Pretenţii. Decizia nr. 999/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 999/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 17511/318/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 999/R
Ședința publică din 04 Decembrie 2013
Completul compus din:
Judecător: Banyai E. - Președinte
Judecător: B. R. J.
Judecător: Steluța E. U.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții . și N. D. împotriva sentinței civile nr. 7504 din data de 14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în contradictoriu cu intimatul F. I., având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 2013, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7504 din data de 14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. I., în contradictoriu cu pârâții . și N. D..
Pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 2500 lei către reclamant cu titlu de despăgubiri civile precum și la plata sumei de 50 lei, în solidar, reprezentând cheltuieli de judecată raportat la cuantumul pretențiilor admise.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamantul a solicitat obligarea pârâților N. D. și . plata sumei de 15.000 lei reprezentând daune morale ca urmare a prejudiciului cauzat prin publicarea în ziarul de investigații G. a articolului intitulat C. și F. plâng și ei, câteodată...."
Analizând conținutul articolului de presă publicat în ziarul de investigații G., instanța a reținut că pârâtul, prin articolul semnat și publicat, i-a adus reclamantului un prejudiciu moral, expresiile folosite fiind de natură a-i afecta acestuia demnitatea, onoarea și reputația, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1349 și urm. Cod. Civ. conform cărora :"orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".
Prima instanță a avut în vedere că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Prin depozițiile martorilor audiați reclamantul a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a faptelor săvârșite de pârâți.
Astfel, martorii propuși de reclamant, au arătat că au luat cunoștință de articolul publicat în ziarul publicat de pârâți, au purtat discuții cu privire la acesta în cercul de prieteni și au apreciat că acesta a fost de natură să-i știrbească demnitatea și onoarea, reclamantul fiind o persoană publică, acesta fiind în trecut conducător al unității SRI din Gorj și ulterior cadru universitar la Universitatea C. B. din Tg-J.."
Instanța a reținut că articolul în discuție nu este un pamflet cu caracter satiric, ci un articol prin care pârâtul și-a exprimat în mod public opinia despre reclamant raportat la activitatea de preluare a spitalului din localitatea Bumbești J., folosind expresii vexatorii, fără ca ele să fie, argumentate prin informații ori comentarii critice.
S-a reținut de asemenea că libertatea de exprimare nu este și nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la liberă opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane, invocându-se în acest sens hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Lingens vs. Austria, cu referire la art. 10 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 .
Acest text al Convenției, nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit. Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune „obligații și responsabilități", care, de asemenea, se aplică presei.
Datorită „obligațiilor și responsabilităților" inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată de articolul 10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiunile de interes general este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și credibile în conformitate cu etica jurnalistică
Așadar, în sensul art. 10 din Convenție și transpus în legislația internă în art. 30 din Constituția României, libertatea de exprimare nu trebuie să afecteze reputația și drepturile altei persoane, excepție făcând cazurile în care ziaristul acționează cu buna - credință în scopul informării corecte și judicioase, cu privire la subiecte de interes general.
Un rol important în stabilirea răspunderii ziariștilor îl are buna sau reaua-credința, cu care aceștia au acționat, care depind cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauză. Este necesar să existe motive particulare care să permită înlăturarea obligației care incumbă de regula unui ziar de a verifica declarațiile factuale calomnioase pentru particulari, în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura și gradul calomniei în cauza, precum și chestiunea de a ști, până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil să considere sursele respectiv, ca fiind credibile pentru aceste declarații(Cauza nr._/93 Hotărârea din 20 mai 1999 Bladet Tromso și Stensaas c. Norvegiei).
Or, în speța, au fost publicate afirmații calomnioase la adresa reclamantului, făcute de pârâți prin articolul de presă publicat în ziarul G..
Prin notele scrise depuse de pârât, ca și prin probele administrate de aceștia, respectiv înscrisuri și depoziția martorilor, s-a încercat a se face dovada existentei cercetărilor efectuate în legătura cu tema publicată, fără a se reuși însa acest lucru,
De asemenea, pârâții au susținut că reclamantul nu poate pretinde că i s-a lezat demnitatea și onoarea din moment ce a fost pronunțată o decizie a CNSAS cu privire la colaborarea sa cu fosta Poliție politică, instanța înlăturând acest punct de vedere întrucât onoarea și demnitatea sunt atribute ale personalității umane care nu pot fi disociate de o persoană, ele existând ca drepturi efective și perpetue ale omului, existența lor nedepinzând de anumite acțiuni ale subiectului dreptului.
Aceste aspecte coroborate cu faptul ca nu s-a făcut dovada certă că s-a încercat și aflarea punctului de vedere al reclamanților anterior publicării articolelor precum și cu publicarea imaginii reclamantului în ziar, fără un acord prealabil al acestuia, ridică puternice semne de întrebare asupra bunei-credințe cu care ziaristul a acționat.
