Grăniţuire. Decizia nr. 1124/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1124/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 15286/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizie Nr. 1124
Ședința publică din 28 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte R. B. T.
Judecător V. N.
Grefier E. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanții reclamanți D. C. E. și D. D. împotriva încheierii de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interes propriu din data de 17.12.2012 formulată de intervenienții T. D. și T. L., precum și împotriva sentinței civile nr.3052/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimata F. F., moștenitorul lui F. M. și intimații T. D. și T. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant D. C. E., asistat de avocat B. N., lipsă fiind apelanta reclamantă D. D., reprezentată de avocat B. N., prezent intimatul intervenient T. D. asistat de avocat B. M., lipsă intimata intervenientă T. L. reprezentată de avocat B. M. și intimata pârâtă F. F., moștenitorul lui F. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Avocat B. N. pentru apelanții reclamanți D. C. E. și D. D. a expus oral motivele de apel formulate în scris și a solicitat admiterea apelului declarat, modificarea încheierii de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți T. D. și T. L., în sensul respingerii acesteia, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs. A mai solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de acordarea cheltuielilor de judecată formulată de soții T. D. și T. L., cu cheltuieli de judecată în apel.
Avocat B. M., pentru intimații intervenienți T. D. și T. L., a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cu motivarea că cheltuielile de judecată au fost provocate de atitudinea culpabilă a reclamanților care au urmărit prin acțiunea formulată obținerea unei hotărâri, care să tindă la schimbarea soluției Curții de Apel, având drept consecință încălcarea dreptului de proprietate al intervenienților. A mai solicitat obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel către intimații intervenienți.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J., sub nr._, reclamanții D. C. E. și D. D. în contradictoriu cu pârâta F. F. moștenitoarea lui F. M., au solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța să se traseze linia de hotar între imobilul din Tg-J., ., jud. Gorj și imobilul din Tg-J. ., jud. Gorj.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietari ai imobilului teren – 300 mp și construcție situat în Tg-J., ., jud. Gorj dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4512/29.09.1996 la BNP T. I. și transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr.1321/29.03.1996 de la vânzătorii P. E., P. L. și P. M.-M. și că în actul de vânzare cumpărare este menționată vecinătatea la M.zi. ca fiind proprietatea F. Maira, moștenitor al lui F. F..
Că, lungimea proprietății pârâtei F. F. este de 22,03 m conform planului de amplasament cadastral din care aceștia se învecinează doar pe lungimea de 17,50 m iar în prezent nu există o linie de hotar fixată prin semne externe și vizibile, nu există un gard construit între limitele de proprietate, fiind doar o porțiune de aproximativ 0,5 m care nu are rol de delimitare strictă a proprietăților, situată la limita de sud-vest a proprietății reclamanților.
La data de 03.12.2012, în ședință publică s-a depus cerere de intervenție în interes propriu de către T. D. și T. L., prin care au solicitat obligarea atât a reclamanților cât și a pârâtei să își limiteze linia de hotar între proprietățile acestora până la punctul stabilit sentința definitivă prin decizia Tribunalului Gorj nr. 526/29.11.2012 precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestora au arătat că sunt proprietarii unui teren în suprafață de 302 mp situat în Tg J. ., jud. Gorj, conform titlului de proprietate nr._/11.07.2007, teren învecinat la nord cu . cu M. I., la sud cu F. M. și reclamanții și la vest cu D. C. E., că la data de 26.11.2012, respectiv la data de 29._, reclamanții în cauză au depus alte două dosare_/318/2012 aflate pe rolul Judecătoriei Tg. J., respectiv_/318/2012 aflat pe rolul Tribunalului Gorj raportul de expertiză întocmit în dosarul_, raport de expertiză din care rezultă că la stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile D. și F. nu s-a avut în vedere linia de hotar stabilită între proprietățile D. și T. consecința fiind translatarea punctelor limită până la care se învecinează atât partea de la . pe vecinătatea cu F.. Astfel au solicitat revenirea cu adresă către expert pentru a i se pune în vedere ca la stabilirea liniei de hotar să aibă în vedere linia de hotar stabilită de instanță între proprietățile D. și T..
Prin încheierea din data de 17.12.2012 a fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T. D. și T. L..
La data de 28.04.2014 s-a depus de către reclamanți cerere de renunțare la judecată întemeiată pe dispozițiile art.82 și 246 Cod. Pr. Civilă., cerere formulată după aproape 2 ani de la înregistrarea acțiunii.
La termenul din data de 28.04.2014, amânat cauza pentru ca pârâta F. F. să își exprime punctul de vedere cu privire la cerere, aceasta depunând la data de_ o precizare prin care a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată depusă de reclamanți.
