Revendicare imobiliară. Decizia nr. 213/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 213/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 974/317/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizie nr.213
Ședința publică din 26 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte N. B.
Judecător V. B.
Grefier E. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 19.04.2013 privind judecarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă V. B. M. J. și de apelanta pârâtă . Prod SRL Săulești prin administrator M. E C. împotriva sentinței civile nr.4100/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, deliberând, pronunță următoarea sentință din care face parte integrantă încheierea de ședință din data de 19.04.2013.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor de față:
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr._ reclamanta V. B. M. J. a chemat în judecată pârâta . Prod SRL, reprezentată prin administrator și unic asociat M. E.C., solicitând ca în urma probelor ce vor fi administrate și prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie un teren arabil situat pe raza comunei Săulești, în suprafață totală de 5475 mp, situat în tarlaua 60, . învecinat la nord cu rest proprietate, la est cu rest proprietate, la sud cu rest proprietate și la vest cu SNCFR și să fie obligată pârâta să-și ridice construcțiile edificate pe acest teren (și reprezentate de o copertină construită din BCA, acoperită cu tablă, trei baracamente, garduri împrejmuitoare din diferite materiale), precum și orice alte bunuri mobile sau imobile ce se vor găsi amplasate pe terenul său, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să le ridice pe cheltuiala pârâtei. De asemeni, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate în acest dosar.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara terenului individualizat mai sus, teren arabil situat în extravilanul comunei Săulești, județul Gorj, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii fondului funciar prin titlul de proprietate nr._/02.06.2008, iar societatea pârâtă are amplasate pe terenul proprietatea sa mai multe construcții gen baracamente și garduri, întreg terenul său fiind efectiv ocupat de către pârâtă. Deși a încercat să soluționeze litigiul pe cale amiabilă cu pârâta aceasta a refuzat, motiv pentru care a promovat acțiunea de față. Înainte de a introduce acțiunea reclamanta a somat pârâta, prin intermediul executorului judecătoresc, să-și ridice bunurile și să-i lase în deplină proprietate terenul dar societatea pârâtă a refuzat și mai mult decât atât, printr-un răspuns la somație pârâta arată că se consideră proprietatea terenului din litigiu și apreciază somația ca fiind nulă absolut.
În drept, reclamanta V. B. M. J. și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 C.civil și art.1076-1077 C.civ. și art.274 C.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu suma de 51 lei timbru judiciar și 0,30 lei timbru judiciar.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, titlul de proprietate nr._/02.06.2008, răspuns la notificarea nr.26N/2009/13.04.2009 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc R. V., notificarea nr.26/N/2009/13.04.2009, adresa nr.1767/21.04.2011 emisă de Primăria comunei Săulești, declarație autentificată sub nr.3207/15 iunie 2011 emisă de Biroul Notarului Public R. J. G., notă de ședință, copie contract de asistență juridică, adresa nr.1942/2008, adresa nr.1466/2008, sentința civilă nr.1568/27.06.2006 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr.2599/2006, proces verbal de punere în posesie nr.950/5.05.2003, schiță anexă, aviz de expediere din data de 14.04.1992.
La data de 12.04.2011 pârâta . Prod SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei semnăturii cererii de chemare în judecată, precizând că semnătura de pe acțiunea promovată nu aparține autoarei V. B. M. J., excepție netimbrării cererii (întrucât nu există la dosarul cauzei timbru judiciar și timbru fiscal cu privire la acțiunea de revendicare) și excepția autorității de lucru judecat, invocând sentința civilă nr.2844/30.10.2009, rămasă definitivă și învestită cu formulată executorie în dosarul nr._ și sentința pronunțată în dosarul nr._, motivându-și excepțiile pe dispozițiile art.1200, art.1201 și art.1202 Cod civil, coroborate cu art.166 din codul de procedură civilă raportat la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Referitor la fondul cauzei, a precizat că potrivit dispozițiilor prevăzute de art.1 din HG nr.834/14.12.1991, coroborate cu dispozițiile Legii nr.137/2002, art.12 și art.116 din Legea nr.85/2006, raportat la contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 14.04.1992, pârâta este în limita proprietății sale, așa cum rezultă fără echivoc și din certificatul de urbanism nr.286/09.08.2000. S-a apreciat că, potrivit art.1169 –art.1170 cod civil pârâta probează cu documente faptul că suprafața de 4680 mp pe care aceasta este amplasată este în patrimoniul său, situație certificată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj.
În ceea ce privește notificarea din data de 13.04.2009 adresată de reclamantă, s-a susținut că . Prod SRL a răspuns conform prevederilor legale prin adresa depusă la data de 30.04.2009, susținută de toată documentația aferentă. De asemeni, consemnările evidențiate în titlul de proprietate nr._/02.06.2008 nu probează faptul că această unitate i-a diminuat sau ocupat terenul reclamantei, iar pârâta are posesiunea terenului în cauză încă din anul 1990, terenul fiind intabulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj sub numărul cadastral 69 pe numele acestei societăți. Aceste aspecte rezultă din planul parcelar eliberat sub nr.3/5674 din data de 28.01.2009 de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj cu privire la terenul revendicat de reclamantă și identificat în tarlaua 60, . ca fiind un teren agricol și nicidecum construcții, de unde rezultă fără echivoc că . un teren arabil, iar această unitate se învecinează cu acest teren și nu îl ocupă, așa cum precizează reclamanta.
A solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
A invocat dispozițiile art.1781, art.115, art.1371, art.166 Cod de procedură civilă coroborate cu art.1200, art.1201, art.1202, art.1169, art.1170 raportat la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În ședința publică din data de 21 iunie 2011 a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-Cărbunești la prezentul dosar și au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă.
În apărare pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în copie la dosar planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, contractul de vânzare-cumpărare din data de 14.04.1992, declarația dată de V. B. M.-J. la data de 30.06.1961, sentința civilă nr.2844/30.10.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ și învestită cu formula executorie, autorizația pentru executare lucrări nr.04/21.05.1989, certificatul de urbanism nr.286/09.08.2000, fișa bunului imobil situat în comuna Săulești, . și trei schițe, notă de ședință, delegație nr.130/18.05.2011, o notă de ședință, copia semnăturilor reclamantei, copie declarație dată de reclamantă autentificată sub nr.4001/1961, fișa imobilului, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, hartă cadastrală, contract de vânzare cumpărare din 14.04.1992, adresa nr.4/21.05.1989, schiță teren, certificat de urbanism, plan de amplasament, fișa bunului imobil hartă cadastrală în dublu exemplar, delegație nr.215/06.07.2011 pe numele lui M. C.A., note de ședință și titlurile de proprietate nr._/12.05.2005 și nr._/12.05.2005, schițe teren, certificat nr.5052/21.02.2005, certificat de urbanism nr.286/09.08.2000, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, certificat de urbanism nr.286/09.08.2000, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, fișa bunului imobil și certificat de înregistrare . nr._, contract de proiectare nr.663 din februarie 1990, anexa la contractul de proiectare nr.663/1991, anexa 2, aviz de racordare nr.23 emis de Renel FRE Tg-J. nr.663/09.04.91, proces verbal din data de 17.06.1991, act adițional nr.1/2005 la contractul de livrare a apei pe destinații de utilizare nr.1/04.01.2005, titlul de proprietate nr._/03.02.2003, titlul de proprietate nr._/02.06.2008, schițe teren, certificat de urbanism nr.286/09.08.2000 emis de Consiliul Județean Gorj, fișa bunului imobil și plan de amplasament.
A fost administrată proba cu interogatoriul reclamantei și proba cu interogatoriul pârâtei, iar în cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii C. I. și D. V. în ședința publică din data de 14.09.2012, luându-se act de renunțarea pârâtei la proba testimonială.
A fost încuviințată proba cu expertiză topografică, raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni fiind întocmite de expertul topograf Țîrvuloiu D. C..
Prin sentința civilă nr.4100/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta V. B. M. J. împotriva pârâtei . Prod SRL. A fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul cu suprafața de 3718 mp arabil situat în extravilanul comunei Săulești, tarlaua 60, . ca vecini la nord, est și sud rest proprietate reclamantă, iar la vest cu SNCFR, astfel cum a fost individualizat de expertul topograf Țîrvuloiu D. C.. A fost obligată pârâta să ridice de pe terenul menționat anterior, aparținând reclamantei, materialele de construcție provenite din dezafectarea a două hale industriale, iar în caz de refuz a autorizat reclamanta să ridice toate aceste materiale, pe cheltuiala pârâtei. A fost respins capătul de cerere având ca obiect obligația de a face cu privire la hala industrială, gardul împrejmuitor, postul de transformare electric ce deservește hala industrială și celelalte construcții menționate în cererea de chemare în judecată și, de asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 552,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantei V. B. M. J. a fost emis titlul de proprietate nr._/02.06.2008 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5475 mp situată pe raza comunei Săulești, tarlaua 60, . ca vecini la nord rezervă Primărie, la est și la sud cu rest proprietate, iar la vest cu SNCFR. Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul topograf Țîrvuloiu D. C. și răspunsului formulat de expert la obiecțiunile încuviințate de instanță terenul revendicat de reclamantă se regăsește în titlul de proprietate nr._/02.06.2008 și în procesul-verbal de punere în posesie aferent, acte de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea reclamantei.
S-a mai arătat că potrivit aceluiași raport de expertiză, suprafața de 3718 mp din terenul reclamantei este ocupată de societatea pârâtă, iar această suprafață de teren se regăsește și în documentația cadastrală invocată de pârâtă cu privire la acest amplasament, documentație întocmită în baza adeverinței de proprietate nr.855/04.05.2011 emisă pentru suprafața totală de 4860 mp.
S-a apreciat că documentația cadastrală nu face dovada dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului revendicat, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a depus nici extrasul de carte funciară cu privire la terenul cu suprafața de 4680 mp, nefiind făcută astfel dovada înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate invocat, iar potrivit Legii nr.7/1996 înscrierile în cartea funciară au efect doar de opozabilitate .
