Contestaţie la executare. Sentința nr. 8190/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 8190/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 10716/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I C.

DECIZIE Nr. 250/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător M. T.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanții contestatori C. C. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 8190/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul B. G. A. asistat de avocat D. C., lipsă fiind apelanții contestatorii C. C. și C. M. reprezentați de avocat T. F., lipsă intimații S. C. Profesională de Executori Judecătorești „ D., C. & Asociații” și F. B..

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care constatând apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Avocat T. F. pentru apelanții contestatorii a expus motivele de apel susținând că trei probleme de drept trebuiau analizate în speță respectiv obiectul executării silite, limitele sau restricțiile intrinseci ale contestației la executare și raportul dintre dispozitivul și expunerea hotărârii judecătorești respective, autoritatea lucrului judecat. Că în speță se pune în discuție dreptul de proprietate cu privire la bunul imobil, singurul debitor fiind P. C., astfel că trebuiau urmărite bunurile din patrimoniul acestuia, terțul C. C. nefiind condamnat pentru o faptă penală din care să fi rezultat primirea vreunei sume de la denunțător. A pus concluzii de admitere a apelului și obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.

Avocat D. C. pentru intimatul B. G. A. a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat susținând că deși apartamentul a fost achiziționat pe numele contestatorului C. C., este bunul ilicit al codebitorului P. C. iar pe acesta a fost pus sechestru asigurător de către DNA – Biroul Teritorial Tg – J..

În replică avocat T. F. a susținut că în titlu executoriu nu se menționează anularea contractului de vânzare-cumpărare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față

Prin sentința civilă nr. 8190/21.11.2013 s-a respins excepția lipsei de interes a contestatorilor, invocată de reprezentantul intimatului B. G. A..

De asemenea s-a respins contestația formulată de contestatorii C. C. și C. M. cu domiciliul în Rovinari, ., ., județul Gorj împotriva formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 428/E/2012,în contradictoriu cu intimații B. G. A., deținut în Penitenciarul Tg-J., F. B., cu domiciliul în București, ..43, ., . și B. D. C. și Asociații cu sediul în Tg-J.,., nr.5A, ..

Pentru a pronunța aceasta sentință instanța de fond a reținut că prin contestația înregistrată pe rolul judecătoriei TG-J. sub nr._ contestatorii C. C. și C. M. au contestat formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 428/E/2012 și au solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimații B. G. A. și B. D. C. și Asociații, să se dispună anularea acestora .

Totodată, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

Contestatorii au promovat alte două contestații, înregistrate sub nr._/318/2013 și nr._/318/2013, care au fost transpuse în temeiul art.96/2 din ROI la completul investit cu soluționarea dosarului nr._

În motivarea contestației contestatorii au arătat că, prin s.p. nr. 39/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, definitivă prin decizia 3752/2012, numitul P. C. a fost obligat la plata sumei de 908.615,19 lei către numitul B. G. A..

Că, prin aceeași sentință, contestatorul C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 221 C.p., fără să fie obligat pecuniar față de intimatul B. G. A..

Au mai susținut contestatorii că intimatul B. G. A. s-a adresat B. D. C. și Asociații cu cererea din data de 17.12.2012, solicitând executarea silită a titlului executoriu reprezentat de s.p. nr. 39/2012 față de debitorul P. C., formându-se dosarul de executare nr. 428.

Că, deși nu au calitatea de debitori, s-a procedat la executarea silită a apartamentului proprietatea lor, bun care a fost vândut la data de 8.7.2013, potrivit procesului verbal de licitație din data de 8.7.2013.

Că, în procesul verbal de licitație au fost menționate date contradictorii, cu privire la persoana debitorului, această calitate neavând-o contestatorii, ei fiind doar proprietari ai imobilului executat silit.

Că, deși s-a menționat că numitul C. C. a fost prezent la licitație, această mențiune nu este reală, contestatorii nefiind citați la termenele fixate pentru vânzarea bunului.

S-a mai arătat că în procesul verbal de licitație nu este menționat numele adjudecatarului, contrar prevederilor art. 511c.p.c.

În drept au fost invocate prevederile art.399-404 și art. 500 alin.3 C.p.c.

În dovedirea susținerilor contestatorii au depus la dosar contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5407/2004, publicație de vânzare imobiliară.

În cauză contestatorii au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând scutirea de la plata taxei de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 16.9.2013.

Contestația a fost legal timbrată, potrivit dovezilor depuse la filele 7 și 270.

Cererea de suspendare a executării silite a fost pusă în discuția părților prin încheierea de ședință din data de 26.9.2013.