Din probe a rezultat că reclamantul este asociat la societatea comercială . alături de numita C. D. D., însă aceasta nu poate influența soluția din prezenta cauză, în lipsa unor alte elemente cu care să fie coroborate, din aceleași probe rezultând că societatea comercială . nu figurează în evidența ORC de pe lângă Tribunalul Gorj, iar reclamantul nu este asociat în cadrul acesteia, reținându-se astfel că pârâții nu au reușit să facă dovada celor susținute prin întâmpinare și notele depuse la dosarul cauzei în sensul că reclamantul ar fi încercat să preia spitalul din localitatea Bumbești J., jud. Gorj.
În aceste condiții și având în vedere toate cele anterior expuse, în legătura cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, este evident ca pârâții nu pot beneficia de protecția articolului 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în cauza fiind antrenata răspunderea civila delictuală a acestora pe temeiul art. 1349 C.civ., cu consecința obligativității reparării prejudiciului moral suferit de reclamant în cuantumul stabilit de instanță.
Cât privește daunele solicitate, instanța a reținut că acestea sunt justificate, însă cuantumul de 15.000 lei este prea ridicat raportat la gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, respectând criteriul impus de Curtea Europeana a Drepturilor Omului potrivit căruia „despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației", suma de 2500 lei fiind apreciată de instanță ca suficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantului raportat la gravitatea atingerilor aduse onoarei și demnității.
În baza art. 276 Cod pr. civ. reținând culpa procesuală a pârâților, instanța a dispus obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată raportat la cuantumul pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs . și N. D., solicitând instanței admiterea recursului, considerând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procedura civilă.
În esență, recurenții susțin că instanța de fond nu a examinat raportul juridic dedus judecății prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
Articolul supus analizei a fost elaborat și publicat în interes public, în scopul apărării unor interese legitime, faptele relatate în articolul de presă incriminat sunt adevărate, raportat și la probele administrate în prezenta cauză. Mai arată că, Ia momentul elaborării și publicării articolului incriminat, imaginea publică a reclamantului era foarte controversată, deoarece de-a lungul timpului, referitor la intimatul-reclamant, alți ziariști (dovedit cu articolele depuse Ia dosar din alte ziare) și alte organe de presă au scris zeci de articole prin care au mediatizat aspecte ale activității sale profesionale anterioare, generându-se astfel o imagine negativă a acestuia.
Însăși Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut public în Monitorul Oficial, calitatea reclamantului de agent al poliției politice comuniste, fapt care a fost amplu mediatizat și comentat atât de presa locală cât și de cea națională.
Mai mult articolul publicat și incriminat de către intimatul-reclamant nu i-a lezat viați privată, de familie, domiciliu! și corespondența, așa cum s-a susținut în cererea de chemare în judecată.
Instanța de fond la pronunțarea hotărârii atacate, nu a avut în vedere și faptul că articolul 10 din CEDO este cel care garantează dreptul la libertatea de exprimare opinii, de a primi și transmite informații și idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Exercițiul acestui drept poate fi „restrâns” de autoritățile interne, dar numai cu respectarea condițiilor prevăzute limitativ în paragraful 2 al articolului 10.
În opinia recurenților nu rezultă nici una din condițiile expres prevăzute din textul Convenției menționate mai înainte care, ar atrage răspunderea lor civilă față de intimat.
Libertatea de exprimare și, în special libertatea presei sunt vitale pentru existența unei societăți democratice.
Societatea democratică este caracterizată prin spirit deschis, pluralism, toleranță. Ea încurajează discuțiile deschise asupra chestiunilor de interes public. In cazul în care stilul provocator pedepsirea, ori ca în prezenta cauză obligarea la sancțiuni pecuniare, poate duce la descurajare discuțiilor deschise asupra chestiunilor de interes public, atunci acea pedeapsă sau obligare nu este necesară într-o societate democratică, deci nu trebuie aplicată. Necesitatea restrângeri libertății de exprimare într-o societate democratică pentru a proteja reputația sau drepturile altora încetează acolo unde începe o altă necesitate,aceea de a încuraja discuțiile deschise asupra chestiunilor de interes public.
Fiecare caz în care se cere restrângerea libertății de exprimare a unui jurnalist prin condamnare, obligare Ia despăgubiri civile. etc. privește mai mult decât persoana acelui jurnalist, având consecințe directe asupra "presei" și a rolului ei într-o democrație. Potrivit jurisprudenței CEDO libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății și ale împlinirilor personale. Acest principiu este "cu atât mai important cu cât în discuție este presa.
