Evacuare. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 8909/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 217

Ședința publică din data de 06 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. S.

Judecător C. P.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant Orașul R. împotriva sentinței civile nr.7092 din 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. C., V. D. și V. A. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul apelantului reclamant Orașul R., intimații pârâți V. C., V. D. și V. A. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 26.02.2014 a fost depusă la dosar prin serviciul registratură adresa nr.5336/25.02.2014 de către reprezentantul apelantului reclamant, prin care arată că nu înțelege să timbreze apelul.

Obsevând ca in cauza apelanta reclamanta solicita judecarea cauzei în lipsa sa, ca apelul nu a fost legal timbrat in acord cu disp. OUG 80/2013, instanța invoca excepția netimbrării apelului si retine cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ reclamantul Orașul R. a chemat în judecată pârâții V. C., V. D. și V. A. I. și a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei V. C. la plata sumei de 5194,84 lei, reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere, evacuarea pârâtei V. C. și a membrilor familiei V. D. și V. A. I. din spațiul locuibil și rezilierea contractului de închiriere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 942/23.11.2010, având ca obiect închirierea locuinței situată în R., ., ., pârâta refuzând plata chiriei datorată în baza contractului încheiat, acumulând un debit în cuantum de 5194,84 lei.

Că, prin neplata chiriei, pârâta a încălcat obligațiile contractuale, fiind somată de nenumărate ori să-și îndeplinească obligația de plată, conform adresei nr._/21.08.2012.

În drept s-au invocat prevederile Legii 114/1996, art. 1796, 1810, 1350, 1357, din noul C. CIVIL. și art. 453 C. pr. civ.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și înscrisuri, reprezentate de: contract de închiriere nr. 942/2010, fișa locativă, proces verbal de predare-primire, adresa nr._/2012, borderou nr. 3/05.09.2012, situația chiriașilor, fișa chiriașului V. C., chitanța privind taxa de timbru în cuantum de 20 lei.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 223 alin.3 C.p.c.

Pârâții nu au formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului.

Prin cererea depusă al fila 18 reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, arătând că renunță la capătul al doilea de cerere prin care a solicitat rezilierea contractului de închiriere, ca urmare a faptului că raporturile juridice dintre părți au încetat, ca urmare a rezilierii de drept prin neplata chiriei pe o perioadă de cel puțin trei luni.

În privința capătului de cerere privind pretențiile și evacuarea și-a precizat cererea în sensul evacuării pârâților V. C., V. D. și V. A. I. din spațiul închiriat și plata chiriei restante și a penalităților, cu cheltuieli de judecată.

S-a susținut că raporturile contractuale au încetat la data de 01.02.2011, ca urmare a rezilierii de drept prevăzută la art. 5 din contract, pârâta refuzând să achite chiria o perioadă mai mare de 3 luni, în prezent aceasta și familia ei nedeținând un titlu locativ cu privire la spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

Instanța, constatând că modificarea acțiunii s-a făcut în condițiile art. 204 C. pr. civ., a dispus comunicarea cererii modificate către pârâți și, deși s-a stabilit termen pentru a se formula întâmpinare ,pârâții nu s-au conformat prev. art. 204 alin. 1 C. pr. civ.

În ședința publică din data de 03.10.2013 reprezentantul reclamantului a învederat că pârâta a mai achitat din debitul restant și a depus la dosar chitanțele nr. C_/02.10.2013, nr. C_/05.09.2013, nr. C_/05.08.2013, nr. C_/27.06.2013 privind achitarea unei părți din debitul restant.

În ședința publică din data de 17.10.2013 reprezentantul reclamantului a depus la dosar la dosar chitanța nr. C_/16.10.2013 privind achitarea sumei de 500 lei de către pârâtă.

În temeiul art. 258 C.p.c. instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 7092/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Orașul R., cu sediul în R., ., județul Gorj, împotriva pârâților V. C., V. D. și V. A. I., toți cu domiciliul în R., ., .. 1, ., cu modificarea ulterioară.

A fost obligată pârâta V. C. să plătească reclamantului suma de 1994,84 lei contravaloare chirie restantă și penalități.

A fost respinsă cererea privind evacuarea.

S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea cererii având ca obiect reziliere contract.

A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâta la data de 23.11.2010 contractul de închiriere nr. 942/2010 având ca obiect închirierea locuinței situată în R., ., .. 1, ., județul Gorj.

Potrivit procesului verbal de predare primire din 01.12.2010, spațiul a fost predat pârâtei V. C., iar din fișa locativă depusă la fila 6 rezultă că aceasta locuia împreună cu soțul V. D. și fiica V. A. I..

Potrivit cap. II din contract, chiria s-a stabilit la suma de 418,57 lei, urmând a fi achitată de pârâtă începând cu data de 01-10 ale lunii în curs, neplata chiriei atrăgând penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit pct.V din contract atunci când chiriașul nu achită chiria cel puțin 3 luni consecutiv, contractul se consideră reziliat de drept.

Reclamantul a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că nu a achitat chiria stabilită conform prevederilor contractuale, fapt pentru care s-au calculat penalități potrivit cap. II din contract.

