Pretenţii. Decizia nr. 611/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 611/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 2264/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 611/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D.
Judecător M. G.
Judecător N. U.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta C. A. V. împotriva deciziei civile nr.2940/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit revizuenta C. A. V. și intimata Asociația de proprietari nr.49 Tg.J..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând cererea de revizuire în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. la data de 08.12.2010 sub nr._/318/2010, reclamanta Asociația de proprietari nr. 49 Tg-J. a chemat în judecată pe pârâta C. A. V., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 5018,54 lei, reprezentând cheltuieli comune de întreținere pentru perioada octombrie 2007-octombrie 2010.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor de întreținere ce îi revin, deși avea cunoștință de sumele datorate care au fost afișate lunar.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că dreptul la acțiune este prescris, față de debitul pretins de reclamantă pentru perioada octombrie 2007-octombrie 2010.
De asemenea pârâta a arătat că suma respectivă nu este reală și că din luna august 2007, până în anul 2009 administratorul a consumat pentru încălzirea sediului asociației energia electrică cu două aeroterme și că a adresat diverse plângeri la instituțiile statului pentru a le informa cu privire la neregulile comise de asociația de proprietari pentru care nu a primit nici un răspuns.
În drept pârâta a invocat disp. art. 7 din Dec. nr. 167/1958, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 137 alin. din Codul de procedură civilă.
La data de 15.06.2011 reclamanta a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepției dreptului material la acțiune și a precizat că lunar calculează datoriile pentru fiecare apartament întocmind un tabel pe care îl afișează pentru ca proprietarii să ia la cunoștință și sumele restante.
Prin același înscris reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 5833,92 lei.
La data de 13.10.201, pârâta precizează că înțelege să formuleze cerere reconvențională împotriva reclamantei solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale, iar la data de 23.11.2011, pârâta reclamantă a arătat că a fost amenințată de către reprezentanta reclamantei numita P. V. care a traumatizat-o fizic și psihic.
Pârâta reclamantă a susținut că numita P. V. a sunat la 112, acuzând-o că a făcut deranj public și că datorită acestor amenințări, șantaj și traumatizări, la data de 01.02.2011 a suferit un infarct necesitând 15 zile de internare trecând și printr-o comă de 5 zile, deoarece era învinovățită pe nedrept din răzbunare.
Prin sentința civilă nr.7104/02.05.2012, Judecătoria Tg-J. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, a admis acțiunea așa cum a fost precizată a fost precizată formulată de reclamanta-pârâtă Asociația de proprietari nr. 49 Tg-J., împotriva pârâtei reclamante C. A. Vctoria, a fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 4.868,84 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate, fiind obligat pârâta la plata sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
De asemenea, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâta-reclamantă figurează în evidențele Asociației de proprietari nr.49 Tg-J. ca proprietar al apartamentului nr.6, situat în Tg.-J., ., ., ., așa cum rezultă din lista de plată și din fișa de calcul cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari datorate de pârâtă aflate la filele 6-11 din dosar.
Că, din cuprinsul raportului de expertiză reiese faptul că la data de 31.12.2010 debitul rămas neachitat către Asociația de proprietari este de 4868,84 lei. Expertul a precizat că pentru a determina cuantumul acestei sume a avut în vedere fișa de calcul, fișa de plată octombrie 2010 și fișa apometrelor și că din materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a reținut că soldul de debit restant, neachitat la sfârșitul lunii octombrie 2007, era în cuantum de 3682,34 lei, iar debitul calculat pentru perioada noiembrie 2007 –octombrie 2010 era în cuantum de 3136,20 lei.
S-a menționat că expertul a ținut cont și de cererea din 26.06.2008, privind scăderea la cheltuielile locative cu 2 persoane pentru 3 luni și cererea din 1.07.2009, privind scăderea de la cheltuielile locative cu două persoane pentru două luni, rezultând că debitul neachitat este de 4868,84 lei, nefiind prezentat nici un registru de evidență al fondului de rulment.