O altă chestiune pe care nu a avut-o în vedere instanța de judecată în soluția și motivarea acesteia e faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO„ presa are datoria să transmită informații și idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligației presei de a răspândi astfel de informații și idei se adaugă dreptul publicului de a le primi. Curtea nu acceptă opinia(...)potrivit căreia limitativ în obligația presei ar consta numai în răspândirea informațiilor, în timp ce interpretarea acestora ar fi atributul prioritar al cititorului (între altele Lingens vs.Austria-Hotărârea din 23 mai 1991 cererea nr._/85-CEDO).
Referirea la obligația presei de a nu depăși, între altele, limita cerută pentru protecția reputației altora" nu trebuie nicidecum înțeleasă în sensul că ori de câte ori reputația unei persoane este lezată, presa ar fi depășit limitele permise. În toate cazurile citate Curtea Europeană a decis că, deși ziariștii respectivi lezaseră demnitatea unor persoane, sancționarea lor de către instanțele naționale nu a fost "necesară într-o societate democratică " întrucât nu s-a dovedit existența unei "nevoi sociale presante "care să fi justificat sancționarea. Lezarea demnității sau reputației unei persoane nu constituie în sine o astfel de "nevoie social termenul presantă".
Astfel, în deja celebra hotărâre D. vs.România,unde dl. D. fusese condamnat de instanțele naționale pentru calomnie în urma unor articole semnate și publicate în presă ,Curte a Europeană nu a negat lezarea demnității ori a reputației persoanelor vătămate, ci a afirmat: "chiar ținând cont de obligațiile și responsabilitățile jurnalistului atunci când acesta se prevalează de dreptul ce îi este garantat în articolul 10 (între aceste obligații figurând și cea de a respecta onoarea, demnitatea, reputația altor persoane). condamnarea reclamantului nu poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică.
Un alt aspect "neobservat" de instanța de judecată, în opinia recurenților constă în aceea că de nenumărate ori Curtea Europeană a acceptat și folosirea unor "termeni violenți”, atunci când scopul ziaristului este discutarea unei chestiuni de interes public. În acest context, recurenții invocă cauza Thorgeirson vs.lslanda cererea nr._/88), în considerentele hotărârii Curtea, dorind să atragă atenția asupra brutalității poliției, reclamantul a publicat două articole în care a folosit, pentru caracterizarea polițiștilor, următoarele expresii: "bestii sălbatice în uniformă care se târăsc în jur, tăcuți ori nu, prin jungla vieții de noapte a orașului nostru", "indivizi reduși la vârsta mentală a unui nou-născut "brute și sadici care-și dezlănțuie perversitățile", "comportamentul lor a fost tipic pentru ceea ce, treptat, devine imaginea publică a poliției, în momentele în care se autoprotejează: nerușinare, fals acțiuni ilegale, superstiții aroganță și prostie, "Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cazurile Oberschlick vs. Austria, unde un politician a fost numit "idiot" într-un articol din presă. Trebuie reamintit ca Articolul 10 nu protejează doar conținutul ideilor și al informațiilor, ci și forma în care sunt experimente (cauza De Haes și Gijseis vs.Belgia,cererea nr._/1992).
Totodată, trebuie acceptată și "recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare” între alte D. vs.România-hotărârea din 28 septembrie 1999, cererea nr._/95,Dichand și alții vs.Austria,cererea nr._/1995.
În concluzie, ziaristuI este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general. Opiniile nu trebuie să fie "cuminți", neutre, nesupărătoare, ci ele pot șoca sau deranja, pot fi exagerate sau provocatoare. Ziaristului nu i se poate pretinde să facă proba verității opiniilor sale. Ceea ce se cere ziaristului este să acționeze cu bună-credință, care se apreciază în raport cu scopul urmărit de ziaristul care a emis opiniile/părerile/judecățile valoare de a pune în discuția publicului, de a atrage atenția publicului cu privire la o chestiune de interes public sau numai de a discredita o persoană. Buna-credință este prezumată, astfel dacă scopul declarat de ziarist este cel de a discuta și/sau atenționa asupra unui subiect de interes public, partea vătămată trebuie să dovedească contrariul, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta speță dedusă judecății. Nu este suficientă simpla afirmație a părții vătămate că ziaristul a urmărit să o discrediteze.
Principala probă a bunei-credințe pe care o poate face ziaristul este cea "verificării rezonabile" a informației înainte de difuzare. Or, se poate observa din înscrisurile atașate la dosar că așa s-a procedat și în dosarul dedus judecății civile. Ea constă în dovedirea faptului că ziaristul a verificat existența unor elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-i confere suficiente motive care să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate.
Mai arată că referitor la susținerea conform căreia publicarea de către presă a fotografiei fără acordul expres sau tacit al intimatului reclamant constituie o ingerință privind dreptul la viată privată, nu
poate fi primită din perspectiva art. 74 din noul C.civ. lit. c) și d).
În speța de față nu este vorba de publicarea unor imagini efectuate într-un spațiu privat, nu are un conținut demn de a leza vreun drept al reclamantului.
