Anulare act. Sentința nr. 3276/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3276/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 4796/258/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.135
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. C. - Președinte
Judecător: M. I.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în apelul declarat de apelanta E. V., împotriva sentinței civile nr.3276 din data de 11.10.2012, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în contradictoriu cu intimații B. L. și B. I., având ca obiect anulare act.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
deliberând în camera de consiliu, conform prevederilor art. 256 alin. (1) Cod pr civilã, constatã urmãtoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii, probele administrate și desfășurarea procedurii în primă instanță:
1. 1 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 29.09.2011, sub nr._, reclamanta E. V., domiciliată în ., .. 336, jud. Harghita, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții B. L. și B. J., domiciliați în Miercurea C., ., ., să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 155 din 11 mai 2000, de către BNP S. JOLAN și să i se lase în deplină proprietate și posesie bunul imobil situat în lor Plăieșii de Jos, satul Casinul Nou, nr. 336, jud.Harghita, teren în suprafață de 2278 mp și casa de locuit existentă pe teren, care nu este identica cu casa menționată în contract.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 11.05.2000, împreună cu soțul, decedat ulterior, s-au pus de acord cu pârâții să testeze în favoarea acestora bunurile lor, sub condiția ca pârâții să le acorde sprijin material, moral și sufletesc.
La data de 11.05.2000, conform înțelegerii avute, părțile s-au prezentat la notar pentru întocmirea testamentelor.
Reclamanta arată că numai în primăvara anului 2011, cu ocazia unei altercații avute cu pârâții, pe motiv că nu-și executau obligațiile asumate, a aflat de existența contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 155 din 11 mai 2000 prin care soțul ei a înstrăinat averea. Reclamanta arată că nici ea și nici soțul ei nu au avut intenția de a înstrăina vreun bun imobil și a arătat că nu recunoaște acest contract iar față de afirmațiile pârâților în sensul că ar fi proprietarii casei în care locuiește reclamanta, aceasta a luat legătura cu un avocat care a confirmat însă susținerile pârâților în sensul că s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Reclamanta susține că soțul ei a avut un discernământ viciat în momentul încheierii contractului, ceea ce atrage nulitatea contractului încheiat în astfel de condiții iar construcția care figurează în contract nu mai există încă din anul 1970, în prezent existând o altă construcție edificată de reclamantă și soțul ei. Prin urmare, arata reclamanta, soțul a înstrăinat și partea ei din acest imobil.
In plus, arată că nu s-a primit niciun preț în schimbul imobilului și ulterior încheierii actului pârâții nu au achitat nici impozitele aferente imobilului și nu și-au îndeplinit obligația de întreținere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 948 și urm. C.civil, art. 30 al. 1 Codul Familiei.
În probațiune reclamanta a depus înscrisuri, respectiv contractul de vânzare autentificat sub nr. 155/11.05.2000, CF 5582 Casinul Nou, declarație revocare testament autentificată sub nr. 1006/19.08.2011, testament autentificat sub nr. 157/11.05.2000, testament autentificat sub nr. 156/11.05.2000, extras din registrul de căsătorie, autorizație executare lucrări, certificat de deces, adeverință medicală, testament autentificat sub nr. 636/1984, testament autentificat sub nr. 635/1984, chitanțe plată (f.4-24).
1. 2 Pârâții au depus la dosar întâmpinare (f. 34-36) prin care au invocat excepția tardivității, iar în fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare fiind o acțiune personală patrimonială, termenul de prescripție este de 3 ani, care in speța a început să curgă din data de la 15.05.2000, data intabulării imobilului pe numele pârâților, sau cel târziu de la data comunicării acestei încheieri, care a avut loc în luna iunie 2000.
Cu privire la fondul cauzei, pârâții au arătat că imobilul situat în ., .. 336, care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare contestat de reclamantă, nu a format proprietatea reclamantei niciodată, singurul proprietar fiind fostul soț al reclamantei, vânzătorul E. Adalbert, care a dobândit dreptul prin moștenire.
Vânzătorul E. Adalbert a suferit într-adevăr un accident cerebro-vascular, se arata in continuare, dar nu rezultă din adeverința medicală că ar fi avut un discernământ diminuat, iar actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în prezența unui notar public, astfel, problema dolului sau lipsa informării cu ocazia încheierii contractului nu poate fi retinuta.
