Fond funciar. Sentința nr. 1052/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1052/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 687/263/2013*
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 361/2014
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Judecător C. A. M.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanții D. M. C., D. N. V. împotriva sentinței civile nr. 1052 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. V. și intimații pârâți C. I., B. P. și intimatele C. L. de Fond Funciar Cătunele, C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții D. M. C., D. N. V., asistați de avocat C. I. și intimatul reclamant T. V., asistat de avocat I. A., lipsă fiind intimații pârâți C. I., B. P. și intimatele C. L. de Fond Funciar Cătunele, C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța a pus în discuție inadmisibilitatea apelului formulat de D. M. C., D. N. V. raportat la împrejurarea că aceștia nu sunt părți în sentința atacată.
Avocat C. I. arată că apelanții sunt vătămați prin sentința pronunțată în cauză, apelul formulat de aceștia fiind admisibil.
Avocat I. A. solicită respingerea apelului ca inadmisibil întrucât apelanții nu au fost parte la judecata procesului în fond și nu justifică interes.
Tribunalul a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ reclamantul T. V. a chemat în judecată pârâții C. I. și B. P. și pârâtele C. L. de fond funciar Cătunele și C. Județeană de fond funciar Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate nr._/26.06.1995 emis pe numele lui H. I. și a procesului verbal de punere în posesie din data de 16.01.1995.
În motivare a arătat reclamantul că a formulat plângere penală împotriva membrilor Comisiei locale de fond funciar Cătunele care în mod abuziv au întocmit documentația în vederea emiterii titlului de proprietate nr._ din 26.06.1995 pe numele lui H. I. în care s-a înscris și terenul ce îi aparține, fiind moștenire de la părinții săi.
Că, în urma cercetărilor efectuate de către organele de urmărire penală s-a constatat că documentația a fost întocmită în mod abuziv și fals reținându-se că s-ar fi analizat cererea numărul 259/07.12.1991, cerere în care nu se menționează că H. I. ar fi deținut în punctul „PRIGOROIU” pentru care s-a întocmit documentația și că acesta ar fi solicitat prin cererea de reconstituire, teren în acest punct.
Că, faptele au fost recunoscute de către C. I. și B. P., care au interpretat greșit prevederile legii.
Prin sentința civilă nr. 1052 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă în fond funciar formulată de T. V., domiciliat în comuna Cătunele, ., în contradictoriu cu pârâții C. I. și B. P., ambii domiciliați în comuna Cătunele, .. Gorj și pârâtele C. L. de fond funciar Cătunele și C. Județeană de fond funciar Gorj, a fost anulat parțial titlul de proprietate nr._ din 26.06.1995 pentru suprafața de 2509 mp. teren agricol situat în punctul ,, Prigoroiu” și procesul – verbal de punere în posesie din 16.01.1995 pentru această suprafață de teren, fiind obligați pârâții la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin rezoluția din 15.10.2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria Motru în dosarul nr. 622/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe inv. Țuilă F., R. L. M., B. P. și C. I., pentru infr. prev. de art. 289 alin. 1 C.pen., 291 C.pen și art. 246 C.pen. și sesizarea instanței de judecată în vederea anulării procesului – verbal de punere în posesie din 16._ pet. H. I. pentru suprafața de 0,2509 ha precum și anularea parțială a T.P. nr._ din 26.06.1995.
Deși li s-a comunicat acțiunea pârâților aceștia nu au depus întâmpinare, nu au cerut probe în apărare și nu aridicat excepții, operând decăderea acestora din dreptul de a formula probe și aridica excepții.
Reținând faptul că reclamantul îndeplinea condițiile cerute de dispozițiile Legii 18/1991 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren, respectiv avea cerere de înscrise în CAP, a făcut dovada înscrierii în registrul agricol a acestei suprafețe de teren în perioada 1959 – 1962, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la data de 07.02.1991 la CLFF Cătunele.