Cu titlu de exemplu arată că, într-o cauză adusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului se precizează că atunci când persoana de bună voie intră în arena publică trebuie să se dea dovada de un mai mare grad de toleranță cu privire la publicarea fotografiei acesteia. (CEDO, hot. Wirtschafits-Trend Zeitschriften-Verlagsgesellschaft m.b.H. c. Austriei, 13 decembrie 2005, Curierul Judiciar, nr. 2/2006, p. 26).
Recurenții mai critică hotărârea primei instanțe pentru faptul că a încuviințat și administrat doar o parte din probele solicitate, neacceptând în vederea stabilirii adevărului dispunerea și a unei expertize de specialitate contabilă, prin care să se dovedească legăturile financiare dintre firmele .. și S.C.G. CEREAI. S.R.L.(editorul ziarului Gorj Domino).Totodată a solicitat completarea probei testimoniale cu martorii B. C., B. M. și C. I.. Însă, printr-o motivare lapidară, s-a respins cererea de completare a probatoriului administrat în cauză. Or. așa cum a demonstrat și cu celelalte probe din prezenta cauză, cele solicitate de ei, au legătură cu obiectul pricinii, iar prin administrarea lor puteau duce la dezlegarea cauzei sub toate aspectele, raportat la prevederile art.167 C.pr.civ.
Recurenții au mai susținut că în hotărârea primei instanțe există numeroase contradicții. Astfel, deși se reține că pârâtul în speță N. Dâjiu a atașat la dosar mai multe înscrisuri ce cuprinde adrese înaintate autorităților publice locale, privind investigațiile sale făcute cu privire la aspectele menționate în articol, în final se conchide că nu s-a făcut dovada cercetărilor întreprinse cu privire la subiectul din articol.
O altă contradicție generatoare de multiple efecte juridice e și aceea că deși este vorba de aceeași societate comercială, la pagina 3 din hotărâre din considerente apare S.C. PHASMATIS MED S.R.L., iar ulterior aceeași persoană juridică e intitulată S.C. EMPHASIS MED S.R.L.. Așadar, instanța de judecată continuă să greșească în chiar motivarea hotărârii pronunțate de aceasta, nesesizând nici chiar în acest moment de dezlegare și motivare a pricinii, gafa din încheierea de ședință din data de 02.04.2012, când a făcut adresă către ONRC-ORC Gorj să comunice situația acționarilor cu privire la cele două societăți comerciale, respectiv .. și în mod surprinzător și fără nicio legătură cu prezenta cauză S.C.EMPHASIS MED S.R.L. de la data înființării și până în prezent.
Instanța de fond chiar reține în cele din urmă că S.C.EMPHASIS MED S.R.L. nu figurează în evidența ORC de la Tribunalul Gorj, iar reclamantul F. I. nu este asociat în cadrul acesteia, reținându-se astfel că pârâții nu au reușit să facă dovada celor susținute prin întâmpinare și notele depuse la dosarul cauzei în sensul că reclamantul ar fi încercat să preia spitalul din localitatea Bumbești-J., jud.Gorj.
În realitate, prin niciunul din înscrisurile depuse la dosar, și nici în articolul de presă nu a susținut existența S.C.EMPHASIS MED S.R.L. Denumirea corectă, inserată atât în articolul de presă cât și în toate înscrisurile depuse de ei la dosar este S.C.PHASMATIS MED S.R.L. De altfel, în motivarea hotărârii însăși instanța de judecată o redă întâi corect.
Recurenții au mai arătat că, niciodată nu au susținut că reclamantul este asociat în cadrul S.C.PHASMATIS MED S.R.L., ci că face parte dintr-un grup de interese economico-financiare, alături de C. C. și D. C., ce a urmărit preluarea gratuită, ilegală, netransparentă, pe o perioadă de 20 de ani, a Spitalului Bumbești J., în condițiile absenței minimelor resurse financiare și umane necesare gestionării acestuia.
În opinia recurenților prima instanță nu a analizat nici înscrisurile depuse de ei nici declarațiile martorilor audiați la cererea lor. Deși a fost depusă la prezenta cauză o hotărâre care a avut o speță similară cu unul dintre asociații intimatului-reclamant nu se face vorbire niciunde de aceasta, deși obiectul și cauza acesteia sunt similare cu cea dedusă judecății.
De asemenea, deși s-au depus la nenumărate termene de judecată înscrisuri din mass-media centrală și locală despre persoana și activitatea intimatului,la fel nu se amintește de ele, ca și cum ar fi "inexistente" la dosar sau ca și cum ar fi "dispărut" în momentul motivării hotărârii civile.
