm c.civ și dispozițiile art. 1073-1077 c.civ.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta prin apărător solicită în esență respingerea acțiunii în sensul că măsura de a interzice pășunatul este una legal dispusă ca urmare a rezilierii de drept a contractului de arendă pe fondul neîndeplinirii obligațiilor de plată stabilite contractual și modificate prin act adițional.

Reclamantul a semnat actul adițional la contractul de arendare cu nr. 25/_ ce reține modificarea prețului arendei în sensul majorării la suma de 160 euro/ha pentru anul 2011 și achitării în două tranșe în sensul că, până în perioada 01/07-_ suma de 200 lei /ha, iar diferența la momentul încasării subvenției pentru anul 2011.

Cu toate că trebuia să achite conform actului adițional suma de 2000 lei până în data de_, corespunzător celor 10 ha arendate, în data de_ reclamantul a achitat suma de 1200 lei contravaloarea arendei conform contractului de arendă nr. 25 din_ .

Urmare a acestei situații apreciază pârâta rezilierea a intervenit de drept ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate contractual pe anul 2011, fiind incidente prev. art. 9 alin 1 și art. 8 lit. e din contract, potrivit cărora în caz de neexecutare culpabilă a neexecutării de către una din părți contractul se consideră reziliat de drept fără intervenția instanței și solicită respingerea ca tardivă a cererii de anularea hotărârilor adunării generale din_ .

Pe parcurs au formulat cerere de intervenție în interes propriu și le-a fost anulată, un număr de 37 de membrii ai obști, prin încheierea din_ .

Totodată, pe parcursul soluționării cauzei instanța a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind anularea hotărâri adunării generale din_ .

Prin sentința civilă nr. 55 din 10.01.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată de reclamantul P. P. împotriva pârâtei Asociația Obștea de Moșneni- Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni prin președinte P. D. .

A fost obligată pârâta să permită reclamantului să pășuneze animalele în condițiile prevăzute în contractul de arendare din 27.04.2010 înregistrată la Consiliul Local Crasna, sub nr. 25 și modificat prin actul adițional din_ .

A fost obligată pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr.dosar_, reclamantul P. P., astfel cum a fost precizată a chemat în judecată pe pârâta Asociația Obștea de Moșneni- Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni prin președinte P. D., și în contradictoriu cu intervenienții în nume propriu Z. Ș., C. G., C. A., B. I., C. I., N. A., G. G., C. I., P. D., B. I., C. M., T. P., F. D., G. C.G., D. I., Hașcău G., T. C., Momâlcă C., P. P., N. C., Momâlcă N., I. I., P. I., P. E., M. Ș., J. N., V. I.I., M. D., B. I., I. I., S. D., C. I., T. I., M. D.C., H. C.I., O. C. I., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei a-i permite să ducă la pășunat animalele proprietate personală, pe suprafața de 10 ha, situate în extravilanul localității Crasna, pentru care a încheiat contract de arendare/pășunat pe 5 ani respectiv, 26.04._15.

La data de_, între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de arendă nr. 25 din_, având ca obiect suprafața de 10 ha situat în extravilanul loc. Crasna, jud. Gorj, categoria de folosință fiind aceea de pășunat, pentru o durată de 5 ani, începând cu_, până la 26/04.2015.

Nivelul arendei a fost stabilit la 120 lei/ha/an, ce se va achita la încasarea subvenției anuale.

S-a stipulat, de asemenea, că în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți, contractul se consideră reziliat de drept.

La data de_, s-a încheiat între părți un act adițional la contractul inițial (fila 70), prin care s-a stabilit că arendașul se obligă să plătească suma de 160 euro/ha, pentru perioada anului 2011, ce va fi plătită în două tranșe, potrivit clauzelor contractuale. De asemenea, s-a stabilit expres că neplata sumelor prevăzute în actul adițional, la termenele și în cuantumul stabilit, va atrage penalități de 2% din întreaga sumă, pentru fiecare zi de întârziere.

