Pretenţii. Hotărâre din 06-03-2013, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 1319/267/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 601

Ședința publică de la 06 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. G.

Judecător M. A. C.

Judecător D. F. T.

Grefier C. B.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă S. I. împotriva sentinței civile nr.1845/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât T. R., lipsă fiind recurenta S. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că recurenta nu a timbrat recursul formulat.

Constatând că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, instanța pune în discuție excepția netimbrării recursului.

Intimatul pârât solicită anularea recursului ca netimbrat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 11.07.2012, sub nr.dosar_, reclamanta S. I. a chemat în judecată pe pârâtul T. R., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9000 lei, efectuate în dosarele nr.1989/1998 al Judecătoriei Novaci, 3716/1999 al Tribunalului Gorj, 9046/civil/1999 al Curții de Apel C., 1329/civ/2000 al Curții de Apel C., 9836/civ./2000 al Curții de Apel C.,_ al Judecătoriei Novaci, Tribunalului Gorj și Curții de Apel C., 2408/2001 al Judecătoriei Novaci, 2200/2002 al Judecătoriei Novaci, 2911/2002 al Tribunalului Gorj, 2405/2003 al Tribunalului Gorj, 5083/civ/2003 al Curții de Apel C., 6082/civ/2004 al Curții de Apel C.,_ al Tribunalului Gorj și Curții de Apel C., și la plata cheltuielilor de judecată pe le va face în prezenta cauză.

În motivarea acțiunii, a arătat că în perioada 1998-2010, în care s-a judecat pentru partaj judiciar, a efectuat cheltuieli cu onorarii experți și apărători, cheltuieli pentru carburanți și diurnă apărător pentru deplasările la Judecătoria Novaci și Curtea de Apel C., cheltuielile pentru deplasările sale la Judecătoria Novaci și Curtea de Apel C., dar și cheltuieli reprezentând echivalentul zilelor de muncă pierdute și că vinovat pentru aceste cheltuieli este pârâtul T. R..

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.274 alin.l cod proc.civilă, 275 c.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 1845/14.12.2012 Judecătoria Novaci a anulat ca netimbrată cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S. I., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A susținut că în mod greșit a fost anulată ca netimbrată acțiunea, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie plata unor sume de bani reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în alte dosare și potrivit dispozițiilor art.14 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, nu se timbrează.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.9 Cpr.civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dovedirea susținerilor sale, recurenta a depus la dosar practică judiciară.

Reexaminând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată și reține următoarele:

În recurs recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, însă nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxele de timbru.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 și 2 din Legea 146/1997 și ale art. 9 alin.2 din OG 32/1995, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, iar neplata acestora atrage sancțiunea anulării cererii, tribunalul va anula ca netimbrat recursul reclamantei.

Obligația reclamantei de a timbra acțiunea având ca obiect cheltuieli de judecată efectuate în alte dosare, rezultă atât din interpretarea dispozițiilor art.274 Cpr.civ. potrivit cărora cheltuielile de judecată se pot solicita printr-o acțiune separată atunci când au fost cerute, iar instanța a omis să le acorde, cât și din interpretarea dispozițiilor art. 14 din Ordinul nr. 760/C/1999.

Din hotărârile judecătorești depuse la dosar rezultă că în litigiile anterioare, reclamantul S. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că acțiunea separată are caracterul unei acțiuni în pretenții, de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 998 cod civil și este supusă taxei de timbru.

Dispozițiile art. 14 din Ordinul nr. 760/C/1999 se referă într-adevăr la scutirea de taxa judiciară de timbru atunci când cheltuielile de judecată se solicită pe cale accesorie, în cadrul unui proces pendinte, ori, în speță este vorba e o acțiune separată, pe cale principală într-un alt dosar și, pornind d e la faptul că excepția este de strică interpretare, acțiunea reclamantei, ca și recursul declarat împotriva sentinței sunt supuse taxei de timbru și timbru judiciar.

În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere că recurenta avea obligația să timbreze recursul, dar nu a îndeplinit această obligație deși a fost legal citată, se va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta reclamantă S. I. împotriva sentinței civile nr.1845/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

V. G.

Judecător,

M. A. C.

Judecător,

D. F. T.

Grefier,

C. B.

red. Jud. M.C./tehn.E.C./ jud. fond N. N./ 08 Martie 2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 06-03-2013, Tribunalul GORJ