Mai menționează că articolul de presă reclamat a fost cercetat și în Dosarul_/318/2011, aflat tot pe rolul Judecătoriei Tg.J.. În motivarea hotărârii pronunțate în Dosarul nr._/318/2011, instanța de judecată a conchis că articolul de presă a fost elaborat cu bună credință, în interes public. Din contră, în dosarul de față instanța de judecată a concluzionat că un ziarist care a investigat și a contribuit la blocarea predării ilegale, netransparente și gratuite a unui spital pentru 20 de ani, în administrarea unui SRL proaspăt înființat, lipsit de minime resurse umane și financiare, a acționat cu rea - credință și nu a prezentat o temă de interes general.
În cadrul interogatoriului, întrebat dacă apreciază că ziaristul a urmărit exclusiv denigrarea sa, însuși reclamantul nu a răspuns afirmativ. Or, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, un ziarist trebuie sancționat doar în situația în care urmărește exclusiv denigrarea cuiva.
În aceste condiții, omisiunea instanței de a verifica atât afirmațiile lor cu privire la existența faptelor afirmate, cât și orice probe sau elemente ivite în tot parcursul derulării procesului, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esența, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de natura cauzei, circumstanțele acesteia.
În condițiile în care din perspectiva instanței de recurs, cauza nu a fost soluționata în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art 6 din CEDO, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor decizionale, și răspunsul sau la apărările și argumentele principale ale părților, precum, potrivit ari. 312 alin. 3 si 5 Cod procedura civila, recursul urmează să fie admis, hotărârea atacată casată, iar cauza trimisă la prima instanța în vederea soluționării sale, într-o primă teză, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două petite formulate.
Intimatul F. I., a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile nr.7504/2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în acest dosar ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei constând în onorariul de avocat în recurs.
În opinia intimatului, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale în materie de răspundere civilă delictuală și o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză ca urmare a prejudiciului cauzat prin publicarea în ziarul de investigații G., nr.42 din săptămâna 21-27 octombrie 2011, a articolului intitulat „ C. și F. plâng și ei, câteodată ".
Este vădit neîntemeiată susținerea recurenților pârâți că prima instanță nu ar fi cercetat corespunzător fondul pricinii deoarece sentința este amplu motivată în fapt și în drept. Este dreptul instanței de a cenzura probele solicitate de către părți și de a le încuviința doar pe cele necesare și utile dezlegării pricinii, astfel că nu se poate susține că prima instanță ar fi încălcat prevederile art.129 C.pr.civ.
În opinia sa, articolul, are un caracter vădit calomnios la adresa sa, ca atare nu se poate susține că ar fi fost elaborat și publicat în scopul apărării unui interes public și că faptele descrise ar fi reale, însuși probatoriul administrat în cauză contrazice o astfel de susținere.
Consideră că recurenții pârâți, fără a face verificările necesare, au făcut o gravă eroare asociind numele și imaginea lui cu un caz care nu l-a privit niciodată, întrucât nu a fost implicat alături de domnul C. C. sau alte persoane în scopul preluării gratuite a Spitalului din Bumbești - J. și nici nu a urmărit vreodată acest lucru.
Mai arată că nu are nici o legătură cu S.R.L.-ul la care face trimitere redactorul articolului, iar răspunsul dat de O.R.C. Gorj la solicitarea primei instanțe demonstrează susținerea sa.
Mai mult decât atât, fără a cere lămuriri sau puncte de vedere și fără a face un minimum de verificări, recurenții pârâți au făcut o confuzie gravă și, fără a-i cere acordul, i-au publicat fotografia în ziar în cadrul acestui articol.
Menționează că a luat cunoștință despre acest articol de ziar de la mai mulți cunoscuți care citiseră publicația și l-au interpelat pe această temă, onoarea și demnitatea sa având de suferit. Aceste aspecte rezultă din depozițiile martorilor B. M. și F. D., audiați nemijlocit de către prima instanță.
Tocmai de aceea susține că publicarea fotografiei fără a i se solicita acordul, în condițiile în care a fost asociată unui titlu tendențios, de impact asupra imaginii publice (în care nu avea nici un fel de implicație sau legătură), i-a creat un grav prejudiciu de imagine, prin urmare sunt incidente prevederile art.1357 și urm., art.1381 și urm. C.civ. raportate la dispozițiile art.71-74 C.civ.
Apărarea recurenților pârâți, în sensul că în trecut, ar fi făcut poliție politică și prin urmare, nu ar mai avea ce onoare să-și apere, nu face altceva decât să demonstreze că cele scrise în articolul de presă încriminat au fost cu intenția clară ca el să fie denigrat.
Menționează că Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.50/31 ian.2008 a Curții Constituționale a României, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a criticat și condamnat prevederi de lege similare ale altor state est-europene, constatând că atragerea disprețului public, alături de interdicția ocupării unor funcții publice, se încadrează în domeniul încălcării dreptului la viața privată consfințit de art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art.14 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Potrivit dispozițiilor art.8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
În lumina practicii Curții de la Strasbourg publicarea de către presă a fotografiei și a aspectelor de viață privată, fără acordul expres al persoanei respective, constituie o ingerință privind dreptul la viața privată.