1.3 Reclamanta a depus o completare la acțiune (f. 37-38), prin care și-a modificat și completat acțiunea solicitând constatarea nulității absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 155 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN, cât și a testamentului autentificat sub nr. 156 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN, iar în motivarea acestei completări, reclamanta a făcut referire și la faptul că prin testamentul susmenționat i s-a încălcat rezerva legală, motiv pentru care instanța a pus în discuție calificarea cererii, iar reclamanta printr-o cerere precizatoare (f. 78) a arătat că solicită și reducțiunea liberalității dispuse prin testamentului autentificat sub nr. 156 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN.
1.4 In concluziile scrise (f. 107-109) reclamanta a invocat și eroarea obstacol, drept cauză de nulitate absolută, invocând faptul că ar fi crezut că s-a încheiat un contract de întreținere și nu de vânzare-cumpărare.
2. Soluția primei instanțe:
Prin Sentința civilă nr. 3276/2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 155 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN, s-a respins excepția prescripției, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea testamentului autentificat sub nr. 156 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
3. Motivarea primei instanțe.
Instanța a reținut că a fost sesizată cu acțiunea ce face obiectul dosarului, în data de 29.09.2011.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere a fost încheiat la 11 mai 2000.
Reclamanta a susținut că in speța operează nulitatea absolută a acestui contract, însă motivele invocate nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută. Astfel, lipsa discernământului este un motiv de nulitate relativă, iar faptul că pe terenul respectiv se afla o construcție cu alte caracteristici decât cele indicate în contract nu echivalează în niciun caz cu lipsa obiectului contractului, pentru a atrage nulitatea absolută. Nici vânzarea lucrului ce aparține într-o anumită cotă-parte unei alte persoane nu este un motiv de nulitate absolută, ci este o problemă care se soluționează în cadrul partajului.
Având în vedere că toate aceste motive sunt de nulitate relativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Termenul a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, iar art. 9 al. 2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că în caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, insa cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Raportând aceste dispoziții la situația din dosar, instanța a apreciat că termenul a început să curgă cel mai târziu la data de 11.11.2001 și s-a împlinit la 11.11.2004, astfel, că la data formulării acțiunii, dreptul la acțiune era prescris.
Însă, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității testamentului autentificat sub nr. 156 din 11 mai 2000, instanța a apreciat că termenul de prescripție nu s-a împlinit, având în vedere că dreptul la acțiune s-a născut după deschiderea succesiunii defunctului E. Adalbert, care a intervenit la data de 11.05.2009.
În ceea ce privește capătul de cerere privind invocarea nulității testamentului autentificat sub nr. 156 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN, instanța a constatat că reclamanta l-a argumentat în sensul că în momentul întocmirii testamentului E. ADALBERT era lipsit de discernământ.
Din adeverința medicală (f. 15) rezultă că E. ADALBERT la data de 25.01.1997 a suferit un accident cerebro-vascular, ceea ce i-a provocat o lentoare a gândirii și o dificultate importantă a comunicării verbale.
Instanța a arătat că această „lentoare a gândirii” nu echivalează cu lipsa de discernământ, care desemnează situația în care se găsește o persoană care deși (legal) are capacitate deplină de exercițiu, totuși (in fapt) încheie un act juridic care reprezintă o manifestare de “voință” inconștiența, exprimată pe fondul unei tulburări mentale care i-ar anihila complet voința de a dispune si capacitatea de a înțelege însemnătatea actului încheiat. Deci, pentru a exista lipsa de discernământ, tulburarea mentală trebuie să afecteze total capacitatea de a înțelege însemnătatea actului.
Trebuie avute în vedere, arată instanța, și împrejurările concrete ale cauzei, și anume că testamentul a fost încheiat în fața unui notar public, care a consemnat în încheierea de autentificare (f. 9) că E. ADALBERT după citirea actului a declarat că înțelege conținutul și că exprimă voința lui, mențiuni care fac dovadă deplină până la înscrierea în fals, potrivit art. 1173 din Codul Civil de la 1865. În plus, E. ADALBERT nu s-a deplasat la notarul public numai cu pârâții, ci și cu soția, reclamanta în prezenta cauză, persoană cu uzul rațiunii, care la rândul ei a consimțit la autentificarea testamentului în favoarea pârâților.