Din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, respectiv ordinul de plată nr. 1/19.04.2012 (fila 8), care se coroborează cu răspunsul la interogatoriu (filele 169, 170) rezultă că aceasta a achitat, parțial, arenda datorată.

De asemenea, din declarațiile coroborate ale martorilor R. D. (fila 143) și P. I. (fila 144) rezultă că în cursul lunii iunie a anului 2012, reclamantul s-ar fi prezentat la casierie să achite și diferența datorată, însă a fost refuzată primirea arendei, pe motiv că ar trebui plătită o sumă mai mare, aspecte reținute de martori ca urmare a discuțiilor generate în fața casieriei de refuzul de a primii plata sumei de 160 euro/ha din partea reclamantului.

Instanța reține că pârâta invocă netemeinicia acțiunii ca urmare a neplății sumei de 160 euro/ha/an din partea reclamantului prevăzute în actul adițional, considerând că rezoluțiunea a operat de drept fără a mai fi necesară intervenția instanței.

Or, făcând aplicarea dispozițiilor art. 977 rap. la art. 983 C.civ., se constată că, prin actul adițional încheiat la 26.06.2011, părțile au modificat înțelegerea lor sub aspectul consecințelor neplății sumelor, la termenele și în cuantumul stabilit, prevăzând aplicarea unor penalități procentuale, pe zi de întârziere.

Mai mult, potrivit răspunsului la întrebarea nr. 1 a interogatoriului (fila149), inclusiv în cursul procesului pârâta și-a exprimat acordul de a primi suma de 160 euro/hectar, conform actului adițional, ceea ce demonstrează manifestarea de voință în sensul continuării relațiilor contractuale și nu aplicării pactului comisoriu expres.

În ședința din_, cu toate că, reclamantul a depus chitanța de plată la casieria obști a sumei datorate conform actului adițional la contractul de arendă cu nr. 25/2010, aspect permis de instanță la cererea ambelor părți pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, pârâta în continuare a solicitat respingerea acțiunii și constatarea rezilierii de drept a contractelor.

Chiar dacă, clauzele contractului inițial respectiv art. 9 alin 1 din acesta s-ar menține cu toate că între părți s-a încheiat un act adițional cu privire la răspunderea în caz de neplată, instanța reține că rezoluțiunea de drept nu a operat atâta timp cât reclamantul nu a fost pus în întârziere prin una din formele legale din care să rezulte în clar suma solicitată a fi plătită.

Instanța reține intenția pârâtei de rezoluțiune unilaterală a contractelor de arendă încheiate cu pârâtul, iar rezoluțiunea de drept a contractelor în temeiul art. 1020, 1021 nu a operat atâta timp cât la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada punerii în întârziere a reclamantului, din care să rezulte suma solicitată a fi plătită, în cauză fiind vorba de un pact comisoriu de gradul 3.

Prin actul adițional pârâta a confirmat faptul că este de acord cu continuarea raporturilor civile contractuale cu condiția plății unei sume de 160 euro/ha, aspect pe care pârâtul l-a îndeplinit cu ocazia precizării în clar a sumei solicitate prin răspunsul la interogatoriu, mai ales că din declarațiile martorilor rezultă că, au existat discuții cu privire și la modificarea unilaterală a actului adițional în ceea ce privește suma de 160 euro/ha.

Întrucât pe parcursul soluționării cauzei la cererea ambelor părți pentru încheierea pe cale amiabilă a litigiului, atunci când pârâta și-a manifestat în clar pretențiile cu privire la valoarea arendei reclamantul a achitat această arendă din actul adițional, nu a fost pus în întârziere în nici una din formele legale necesare pactelor comisorii de gradul 3 în caz de neplată, au existat discuții cu privire la modificarea unilaterală a contractului, în art. 9 din Contractul bază, se prevede doar rezilierea de drept în caz de neplată, iar ulterior prin act adițional se prevede obligarea arendașului la plata de penalități în caz de întârziere,prima instanță consideră acțiunea ca fiind întemeiată .