La termenul de judecată din data de 03.10.2013 reprezentantul reclamantului a depus la dosar 5 chitanțe cu care face dovada că pârâta a achitat suma de 2700 lei, reprezentând chirie restantă și penalități.

La termenul de judecată din data de 17.10.2013 reprezentantul reclamantului a mai depus o chitanță cu care a făcut dovada că pârâta a mai achitat suma de 500 lei, reprezentând chirie restantă și penalități, achitând în total suma de 3200 lei, din totalul de 5194,84 lei.

Prin cererea de față, precizată ulterior, reclamantul a solicitat evacuarea pârâților din spațiul închiriat și plata chiriei restante, arătând că rezilierea contractului a operat de drept, ca urmare a stipulării unui pact comisoriu.

Instanța a reținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile Codului civil din anul 1864, în raport de art.102 din Legea 71/2011, contractul fiind încheiat la data de 23.11.2010.

Potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

În speță, reclamantul a făcut dovada obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul nr. 942/2010 și a neîndeplinirii acestora în termenul prevăzut în contract, astfel că în temeiul art. 969 C.civ. și văzând și prevederile Legii nr.114/1996, instanța a obligat pârâta V. C., în calitate de titulară a contractului de închiriere, la plata sumei de 1994,84 lei, avându-se în vedere și sumele achitate după introducerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește evacuarea pârâților instanța a constatat că potrivit art. 24 din Legea nr.114/1996 „Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului, atunci când: chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv; chiriașul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, clădirii in care este situata aceasta, instalațiilor, precum si oricăror alte bunuri aferente lor, sau daca înstrăinează fără drept părți ale acestora; chiriașul are un comportament care face imposibila conviețuirea sau împiedică folosirea normala a locuinței; chiriașul nu a respectat clauzele contractuale;”

Potrivit art. 25 din Legea nr 114/1996 „Evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile”.

În speță, reclamantul a făcut dovada că pârâta nu a achitat chiria pe o perioadă mai mare de 3 luni, situație în care a intervenit rezilierea de drept a contractului, față de clauza inserată la cap. V din contract.

Față de rezilierea contractului în temeiul art.1020 C.civ., instanța a reținut că în prezent pârâtul și familia acestuia deține spațiul locativ fără nici un titlu, însă, având în vedere împrejurările obiective care au determinat întârzierea în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul încheiat și achitarea parțială a debitului, instanța a apreciat că nu se impune evacuarea pârâților, reclamantul având posibilitatea să încheie un nou contract de închiriere cu pârâta V. C., după achitarea chiriei restante.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant Orașul R. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind evacuarea și cheltuielile de judecată.

A susținut în motivele de apel că instanța de fond in mod nelegal a reținut faptul ca datorita împrejurărilor obiective pentru care nu s-a achitat chiria. Desi contractul de închiriere este reziliat se impune respingerea cererii privind evacuarea si intrinsec cheltuielile de judecata, ca in acord cu prevederile art V din contract cu nr. 942/2010 raporturile juridice intre parți au încetat la data de 1.02.2011 ca urmare a rezilierii de drept pentru neplata chiriei pe o perioada de cel puțin trei luni, ca parata are o restanta mai mare de trei luni si prin urmare a operat rezilierea de drept a contractului. Mai arata ca in cauza nu operează tacita relocațiune întrucât in contract s-a prevăzut in mod expres aceasta, astfel convențiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante. In continuare susține apelanta ca parații nu mai dețin niciun titlu locativ asupra imobilului ca urmare a încetării contractului de închiriere, astfel parații nu pot avea decât calitatea de persoane tolerate in imobil.

In final susține ca in cauza parații ocupa terenul in temeiul unui contract reziliat de drept de la data de 1.02.2011. .

In drept a invocat reclamanta disp. Art. 466-481 c.pr.civ si in temeiul art 411 alin 2 c.pr.civ a solicitat judecata cauzei in lipsa sa.

Deși legal încunoștințați parații nu au formulat întâmpinare.

Prin notele de ședință depuse în apel la data de 26.02.2014 reclamanta arată că nu înțelege să timbreze apelul.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului reține ca potrivit art 33 din OUG 80/2013 alin 1 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. DE asemenea prin art.36 (2) din OUG nr.80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit art.36 alin.2 din OUG nr.80/2013, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru cererea părții se anulează ca netimbrată.

In cauza apelul nu a fost timbrat de apelanta reclamanta, care de altfel prin notele de ședință depuse la dosar învederează instanței că nu înțelege să timbreze apelul.

Având in vedere manifestarea de voință a părții, disp. Art 33 si 36 din OUG 80/2013 instanța urmează sa anuleze apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul reclamant Orașul R., cu sediul în R., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.7092 din 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. C., V. D. și V. A. I., toți cu domiciliul în R., ., ..1, ., județul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 06 martie 2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A. E. S.

Judecător,

C. P.

Grefier,

Firuța Ș.

Red.C.P.

Tehnored.L.M.

Jf.O.C.P.

Ex.2/11 martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul GORJ