Deși pârâta a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 14.04.1992 încheiat cu . contract nu este încheiat în formă autentică, iar pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate asupra terenului vândut este necesară încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți având valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare. Totodată, după cum atestă adresa nr.1466/05.05.2008 emisă de . copia contractului din data de 14.04.1992 nu a mai fost păstrată în evidențele acestei societăți, au fost înstrăinate doar bunurile cuprinse în fișa de baracament anexă la contract, nu și terenul arabil aferent împrejmuirii de șantier, teren ce nu a aparținut niciodată acestei societăți.
S-a mai consemnat de către instanța de fond că prin sentința civilă nr.1568/27.06.2006 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr.2599/2006 a fost anulată adeverința nr.855/04.05.2001 emisă în favoarea pârâtei pentru suprafața de 0,4680 ha teren arabil situat în intravilanul satului Bibești, . că nu s-a formulat cerere de reconstituire de către aceasta și nici nu există o hotărâre de validare pentru acest teren, iar pârâta nu are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren. Totodată, potrivit deciziei nr.1/1997 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, dovada dreptului de proprietate pentru terenurile ce fac obiectul legilor fondului funciar se face numai cu titlu de proprietate.
Conform celor expuse anterior, s-a concluzionat că doar reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat în suprafață de 5475 mp, teren înscris în titlul de proprietate nr._/02.06.2008, pârâta nefăcând dovada existenței unui titlu de proprietate cu privire la acest teren.
Potrivit raportului de expertiză topografică, pe terenul în litigiu sunt amplasate o hală industrială cu suprafața construită de 401 mp, un post de transformare electrică, fiind depozitate și materiale de construcție provenite din dezafectarea altor două hale industriale, iar pârâta ocupă din terenul reclamantei o suprafață de 3718 mp, astfel cum a fost individualizată prin schița anexă la completarea raportului de expertiză. Înscrisurile de la dosar coroborate cu susținerile părților, declarațiile martorilor D. V. și C. I. atestă că hala industrială a fost construită de pârâtă, postul de transformare electric a fost amplasat la cererea acesteia, iar materialele de construcție provin din dezafectarea altor construcții ce au aparținut pârâtei. De altfel, pârâta nu a contestat faptul că materialele de construcții ar proveni din dezafectarea unor construcții care i-au aparținut și din avizul de expediere datat 14.04.1992 rezultă că pârâta a cumpărat trei barăci, construcții ce nu au mai fost identificate pe terenul în litigiu, ci doar materiale de construcție provenite din dezafectarea unor astfel de construcții.
Față de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, susținerile părților, declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.480 cod civil pentru promovarea acțiunii în revendicare, respectiv că este proprietara terenului și că pârâta îl ocupă parțial fără niciun drept, fiind admis în parte acest capăt de cerere și obligată pârâta să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul cu suprafața de 3718 mp arabil, situat în extravilanul comunei Săulești, tarlaua 60, . ca vecini la nord, est și sud rest proprietate reclamantă, iar la vest cu SNCFR, astfel cum a fost individualizat de expertul topograf Țîrvuloiu D. C..
În ceea ce privește construcțiile amplasate pe terenul în litigiu, astfel cum au fost identificate de expertul topograf, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză construcția hală industrială a fost realizată în baza autorizației de construire nr.4/21.05.1989, iar gardul din stâlpi de ciment fără plasă pe latura de nord, stâlpi de beton și plasă de sârmă pe latura de sud, stâlpi de ciment și plasă de sârmă pe latura de vest se regăsește în avizul de expediere din data de 14.04.1992, fiind predat de ., așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, postul de transformare electric situat pe terenul în litigiu a fost amplasat în baza contractului de proiectare nr.663/1990 și a avizului de racordare nr. 23/09.04.1991
Întrucât autorizația, avizul de expediere emis de . avizul de racordare nr.23/1991 sunt anterioare emiterii titlului de proprietate și procesului-verbal în favoarea reclamantei, s-a apreciat că nu se poate reține reaua credință a pârâtei, iar potrivit art.494 Cod civil proprietarul terenului poate cere ridicarea construcțiilor executate de o altă persoană doar când constructorul a fost de rea credință, constructorul fiind de rea credință atunci când a cunoscut că terenul aparține altei persoane. Buna-credință se prezumă de drept, sarcina probei revenindu-i celui care invocă reaua-credință.
În consecință, în temeiul art.494 Cod civil instanța a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei să își ridice construcțiile hala industrială, gardul împrejmuitor, postul de transformare electric ce deservește hala industrială și celelalte construcții menționate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește autorizarea reclamantei de a efectua, pe cheltuiala pârâtei, lucrările dispuse de către instanță, s-a arătata că dreptului real de proprietate al reclamantei îi corespunde obligația generală și negativă de a nu i se aduce atingere, obligație încălcată de pârâtă prin amplasarea materialelor de construcție pe terenul în litigiu. Astfel, în baza art.1073 și art.1077 Cod civil a fost obligată pârâta să ridice de pe terenul menționat anterior, aparținând reclamantei, materialele de construcție provenite din dezafectarea a două hale industriale, iar în caz de refuz, a fost autorizată reclamanta să ridice toate aceste materiale, pe cheltuiala pârâtei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă pârâta, fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 552,50 lei către reclamantă, suma reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu expert conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs recurenta reclamantă V. B. M. J. și recurenta pârâtă . SRL.