În temeiul art. 274 C proc civ pârâta a fost obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător cuprins în chitanța atașată la dosarul cauzei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitat.

În motivarea apelului a solicitat într-o primă teză admiterea apelului, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că sentința nu beneficiază de o motivare corespunzătoare, iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii având ca obiect obligația de a face, reținându-se ca fondată excepția lipsei de interes, în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei de interes, în opinia pârâtei reclamantul nejustificând un interes născut și actual în a solicita obligarea pârâtei să-i permită pășunatul.

S-a arătat că în răspunsul la interogatoriu reclamantul a recunoscut că a pășunat în anul 2012 suprafețele arendate, deci a beneficiat de contractul de arendă.

Pe fondul cauzei s-a susținut că instanța în mod greșit a reținut valabilitatea contractului de arendă și a actului adițional, în condițiile în care în cauză a operat rezilierea de drept.

S-a arătat că potrivit art.9 din contract s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul 4, care atrage rezilierea de drept a contractului.

S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile art.9 din contract nu reprezintă un grad comisoriu de gradul 4, iar interpretarea dată de instanța de fond este una eronată.

A mai susținut pârâta că reclamantul nu a executat clauzele contractuale, în sensul că nu a achitat arenda aferentă anului 2011, iar sancțiunea rezilierii contractului operează independent de manifestarea de voință a asociației.

A concluzionat apelanta că urmare a neplății arendei pe anul 2011 potrivit actului adițional, contractul nu a mai putut opera pe viitor, respectiv pe anul 2012, încetându-i valoarea de izvor de drepturi și obligații pentru reclamant, respectiv pentru pârât.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, ca instanță de recurs, sentința instanței de fond fiind supusă doar căii de atac a recursului, așa cum a reținut tribunalul în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, instanța de recurs reține recursul ca fiind fondat în limita celor ce succed.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul P. P. a investit instanța cu o cerere în obligația de a face, prin care solicita obligarea pârâtei Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni să îi permită pășunatul cu animalele proprietate personală pe terenul ce face obiectul contractului de arendă nr.25/ 27.03.2010.

A susținut reclamantul că prin adresa comunicată acestuia pârâta i-a comunicat că nu mai are dreptul de pășuna cu animalele pe golurile alpine proprietatea asociației în lipsa acordului de pășunare dat de consiliul de administrație.

În opinia reclamantului aceasta adresă fiind de natură a nesocoti clauzele contractuale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând că a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendă nr.25/2010 raportat la disp.art.9 din contract, reclamantul neachitând chiria convenită.

A susținut pârâta că nu poate fi obligată să-i permită reclamantului să-și continue activitățile de pășunat pe terenul aparținând obștei ,având în vedere că a intervenit rezilierea de drept a contractului.

Observând sentința recurată, reține tribunalul că instanța de fond a apreciat că nu a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendă, concluzia instanței fiind una temeinică și legală, însă tribunalul substituie acestei soluții următoarea motivare:

Susține recurenta că disp.art.9 alin.1 din contractul nr.25/2010 reprezintă un pact comisoriu de gradul IV care atrage rezilierea de drept a contractului fără intervenția instanței.

Observând dispozițiile art.9 din contract, se constată că acesta are următorul conținut „în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți, contractul se consideră reziliat de drept fără intervenția instanței”.

Potrivit literaturii juridice, părțile contractante au posibilitatea să prevadă clauze contractuale exprese privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, clauze care poartă denumirea de pacte comisorii, ele fiind derogatorii de la disp.art.1021 C.civ.,în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanței judecătorești în pronunțarea rezoluțiunii contractelor.

