Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2606/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2606/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 3781/317/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 12/2014
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă B. M., împotriva sentinței civile nr. 2606 din 01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act de cererea formulată de apelantă prin care a solicitat judecarea cererii de apel și în lipsa sa, depusă la fila 7 a dosarului de apel, după care constatând apelul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr._, reclamanta B. M. a chemat in judecata pe P. G., F. M., C. Locala de Fond Funciar Cruset si O. S. Hurezani și a solicitat să se dispună obligarea paratilor sa sisteze taierile de material lemnos din punctul Salasa-S. situat in Tarlaua 45, . situat pe raza ., material lemnos care a fost deja marcat de O. S. Hurezani, la cererea paratei P. G., prin comodatar F. M..
Prin sentința civilă nr. 2606 din 01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ s-a respins cererea de ordonanta presedintială formulata de reclamanta B. M., CNP –_, domiciliata in com. Cruset, ., cu domiciliul ales la B. M. în București, ., ., în contradictoriu cu parata P. G., domiciliata in C., .. 67, jud. D., paratul F. M., domiciliat in ., parata C. Locala de Fond Funciar Cruset, cu sediul in Cruset, jud Gorj, si paratul O. S. Hurezani, cu sediul in ..
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin actiunea formulata reclamanta B. M. a solicitat obligarea paratilor P. G., F. M., C. Locala de Fond Funciar Cruset si O. S. Hurezani, pe calea ordonantei presedintiale, sa sisteze taierile de material lemnos din punctul Salasa-S. situat in Tarlaua 45, . situat pe raza ., aceasta sustinand ca in mod gresit s-a dispus prin titlul de proprietate 111/01.07.2003 eliberat paratei P. G. reconstituirea dreptului de propritate pentru suprafata de 1 ha teren forestier situata in Tarlaua 45, . totalul suprafetei de 9 ha teren forestier mentionata in acest titlu.
Că, pentru acest motiv a fost nevoita sa formuleze o actiune pe procedura de drept comun prin care a solicitat anularea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 111/01.07.2003 eliberat paratei P. G. pentru suprafata de 1 ha teren forestier situata in Tarlaua 45, . si a procesului verbal de punere in posesie aferent, iar pe cale de consecinta eliberarea pe numele reclamantei a unui nou titlul de proprietate si un nou proces verbal de punere in posesie pentru suprafata de 1 ha teren forestier situat in punctul Salasa-S., pe vechiul amplasament.
Că, potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 C. proc. civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări și alin. 5 al aceluiasi text de lege stipuleaza ca pe calea ordonantei presedintiale nu pot fi dispuse masuri care sa rezolve litigiul in fond si nici masuri a caror executare nu ar mai face posibila restabilirea situatiei de fapt.
S-a observat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 996 alin. 1 C. proc. civ. pentru promovarea unei astfel de cereri, respectiv existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, urgența masurii ce se solicita a fi luata, vremelnicia măsurii si neprejudecarea fondului dreptului.
Că, legiuitorul a reglementat procedura speciala a ordonantei presedintiale ca fiind o procedura derogatorie de la procedura de drept comun, avand caracter sumar, procedura prin intermediul careia reclamantul, care afirma o aparenta de drept, solicita instantei sa ordone masuri provizorii, in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Că, prevederile art. 996 alin. 1 C. proc. civ. stabileste urmatoarele situatii cu titlul de urgenta: pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu ocazia unei executari, adica sa fie vorba de „cazuri grabnice” a caror solutionare pe procedura de drept comun nu ar putea asigura o protectie eficace a dreptului pretins incalcat, masura dispusa de instanta sa aiba cu caracter vremelnic, in sensul ca prin ea nu se va rezolva fondul pricinii, evitandu-se astfel prejudicierea acestuia.