În recursul promovat recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii și a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a ridica de pe terenul revendicat hala industrială, gardul împrejmuitor, postul de transformare electric ce deservește hala, precum și orice alte construcții aflate pe teren, iar în caz de refuz să fie autorizată recurenta reclamantă să execute aceste lucrări pe cheltuiala societății pârâte, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei. În subsidiar s-a solicitat ca, admițând recursul, să fie casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare în vederea administrării de probatorii pentru a se stabili buna sau reaua credință a constructorului în soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligația de a face.
În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.494 Cod Civil proprietarul terenului poate cere ridicarea construcțiilor ridicate de o terță persoană doar atunci când această persoană a fost de rea credință, în sensul că a cunoscut că terenul aparține altei persoane, iar în speță buna credință se prezumă și sarcina răsturnării acestei prezumții revine celui care invocă reaua credință. S-a apreciat că instanța de fond a aplicat greșit aceste dispoziții legale și a apreciat greșit probele administrate reținând că societatea pârâtă deținea autorizație de construcție, deoarece autorizația depusă la dosar îl vizează pe M. C. ca și persoană fizică și a fost eliberată pentru ridicarea unei case de locuit pe un alt amplasament decât terenul în litigiu, cu atât mai mult cu cât autorizația este emisă la data de 21.05.1989, moment la care societatea pârâtă nici nu era înființată. Astfel, reaua sau buna credință a constructorului se apreciază la data la care acesta a construit, iar în speța de față constructorul respectiv cunoștea că terenul nu-i aparține și în mod eronat instanța de fond a reținut buna credință a constructorului în temeiul faptului că a edificat lucrările anterior momentului la care recurenta reclamantă a obținut punerea sa în posesie și titlul de proprietate, aceste aspecte neavând relevanță în cauză. De asemenea, instanța de fond a fost indusă în eroare prin adăugirile realizate atât pe autorizația de construire nr.4/04.05.1989, dar și pe contractul de vânzare cumpărare din data de 14.04.1992, adăugiri pe care instanța putea să le observe și să înlăture prezumția de bună credință în edificarea construcției. S-a mai menționat că sentința recurată nu este motivată, căci motivarea ce se regăsește referitor la obligația de a face este în contradicție cu motivarea realizată pentru celelalte capete de cerere. De asemenea, s-a solicitat ca prin admiterea integrală a recursului să fie obligată societatea pârâtă la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate recurentei reclamante în fața instanței de fond.
La rândul său, recurenta pârâtă . SRL a solicitat în recursul formulat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probatorii concludente și complete în conformitate cu art.1 și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.1169-1170 Cod Civil recurenta a probat că a dobândit în proprietate trenul în litigiu printr-un act autentic încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1991 și astfel este greșită soluția instanței de fond prin care a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3718 mp situata în tarlaua 60, . atât mai mult cu cât societatea pârâtă deține pe aceste teren corpuri de clădiri. Este eronată și reținerea instanței de fond referitoare la faptul că actul datat 14.04.1992 ar fi un antecontract și nu un contract de vânzare cumpărare propriu-zis, deoarece un antecontract prevede aspecte viitoare, iar în speța de față actul evidențiază scopul și obiectul contractului din care rezultă că societatea cumpărătoare intră în posesia bunurilor de la data încheierii convenției. S-au invocat și normele imperative ale HG nr.834/1991 în vigoare la acel moment și care vizau societățile comerciale cu capital social de stat, cu atât mai mult cu cât bunurile vândute recurentei pârâte aparțin societății vânzătoare încă din anul 1955, aspecte care nu au fost analizate în fața instanței de fond.
S-a mai menționat că toate corpurile de clădire deținute de către recurenta pârâtă sunt poziționate pe întreaga suprafață de 3718 mp cu privire la care s-a admis acțiunea în revendicare, iar suprafața totală de 4680 mp deținută în patrimoniu de către recurenta pârâtă rezultă din certificatul de urbanism nr.286/2000 coroborat cu actele emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj, iar pentru amenajarea acestei suprafețe de teren a fost transportată o cantitate uriașă de balast și pietriș care a transformat fosta mlaștină într-un teren afectat construcțiilor. Totodată, s-a menționat că, deși s-a efectuat în cauză expertiză tehnică, expertul numit nu a răspuns în mod complet la obiecțiunile formulate de către societatea pârâtă, iar reținerile acestuia referitoare la construcțiile existente pe teren sunt în contradicție cu fișa bunului imobil emisă la data de 3.04.2001 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj care evidențiază trei corpuri de clădire.
