Succesiune. Decizia nr. 563/2013. Tribunalul HARGHITA
Comentarii |
|
Decizia nr. 563/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 1282/234/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.563/R
Ședința publică din data de 28 mai 2013
Completul compus din:
Judecător: S. E. - Președinte
Judecător: S. C.
Judecător: M. I.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurenții G. Ș., G. N., K. I., F. M. și G. A., împotriva Încheierii din data de 12.02.2013, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimata C. I. - G., având ca obiect succesiune - ieșire din indiviziune .
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 12.02.2013, Judecătoria G. a respins ca inadmisibilă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanții G. Ș., cu domiciliul în Remetea ., Jud. Harghita, G. N., cu domiciliul în Ditrău, ., Jud. Harghita, K. I., cu domiciliul în Ditrău, ..155, Jud. Harghita, F. M., cu domiciliul în G., ..136, Jud. Harghita și G. A..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că cererea reclamanților prin care au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentința civilă nr.1443/20.11.2012 cu privire la împărțirea sumei de 8.000 lei, obținută prin vânzarea la licitație publică a autoturismului Ford Mondeo TD nu este admisibilă, întrucât nu vizează vreo eroare ori omisiune cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, ci completarea dispozitivului.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului și în consecință să se dispună împărțirea sumei de 8.000 lei obținuți prin vânzarea la licitație publică din data de 11/02.2011 a autoturismului marca Ford tip MondeoTD, cu nr. de înmatriculare_, conform cotelor stabilite pentru fiecare parte din proces.
În motivarea recursului se arată că, prin Sentința civilă nr.1443 din 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria G. instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la împărțirea sumei de 8.000 de lei obținut prin vânzarea la licitație publică din data de 11/02.2011 a autoturismului sus arătat, care a fost vândut prin licitație publică din data de 11.02.2011, conform Procesului-verbal aflat la fila 159 din dosar, autoturism care face parte din masa succesorală rămasă după defunctul G. A..
Recurenții au invocat prevederile art.281 ind.2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Instanța constată că recursul a fost declarat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art.281 ind.3 Cod de procedură civilă, respectiv art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
Examinând recursul în raport de motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Prin cererea înaintată instanței de fond la data de 21.12.2012, reclamanții au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr.1443/20.11.2012 a Judecătoriei G. cu privire la împărțirea sumei de 8.000 de lei obținut prin vânzarea la licitație publică din data de 11/02.2011 a autoturismului sus arătat, care a fost vândut prin licitație publică din data de 11.02.2011, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă (fila 248 d.f.)..
Prin recursul formulat recurenții au invocat prevederile art.281 ind.2 Cod de procedură civilă privind completarea hotărârii, arătând că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, în speță împărțirea sumei de 8.000 lei între moștenitori conform cotelor cuvenite fiecăruia.
În conformitate cu prevederile art.294 raportat la art.316 Cod de procedură civilă, în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Ținându-se cont de aceste dispoziții legale, având în vedere că reclamanții au solicitat instanței de fond îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă, schimbarea obiectului cererii prin solicitarea completării hotărârii în baza unui alt temei legal, respectiv art.281 ind.2 Cod de procedură civilă în recurs este de asemenea inadmisibilă, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă Tribunalul va respinge recursul ca atare.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții G. Ș., domiciliat în comuna Remetea, ., jud.Harghita, G. N., domiciliat în comuna Ditrău, ., jud.Harghita, K. I., domiciliată în comuna Ditrău, ..155, jud.Harghita, F. M., domiciliată în mun.G., ..136, jud.Harghita și G. ATILA, domiciliat în comuna Ditrău, ., jud.Harghita, împotriva Încheierii civile din data de 12.02.2013 a Judecătoriei G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 mai 2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. E. S. C. M. I.
Grefier
L. B.
Red.: SZ.E.
Primit: 26.06.2013
Tehnored./id/26.06.2013
Dact: 2 ex/B.L.
Judecător fond: P. I.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 198/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 948/2013. Tribunalul... → |
---|