Reclamanta a invocat și faptul că prin testamentul încheiat nu i s-a respectat dreptul de proprietate al acesteia cu privire la partea ei din avere, însă în realitate nu se pune această problemă, dat fiind că prin testamentul in cauza s-a instituit un legat universal, deci defunctul nu a dispus de anumite bunuri determinate care să fi fost dobândite împreună cu reclamanta. Pe de altă parte cu privire la imobilul situat în ., .. 336, format din teren în suprafață de 2278 mp și construcții, identificat prin CF nr. 5582 a localității Casinu Nou, sub nr. top. 1012, 1013, 1014, singurul proprietar era soțul reclamantei, cu titlu de moștenire, așa cum rezultă din extrasul CF (f. 5-6), luând în considerare și dispozițiile art. 31 lit. b din Codul Familiei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 156 din 11 mai 2000 de către BNP S. JOLAN, instanța a arătat că a pus în vedere reclamantei să indice în concret bunurile care fac parte din masa succesorală a soțului decedat, E. ADALBERT. Reclamanta a depus la dosar Hotărârea nr. 38/1991 a Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu anexa (f. 99-101), însă această hotărâre cuprinde doar suprafețele totale validate, fără a individualiza terenurile, astfel, în baza acestui act nu este posibilă individualizarea și evaluarea terenurilor.
Instanța nu și-a însușit argumentele reclamantei enunțate prin concluzii scrise in sensul că pentru a opera reducțiunea testamentară nu este necesară stabilirea masei succesorale.
Art. 847 din Codul Civil vechi, aplicabil în baza art. 91 din Legea nr. 71/2011, prevede că liberalitățile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la această parte, iar art. 849 cod civil vechi, prevede modul de calcul al cotității disponibile, și anume pe lângă bunurile ce a lăsat donatorul sau testatorul în momentul morții sale, se adaugă prin calcul și bunurile de care a dispus prin donațiuni între vii, după starea lor din momentul donatiunii și după valoarea ce au avut în momentul morții donatorului, după care, se scad datoriile, iar pe ceea ce va rămânea se calculează partea disponibilă, după numărul și calitatea erezilor.
Din această dispoziție legală rezultă cu claritate că deși stabilirea masei succesorale este o operațiune distinctă de reducțiunea liberalităților, este necesară efectuarea acestei operații înainte de a se proceda la reducțiunea liberalităților, altfel nu se poate determina cotitatea disponibilă și rezerva succesorală.
Or, reclamanta nu a indicat bunurile aflate în masa succesorală a soțului decedat E. ADALBERT, iar în ceea ce privește bunul imobil situat în ., .. 336, format din teren în suprafață de 2278 mp și construcții, identificat prin CF nr. 5582 a localității Casinu Nou, sub nr. top. 1012, 1013, 1014, adică imobilul care a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 155 din 11 mai 2000, acesta nu poate să facă parte din masa succesorală, dat fiind că acțiunea în anularea contractului susmenționat este prescrisă.
4. Calea de atac declarată în cauză:
Reclamanta a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3276/2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._, calificat de instanța ca fiind apel, având în vedere valoarea obiectului acțiunii (Încheierea de la fila 35).
Apelanta a criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că deși a invocat nulitatea absolută prin precizările de acțiune instanța s-a pronunțat cu privire la nulitatea relativă, cu consecința constatării prescripției dreptului material la acțiune.
Deasemenea s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la reducțiunea testamentară și a confundat acțiunea în reducțiune cu acțiunea în stabilirea masei succesorale, cu consecința că reclamanta care i-a fost alături soțului mai mult de o jumătate de secol, nu mai poate primi nici cel puțin rezerva succesorală.
Apelanta mai arată că a folosit toate imobilele din masa succesorală și a plătit singură impozitele.
In plus, față de motivele invocate în fața primei instanțe, apelanta a mai invocat și prevederile art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența persoanelor în vârstă la încheierea contractului.
In apel, apelanta a mai depus înscrisuri, respectiv copie de pe foaia de observație clinică, bilet de trimitere, adeverință medicală (f. 7-13) iar la cerea acesteia s-au luat interogatorii pârâților intimați.
5. Apărările intimaților:
Prin întâmpinarea depusă (f. 18-21) intimații au solicitat respingerea apelului arătând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, calificând corect motivele de nulitate ca fiind de nulitate relativă și nu absolută, reținând prescris dreptul la acțiune cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare și respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
II. Analizând apelul declarat în cauză, instanța constată că este neîntemeiat față de argumentele ce succed:
6. Sub aspectul situației de fapt ce rezultă în mod cert din probele administrate în cauză, se constată că în data de 11 mai 2000, reclamanta și soțul acesteia, decedat ulterior, respectiv în data de 10 mai 2009 (certificat de deces, f. 14), s-au prezentat la BNP S. Jolan și au încheiat fiecare câte un testament în favoarea pârâților B. L. și B. J. (f.8-9), autentificate sub nr. 156/11.05.2000 și 157/11.05.2000. Tot în aceeași dată și la același notar, s-a încheiat și autentificat sub nr. 155/11.05.2000, un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul întabulat în CF 5582 Casinul Nou (f. 4), contract în care E. Adalbert are calitatea de vânzător, pârâții calitatea de cumpărători iar în favoarea reclamantei s-a instituit un drept de uzufruct viager pe care să-l exercite împreună cu soțul vânzător care și-a rezervat dreptul de uzufruct viager. Contractul este semnat de toate părțile, inclusiv de reclamantă.
