Revendicare imobiliară. Sentința nr. 269/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 269/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 1774/267/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 828/2014
Ședința publică de la 05 Septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte N. B.
Judecător G. R.
Grefier L. P.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă M. S. împotriva sentinței civile nr. 269/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât G. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta reclamantă M. S. și intimatul pârât G. A., fiind reprezentat de avocat T. Rigi în substituire pentru avocat P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care tribunalul invocă excepția tardivității apelului.
Avocat T. Rigi pentru intimatul pârât G. A. a solicitat admiterea excepției tardivității declarării apelului
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 269/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă având ca obiect revendicare și rectificare înscrisuri carte funciară formulată de reclamanta M. S., domiciliată în orașul Novaci, ., județul Gorj, împotriva pârâtului G. A., domiciliat în orașul Novaci, ..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul G. A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului a-i lăsa în deplină și liniștită posesie una fâșie de teren cu vegetație forestieră lată de 2 ml. și lungă de 60 ml.
În cauză au fost audiați martorii C. D. și C. M. care au arătat că pârâtul a cumpărat în urmă cu aproximativ 9 ani acest teren ce este împrejmuit cu gard de fier și nu ocupă din terenul reclamantului.
S-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnico judiciară, iar din concluziile acestuia s-au reținut următoarele:
Părțile dețin pădure coinform documentațiilor dcadastrale cu nr. cadastral 673 și 684, au fost redate suprafețele cu dimensiuni și vecinătăți în schița anexă 1 la raport.
Din punct de vedere cadastral documentațiile cu nr. cadastral 673, respectiv nr. cadastral 684, nu sunt corect poziționate, prima fiind deplasată către Sud și rotită către est nerespectând forma terenului iar cea de-a doua deplasată către Nord și Est.
Documentația cu nr. Cadastral 673 se suprapune cu suprafața cu nr. Cadastral 999 pe suprafața de 65 mp.
Între documentațiile cu nr Cadastrale 673 și 998 există o suprafață de 2188 mp suprafață care nu este inclusă în documentația cu numărul Cadastral 673 deși cele două documentații sunt vecine și ar trebui să fie alipite.
Documentațiile cu numărul cadastral 673 și 684 se suprapun pe suprafața de 185 mp, iar pentru o corectă poziționare în sistemul STEREO 70 este necesară repoziționarea celor două documentații și chiar modificarea limitelor pentru a se revenii pe amplasamentul corect.
Față de obiectivul 2 stabilit de instanță s-a concluzionat că, în anexa 2 la raport au fost transpuse suprafețele conform actelor de proprietate deținute de părți.
. suprafață de 7600 mp conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3676 din_ -G. A..
. suprafață de 8300 mp conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2821 din_ M. A..
. suprafață de_ mp conform sentinței civile nr. 1213 din_ -M. A..
Pentru obiectivul 3 al expertizei expertul a concluzionat că, părțile nu dețin în actele de proprietate dimensiuni ( lățimi și lungimi) pe laturile terenurilor cu vegetație forestieră ( pădure) astfel luându-se în considerare procesele verbale de punere în posesie eliberate proprietarilor inițiali s-a întocmit schița anexă 2.
S-a arătat că schița anexă 1 reprezintă situația creată datorită poziționării incorecte a celor două documentații cadastrale ( 673 și 684), pârâtul considerând că dimensiunile înscrise în documentația sa cadastrală sunt dimensiunile pe care trebuie să le respecte.
Față de obiectivul 4 al expertizei, s-a concluzionat de către expert că, față de situația descrisă nu se poate vorbi despre o ocupațiune întrucât părțile nu dețin suprafețele de pădure în conformitate cu actele de proprietate ci conform documentațiilor cadastrale( schița anexa 1).
S-a mai concluzionat că nu a prezentat planul parcelar Comisia locală de fond funciar Novaci, care s-a efectuat la punerea în posesie a proprietarilor inițiali din zona respectivă pentru a constata dacă aceasta se păstrează sau a fost modificată și dacă Ocolul Silvic Novaci a pus la dispoziție Comisiei Locale de Fond Funciar Novaci suprafețele de teren cu vegetație forestieră înscrise în actele de proprietate eliberate autorilor C. V., Ș. D M. și B. D A..
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului sau unei alte persoane care deține bunul fără drept, conform art.563 alin.1 din Noul Cod Civil.
Pentru promovarea acțiunii reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv că este proprietarul bunului și că acesta este deținut abuziv de către pârât.
Având în vedere declarațiile martorilor precum și concluziile raportului de expertiză în sensul că, pârâtul nu ocupă din terenul reclamantului, instanța a respins acțiunea în revendicare reținându-se că pârâtul ocupă suprafața cumpărată conform contractului de vânzare cumpărare cu încheierea de autentificare nr. 3676/_ a BNP S. B. și nu a modificat limitele sau dimensiunile terenului cumpărat.
Potrivit art. 908 C.civ., rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.
Când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea celui îndreptățit, odată cu consimțământul dat în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării, și înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instanței de judecată va suplinii consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare rectificării.
Acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, când este cazul.
În speță, în raport de aceste dispoziții legale, s-a constatat că și capătul de cerere privind acțiunea în rectificarea cărții funciare este neîntemeiat fiind respins ca urmare a respingerii acțiunii pe fond cu privire la acțiunea în revendicare.
Astfel, deși reclamanta a invocat faptul că terenurile se suprapun, s-a reținut că la dosar nu există o hotărâre judecătorească pronunțată într-o acțiune de fond, împotriva pârâtului, prin care să se constate această situație și care să o îndreptățească la acțiunea în instanță pentru rectificarea înscrierilor.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta M. S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului a arătat că greșit prima instanță a interpretat probele administrate în cauză, făcând dovada că este proprietara suprafeței de 8306 mp teren pădure și că terenul se învecinează în partea de nord cu pârâtul, iar prin expertiza efectuată în cauză a dovedit că situația din teren nu corespunde cu numerele cadastrale a ambelor proprietăți.
În drept, au fost invocate disp.art.466 și următoarele Noul Cod de Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul declarat de apelanta reclamantă M. S. este tardiv formulat, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la Judecătoria Novaci de către reclamanta M. S. la data de 01.10.2012.
Potrivit disp.art. 284 alin.1 Cpr.civ. de la 1865 termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Având în vedere că sentința civilă nr. 269/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ a fost comunicată reclamantei M. S. la data de 28.04.2014 și că apelul formulat de reclamantă a fost declarat la data de 22.05.2014, se constată că cererea de apel a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art.284 alin. 1 Cpr.civ, motiv pentru care apelul se va respinge ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanta reclamantă M. S., cu domiciliul în Novaci, ., jud. Gorj împotriva sentinței civile nr. 269/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât G. A. domiciliat în orașul Novaci, . ca tardiv formulat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 05.09.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, N. B. | Judecător, G. R. | |
Grefier, L. P. |
Red. R. Gh.
09 Septembrie 2014
Thn. .
Jud. fond T. P C.
| ← Evacuare. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul GORJ | Anulare act. Decizia nr. 812/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