Prin sentința civilă nr.3052/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în baza art. 246 C.pr. civ. s-a luat act că reclamanții D. C. E. și D. D. ambii cu domiciliul în Tg-J., ., jud. Gorj au renunțat la judecarea cererii având ca obiect grănițuire formulată în contradictoriu cu pârâta F. F. cu domiciliul în Tg-J., Amaradia, nr. 25, J. Gorj și că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
S-a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T. D. și T. L. ambii cu domiciliul în Tg-J., ., jud. Gorj.
Au fost obligați reclamanții la plata către intervenienți a sumei de 2.419 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că la data de 28.04.2014 reclamanții au depus o cerere de renunțare la judecată, pârâta fiind de acord cu cererea de renunțare depusă de reclamanți.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, grănițuire, s-a reținut că cererea de intervenție în interes propriu a rămas fără obiect, întrucât soluționarea cererii lor este legată de soluționarea acțiunii principale.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interes propriu din data de 17.12.2012 formulată de intervenienții T. D. și T. L., au declarat apel apelanții reclamanți D. C. E. și D. D., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut că în mod greșit a fost încuviințată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T., deoarece nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.50 alin.1 Cprciv.
Că, intervenienții nu justifică nici interes în cauză, deoarece litigiul în grănițuire s-a tranșat față de aceștia în cauză anterioară cu nr._/318/2009, în cauza de față linia de teren vizând altă vecinătate pe latura de Sud a terenului proprietatea lor unde aceștia nu sunt vecini.
A fost criticată sentința pentru greșita obligare a reclamanților la cheltuieli de judecată către intervenienți, deoarece litigiul s-a purtat cu pârâtul, intervenienții în interes propriu nefiind chemați în judecată de către reclamanți și astfel neparticipând la discuția privind renunțare4a la judecată a reclamantului față de pârât.
Că, acțiunea reclamantului se poartă doar în contradictoriu cu pârâtul ca și parte procesuală, toate celelalte persoane nefiind părți, ci doar participanți, care pot lua parte la judecată în diferite calități, iar acțiunea a fost introdusă împotriva pârâtului și nu împotriva altor participanți la proces.
Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței și încheierii, tribunalul constată că apelul declarat în cauză este întemeiat și în baza art.296 Cprciv se va admite ca atare și se va schimba în parte sentința în sensul înlăturării obligației reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
În baza art.274 Cprciv, se vor obliga intimații intervenienți la plata cheltuielilor de judecată în apel către apelanții reclamanți pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art.50 alin.1 Cprciv, cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată și numai în fața primei instanței și înainte de închiderea dezbaterilor.
În cauza dedusă judecății, cererea de intervenție în interes propriu a fost depusă la data de 03.12.2012 în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată, prin aceasta solicitându-se ca în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, grănițuire, reclamanții și pârâta să-și limiteze linia de hotar ce se solicită a se stabili între proprietățile lor până la punctul stabilit prin sentința civilă nr.8074/28.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/318/2009, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Gorj nr.526/29.11.2012.
Cum cererea de intervenție în interes propriu a fost pusă în discuția părților, în mod corect prin încheierea din 17.12.2012 a fost admisă în principiu, astfel încât critica adusă încheierii în acest sens este neîntemeiată.
În cauza dedusă judecății, reclamanții au chemat în judecată numai pârâta ca și parte procesuală, intervenienții nefiind părți ci doar participanți, care i-au parte la judecată în această calitate.
Având în vedere acest aspect, renunțarea la judecată a reclamantului s-a discutat numai în contradictoriu cu pârâtul, nu și cu ceilalți participanți care sunt intervenienți în interes propriu, motiv pentru care, în mod greșit prima instanță a obligat reclamanți la cheltuieli de judecată către intervenienți.
Pentru considerentele amintite, apelul reclamanților se va admite și se va schimba în parte sentința în sensul înlăturării obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2419 lei către intervenienți.
În baza art. 274 Cprciv vor fi obligați intimații intervenienți la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanții reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți D. C. E. și D. D., domiciliați în Tg-J., ., județul Gorj, împotriva încheierii de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interes propriu din 17.12.2012 formulată de intervenienții T. D. și T. L., precum și împotriva sentinței civile nr. 3052/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimata F. F., moștenitorul lui F. M., cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj și intimații T. D. și T. L., ambii domiciliați în Tg-J., ., județul Gorj, și schimbă în parte sentința în sensul înlăturării obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți.
Obligă intimații la cheltuieli de judecată către apelanți în sumă de 1000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 Octombrie 2014 la Tribunalul Gorj .
Președinte, R. B. T. | Judecător, V. N. | |
Grefier, E. C. |
Red. Jud.V.N./tehn.E.C
Jud. fond A.M.R.
10 Noiembrie 2014/7 ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 26/2014. Tribunalul GORJ | Pretenţii. Hotărâre din 26-06-2014, Tribunalul GORJ → |
|---|