Invocarea de către recurenții pârâți a prevederilor art.10 din CEDO privind dreptul la libertatea de exprimare nu justifică în nici un fel conținutul articolului de presă și nici încălcarea voită a dispozițiilor legale invocate de ei mai sus.
Consideră că, dreptul la libertatea de exprimare a presei nu trebuie absolutizat, ci trebuie privit și analizat concret la fiecare caz în parte. O ingerință în dreptul la viața privată poate fi acceptată numai dacă exprimă adevărul și dacă se referă la circumstanțe de importanță publică. În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană de Justiție în cauza Company Diez de Revenga . contra Spaniei din 12 dec. 2000,
Practica CEDO, este constantă în această materia și este în sensul că ziariștii nu trebuie să facă referire la viața privată. Ceea ce contează este sensul real al declarațiilor, ceea ce s-a urmărit de fapt prin acestea, nu forma lor textuală (a se vedea hotărârea Lavents contra Letoniei și hotărârea C. contra României par. 9 7). Deciziile lor luate în domeniul vieții private nu trebuie să facă obiectul speculațiilor și dezbaterii publice.
Apreciază că dacă s-ar fi respectat prevederile Codului deontologic al ziaristului, respectiv obligația de se verifica știrea înainte de a se publica articolul de presă, nu s-ar mai fi ajuns în această situație. Era foarte simplu pentru recurenți să verifice cine sunt asociații la S.C. PHASMATIS MED S.R.L. sau S.C. EMPHASIS MED S.R.L., sau dacă există înregistrate la ORC Gorj aceste societăți.
Referitor la cuantumul daunelor acordate de instanțe în cazuri similare, cu titlu de exemplu intimatul invocă cazul ziaristului I. B. care a fost obligat să-i plătească A. Brichal suma de 70.000 euro cu titlu de daune morale prin hotărârea Tribunalulului Municipiului București pronunțată în dosarul nr._/3/2010, ulterior suma fiind diminuată la 20.000 euro de către Curtea de Apel București, precum și cazul Andreei B. împotriva revistei STAR care a obținut prin hotărâre judecătorească irevocabilă aceeași sumă de 20.000 euro cu titlu de daune morale.
În raport de cele învederate mai sus, apreciază că sentința recurată este legală și temeinică, corect argumentată în fapt și în drept, evocă fondul pricinii, astfel că nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de art.304 C.pr.civ. pentru casarea cu trimitere spre rejudecare.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei reprezentând onorariul de avocat.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor invocate, precum și potrivit art. 304/1 Cod pr.civ. Tribunalul reține următoarele:
În ziarul de investigații G., nr.42 din săptămâna 21-27 octombrie 2011, a fost publicat articolul intitulat „ C. și F. plâng și ei, câteodată ." Recurentul N. D., în cuprinsul articolului a tratat informații, în posesia cărora a ajuns cu ocazia investigațiilor pe care le-a efectuat, legate de preluarea în administrare a Spitalului Bumbești J.. În acest context, au fost aduse la cunoștința publică, că au fost purtate negocieri între S.C. Phasmatis Med. S.R.L., afirmativ înființată cu puțin timp înainte de a începe demersurile, cu scopul preluării în administrare, pentru o perioadă de 20 de ani, a Spitalului Bumbești J.. Se menționează că S.C. Phasmatis Med S.R.L., a fost înființat, pe numele avocatei D. C., soția lui C. C.. În cuprinsul articolului de ziar, nu s-a susținut că intimatul ar fi asociat la această societate comercială ci faptul că, face parte din grupul economico financiar care a întreprins demersurile menționate mai sus.
În sprijinul acestei afirmații, - respectiv a faptului că intimatul face parte din grupul economico financiar interesat de preluarea spitalului -, recurentul N. D., a cules informații, din care a rezultat că intimatul și C. C. sunt asociați în cadrul .. Acest fapt rezultă de altfel din situația asociaților emisă de ORC Gorj (fila 126). Această societate potrivit afirmaților recurenților finanțează S.C.G. Cereal. S.R.L., editorul cotidianului Gorj Domino (fapt necontestat de intimat). Patronii cotidianului Gorj Domino conform celor menționate în articolul de ziar sunt C. C. și intimatul I. F. (de asemenea, nu s-a contestat nici această împrejurare).