Instanța a solicitat dosarul de executare nr.428/E/2012, actele fiind depuse la filele 18-258.

În cauză, prin încheierea de ședință din data de 3.10.2013, s-a dispus introducerea terțului adjudecatar F. B..

Intimatul B. G. A. nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 14.11.2013 reprezentantul intimatului B. G. A. a invocat excepția lipsei de interes a contestatorilor în promovarea contestației de față.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea stare de fapt:

Prin s.p. nr. 39/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, definitivă prin decizia nr. 3752/2012 a fost condamnat inculpatul P. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 c.p. coroborat cu art. 248/1 c.p. cu referire la art.74 c.p. și art.13 c.p., art. 254 alin.1 și 2 c.p. raportat la art.7 alin.1 din Legea 78/2000 și art. 290 c.p. raportat la art.17 lit.c din Legea 78/2000 și art. 18 alin.1 din Legea 78/2000, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prin aceeași sentință contestatorul C. C. a fost condamnat în temeiul art.221 c.p. raportat la art. 17 lit.a din Legea 78/2000 combinat cu art. 18 alin.1 din Legea 78/2000 la pedeapsa de 2 ani închisoare.

A fost obligat inculpatul P. C. să restituie denunțătorului B. G. A. suma de 660.998, 09 lei reprezentând bani, contravaloare bunuri și servicii pretinse și primite de la acesta.

S-a reținut că numitul P. C., în calitatea sa de primar al comunei Fărcășești, a primit și pretins de la B. G. A., în perioada 2003-2008 bani, bunuri și alte foloase în valoare de 660.998,09lei.

Că, pentru a ascunde provenința bunurilor, o parte din acestea au fost achiziționate pe numele numitului C. C., respectiv apartament situat în Tg-J., . acest sens fiind reținută chiar depoziția vânzătorului, care a declarat că la notariat banii au fost plătiți de B. G. A..

În cursul urmării penale s-a luat măsura sechestrului asigurător cu privire la apartamentul situat în Tg-J., . menținută prin s.p. nr. 39/2012.

La data de 17.12.2012 B. G. A. s-a adresat B. D. C. și Asociații, solicitând executarea silită a titlului executoriu- s.p. nr.39/2012, față de debitorul P. C. .

Prin încheierea nr. 5089/2012 s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu, procedându-se la urmărirea silită imobiliară a apartamentului situat în Tg-J., .>

Astfel, la data de 27.3.2013, s-a întocmit procesul verbal de situație cu privire la imobilul situat în Tg-J., ..4, et.1, ., județul Gorj, în prezența contestatorului C. C., care nu a formulat obiecțiuni, așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de situație.

Procesul verbal de situație cuprinde mențiunile prevăzute la art. 504 alin.1 C.p.

Ulterior s-a stabilit prețul imobilului la suma de 178.200 lei, fiind emisă publicația de vânzare imobiliară din data de 22.04.2013, care conține mențiunile prevăzute la art.504 c.p.c. afișată potrivit dovezilor depuse la dosar.

La primul termen stabilit pentru vânarea imobilului, respectiv 23.5.2013, licitația a fost amânată pentru data de8.7.2013.

La data de 8.7.2013 contestatorii s-au adresat B. D. C. și Asociații( fila 175), învederând că nu au calitatea de debitori față de creditorul B. G. A..

La data de 4.7. 2013 contestatorii au formulat contestație la executare, solicitând anularea formelor de executare întocmite cu privire la imobilul situat în Tg-J., ., pe de o parte,că sunt proprietarii imobilului potrivit contractului de vânzare cumpărare 5407/2004 și că nu au calitatea de debitori, iar pe de altă parte, că actele de executare, respectiv procesul verbal de licitație este întocmit cu încălcarea prevederilor art.511c.p.c., întrucât nu se menționează numele adjudecatarului.

Potrivit art.401 alin.2 C.p.c. ,, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

În speță, instanța a constatat că vânzarea imobilului s-a făcut la data de 9.08.2013, astfel că prezenta contestație este formulată în termenul prevăzut de art. 401 alin.2 c.p.c.

Față de cele reținute mai sus, instanța a constatat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5407/2004 contestatorii au dobândit de la B. C. și B. V. apartamentul situat în Tg-J., .), ., județul Gorj, imobil ce a făcut obiectul executării silite ,astfel că justifică interesul în promovarea contestației de față și, în consecință, excepția lipsei de interes invocată de reprezentantul creditorului va fi respinsă.

Potrivit art.163 c.p.c. măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Potrivit art.163 alin.2 C.p.c. măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei, cu excepțiile prevăzute la alin.4.