În ceea ce privește aplicabilitatea deciziei nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție invocată de către instanța de fond, s-a arătat că aceasta este aplicabilă doar persoanelor fizice, nu și persoanelor juridice care au ca text legal aplicabil HG nr.834/1991. Instanța de fond a ignorat și dispozițiile imperative ale Constituției României și ale Legii nr.31/1991 care stabilesc că dreptul de proprietate poate fi obținut prin acte translative de proprietate sau prin moștenire, iar atâta timp cât potrivit actelor depuse la dosar de către recurenta pârâtă suprafața în litigiu aparținea de drept unei societăți comerciale, procedura prevăzută de legislația fondului funciar impunea ca reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea recurentei reclamante să se realizeze pe un alt amplasament liber de orice sarcină sau prin acordarea de despăgubiri.
S-a mai menționat că buna credință a societății pârâte rezultă din actele autentice depuse la dosar, iar în ceea ce privește martorii audiați pentru a proba ocupațiunea terenului, unul dintre aceștia (D. V. A.) avea 14 ani la momentul dobândirii în proprietate de către societatea pârâtă, iar cel de-al doilea martor (C. I.) locuiește la o distanță de 3 km de terenul în litigiu și a relatat aspecte străine de natura dosarului și în concordanță cu situația relevată de primarul din localitate cu care administratorul societății pârâte se află în litigiu.
De asemenea, recurenta pârâtă . SRL a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta reclamantă V. B. M. J., solicitând respingerea recursului cu motivarea că acesta nu este întemeiat pe nici un dintre motivele prevăzute de art.304 C.pr.civ. și art.3041C.pr.civ. Practic, prin intermediul acestui recurs recunoaște faptul că . SRL a achiziționat împrejmuirea din plasă de sârmă și împrejmuirea din sârmă ghimpată de la ., iar această plasă se află poziționată pe stâlpi de beton. S-a menționat că autorizația de construcție pentru hala industrială a fost obținută în mod legal de la autoritățile locale, iar actele reprezentate de autorizația de construire și contractul de vânzare cumpărare au fost prezentate în original în fața instanței Judecătoriei Tg-Cărbunești la solicitarea recurentei reclamantei, constatându-se că nu există ștersături sau adăugiri pe aceste înscrisuri și afirmațiile recurentei reclamante în acest sens urmează să fie înlăturate și să reține că societatea pârâtă a achiziționat în mod legal terenul în suprafață de 4680 mp și construcțiile existente pe acest teren.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, s-a arătat că atâta timp cât la dosarul cauzei nu există un contract de asistență juridică încheiat între V. B. M. J. și N. M., aceasta din urmă a avut calitate de procurator în cauză și nu de avocat și, pe cale de consecință, recurenta pârâtă nu poate fi obligată la plata onorariului pentru avocat.
La rândul său, recurenta reclamantă V. B. M. J. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta pârâtă . SRL, solicitând respingerea acestui recurs. S-a menționat că susținerile recurentei pârâte sunt nefondate, deoarece prin contractul de vânzare cumpărare datat 14.04.1992 s-au cumpărat doar niște construcții nu și terenul aferent (aspect confirmat chiar de vânzătoare prin înscrisul depus la instanța de fond), iar cum contractul nu este încheiat în forma autentică nu poate valora nici ca și antecontract de vânzare cumpărare. De asemenea, nu sunt corecte nici susținerile recurentei pârâte referitoare la faptul că lucrarea de specialitate nu a răspuns la toate obiectivele stabilite de părți la obiecțiunile formulate de acestea, deoarece expertul, în urma deplasării la fața locului a constatat că barăcile (înscrise în cartea funciară) nu mai există, rămânând doar materiale rezultate din dezafectare. S-a subliniat că martorii propuși de către reclamantă au vizat exclusiv ocupațiunea terenului ca stare de fapt și nu aspecte referitoare la achiziționarea terenului de către societatea pârâtă sau validitatea convenției din anul 1992.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 08.03.2013 a fost recalificată în apel calea de atac promovată de părțile din litigiul de față împotriva sentinței instanței de fond, iar la termenul de judecată din data de 22.03.2013 s-au încuviințat probatoriile solicitate de către apelanta reclamantă și referitoare la documente fiscale provenite de la Primăria comunei Săulești care să stabilească dacă apelanta pârâtă a figurat cu terenuri în proprietate începând cu anul 1990, relațiile fiind comunicate prin adresa nr.1966/01.04.2013.
Analizând cauza de față tribunalul reține că reclamanta V. B. M. J. a obținut, prin urmarea procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991, titlul de proprietate nr._/02.06.2008 pentru suprafața de 5475 mp teren situat în extravilanul comunei Săulești, județul Gorj, iar prin acțiunea civilă de față a promovat o cerere în revendicare împotriva pârâtei . SRL care ocupă o parte din terenul din titlul de proprietate prin amplasarea unor construcții reprezentate de hale industriale și anexe care deservesc această hală industrială.
Pentru a soluționa acțiunea în revendicare trebuie avută în vedere dispozițiile legale aplicabile în speță, și anume art.480 C.civil.(în vigoare la data promovării cererii) care impune existența unui titlu, ca temei al acțiunii în revendicare, iar în situația în care ambele părți opun un asemenea titlu instanța urmează să stabilească dintre cele două titluri care are preferabilitate.