Analizând cauza dedusă judecății, cu prioritate, potrivit art. 137, alin.(1) din Codul de procedură civilă, prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune ridicată de către pârâta reclamantă, instanța a apreciat că această excepție este neîntemeiată .
Instanța a constatat că, potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal stingându-se și dreptul la acțiune privind accesorii. Termenul de prescripție în materia cererilor patrimoniale este de 3 ani, calculat de la scadență, astfel cum este menționat în art. 3 din același act normativ. Totodată, conform art. 16 alin. 1 din același act normativ prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Analizând chitanța nr. 577/29.05.2008, chitanța nr. 683/01.07.2008, chitanța nr. 759/23.07.2008, chitanța nr. 416/31.03.2009, chitanța nr.542/27.05.2009, chitanța nr. 689/14.06.2010, chitanța nr. 782/12.07.2010, chitanța nr. 1070/25.10.2010 și chitanța nr. 1092 /27.10.2010, depuse la dosarul cauzei coroborate cu mențiunile din raportul de expertiză aflat la filele 156-161, dar și cu susținerile pârâtei-reclamante prezentate în cuprinsul întâmpinării și al concluziilor scrise, s-a constatat că a făcut mai multe plăți parțiale – pe care instanța le-a apreciat ca recunoașteri ale datoriei, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Că, de altfel, pe fiecare chitanță este consemnat faptul că sumele de bani achitate de către pârâta reclamantă reprezintă contravaloare întreținere restantă, plățile fiind efectuate voluntar, neexistând la dosarul cauzei niciun document din care să rezulte faptul că aceste debite au fost contestate în vreun fel.
Că această poziție, reflectă recunoașterea debitului referitor la cheltuielile de întreținere restante, achiesare reprezentând o recunoaștere expresă, voluntară și neîndoielnică, a pârâtei-reclamante, în deplină cunoștință de cauză, iar efectul acestei recunoașteri este cel prevăzut de dispozițiile art.16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958 și constă în întreruperea termenului de prescripție, recunoașterea intervenind în cadrul termenului general de 3 ani, fără a se dovedi în mod concret că plățile efectuate cu chitanțele aflate la dosarul cauzei au fost făcute cu rezerve în ceea ce privește recunoașterea debitului.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că pârâta-reclamantă figurează în evidențele Asociației de proprietari nr. 49 Tg-J. ca proprietar al apartamentului nr. 6, situat în Tg.-J., ., ., ., așa cum rezultă din lista de plată și din fișa de calcul cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari datorate de pârâtă, iar din cuprinsul raportului de expertiză reiese faptul că la data de 31.12.2010 debitul rămas neachitat către Asociația de proprietari este de 4868,84 lei.
Cât privește susținerea acesteia că reclamanta pârâtă a solicitat debitul ulterior lunii octombrie 2007 și în consecință nu pot fi acordate sume anterioare acestei date, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamanta-pârâtă a solicitat chiar prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 5018,54 lei, aspect care dovedește faptul că, încă de la început, intenția acesteia a fost de a solicita întregul debit restant.
În raport de situația de fapt reținută, instanța a constatat incidente prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în conformitate cu care toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Instanța a constatat că plata cotelor de întreținere, fiind o obligație de a da, impune reclamantei-pârâte sarcina de a dovedi doar existența creanței (creanță ce reiese din listele de întreținere afișate de Asociația de Proprietari și anexate la dosar), prezumându-se neexecutarea, atâta timp cât pârâta-reclamantă nu a dovedit faptul contrar. Reclamanta-pârâtă dovedind faptul generator al dreptului său, pârâta-reclamantă este obligată să iasă din pasivitate și să dovedească netemeinicia pretențiilor părții adverse.