Instanta a retinut ca prin titlul de proprietate nr.111/01.07.2003 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru parata P. G. pentru suprafata de 9 ha teren forestier situata pe raza localitatii Cruset, jud. Gorj, suprafata compusa din:
- suprafata de 4,6813 ha teren forestier situata in Tarlaua 54 .>
- suprafata de 4,3187 ha teren forestier situata in Tarlaua 45 .>
In acelasi sens sunt si mentiunile procesului verbal de punere in posesie din 21.04.2003 eliberat paratei P. G. pentru suprafata de 9 ha teren forestier situata pe raza localitatii Cruset, jud. Gorj, suprafata compusa din:
- suprafata de 4,6813 ha teren forestier situata in Tarlaua 54 .>
- suprafata de 4,3187 ha teren forestier situata in Tarlaua 45 .>
Instanta a mai constatat ca reclamanta B. M. a formulat si o actiune pe procedura de drept comun la aceeasi data la care a formulat si prezenta cerere de ordonanta presedintiala, respectiv la 14.10.2013, actiune ce formeaza obiectul dosarului nr._, astfel cum rezulta din referatul intocmit de catre grefierul de sedinta in baza dispozitiilor art. 96 indice 2 din Regulamentul de Ordine Interioara al instantelor judecatoresti si din fisa ecris atasata referatului, filele 47-48 dosar.
Că, potrivit sustinerilor reclamantei prin actiunea formulata pe procedura de drept comun, actiune ce face obiectul dosarului nr._, a solicitat anularea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 111/01.07.2003 eliberat paratei P. G. pentru suprafata de 1 ha teren forestier situata in Tarlaua 45, . si a procesului verbal de punere in posesie aferent, iar pe cale de consecinta eliberarea pe numele reclamantei a unui nou titlul de proprietate si un nou proces verbal de punere in posesie pentru suprafata de 1 ha teren forestier situat in punctul Salasa-S., pe vechiul amplasament.
S-a constat ca nu este indeplinita conditia aparenței de drept în favoarea reclamantei B. M., instanța observând ca parata P. G. detine acte valabile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 1 ha teren forestier situata in Tarlaua 45, . procesului verbal de punere in posesie din 21.04.2003 si titlul de proprietate nr.111/01.07.2003 situat in Tarlaua 45, . situat pe raza .
S-a reținut că actiunea intentata de reclamanta pe procedura de drept comun (prin care solicita anularea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 111/01.07.2003 eliberat paratei P. G. pentru suprafata de 1 ha teren forestier situata in Tarlaua 45 . a procesului verbal de punere in posesie aferent, iar pe cale de consecinta eliberarea pe numele reclamantei a unui nou titlul de proprietate si un nou proces verbal de punere in posesie pentru suprafata de 1 ha teren forestier situat in punctul Salata-S., pe vechiul amplasament) este in faza incipienta, fiind formulata la aceeasi data cu cererea de ordonanta presedintiala, aflandu-se in procedura prealabila stabilirii primului termen de judecata, astfel cum este reglementata prin dispozitiile noului cod de procedura civila și că, din fisa ecris a dosarului pe procedura de drept comun (fila 48 dosar), respectiv dosar nr._, rezulta ca la data de 30.10.2013 prin incheierea nr. 756/30.10.2013 a fost anulata actiunea pe procedura de drept comun in temeiul dispozitiilor art. 200 alin. 3 C.proc.civ.
S-a apreciat că, in conditiile in care parata P. G. detine acte de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 1 ha teren forestier situata in Tarlaua 45 . in privinta carora nu s-a constatat prin intermediul unei hotarari judecatoresti ca ar fi incidenta nulitatea absoluta partiala, reclamanta B. M. nu a facut dovada aparenței de drept în favoarea sa.