Îndeplinind condițiile legale pentru a i se reconstituit dreptul de proprietate și având în vedere dispozițiile art. III alin. 1 din Legea 169/1997 instanța a constatat că în mod nelegal i-a fost atribuit dreptul de proprietate pe numele pârâtului H. I. și respectiv a fost pus în posesie prin procesul – verbal din 16.01.1995, situație în care a admis acțiunea reclamantului, a anulat parțial titlul de proprietate nr._ din 26.06.1995 pentru suprafața de 2509 mp. teren agricol situat în punctul ,, Prigoroiu” și procesul – verbal de punere în posesie din 16.01.1995 pentru această suprafață de teren .
Au fost obligați pârâții la 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apel D. M. C., D. N. V. solicitând admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi soluționată cu citarea tuturor părților ce au legătură cu titlul de proprietate a cărui nulitate se cere.
În motivarea apelului s-a arătat că a fost anulat titlul de proprietate fără a se pune în discuția părților chemarea în instanță a proprietarului actual al terenului, că anulând titlul de proprietate al autorului lor, titlu în baza căruia li s-a transmis lor dreptul de proprietate asupra terenului și clădirilor de pe teren, li s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât autorii lor s-au mai judecat cu petentul, obținând câștig de cauză și stabilindu-se cu putere de lucru judecat că terenul a aparținut autorilor lor și procedura de reconstituire este legală, în acest sens invocând sentința civilă nr.2842/10.11.2008 a Judecătoriei Motru.
Că au fost încălcate disp.art.2 din Legea nr.169/1997, titlul de proprietate fiind emis la 26.06.1995, iar Legea nr.169/1997 este publicată ulterior, iar prin transmiterea dreptului de proprietate către apelanți, terenul a intrat în circuitul civil și instanța nu mai poate constata nulitatea absolută a titlului.
Că, instanța nu a observat că punctul toponimic indicat de reclamant ca amplasament al terenului său nu este același cu punctul și amplasamentul terenului deținut de apelanți și greșit a constatat nulitatea absolută integrală a titlului de proprietate pentru 2509 mp, deși reclamantul T. V. a solicitat constatarea nulității doar pentru 1089 mp.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere disp.art.458 Cpr.civ., constată că apelul formulat de D. M. C., D. N. V. este inadmisibil.
Potrivit art.458 Cpr.civ.căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane.
Dată fiind obligativitatea și relativitatea efectelor hotărârii judecătorești, numai părțile aflate în proces au posibilitatea atacării hotărârii.
Potrivit art.435 alin.1 Cpr.civ., hotărârea este opozabilă și succesorilor părților, iar potrivit art.38 și 39 Cpr.civ. pot exercita calea de atac și avânzii cauză: succesori universali, cu titlu universal, cu titlu particular, dacă decesul părții sau transmiterea dreptului ce a făcut obiectul judecății a avut loc în intervalul dintre pronunțarea hotărârii și împlinirea termenului pentru declararea căii de atac.
Apelanții nu fac parte din nici una din aceste categorii de persoane, iar la instanța de fond nu au fost conceptați ca părți nici ei și nici persoana de la care susțin că au dobândit terenul, astfel că sentința 1052/2013 nu le este opozabilă și nici nu pot formula cale de atac împotriva acesteia.
Ca urmare, văzând și disp.art.480 Cpr.civ., tribunalul va respinge ca inadmisibil apelul formulat de D. M. C., D. N. V. împotriva sentinței civile nr. 1052 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții D. M. C., D. N. V. ambii domiciliați în comuna Cătunele, . împotriva sentinței civile nr. 1052 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. V. domiciliat în Cătunele, . pârâți C. I., B. P., ambii domiciliați în comuna Cătunele, .. Gorj și intimatele C. L. de Fond Funciar Cătunele, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. A. C. | Judecător, C. A. M. | |
Grefier, C. B. |
Red CMA
10 Aprilie 2014
9ex
Jud. fond C.I.
Thn. .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1204/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 2570/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