7. Față de numerele de ordine a încheierilor de autentificare, rezulta ca prima data s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care s-a constituit si uzufructul in favoarea reclamantei si abia apoi s-au autentificat testamentele.
8. Soțul reclamantei a decedat in anul 2009, respectiv după 9 ani de la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
9. După mai mult de 2 ani de la decesul vânzătorului, prin declarația autentificată sub nr. 1006/19.08.2011 (f. 7) reclamanta a revocat testamentul întocmit de aceasta în favoarea pârâților, autentificat sub nr. 157/11.05.2000.
10. Ulterior, prin acțiunea introdusă în data de 29.09.2011, reclamanta s-a adresat instanței si a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare, întocmit de soțul acesteia, invocând lipsa discernământului acestuia, care a avut drept consecință faptul ca nu a înțeles semnificația juridica a actului încheiat, si invocând si faptul ca soțul ar fi înstrăinat si construcția proprietate .. Instanța de apel, constata că, în mod evident, invocându-se motive de nulitate relativa si nu absoluta, dreptul la acțiune era prescris încă din timpul vieții vânzătorului.
12. Faptul că urmare a excepției invocate de pârâți, reclamanta a depus precizări de acțiune prin care a arătat ca în realitate a solicitat să se constate nulitatea absoluta si nu relativa, nu schimba cu nimic situația în speța, atât timp cât motivele concrete invocate, sunt, așa cum corect a reținut prima instanța, motive de nulitate relativa si nu absoluta.
13. Instanța de apel, în acord cu cele reținute de prima instanță, constată că relevantă este calificarea nulității în funcție de motivele invocate și nu denumirea sub care prezintă partea interesată motivele de nulitate.
14. Astfel, în speță, reclamanta nu a indicat niciun motiv de nulitate absolută, nulitate care prin definiție intervine atunci când se invocă un motiv de ordine publică, un motiv ce vizează un interes de ordin general și nu de ordin particular.
15. In speță, fiind vorba despre acte juridice încheiate înainte de . noului cod civil, care cuprinde prevederi clare și explicite care permit calificarea cu ușurință a cauzei de nulitate, pot să apară într-adevăr dificultăți în privința calificării anumitor cauze de nulitate invocate de reclamantă în precizările de acțiune dar, oricum, în lipsa unui text expres care să arate natura nulității, calificarea trebuie făcută și în situația dată, ținând cont tot de natura interesului ocrotit.
16. Astfel, în privința discernământului, este în afara oricărei discuții că și înainte de . noului cod civil, nulitatea care intervenea era relativă și nu absolută.
17. In privința așa numitei erori-obstacol, care vizează situația în care o persoana crede că încheie un anumit act iar în realitate se încheie un alt act, se reține că nu exista o prevedere expresă în vechiul cod cu privire la natura nulității, în art. 961 VCC prevăzându-se însă că eroarea nu atrage nulitatea de drept, ci dă loc numai acțiunii de nulitate, spre deosebire de noul cod civil în care se arată clar și explicit că eroarea esențială, care include și error in negotium, atrage doar anularea actului (art. 1207 NCC).
18. Oricum, se constata, referitor la acest motiv de nulitate, că singurul consimțământ care trebuia analizat în privința contractului de vânzare cumpărare era cel al soțului reclamantei și nu al reclamantei, iar în privința acestuia, reclamanta invocă faptul că nu a avut reprezentarea actului încheiat ca urmare a lipsei discernământului, motiv de nulitate relativă, clar chiar și sub imperiul vechiului cod civil.
19. Referitor la faptul că prin contract s-ar fi înstrăinat o construcție proprietate . reținute de prima instanță, instanța de apel constata că si acest motiv, în măsura în care s-ar retine ca fiind motiv de nulitate, sancțiunea care ar interveni daca s-ar confirma susținerile reclamantei, ar fi tot nulitatea relativa si nu absoluta.
20. De altfel, în speța, este mai mult decât evident că reclamanta deși a fost prezentă personal în fața notarului, atunci când s-a încheiat contractul si chiar a semnat în calitate de beneficiară a dreptului de uzufruct, nu a avut nicio reacție în timpul vieții soțului înstrăinător ci doar după decesul acestuia.
21. Tot referitor la contractul de vânzare cumpărare, reclamanta a mai invocat in apel încă un motiv de nulitate, respectiv faptul ca s-ar fi încheiat contractul cu încălcarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.