Cu privire la apararea invocata de reclamanta prin cererea depusa la dosar in format fax la data de 01.11.2013 potrivit careia in dosarul nr._ s-a pronuntat sentinta nr. 3246/09.10.2008 prin care s-a constatat nulitatea partiala a titlului de proprietate nr. 111/2003 pentru suprafata de 0,37 ha teren forestier din totalul suprafetei inscrise in titlul de proprietate amintit, instanta a considerat ca este lipsit de relevanta acest aspect in conditiile in care este vorba de o alta suprafata de teren decat suprafata de 1 ha teren forestier pentru care a formulat la data de 14.10.2013 actiune pe procedura de drept comun.
Că, faptul ca in dosarul de care face vorbire reclamanta – dosar nr._ in care s-a pronuntat sentinta nr. 3246/09.10.2008 - s-a constatat nulitatea titlului de proprietate pentru suprafata de 0,37 ha nu inseamna ca in mod automat aceeasi solutie se va pronunta si in actiunea prin care reclamanta solicita pe procedura de drept comun constatarea nulitatii partiale absolute a titlului de proprietate emis paratei P. G. cu privire la suprafata de 1 ha, teren forestier situat in Tarlaua 45, . o atare hotarare judecatoreasca se pronunta in urma administrarii intregului material probator necesar pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, neavand relevanta solutiile din alte dosare pronuntate in alte cauze asemanatoare.
Istanta a constatat ca nu este indeplinita nici conditia urgentei solutionarii pricinii pe calea ordonantei presedintiale, că deși reclamanta B. M. sustine ca prin procedura de exploatare a masei lemnoase de pe suprafata de 1 ha, teren forestier situat in Tarlaua 45 . pe raza localitatii Cruset, jud. Gorj, se incalca dreptul sau de proprietate, sugerandu-se ca parata P. G. nu are avea nici un drept sa dispuna de materialul lemnos situat pe suprafata de teren de 1 ha, instanta are in vedere dispozitiile art. I pct. 24 titlul IV din Legea nr. 247/2005, potrivit carora trecerea efectiva a terenurilor in proprietatea privata se va face cu ocazia punerii in posesie.
Că din textul de lege amintit rezulta in mod clar faptul ca, pana la momentul constatarii nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate si a procesului verbal de punere in posesie eliberate paratei P. G., urmata de punerea in posesie a reclamantei B. M. cu privire la suprafata de 1 ha, teren forestier situat in Tarlaua 45 . pe raza localitatii Cruset, jud. Gorj, nu poate fi vorba de incalcarea dreptului de proprietate al acestei persoane sau de faptul ca parata P. G. nu ar avea dreptul de a dispune de materialul lemnos situat pe aceasta suprafata.
Instanta a considerat ca formularea la aceeasi data (14.10.2013) cu cererea de ordonanta presedintiala a actiunii pe procedura de drept comun prin care se solicita constatarea nulitatii absolute partiale a actelor de reconstituire emise paratei P. G. pentru suprafata de 1 ha, teren forestier situat in Tarlaua 45 . pe raza localitatii Cruset, jud. Gorj, nu este suficient pentru a se considera ca reclamanta justifica masura urgentei.
Instanta a constatat ca reclamanta nu a facut dovada iminentei producerii unei pagube ce nu s-ar putea repara prin faptul ca s-ar incalca dreptul sau de proprietate de vreme ce parata P. G. detine acte de reconstituire valabile, iar dispozitiile legale aplicabile in materie, respectiv art. 40 din Legea 1/2000, modificata prin Legea nr. 247/2005, stabilesc in mod expres ca pentru suprafetele de teren de pe care s-a exploatat masa lemnoasa intre momentul validarii cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate si punerea in posesie a proprietarilor Regia N. a Padurilor – Romsilva, in cazul de fata reprezentata de parata O. S. Hurezani, va acorda acestor persoane beneficiul realizat, dupa deducerea cheltuielilor de exploatare, aceeasi unitate suportand si cheltuielile de impadurire a suprafetelor neregenerate și în acelasi sens sunt si dispozitiile art. 135 din Legea nr. 46/2008, prin care se stipuleaza ca RNP Romsilva pana la punerea in posesie a terenurilor forestiere in temeiul legilor funciare, are obligatia sa execute lucrarile tehnice silvice conform amenajamentelor silvice si reglementarilor impuse de regimul silvic, acordand proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective.
