Pretenţii. Sentința nr. 5609/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5609/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 5906/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 83/2014
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător M. B.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. V. împotriva sentinței civile nr.5609 din data de 30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S. Lucreția.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant S. V. și intimata pârâtă S. Lucreția.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este tardiv, după care instanța a pus în discuție excepția tardivității declarării apelului.
Apelantul reclamant S. V. a arătat că apelul este declarat în termen, depunând la dosar chitanța nr.143/31.01.2014 de achitare a taxei judiciare de timbru.
Intimata pârâtă S. Lucreția a lăsat la aprecierea instanței tardivitatea declarării apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.J. și precizată ulterior în fața instanței de judecată la data de 11.04.2013, sub nr._ și precizată ulterior în fața instanței de judecată, reclamantul S. V. a chemat în judecată pe pârâta S. Lucreția solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea a două locuri de veci pe care le-a cumpărat împreună cu pârâta în anul 1993 în cimitirul Sisești – Vădeni.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un teren de veci în cimitirul Sisești – Vădeni pe numele concubinei S. Lucreția crezând că mama acesteia va deceda.
De asemenea a mai arătat reclamantul că pârâta nu mai vrea să facă capacul la unul din cavouri întrucât construcția are două lăcașuri, mama acesteia fiind îngropată la S. lângă soțul acesteia.
În drept, acțiunea nu a fost întemeiată .
Prin întâmpinare dar și prin susținerile orale formulate în fața instanței de judecată pârâta a arătat că a cumpărat singură, fără vreo contribuție a reclamantului, în anii 1990, două locuri de veci în cimitirul Sisești – Vădeni, unul din aceste locuri de veci fiind vândut la data de 03.03.2013 conform contractului de vânzare anexat la întâmpinare.
A mai arătat pârâta că nu este de acord cu acțiunea reclamantului deoarece acesta nu a avut nicio contribuție la achiziționarea celor două locuri de veci.
În apărare, pârâta a depus la dosar adeverința nr.5/03.03.2013,o declarație autentificată sub nr.1192/2013 de C. P. prin care declară că renunță asupra locului de veci cu o groapă în cimitirul Șișești din Tg-J., aparținând Bisericii,,Nașterea Maicii Domnului în fața bisericii, rândul 6, locul 17 în favoarea domnului S. I., chitanța nr.70/03.02.2013, chitanța nr.299/23.09.2012, chitanța nr.500/2309.1990.
Prin sentința civilă nr.5609 din data de 30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul S. V., domiciliat în Tg-J., .. Gorj, în contradictoriu cu pârâta S. Lucreția, cu domiciliul în Tg-J., .. 15, jud. Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că după cum reiese din copia chitanței nr. 500/23.09.1990, la această dată pârâta a plătit suma de 800 lei reprezentând contravaloarea a 2 locuri de veci în P. Vădeni.
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat partajarea a două locuri de veci pe care le-ar fi cumpărat împreună cu pârâta în anul 1993 în cimitirul Sisești – Vădeni, însă, deși reclamantul a propus proba cu martori pentru dovedirea pretențiilor sale, acesta nu a reușit să facă dovada faptului că ar fi avut vreo contribuție la achiziționarea celor două locuri de veci ( din care, în prezent, mai există doar unul, celălalt fiind înstrăinat de către pârâtă numitului S. I., după cum reiese din declarațiile acesteia ), în condițiile în care, conform prevederilor art. 309 alin. 2 C.pr.civ. nici un act juridic nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul S. V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că sentința apelată a fost comunicată către apelantul reclamant S. V. la data de 19.09.2013,după cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 26 din dosarul instanței de fond, iar apelul a fost declarat la 18.11.2013, deci după expirarea termenului legal de 30 zile de la comunicare, prevăzut de disp.art.468 NCPC ,conform căruia termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În consecință, apelul declarat de reclamant va fi respins ca tardiv formulat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant S. V., domiciliat în Tg.J., ..15, jud.Gorj împotriva sentinței civile nr.5609 din data de 30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S. Lucreția, domiciliată în Tg.J., ..15, jud.Gorj ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.02.2014.
Președinte, M. T. | Judecător, M. B. | |
Grefier, A. P. |
Red M.T.
13 Februarie 2014
Thn. .
Jud. fond P.L.
| ← Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 1314/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 360/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