În speța de față reclamanta deține titlul de proprietate eliberat în procedura Legii 18/1991 și care, potrivit dispozițiilor din decizia nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție reprezintă singurul act cu care se poate face dovada dreptului de proprietate pentru terenurile care fac obiectul Legii 18/1991, în timp ce societatea pârâtă . SRL invocă drept titlu de proprietate contractul de vânzare cumpărare din data de 14.04.1992 încheiat cu . urmând să analizeze care dintre cele două titluri are preferabilitate în condițiile în care cele ouă titluri provin de la autori diferiți.
Cum titlul de proprietate nr._/02.06.2008 emis în favoarea reclamantei este rezultatul finalizării procedurii speciale prevăzute de Legea 18/1991 (care se aplică terenului în litigiu, după cum recunoaște însăși apelanta pârâtă în apelul promovat), în mod corect instanța de fond a reținut că acesta face dovada deplină a dreptului de proprietate pentru terenul revendicat în conformitate cu decizia de îndrumare nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în timp de societatea pârâtă opune un înscris sub semnătură privată (contractul datat 14.04.1992) încheiat cu . care nu face dovada dreptului său de proprietate pentru terenul aferent construcțiilor achiziționate de către . SRL. Și în situația în care s-ar ignora aspectul că pârâta deține un înscris sub semnătură privată și nu un act autentic (formă necesară potrivit legislației în vigoare la data de 14.04.1992 pentru înstrăinarea de terenuri), precum și inadvertențele din cuprinsul acestui contract de vânzare cumpărare (deși la obiectul contractului se menționează explicit doar „materiale demontate din organizarea de șantier Bibești”, iar prețul vizează exclusiv acest obiect, în continuare se menționează că taxele actului privesc „și suprafața de teren arabil ce rezultă din amplasarea șantierului”), în speță instanța trebuie să verifice dacă societatea pârâtă a achiziționat terenul de la un proprietar. Acest lucru deoarece, pentru a putea transfera în patrimoniul societății pârâte terenul în litigiu (despre care . SRL susține că ar fi aferent construcțiilor amplasate), . la rândul său să dețină în patrimoniu acest teren (conform principiului din dreptul civil potrivit căruia nimeni nu poate să transfere mai mult decât are), iar în speță nu s-a administrat o asemenea probă. Astfel, la solicitarea instanței de judecată vânzătorul . comunicat că la data de 14.04.1992 nu deținea în proprietatea terenul aferent materialelor înstrăinate societății pârâte și nici nu a făcut obiectul convenției o asemenea înstrăinare de teren, ceea ce conduce la ideea că societatea pârâtă nu deține un „titlu” în sensul legii pentru terenul revendicat de către reclamantă. Acest titlu nu poate fi reprezentat de mențiunile realizate în cartea funciară sau actele depuse de societatea pârâtă (certificatul de urbanism sau fișa bunului imobil) la dosarul cauzei, deoarece aceste mențiuni vizează exclusiv construcțiile achiziționate prin contractul din anul 1992 și nu și terenul aferent, iar pentru terenuri legea prevede o modalitate specială de dobândire a dreptului de proprietate (act autentic, pentru convenții) ce nu a fost probată de către apelanta pârâtă.
În consecință, instanța apreciază că în mod corect a fost soluționat capătul de cerere în revendicare și pentru suprafața de teren ocupată de către societatea pârâtă (3718 mp) a fost obligată aceasta din urmă să o lase în deplină proprietate și liniștită posesie titularului actului de proprietate eliberat în procedura Legii 18/1991.
În ceea ce privește însă capătul de cerere având ca obiect obligarea societății pârâte să ridice construcțiile și lucrările amplasate pe acest teren, tribunalul reține că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.494 Cod Civil și a principiului bunei credințe care guvernează dreptul privat deoarece, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, societatea pârâtă are calitatea de terț de rea credință în edificarea construcțiilor reprezentate de hala industrială, gardul împrejmuitor, postul de transformare electric ce deservește hala industrială și celelalte construcții menționate în cererea de chemare în judecată. Acest lucru deoarece, deși lucrările au fost realizate anterior punerii în posesie a reclamantei V. B. M. J. și obținerii titlului de proprietate, ele au fost realizate în cunoștința faptului că . SRL nu are calitate de proprietar asupra terenului. Astfel, după cum s-a arătat, prin actul datat 14.04.1992 societatea pârâtă nu a achiziționat suprafața de teren în condițiile prevăzute de legea în vigoare în anul 1992 (nu există un act autentic și vânzătorul, neavând în proprietate acest teren, nu putea să îl înstrăineze) și totodată, . SRL cunoștea că suprafața de teren face obiectul Legii_, căci a realizat ea însăși demersuri pentru obținerea titlului de proprietate în procedura legii 18/1991, demersuri finalizate prin obținerea unei adeverințe de proprietate care a fost ulterior anulată de către instanța de judecată. Constructorul fiind de rea credință, pentru lucrările menționate anterior devin aplicabile dispozițiile art.494 Cod Civil care permit proprietarului terenului să solicite constructorului de rea credință ridicarea acestor construcții, astfel încât este întemeiat apelul promovat de apelanta reclamantă sub acest aspect.