Cu privire la susținerea pârâtei-reclamante care a arătat că a formulat numeroase cereri de scădere de la plata cheltuielilor de întreținere a unor persoane din familia sa, pe care reclamanta –pârâtă nu i le-a luat în considerare, instanța a apreciat că aceasta nu a dovedit că a depus cererile respective la asociație, singurele cereri fiind cererea din 26.06.2008, privind scăderea la cheltuielile locative cu 2 persoane pentru 3 luni și cererea din 1.07.2009, privind scăderea de la cheltuielile locative cu două persoane pentru două luni, cereri pe care expertul le-a luat în calcul în momentul stabilirii debitului restant.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe cererea reconvențională, respectiv depozițiile celor doi martori propuși de către pârâta reclamantă, instanța a reținut că din depoziția martorei C. I. A. reiese faptul că este vecină cu pârâta reclamantă și că a asistat la o discuție purtată între aceasta și administratorul asociației care îi reproșa aspecte în legătură cu vinderea apartamentului dacă nu își achită datoriile la asociație.
Martorul a arătat că știe că pârâta reclamantă a fost internată în spital pentru că a fost stresată în legătură cu litigiul de pe rol și că nu știe dacă a venit poliția la ușa pârâtei-reclamante, dar a auzit vecinii spunând acest lucru, iar martorul B. D. a arătat că în preajma sărbătorilor de iarnă a asistat la o discuție între o femeie care lipea afișe la ușa de la . reclamantă, că discuția a continuat timp aproape de 2 minute, încheindu-se cu reproșurile pârâtei reclamante în legătură cu faptul că a fost băgată în spital de către administratora care a amenințat-o că îi va vinde apartamentul și că o va da în judecată, spunându-i că este nesimțită că lucrează în străinătate și nu-și plătește asociația.
Dauna morală este definită ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributele personalității, iar în ce privește stabilirea daunelor morale, cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat în raport de consecințele negative suferite de cei implicați, de valorile morale lezate, și măsura în care le-a fost afectată situația familială sau profesională.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
S-a concluzionat de instanța de fond că afirmațiile făcute de reprezentanta reclamantei-pârâte, supuse analizei, nu au caracter ilicit, nefiind de natură a aduce prejudicii onoarei și demnității pârâtei-reclamante, în condițiile în care aceasta a dovedit prin declarațiile martorilor ascultați doar existența unei relații tensionate între ea și administratorul asociației de proprietari, pe fondul neîndeplinirii obligației de plată a debitelor restante, aspect dovedit în prezenta cauză de către reclamanta-pârâtă.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că pârâta-reclamantă a arătat că a fost internată în spital în urma reproșurilor administratorei, însă nu a depus nici un document din care să reiese că a fost spitalizată și că a suferit atingeri ale sănătății ca o consecință a unei eventuale fapte ilicite săvârșită de către reclamanta-pârâtă sau de către prepușii acesteia, iar prin urmare, pârâta-reclamantă nu a dovedit că afirmațiile făcute constituie o faptă ilicită, în condițiile prevăzute de art. 1169 din Codul civil, lipsind astfel prima dintre condițiile răspunderii civile delictuale (art. 998,999 C.civ., 1001 alin. 3 C.civ.)
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. A. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că greșit a fost obligată la plata sumei de 5018,54 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada octombrie 2007-octombrie 2010 ,deși pentru suma de 3610,48 lei ce era scadentă în octombrie 2007 se împlinise termenul de prescripție, excepția prescripției fiind greșit soluționată, întrucât art.12 din Decretul 167/1958 prevede că pentru prestații succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Că, debitul stabilit în sarcina sa include în mod greșit cheltuieli pentru mai multe persoane înscrise abuziv de către administratorul asociației, deși pârâta a depus cereri de scoatere din evidență a soțului și fiicei pentru anumite perioade, cereri care nu au fost înregistrate, iar prin raportul de expertiză s-a calculat greșit suma de 4868,84 lei întrucât include și suma restantă până în octombrie 2007 și este vina administratorului că nu a menționat pe chitanțele din anii 2008,2009 și 2010 luna pentru care suma a fost achitată și că nu a acționat în termen de 90 de zile pentru recuperarea sumelor restante.