22. Referitor la aceste prevederi instanța de apel constata, pe de o parte ca au fost invocate doar in apel, pe de alta parte că legea invocata nu era in vigoare la data încheierii contractului, legea fiind publicată în data de 9 martie 2000 si intrând in vigoare după 90 de zile de la data publicării, si, în plus, art. 30 din lege, invocat de reclamanta, reglementând doar dreptul persoanei în vârsta, de a beneficia, la cerere de consiliere gratuita pentru încheierea anumitor contracte.
23. Este de remarcat in plus, în speța, ca reclamanta a încercat ca pe calea unei acțiuni in anularea contractului să invoce nu doar motive de anulabilitate ci si de ineficacitate, respectiv neplata prețului, neîndeplinirea unei pretinse obligații de întreținere ce ar izvorî din contract or, se constata ca anularea contractului nu poate fi cerută pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, chiar daca s-ar face dovada neîndeplinirii culpabile, având în vedere faptul că pentru aceste motive se poate cere doar rezoluțiunea (art. 1020 Cod civil 1865, aplicabile în speță).
24. In concluzie, instanța de apel, reține fata de cele expuse mai sus, că petitul referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost corect soluționat de prima instanță.
25 Așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta și-a completat acțiunea în cursul judecății cu încă două petite, respectiv anularea testamentului întocmit de soțul ei și reducțiunea liberalităților.
26. In privința anulării testamentului, instanța constata ca motivele invocate se refera la lipsa discernământului si la neîndeplinirea obligației de întreținere.
27. Referitor la pretinsa lipsa de discernământ, instanța de apel în acord cu cele reținute de prima instanța, constată că din probele administrate nu a rezultat ca ar fi fost afectat în vreo formă discernământul soțului reclamantei care a mai trăit mulți ani după ce s-a încheiat contractul fără sa se fi pus problema lipsei discernământului, până la data la care reclamanta a dorit desființarea efectelor contractului de vânzare-cumpărare.
28. Referitor la o eventuală neexecutare a sarcinilor, se constată că și dacă s-ar face dovada neexecutării culpabile, consecința nu ar putea fi aceea avută în vedere de reclamantă, respectiv anularea testamentului.
29. In privința reducțiunii liberalităților excesive, instanța de apel, își însușește concluziile primei instanțe, in sensul ca fără a se stabili care este masa succesorala, nu se poate determina cotitatea disponibila si rezerva succesorala, aceasta interpretare rezultând clar din prevederile art. 847 si 849 din VCC, aplicabile în speța fata de data decesului.
30. Reclamanta invoca in mod greșit faptul ca fiind vorba despre un testament prin care pârâtii au fost instituiți legatari universali, i-ar fi fost încălcată in mod cert rezerva si că în acest caz nu ar mai fi necesara stabilirea masei succesorale, a cotității disponibile si rezervei.
31. In realitate, în măsura in care testamentul ar fi calificat ca fiind un testament prin care pârâții au fost instituiți legatari universali, drepturile reclamantei asupra rezervei nu ar fi atinse decât daca ar fi fost dezheredata, or, acest lucru nu rezulta din testament.
32. Din situația expusa mai sus, rezultă că neîntelegerile dintre părți, respectiv reclamanta în calitate de moștenitor rezervatar, și pârâți în calitate de legatari, nu pot fi corect si complet rezolvate decât in cadrul unei acțiuni complexe de partaj, în cadrul căreia se poate stabili componența masei succesorale, se poate clarifica regimul juridic al construcției despre care se afirma ca ar fi bun comun, se poate interpreta testamentul făcut în favoarea pârâților, precum și cel în favoarea reclamantei (f. 16) .
33. F. de cele expuse mai sus, constatându-se ca prima instanța a pronunțat o hotărâre temeinica si legala, se respinge apelul, iar in temeiul art. 274 Cod pr civila si fata de culpa procesuala a reclamantei, se admite cererea intimaților, apelanta urmând să achite intimaților pârâți B. L. si B. J., suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta E. V., domiciliată în ., .. 336, jud. Harghita, împotriva Sentinței civile nr. nr. 3276/2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ .
Obligă apelanta E. V. să achite intimaților pârâți B. L. și B. J., domiciliați în Miercurea C., ., . suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01.10.2013.
PreședinteJudecător
S. C. M. I.
Grefier
L. B.
Red.: S.C.
Primit: 23.10.2013
Tehnored./id/24.10.2013
Dact: 2 ex/B.L.
Judecător fond: A. P. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 999/2013. Tribunalul HARGHITA | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