În consecință, în baza art.295 și art.296 C.pr.civ. raportat la art.494 Cod Civil va fi admis apelul formulat de apelanta reclamantă și schimbată soluția instanței de fond în sensul admiterii și a capătului de cerere având ca obiect obligație a de a face privind hala industrială, gardul împrejmuitor, postul de transformare electric ce deservește hala industrială și toate celelalte construcții și lucrări existente pe terenul în suprafață de 3718 mp pentru care s-a admis acțiunea în revendicare și care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză. Fiind vorba despre o obligație care poate fi adusă la îndeplinire prin intermediul executării silite, în baza art.1073 și 1077 Cod Civil și pentru aceste lucrări și construcții va fi autorizată reclamanta ca, în caz de refuz al pârâtei de a îndeplini această obligație, să o aducă la îndeplinire reclamanta pe cheltuiala societății pârâte . SRL.
Nu sunt corecte nici susținerile instanței de fond referitoare la faptul că hala industrială a fost realizată în baza autorizației de construire nr.4/21.05.1989, iar gardul (din stâlpi de ciment fără plasă pe latura de nord, stâlpi de beton și plasă de sârmă pe latura de sud, stâlpi de ciment și plasă de sârmă pe latura de vest) se regăsește în avizul de expediere din data de 14.04.1992, fiind predat de . din acest motiv apelanta pârâtă este de bună credință, deoarece autorizația de construire vizează alt imobil, iar avizul de expediție este emis cu privire la bunuri mobile (materiale rezultate din dezmembrarea unui șantier) și nu la bunuri imobile. Astfel, după cum rezultă din înscrisul depus în copie la fila 35 din dosarul de apel, autorizația nr.4/21.05.1989a fost eliberată în favoarea titularului M. C. (și nu a pârâtei . SRL) la data de 21.05.1989 (când . SRL nu fusese încă înființată) și pentru edificarea unei construcție locuință P+1 și nu pentru lucrările și construcțiile care fac obiectul litigiului de față, astfel încât nu se poate vorbi despre existența bunei credințe decurgând din obținerea autorizației prevăzute de lege.
În ceea ce privește apărarea apelantei pârâte referitoare la faptul că terenului în litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile HG nr.834/1991 și acest act normativ este temeiul dreptului său de proprietate tribunalul reține că HG nr.834/1991 stabilește doar situația terenurilor aflate la acel moment în patrimoniul societăților comerciale, în sensul că „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană”, iar „criteriile de stabilire și de evaluare a terenurilor care fac parte din patrimoniul societăților comerciale se aprobă de Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, cu consultarea ministerelor interesate”. Totodată, potrivit art.4 și art.5 din actul invocat „terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art.1 aparțin domeniului privat al statului sau, după caz, autorităților administrative publice locale și se constituie într-un fond special destinat acțiunilor de privatizare, care se utilizează pe baza acordului Agenției Naționale pentru Privatizare” și „organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art.2”, iar „aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară”.
Din interpretarea textelor invocate rezultă că la nivelul anului 1991 se realizează o evidență a terenurilor deținute de societățile comerciale, iar prin hotărâre de guvern, după analizarea situației juridice a acestora, se emite certificat de atestare a dreptului de proprietate. Cum în speța de față pentru . care apelanta pârâtă a achiziționat materialele rezultate din dezafectarea șantierului Bibești) nu a fost emis un asemenea certificat de atestare a dreptului de proprietate și vânzătoarea ,menționează că nu deține nici un alt act prin care să fi intrat în proprietatea terenului, susținerile apelantei pârâte potrivit cărora dreptul său de proprietate pentru terenul revendicat se întemeiază pe dispozițiile HG nr.834/1991 sunt lipsite de suport legal.
O altă critică formulată de apelanta pârâtă vizează neobservarea de către instanța de fond a autorizației de construire nr.4/21.005.1989 eliberată pentru construcțiile și lucrările existente pe terenul revendicat și că postul de transformare electric situat pe terenul în litigiu a fost amplasat în baza contractului de proiectare nr.663/1990 și a avizului de racordare nr.23/09.04.1991, însă existența acestor documente nu atestă buna credință a societății pârâte, ci doar respectarea prevederilor legale pentru funcționarea postului de transformare.
Instanța va reține ca nefiind întemeiate toate celelalte critici aduse de către apelanta pârâtă sentinței instanței de fond deoarece, după cum s-a arătat, aceasta din urmă nu deține un „titlu” în sensul legii pentru suprafața de teren în litigiu și care să fie preferabil titlului opus de către reclamantă și eliberat în procedura Legii nr.18/1991 și, pe de altă parte, a fost rea de credință la momentul amplasării tuturor construcțiilor și lucrărilor pe această suprafață de teren.
