Pretenţii. Decizia nr. 2433/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 2433/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 6804/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2433/2013
Ședința publică din 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Judecător M. B.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă M. M., împotriva sentinței civile nr. 8013 din 25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă M. M. și intimatul pârât G. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recursul a fost repus pe rol în vederea perimării.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu - J. sub nr._ reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtul G. C., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 Euro reprezentând sumă împrumutată, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că la sfârșitul lunii aprilie 2009 a convenit cu soțul său să-l împrumute pe pârât cu suma de 10.000 euro, având în vedere relațiile deosebit de apropiate dintre soțul său și pârât, nefiind stabilită o dată certă de restituire a sumei și neîntocmindu-se un înscris doveditor.
A precizat reclamanta că la data de 17.06.2009 soțul acesteia a decedat, dată de la care a încercat să recupereze suma împrumutată datorită cheltuielilor pe care le-a făcut și urmează să le facă. Că, la demersurile sale, pârâtul i-a promis că-i va restituit această sumă, însă nici până la această dată nu și-a onorat obligația asumată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 2158 și următoarele Cod Civil.
Prin sentința civilă nr. 8013 din 25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de reclamanta M. M., domiciliată în Tg-J., ., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul G. C., domiciliat în Tg-J., . O., ., ., jud. Gorj.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că potrivit dispozițiile art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în situația în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, cum este cazul în speță, instanța va pune în vedere reclamantei să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Cum reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată, sancțiunea aplicabilă este cea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta M. M., criticând-o pentru nelegalitate .
Examinând actele și lucrările dosarului se constată următoarele ;
Ultimul act de procedură s-a îndeplinit la data de 15.10.2012, când cauza a fost suspendată .
Potrivit art. 248 c.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată apel, recurs revizuire se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile .
Ori, în speță a trecut mai mult de an de zile, respectiv de la data de 15.10.2012 când cauza a fost suspendată, iar partea interesată nu a formulat nici o cerere pentru soluționarea cauzei, urmând deci a se constata din oficiu că recursul este perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de recurenta reclamantă M. M., împotriva sentinței civile nr. 8013 din 25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013 la Tribunalul Gorj .
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. P. |
Red. NȘ
Ex. 2
SL 13 Decembrie 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 70/2013. Tribunalul GORJ | Pretenţii. Decizia nr. 611/2013. Tribunalul GORJ → |
---|