Potrivit art. 20 din Legea 78/2000,, In cazul în care s-a savarsit o infractiune dintre cele prevazute in prezenta lege, luarea masurilor asiguratorii este obligatorie”.

În speță, s-a constatat că ,atât contestatorul C. C., cât și numitul P. C., au fost condamnați pentru infracțiuni prevăzute de legea 78/2000, reținându-se, în privința contestatorului, că acesta a cunoscut că banii cu care s-a achiziționat apartamentul dinTg-J., . din mita primită de numitul P. C. de la denunțătorul B. G. A., respectiv din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Cum, prin sentința penală nr.39/2012 s-a stabilit provenineța bunului achiziționat pe numele contestatorilor, iar numitul P. C. a fost obligat să restituie denunțătorului B. G. A. suma totală de 660.998,09 lei, reprezentând bani, bunuri și alte foloase, acesta din urmă este îndreptățit să urmărească silit imobilul asupra căruia s-a luat măsura sechestrului asigurător, măsura fiind dispusă în scopul reparării pagubei produse prin infracțiune, față de numitul B. G. A..

Este adevărat că prin s.p. nr.39/2012 contestatorul C. C. nu a fost obligat civilmente față de denunțătorul B. G. A., deci nu are calitatea de debitor al acestuia, însă urmărirea imobilului nu s-a făcut în considerarea calității pe care acesta o are față de creditor, ci având în vedere proveniența bunului, așa cum a fost reținută prin s.c. nr.39/2012 și în vederea reparării pagubei produse denunțătorului.

În cuprinsul sentinței penale nu s-a prevăzut restituirea către denunțător a bunului urmărit, însă executarea acestuia s-a făcut în scopul recuperării creanței în valoare de 660,998,09lei, executare care respectă cerințele impuse de art.488 și următoarele C.p.c..

Procesul verbal de licitație, contestat în principal de contestatori, depus la fila 189, cuprinde mențiunile prevăzute la art.511c.p.c.,respectiv numele adjudecatarului F. B., acesta semnând procesul verbal de licitație, astfel că susținerile contestatorilor sunt neîntemeiate.

Împotriva sentinței au declarant apel apelanții contestatorii C. M. și C. C.. Au invocat în motivele de apel că prin sentința penală doar P. C. a fost obligat la plata sumei de_,19 lei către B. G. A., apelantul C. C. fiind condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru infracțiunea de tăinuire precum și la plata cheltuielilor de judecată către stat, cheltuieli ce au fost achitate integral, nemaifiindu-i stabilită vre-o altă obligație pecuniară față de B. A. G. sau soției apelantului, C. M.. Că, deși contestatorii nu au calitatea de debitori ci doar P. C. are această calitate s-a procedat la executarea silită a apartamentului aflat în proprietatea contestatorilor, apartamentul fiind scos la vânzare prin licitația publică din 08.07.2013 conform procesului verbal de licitație întocmit de executorul judecătoresc ce conține elemente contradictorii în privința debitorilor cărora nu le indică numele.

Cu privire la apelanta C. M. s-a menționat în același proces verbal că această a fost prezentă în calitate de participantă la licitația publică, ca proprietar al apartamentului supus executării consemnându-se în mod fals că apelantul C. C. a fost prezent la licitație, deși semnătura acestuia nu apare în act nici în calitate de debitor și nici ca participant la licitație sau în vre-o altă calitate. S-a invocat că nu s-a indicat în act numele adjudecatarului fiind încălcate dispozițiile art 511 Cod procedură civilă. Au susținut că și celelalte acte de executare sunt nelegale somația fiind emisă pe numele debitorului P. C. iar între acesta și apelanții contestatorii nu există nici-un raport juridic cu privire la proprietatea asupra apartamentului în litigiu.

Apelanții au susținut că le-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil astfel că solicită admiterea apelului și anularea vânzării consemnată în procesul verbal de licitație imobiliară încheiat la data de 08.07.2013 de către executorul judecătoresc D. C. R., precum și a celorlalte acte de executare.