Instanta a apreciat ca nu este indeplinita nici cerinta neprejudecarii fondului, deoarece in conditiile in care in parata P. G. detine acte valabile de reconstituire a dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, acte in privinta carora nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca prin care sa se constate ca ar fi incidenta nulitatea absoluta partiala, iar reclamanta prin prezenta cerere solicita obligarea paratilor sa sisteze taierile de material lemnos din punctul Salasa-S. situat in Tarlaua 45, . in care se afla terenul de 1 ha reconstituit in favoarea acestei parate prin titlul de proprietate nr.111/01.07.2003, instanta in prezentul dosar ar trebui sa puna in discutie valabilitatea titlului de proprietate si a procesului verbal de punere in posesie emise paratei P. G., ceea ce ar antama solutionarea fondului cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. M..
Apelanta critică sentința arătând că în mod greșit a apreciat instanța cu privire la aparența dreptului de proprietate în sensul că nu a făcut dovada acestei condiții.
Susține că autoarea sa C. I. a cumpărat suprafața de 2 ha teren de la autorul M. I. P. al pârâtei în anul 1942 și dreptul de proprietate trebuia reconstituit acesteia prin emiterea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie.
Consideră că a făcut dovada aparenței dreptului și implicit a unei pagube iminente de aceea se impun luarea măsurilor solicitate.
Susține de asemenea că deși pârâta are un titlu de proprietate pentru care părțile se judecă nu se poate trecu cu vederea că autorul acesteia înstrăinase terenul în anul 1942, considerând că sunt aplicabile în speță disp. art. 3 din legea 169/1997 privind nulitatea absolută a actelor emise cu încălcarea dispozițiilor legii fondului funciar, invocă practică judiciară în acest sens.
Tribunalul analizând apelul declarat, constată că acesta nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din textul expus rezultă condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială.
Prima condiție esențială o reprezintă dovada aparenței de drept.
Greșit susține apelanta că a realizat aparența dreptului prin actul din anul 1942 intervenit între autorul pârâtei M. I. P. și autoarea sa C. I..
Dovada dreptului de proprietate se realizează după apariția Legii nr. 18/1991 cu titlu de proprietate emis în baza acestei legii, iar aparența de drept poate fi dovedită cu acte de reconstituire emise în baza acelorași legii, astfel că actul din 1942 nu face dovada aparenței dreptului ci putea fi valorificat prin folosirea altor mijloace procesuale pe temeiul legilor fondului funciar.
Nefiind îndeplinită condiția aparenței de drept nu se mai impune a fi analizate restul condițiilor prevăzute de text, rămânând fără eficiență juridică.
Greșit susține apelanta că în speță ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 169/1997 întrucât în raport de condiția aparenței dreptului prevăzută de art. 996 Cod procedură civilă și de dovada proprietății realizată de pârâtă, instanța nu putea să înlăture actele acesteia fără ca nulitatea invocată să fi fost constată pe cale judecătorească.
În consecință apelul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă B. M., CNP –_, domiciliata in com. Cruset, ., cu domiciliul ales la B. M. în București, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2606 din 01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu parata P. G., domiciliata in C., .. 67, jud. D., paratul F. M., domiciliat in com. Stoina, ., parata C. Locala de Fond Funciar Cruset, cu sediul in Cruset, jud Gorj, si paratul O. S. Hurezani, cu sediul in ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | |
Grefier, A. P. |
Red. N.Ș./Tehn. C.I.L
Jud. fond C. Fărcășeanu
7ex/21 Ianuarie 2014
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1080/2014. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Sentința nr. 2536/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








