Accesiune. Hotărâre din 14-04-2014, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 8073/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 368/2014

Ședința publică de la 14 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nicolița Ș.

Judecător C. A. M.

Grefier V. O.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanții pârâți P. I. și B. E., împotriva sentinței civile nr. 8582 din 02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. Lenunța.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul pârât P. I., lipsă fiind apelanta pârâtă B. E. și intimata reclamantă R. Lenunța.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 07.04.2014 concluzii scrise din partea intimatei reclamante R. Lenunța.

Nemaifiind cererii de formulat, excepții de invocat și acte de depus s-a constat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:

Apelantul pârât P. I., a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, reclamanta R. L. a chemat în judecată pe pârâții P. I. și B. E. și a solicitat să se constate că, potrivit art. 494 alin. 3 CC are un drept de accesiune imobiliară asupra plantațiilor efectuate pe terenul în suprafață de 1419 mp situată în Tg-J., . cu vecinătățile la nord Ferma Pomicolă (actual drum rocadă-. S. M. (B. G.), la est rest proprietate pârâți; la vest B. D. plantație compusă din 138 bucăți bușteni susținuți pe araci de lemn, și o plantație de pomi fructiferi compusă din 18 pruni, doi corcoduși, un dud, doi nuci la vest, doi nuci, aceasta urmând să opteze între plata contravaloarea materialelor și prețul munci, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren; compensarea plății pentru aceste plantații, cu cheltuielile de executare ocazionate cu punerea reclamantei în posesie pe suprafața de teren descrisă mai sus de către executorul judecătoresc în dosarul nr. 339 E/2011 al B. O. C., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8582 din 02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. L., împotriva pârâților P. I. și B. E..

S-a stabilit un drept de accesiune imobiliară pentru reclamantă cu privire la plantația compusă din 138 bușteni de vie și pomi fructiferi 18 bucăți de prun si 2 corcoduși situată pe terenul în suprafață de 1419 mp din Tg J., ., cu vecinii precizați în acțiune.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 1853 lei ce reprezintă contravaloarea materialelor și prețul muncii pentru plantațiile efectuate pe terenul acesteia.

S-a respins capătul de cerere privind compensarea plății acestor plantației cu cheltuielile de executare din dosarul nr. 339 E/2011 al B. O. C..

Au fost obligați pârâții în solidar la 820 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin s.c. nr. 392/2011 pronunțată de Judecătoria Tg J. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R. L. împotriva pârâților B. E. si P. I. și a fost obligat pârâtul P. I. să lase reclamantei în deplină proprietate si liniștită posesie suprafață de 1419 mp situată în Tg J., . A, cu vecinătățile trecute în dispozitivul sentinței, sentința fiind rămasă definitivă si irevocabilă prin d.c. nr. 2027/2011 .

Că, prin s.c. nr._/2012 pronunțată în dosarul nr._ reclamanta a chemat în judecată pe pârâții B. E. si P. I. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-și ridice plantațiile de viță de vie si pomi ce se găsesc pe această suprafață, de 1419 mp, situată în Tg J., ., cu vecinătățile menționate mai sus, sau să fie autorizată aceasta să le ridice pe cheltuiala pârâților.

Că, instanța a respins cererea de obligarea pârâților la ridicarea plantațiilor ca neîntemeiată reținând în considerentele sentinței că pârâții au fost de bună credință la momentul înființării plantațiilor de viță de vie si pomi și că, potrivit art. 494 alin. 3 CC „Dacă plantațiile au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul nu va putea cere ridicarea acestora, dar poate opta între plata contravalorii materialelor si prețul muncii, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren”.

S-a reținut că prin acțiunea de față reclamanta a invocat tocmai acest drept de accesiune imobiliară și a arătat că optează pentru contravaloarea materialelor si prețul muncii pe care să le acorde pârâților ca urmare a efectuării plantațiilor pe sp. de 1419 mp teren situat în Tg J. . raportul de expertiză întocmit de expert C. Speranța această valoare de înființare a plantațiilor de viță de vie si pomi fructiferi a fost calculată la suma de 1853 lei.