Reanalizând actele și lucrările dosarului în limitele cererii de apel se constată de către tribunal că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

La fila 177 în dosarul instanței de fond se află cererea înregistrată sub nr. 4759/08.07.2013 la SCPEJ D., C. & Asociații, formulate de apelanții contestatorii din cauza de față, C. C. și C. M. în calitate de proprietari ai imobilului supus vânzării prin licitație în dosarul de executare nr. 428/E/2012 iar prin aceasta cei doi au solicitat înscrierea la licitația organizată la data de 08.07.2013 la Biroul Execuțional, cererea fiind semnată prin avocat T. F.. Așadar sunt nefondate susținerile apelanților că executorul judecătoresc a consemnat prezența celor doi contestatori în data de 08.07.2013 la licitație și calitatea acestora consemnată în procesul verbal de licitație imobiliară nr. 428/E/2012. Executorul judecătoresc a menționat în procesul verbal de licitație că debitor este P. C. menționând și cuantumul debitului datorat de acesta și chiar dacă s-a menționat că din partea debitorilor nimeni nu a fost prezent nu s-a făcut referire la apelanții contestatori ci la debitorul P. C., folosirea pluralului în loc de singular de către executorul judecătoresc în act, nefiind o eroare de natură a anula actul.

S-a mai menționat că s-au prezentat la licitație C. C., F. B., I. I. și C. M. și C. C., aceștia doi din urmă în calitate de proprietari ai bunului scos la licitație, constatându-se că C. M. și C. C. nu îndeplinesc condițiile având în vedere că aceștia nu doresc să achite garanția de participare în cuantum de 10 % din prețul de pornire al licitației pentru aparatamentul pentru care s-a menținut sechestrul asigurător. Cu privire la obiecțiunile făcute de contestatoarea C. M. s-a menționat în procesul verbal că s-a respins cererea de înscriere la licitația publică formulată de către C. C. și C. M. în calitate de proprietari ai imobilului

S-au și consemnat în procesul verbal de licitație susținerile apelantei contestatoare C. M. care a precizat că are obiecțiuni cu privire la faptul că consideră că era îndreptățită să participe la licitație fără a depune cauțiunea invocând disp art. 506 alin 3 Cod procedură civilă ( în opinia tribunalului text de lege de altfel neaplicabil speței întrucât apelanții contestatori nu dețineau apartamentul împreună cu debitorul în proprietate comună pe cote părți ).

Sunt nefondate și susținerile că nu s-a menționat numele adjudecatarului în procesul verbal de licitație imobiliară rezultând din conținutul acestuia că adjudecatarul este F. B. care la al cinsprezecelea pas de licitație a oferit prețul de 176.000 lei iar I. I. a oferit prețul de 175.000 lei apartamentul fiind adjudecat la prețul de 176.000 lei.

Se constată că procesul verbal de licitație imobiliară a fost semnat de executorul judecătoresc, avocat S. T. reprezentanta creditorului, C. C. în calitate de participant la licitație, I. I. participant la licitație și adjudecatar F. B., consemnându-se că C. M. a plecat înainte de dactilografierea procesului verbal de licitație.

Nu era necesară prezența apelanților contestatori la licitație de vreme ce aceștia deși s-au înscris conform cererii aflată la fila 177 din dosar, nu au achitat cauțiunea de 10% din prețul de începere a licitației prevăzut de art. 506 (1) Cod procedură civilă, nefăcând parte din categoria persoanelor dispensate de cauțiune conform art.506 (3) Cod procedură civilă.

Este fără relevanță că prin sentința penală 39/2012 contestatorul C. C. nu a fost obligat civilmente față de denunțătorul B. G. A. întrucât apartamentul nu a fost scos la licitație ca urmare a calității de debitor a apelantului contestator ci având în vedere proveniența bunului așa cum a fost reținută definitiv prin sentința penală 39/2012, reținându-se cu putere de lucru judecat că, contestatorul a cunoscut că banii cu care s-a achiziționat apartamenul în litigiu provin din mita primită de numitul P. C. de la denunțătorul B. G. A.. Rezultă din sentința penală ce reprezintă titlu executoriu că, chiar vânzătorul apartamentului în litigiu B. C. a recunoscut că prețul acestuia în echivalent euro i-a fost plătit la notar de către B. G. A. și nu de către cumpărătorul C. C., apartamentul fiind procurat cu banii proveniți din mita primită de P. C. de la denunțătorul B. G. A., fiind rezultatul faptei prevăzute de legea penală și asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător. Chiar dacă în sentința penală nu s-a dispus restituirea bunului către denunțător executarea asupra imobilului s-a efectuat în scopul recuperării debitului la care a fost obligat debitorul P. C..

Față de aceste considerente constatând că formele de executare sunt legale în temeiul art. 296 cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanții contestatori C. C. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 8190/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul_, ca nefondat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2014.

Președinte,

M. B.

Judecător,

M. T.

Grefier,

A. P.

Teh.T.M/teh.O.V

7 ex/19.03.2014

Jud. fond O.C.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8190/2014. Tribunalul GORJ