Aceste informații au fost coroborate cu evenimentele petrecute în viața comunității locale și care au fost mediatizate cca. trei săptămâni, în luna septembrie 2011, în cotidianul Gorj Domino. Astfel cum relatează recurenții, în diferite articole al cotidianului, I. C., președintele Consiliului Județean Gorj, a fost acuzat că nu este capabil să gestioneze spitalele din subordinea sa. Pe parcursul campaniei, în două rânduri, președintele Consiliului Județean Gorj – și e preluat chiar și de Gorj Domino – a susținut că, este supus unui șantaj mediatic de către acest ziar.
Spre sfârșitul lunii septembrie, acuzațiile încetează brusc, inexplicabil, fără a-și fi atins niciunul dintre obiectivele sale de interes public declarate, fără ca în spitalele din Gorj să se fi schimbat ceva, fără a fi fost date pe mâna unor manageri performanți.
În opinia recurenților, această stare de fapt, s-ar fi datorat împrejurării că S.C. Phasmatis Med S.R.L. ar fi primit asigurări că, urmează să primească în administrare Spitalul de la Bumbești J.. De altfel intenția de colaborare, rezultă și din scrisoarea de intenție adresată de societate, Primarului acestei localități (fila 93).
Această afirmație, reclamanții își întemeiază pe faptul că, după ce societatea menționată și-a lansat Oferta de colaborare, în vederea redeschiderii spitalului, din acel moment, în Gorj Domino nu a mai apărut niciun rând critic la adresa lui I. C..
Demersurile pentru negocierea unui contract de asociere în participațiune cu persoane fizice sau juridice, pentru redeschiderea Spitalului Bumbești J., au fost continuate prin emiterea a două HCL de către Primăria Bumbești J., jud. Gorj – nr. 80 și 81/2011, ambele considerate ca fiind nelegale de către Instituția Prefectului Județului Gorj (fila 46-50, dosar fond) și prin urmare au fost revocate de emitent. Despre această împrejurare a fost înștiințată, la cerere, ziarul Gorj Domino, prin adresa nr. 8/13.02.2012, emisă de Primăria orașului Bumbești J. (fila 91,92).
Contrar celor reținute de prima instanță, articolul în cauză nu cuprinde cuvinte jignitoare sau vexatorii la adresa intimatului, limbajul folosit de recurentul N. D., nu este jignitor și este nonviolent.
Trebuie avut în vedere că atunci când, jurnalistul emite judecăți de valoare, este necesar ca ele să se bazeze pe o baza factuală suficient de precisă sau să fie susținute de o argumentare logica a autorului lor.
Elementul determinant trebuind să fie buna credința a autorului afirmațiilor care afectează reputația persoanei implicate. In consecință, atunci când persoana căreia i se imputa săvârșirea unui delict de presa nu poate dovedi întru totul exactitatea afirmațiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, precum si dacă a depus diligentele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor, cât si scopul demersului jurnalistic, verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-si astfel datoria de a răspândi informații si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori, în mod indirect, afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acesteia.
Pornind de la aceste aspecte generale care caracterizează litigiul dintre părți, instanța va analiza în ce măsură libertatea de exprimare a ziaristului și de informare a publicului garantată de art. 10 din CEDO vine în contradicție cu art. 8 din CEDO care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie a intimatului.
Pentru ca fapta imputată recurenților să aibă caracter ilicit și să fie de natură a produce intimatului un prejudiciu este necesar ca, prin articolul în discuție, să fie nesocotit echilibrul ce ar trebui să existe între, pe de o parte, protecția libertății de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenție și, pe de altă parte, dreptul la reputație al reclamantului, care este protejat de art. 8, ca element al vieții private.
Art. 10 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără să poată exista nici un amestec al autorităților publice. Exercitarea acestor libertăți presupunând îndatoriri și obligații poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care să constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau a drepturilor altuia (aceasta fiind restricția ce interesează cauza de față).
Regăsim aceste garanții și în art.30 din Constituția României care prevede că: „ Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel... prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine.
Răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului în condițiile legii.
Delictele de presă se stabilesc prin lege".
Pe de altă parte, art.31 din Constituție garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, neîngrădit, iar mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
De asemenea, art. 8 din CEDO garantează oricărei persoane dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, garanție regăsită și în art.26 din Constiruția României.
Instanța reține însă, că în cauza de față nu se poate vorbi de dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private și de familie întrucât articolul din discuție, nu face referire la acest aspect. De asemenea, nici publicarea unor fotografii cu intimatul, chiar și fără acordul acestuia, nu-i aduc prejudicii de vreme ce ele (fotografiile) nu au fost efectuate într-un spațiu privat.
În analiza condiției caracterului necesar într-o societate democratică și, implicit, a proporționalității dintre scopurile urmărite, Curtea europeană a constatat că art. 10 alin. (2) din Convenție prevede că exercitarea libertății de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități, garanția oferită jurnaliștilor de art. 10 din Convenție fiind supusă condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, astfel încât să transmită informații exacte și demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France și alții împotriva Franței, parag. 37; P. împotriva României, parag. 32).