In ceea ce privește uzufructul calculat prin expertiză, pe ultimii 3 ani, instanța a apreciat că acesta nu face parte din valoarea materialelor sau prețul muncii pe care trebuie să-l suporte reclamanta și nu se impune a fi acordat pârâților cf. disp.art. 494 alin.3 cod civil vechi.

Cu privire la capătul II de la cererea formulată de reclamantă, referitor la compensarea plății acestor plantații, cu cheltuielile ocazionate de punerea sa în posesie efectuată în dosarul nr.339 E/2011 al B. O. C., instanța a constatat că această compensare nu se poate efectua, deoarece nu este îndeplinită condiția privind caracterul cert al creanțelor ce urmează a fi compensate, întrucât existența acestei ultime creanțe stabilite în sarcina reclamantei este discutabilă din pct. de vedere juridic, hotărârea instanței putând fi atacată cu apel.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții pârâți P. I. și B. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelanții critică sentința invocând faptul că instanța a apreciat greșit că nu se impune a fi acordat uzufructul calculat de expert pe ultimi trei ani.

Invocă dispozițiile art. 526 Cod civil vechi și solicită obligarea reclamantei intimatei la plata uzufructului pe ultimi trei ani.

Apelantul P. I. critică sentința și pentru faptul că reclamanta nu are titlu de proprietate și cu privire la terenul deținut de el și s-a reținut greșit că pârâții ar fi fost de acord cu acțiunea reclamantei.

O altă critică se referă la faptul că apelanții nu au avut cunoștință de raportul de expertiză și nu au avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni la acesta.

Tribunalul analizând apelul declarat constată că acesta nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă.

Greșit susțin apelanții că, instanța trebuia să acorde și uzufructul calculat pe ultimi trei ani prin raportul de expertiză.

Ca temei a obligării reclamantei la plata sumei de 1853 lei s-au reținut dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod civil vechi și potrivit acestora proprietarul este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, sau potrivit tezei a II a o sumă de bani egală cu creșterea valorii fondului.

Dispozițiile legale reținute de instanța de fond nu prevăd obligația proprietarului de a plăti uzufructul plantațiilor sau construcțiilor și instanța de fond a apreciat corect că uzufructul calculat prin raportul de expertiză nu face parte din valoarea materialelor sau prețul muncii pe care trebuie să-l suporte reclamanta în temeiul art. 494 alin. 3 Cod civil.

Nu este fondată nici critica prin care apelantul P. I. susține că reclamanta nu are titlu împotriva sa cu privire la terenul pe care se află plantațiile.

Prin sentința civilă nr. 3292 din 11 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă a fost obligat apelantul pârât P. I. să-i lase reclamantei R. Lenunța în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1419 m.p. pe care se află înființate plantațiile pentru care s-au stabilit despăgubirile din litigiu.

Neregularitățile invocate de apelanți cu privire la depunerea raportului de expertiză de asemenea nu pot fi reținute.

Din conținutul acestuia rezultă că părțile au fost prezente la data și ora desfășurării expertizei, raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 31.10.2013, iar la termenul din data de 04.11.2013 s-a acordat un termen pentru studierea raportului de expertiză la data de 25.11.2013 și pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Prin întâmpinarea depusă la fila 76 a cauzei de fond ambii pârâți au fost de acord cu acțiunea formulată de reclamantă și au solicitat efectuarea în cauză a unui raport de expertiză cu privire la plantațiile aflate pe terenul reclamantei, astfel că susținerea acestora prin motivele de apel că instanța ar fi reținut greșit că au fost de acord cu acțiunea reclamantei nu poate fi primită.

Față de cele reținute apelul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâți P. I., cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj și B. E., cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 8582 din 02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. Lenunța, cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

Nicolița Ș.

Judecător,

C. A. M.

Grefier,

V. O.

Red. N.Ș./Tehn. C.I.L.

Jud. fond D. I.

5ex/16 Aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesiune. Hotărâre din 14-04-2014, Tribunalul GORJ