Prin decizia civilă nr.2940/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010 a fost respins recursul formulat de recurenta pârâtă C. A. V. împotriva sentinței civile nr.7104/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 49 Tg-J., ca nefondat.
A fost obligată recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cheltuielile de întreținere aferente perioadei anterioare lunii octombrie 2007 a fost în mod just respinsă de instanța de fond, întrucât prin mai multe chitanțe din anii 2008,2009 și 2010, pârâta a achitat o parte din sumele datorate reclamantei, fapt ce echivalează cu recunoașterea dreptului reclamantei și care duce la curgerea unui nou termen de prescripție de 3 ani de la data recunoașterii dreptului prin plată.
Este adevărat că potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 prestațiile succesive sunt supuse prin prescripții deosebite, însă, întrucât plățile efectuate benevol de pârâtă în anii 2008,2009 și 2010 nu s-a dovedit ar fi fost făcute în contul unei anumite prestații succesive, ele echivalează cu o recunoaștere a întregii datorii a pârâtei față de reclamantă la momentul plății și duc la curgerea unui nou termen de prescripție pentru întreaga datorie de la data efectuării lor.
Obiecțiunile formulate de pârâtă împotriva raportului de expertiză au fost justificat respinse de instanța de fond, întrucât priveau operarea prescripției dreptului la acțiune, fiind atributul instanței de a aprecia asupra acestui aspect, iar prin expertiză s-au stabilit atât debitul aferent perioadei anterioare lunii octombrie 2007, cât și debitul aferent perioadei ulterioare acestei date.
Critica privind menționarea unor cheltuieli aferente unui număr mai mare de persoane decât cele care au locuit efectiv în apartament este neîntemeiată, întrucât pârâta recurentă nu a dovedit că a formulat și alte cereri pentru a fi scăzute din evidență persoanele care nu mai locuiesc efectiv în apartament, cererile înregistrate la reclamantă fiind avute în vedere la efectuarea expertizei și stabilirea debitului restant.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta C. A. V., solicitând anularea deciziei și judecarea cauzei pe fond întrucât instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, invocând disp.art. 322 punct 2 C.pr.civ., luând în considerare suma reportate de 3682,34 lei din fișa de calcul privind anii 1996-2007, sumă care este contestată, sumă ce nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată.
S-a apreciat că instanța de recurs nu s-a pronunțat în limitele obiectului pricinii deduse judecății, făcând greșeli formale și involuntare, invocând în același timp și disp.art. 322 punctul 5 Cpr.civ., în sensul de a se avea în vedere și a se analiza adeverința nr. 200/01.09.2003 prin care se precizează de către administratorul asociației de proprietari că la data eliberării acesteia nu existau sume restante.
Intimata, Asociația de Proprietari nr. 49 Tg.J. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că nu sunt îndeplinite disp.art. 322 punctele 2 și 5 C.pr.civ., în sensul că instanța de fond s-a pronunțat pe obiectul cauzei și adeverința invocată de revizuentă nu constituie act nou.
Tribunalul, analizând cererea de revizuire constată că este inadmisibilă în raport de disp.art.322 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora „ revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cerere în cele zece cazuri expres prevăzute de acest text de lege”.
Astfel, prin decizia civilă nr.2940/15.10.2012, Tribunalul Gorj, Secția Civilă a respins recursul formulat de recurenta pârâtă C. A. V. împotriva sentinței civile nr.7104/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._/318/2010 ca nefondat și deci este inadmisibilă revizuirea împotriva unei decizii prin care a fost respins recursul ca nefondat, deoarece printr-o asemenea hotărâre nu se evocă fondul.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
În considerarea celor expuse, tribunalul constată că cererea de revizuire este inadmisibilă în raport de disp.art. 322 alin.1 Cpr.civ., motiv pentru care urmează a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C. A. V. împotriva deciziei civile nr.2940/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010 ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.03.2013.
Președinte, G. D. | Judecător, M. G. | Judecător, N. U. |
Grefier, Firuța Ș. |
Red N.U. 12 Martie 2013
Thn. .
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2433/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 1706/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