Exercițiul dreptului la liberă exprimare presupune dreptul de a primi informații și de a comunica altora informații. A interzice unui ziarist să expună publicului informațiile primite cu privire la o chestiune de interes public, în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, echivalează cu o încălcare a art. 10 din CEDO, atât sub aspectul libertății de exprimare cât și a dreptului la informare.
A aplica sancțiuni pecuniare unui ziarist, care critică o persoană publică tinde să-l determine pe acesta ca pe viitor să nu mai recurgă la critici și să renunțe la discutarea publică a problemelor ce interesează viata colectivității. Faptul că, redeschiderea spitalului a reprezentat o chestiune de interes public a fost de altfel recunoscut chiar și de intimat cu ocazia interogatoriului ce I s-a luat. (fila 95 și urm. Dosarul de fond)
In cazul Lingens contra Austriei Curtea a statuat că, caracterul esențial al libertății de exprimare într-o societate democratică, este valabil și pentru „informațiile" și „ideile" care lovesc, șochează sau neliniștesc.
Curtea subliniază că presei îi revine sarcina de a comunica informații asupra unor chestiuni de interes general, iar publicul are dreptul de a le primi iar exigențele de protejare a reputației unor persoane, trebuie puse în balanță cu interesele discutării libere a chestiunilor de interes public.
Hotărârile Curții de la Strasbourg indică clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu de luat în considerare de instanțe, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor.
Libertatea de exprimare, apărată de către art. 10, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție, ea stă la baza noțiunii de „societate democratică” ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenția. Această importanță cu totul deosebită a art. 10 a fost subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuarea Curtea, pentru prima oară în cauza Handyside c. Regatului Unit, hotărârea din 7 dec.1976, ideea fiind reluată apoi constant în cauzele ulterioare.
Dreptul garantat de art. 10 nu este însă unul absolut. Dacă paragraful 1 al art. 10 consacră existența dreptului la libertatea de exprimare, paragraful 2 al acestui articol permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra.
Paragraful 2 al art.10 din Convenție permite statelor să aducă limitări formelor de manifestare a libertății de exprimare cu condiția să respecte cerințele impuse de către Convenție pentru valabilitatea acestora. Potrivit jurisprudenței Curții, limitarea adusă de către stat acestui drept, este contrară Convenției dacă nu îndeplinește cele trei condiții cumulative enumerate în paragraful 2: să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea acelui scop.
Orice atingere adusă de autoritățile publice exercițiului libertății de exprimare, sub forma unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, constituie o ingerință în dreptul consacrat de art. 10, indiferent dacă ea este anterioară (o interzicere a difuzării unei cărți) sau ulterioară (aplicarea unei sancțiuni).
De asemenea în Rezoluția nr.1003(1993) privind etica jurnalistului, se stabilește că presa are o responsabilitate etică față de cetățeni și societate care trebuie accentuată la momentul actual când informarea și comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetățenilor și dezvoltarea societății și a vieții democratice.
Instanța europeană a atras, totodată, atenția asupra faptului că exercitarea libertății de exprimare implică obligații și responsabilități, iar garanțiile oferite jurnaliștilor de art. 10 sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice (cauza Radio France ș.a. împotriva Franței). Potrivit jurisprudenței constante a Curții, protecția surselor ziariștilor reprezintă una din pietrele unghiulare ale libertății presei, fără de care sursele ar putea fi descurajate să sprijine presa în vederea informării publicului cu privire la aspecte de interes general.
Prin urmare, Tribunalul, reține, că demersul jurnalistic a fost făcut cu bună credință, având la bază informații în posesia cărora recurenții au ajuns în urma investigațiilor efectuate cu scopul unei corecte informări a opiniei publice privind modul de gestionare a fondurilor publice într-un caz concret.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, urează să fie admis recursul formulat de recurenții S.C. Gorj News S.R.L. și N. D. împotriva Sentinței civile nr. 7504 din data de 14 Mai 2012, pronunțată de Judecătoria Târgu J. pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul F. I. împotriva pârâților S.C. Gorj News S.R.L. și N. D.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții S.C. Gorj News S.R.L. și N. D. împotriva Sentinței civile nr. 7504 din data de 14 Mai 2012, pronunțată de Judecătoria Târgu J. pe care o modifică în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul F. I. împotriva pârâților S.C. Gorj News S.R.L. și N. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 Decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
Banyai E. B. R. J. Steluța E. U.
Grefier
M. E.
Pt.. M. E., fiind plecată
în concediu de boală
semnează prim-grefier
I. B.
Red.B.E.
Primit: 10.01.2014.
Tehnored./id/11.01.2014.
Ex.2/SD.-
Jud.fond:B. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 692/2013. Tribunalul... | Anulare act. Sentința nr. 3276/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