Nu se poate reține că . SRL a fost de bună credință nici pentru bunurile achiziționate prin actul datat 14.04.1992, deoarece acesta vizează bunuri mobile (materiale demontate in organizarea șantierului Bibești) și nu sunt imobile sau imobile prin destinație, astfel încât ele urmează regimul juridic prevăzut de art.494 Cod Civil și mențiunile din cartea funciară și fișa imobilului întocmită la data de 03.04.2001 nu valorează act de proprietate pentru terenul în suprafață de 3718 mp și construcțiile și lucrările existente pe acest teren. De asemenea, nici dispozițiile HG nr.834/1991 invocate de către apelanta pârâtă ca temei al dreptului său de proprietate pentru teren nu conferă un drept de proprietate în condițiile în care, după cum s-a arătat, atâta timp cât . deținea în patrimoniul său terenul în litigiu nici nu putea să-l înstrăineze în anul 1992, iar pe de altă parte lucrările și construcțiile existente pe acest teren și care aparțin apelantei pârâte nu reprezintă lucrări și construcții din categoria celor prevăzute de Legea nr.18/1991 și Legea nr.1/2000 pentru care terenurile care fac obiectul legii 18/1991 sunt exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește aprecierea de către instanța de fond a probei cu martori, sunt lipsite de relevanță criticile invocate de către apelanta pârâtă în legătură cu faptul că D. V. A. fiind născut în anul 1977 nu avea cunoștință despre tranzacția încheiată în anul 1992, iar pe de altă parte acesta nu deține proprietăți pe raza comunei Săulești și că martorul C. I. locuiește la o distanță de 3 km de terenul în litigiu, deoarece martorii au fost încuviințați exclusiv pentru a proba ocupațiunea terenului revendicat la data promovării cererii de chemare în judecată, iar această ocupațiune este recunoscută chiar de către societatea pârâtă atât prin întâmpinarea depusă la dosar în fața instanței de fond, cât și în apelul promovat de . SRL.
Fiind admisă integral acțiunea civilă promovată de către reclamanta V. B. M. J., societatea pârâtă datorează și cheltuielile de judecată ocazionate în fața instanței de fond, cheltuieli care au fost stabilite în mod corect de către instanța de fond și care includ și plata onorariului de avocat deoarece, după cum s-a arătat, doamna N. M. a avut calitatea de avocat ales în fața instanței de fond (potrivit împuternicirii și delegației prezentate în temeiul Legii nr.51/1995 și după cum a confirmat și reclamanta citată de judecătorie în acest sens).
De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile aduse de către apelanta pârâtă referitoare la faptul că lucrarea de specialitatea nu a răspuns în mod concret și concis obiectivelor stabilite de către instanță și obiecțiunilor formulate de către părți, deoarece lucrarea a identificat suprafața de teren menționată în titlul de proprietate nr._/02.06.2008 și suprafața de teren afectată lucrărilor și construcțiilor proprietatea apelantei pârâte, aspecte necontestate de către . SRL. Astfel, în condițiile în care apărarea societății pârâte este aceea că ocupă întregul teren revendicat în temeiul contractului datata 14.04.1992 și că terenul și construcțiile realizate pe acesta au fost dobândite prin acest contract, sunt lipsite de relevanță aspectele legate de neidentificarea corectă de către expert a corpurilor de clădiri, însăși pârâta recunoscând amplasarea lucrărilor și ocupațiunea terenului.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art.295-296 C.pr.civ.vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței de fond și va fi respins ca nefondat apelul promovat de apelanta pârâtă . SRL și pe cale de consecință, în temeiul art.274 Cprciv. va fi obligată apelanta pârâtă la plata sumei de 525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă, suma reprezentând taxă de timbru achitată de către apelantă cu chitanța depusă la fila 29 din dosar și onorariul de avocat conform chitanței depuse la fila 140 din dosarul de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă . Prod SRL Săulești, prin administrator M. E.C., împotriva sentinței civile nr.4100/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ și în contradictoriu cu apelanta reclamantă V. B. M. J..
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă V. B. M. J. împotriva sentinței civile nr.4100/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ și în contradictoriu cu apelanta pârâtă . Prod SRL Săulești și schimbă sentința instanței de fond în sensul că admite și capătul de cerere formulat de reclamanta V. B. M. J. împotriva pârâtei . Prod SRL Săulești, având ca obiect obligația de a face.
Obligă pârâta . Prod SRL Săulești să ridice de pe terenul identificat în raportul de expertiză proprietatea reclamantei V. B. M. J. construcțiile și lucrările existente pe teren și identificate în raportul de expertiză, iar în caz de refuz, autorizează reclamanta V. B. M. J. să execute această operațiune pe cheltuiala pârâtei . Prod SRL Săulești.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.4100/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
Obligă apelanta pârâtă . Prod SRL Săulești la plata către apelantă reclamantă V. B. M. J. a sumei de 525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 26.04.2013, al Tribunalul Gorj.
Președinte, N. B. | Judecător, V. B. | |
Grefier, E. C. |
Red. jud. N.B./tehn.E.C.
Jud fond N.M. P.
27 mai 2013/4 ex
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 613/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