Pactul comisoriu de gradul IV vizează clauze potrivit cărora contractul se consideră desființat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, o astfel de clauză având drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare.

Singurul în drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluțiunea este creditorul care și-a executat sau se declară gata să-și execute obligațiile.

Dispozițiile prevăzute în art. 9 din contract nu pot fi încadrate în categoria pactelor comisorii de gradul 4 întrucât nu se prevede expres că contractul se consideră desființat de drept fără punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă.

Dispozițiile alin.2 din art.9, care prevăd plata unor penalități pentru arendași în cazul achitării cu întârziere a chiriei vin să întărească concluzia că dispozițiile alin.1 nu reprezintă un pact comisoriu de gradul patru care să atragă rezilierea de drept a contractului în cazul achitării cu întârziere a chiriei.

Nu în ultimul rând prin ordinul de plată nr.1 din 19.04.2012 (fila 8)și chitanța nr. 854/17.11.2012 (fila152 din dosarul de fond), rezultă că reclamantul a achitat în cursul anului 2012 diverse sume de bani reprezentând chiria pentru contractul de arendă 25 /2010.

Ori în măsura în care pârâta a perceput această chirie, chiar dacă s-ar susține că nu s-a achitat întreaga chirie datorată, se poate concluziona că aceasta a înțeles să nu aplice clauzele contractuale referitor la rezoluțiunea convențională.

Reține tribunalul că disp.art. 9 din contract pot fi considerate cel mult un pact comisoriu de gradul III, însă pentru a opera rezoluțiunea de drept este necesară punerea în întârziere a debitorului, punere în întârziere care se realizează fie prin notificare prin intermediul executorului judecătoresc în condițiile art. 1079 C.civ., fie prin cererea de chemare în judecată a debitorului.

Se constată că în contractul nr.25/2010, părțile nu au convenit expres că debitorul este în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute plata chiriei, fără îndeplinirea vreunei formalități.

Pentru aceste considerente, reține tribunalul că susținerile recurentei pârâte referitoare la rezilierea de drept a contractului de arendă sunt nefondate.

Nefondată este și critica referitoare la respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, întrucât din adresa depusă la fila 7 din dosarul de fond, comunicată reclamantului rezultă că pârâta i-a solicitat acestuia să obțină acordul de pășunare din partea consiliului de administrație al obștei, ori prin acest înscris i se contestă reclamantului dreptul obținut prin contractul de arendă, astfel că în promovarea acțiunii reclamantul justifică un interes personal și legitim.

Împrejurarea că pârâta nu a întreprins acte materiale de natură a îi îngrădi reclamantului dreptul de a pășuna pe terenul ce face obiectul contractului de arendă va fi avută în vedere la soluționarea cauzei pe fond.

Astfel, raportat la răspunsul la interogatoriu dat de reclamant( fila 141,142 dosar fond), tribunalul reține că reclamantul a pășunat suprafețele arendate pe anul 2012 și în raport strict de obiectul principal al acțiunii, respectiv obligarea pârâtei să-i permită pășunatul pe terenul ce face obiectul contractului de arendă nr. 25/2010, acțiunea este nefondată. În condițiile în care reclamantul a exercitat posesia asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de arendă, pășunându-l pe anul 2012 dreptul pretins de reclamant nu a fost încălcat de pârâtă .

Concluzionând, tribunalul apreciază că în cauză este incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 punct 9 Cpr.civ. și în raport de art. 312 alin.1 și 3 Cpr.civ. coroborat și cu art. 3041Cpr.civ., va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge în tot acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni, împotriva sentinței civile nr. 55 din 10.01.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. P. .

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul P. P. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.05.2013 la Tribunalul Gorj Secția I Civilă .

Președinte Judecător Judecător

N. U. G. D. M. G.

Grefier Firuța Ș.

Red și tehn G.D.

Jud. fond T. P. C.

3Ex/ 17 mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1242/2013. Tribunalul GORJ