Legea 10/2001. Sentința nr. 3437/2013. Tribunalul HARGHITA

Sentința nr. 3437/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 4575/96/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3437

Ședința publică de la 28 iunie 2013

Completul compus din:

Judecător: P. M. - PREȘEDINTE

Grefier: O. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. D. și pe pârâta P. O. S. – prin reprezentant legal, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul și reprezentantul pârâtei av. M. Z..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată atașat la prezenta cauză, cauza care formează obiectul dosarului nr._ a Tribunalului Harghita, la care se află atașate dosarele nr._ a Judecătoriei Miercurea C.,_ a Curții de Apel Târgu M.,_ a Tribunalului Harghita,_ a Judecătoriei Miercurea C. și nr._ a Judecătoriei Miercurea C..

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar factura nr. 119/2013.

Reclamantul solicită respingerea excepției. Întrebat fiind arată că, s-a mai judecat pe această cerere încă din anul 2009, însă nu s-a rezolvat nimic. Arată că, solicită doar acordarea chiriei care a fost ridicată în mod abuziv.

Față de această precizare, reprezentantul pârâtei întrebat fiind arată că și asupra cererii reclamantului privind acordarea chiriei, se aplică autoritatea lucrului judecat.

Reclamantul arată că, fondul proprietății folosește banii de chirie din anul 2006, iar dânsul are dreptul la contravaloarea chiriei până la demolarea clădirii. Arată de asemenea că, a rămas fără despăgubire bănească și nici dividendele nu le poate ridica. Precizează că este singurul moștenitor.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Sub nr._ /18.12.2012 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita acțiunea civilă formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului O.-S., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 128.000 euro echivalentul a 164.161,75 lei, reprezentând contravaloarea chiriei pe o perioadă de 37 ani pentru cinci apartamente cu 24 de camere aflate în O.-S..

În motivarea cererilor, reclamantul P. D. arată, în esență, că, antecesorul său a deținut în mun. O.-S.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu întâietate asupra excepției autorității de lucru judecat.

În ce privește solicitarea reclamantului de a i se plăti suma de 128.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe o perioadă de 37 ani pentru cinci apartamente cu 24 de camere aflate în O.-S., Tribunalul constată că reclamantul s-a judecat irevocabil.

Astfel, prin sentința civilă nr.2136 din 23.11.2006 a Judecătoriei O.-S. s-a dispus respingerea acțiunii ca prescrisă, soluția fiind menținută prin decizia civilă nr.108 din 07.10.2008 a Tribunalului Harghita și decizia civilă nr.78/R din 22.01.2009 a Curții de Apel Târgu M..

La data de 09.04.2012, pe rolul Judecătoriei Miercurea C. a fost înregistrată sub nr._ acțiunea formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului O.-S., solicitând instanței să i se acorde despăgubirea în temeiul Legii nr.10/2001, obligarea pârâtei să-i repartizeze pe numele lui și a fiului său două apartamente cu două camere în mun. O.-S., precum și la plata sumei de 128.000 euro echivalentul a 4,5 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea chiriei pe o perioadă de 37 ani pentru cinci apartamente cu 24 de camere aflate în O.-S..

Judecătoria Miercurea C., la termenul de judecată din data de 17.05.2012, a dispus conexarea dosarul nr._ la dosarul nr._, iar prin sentința civilă nr.1853 din 17.05.2012 a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a declinat competența în favoarea Tribunalului Harghita.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 12.06.2012, sub nr._ .

Sub nr.1827/258 din 17.04.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. acțiunea civilă formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului O.-S., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 128.000 euro echivalentul a 4,5 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea chiriei pe o perioadă de 37 ani pentru cinci apartamente cu 24 de camere aflate în O.-S.; la termenul de judecată din data de 21.05.2012, reclamantul și-a precizat cererea, arătând că solicită suma de 5,632 miliarde lei vechi ca echivalent al sumei de 128.000 euro pretinsă prin acțiune.

Prin sentința civilă nr.1982 din 28.05.2012, Judecătoria Miercurea C. a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Harghita și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Pe rolul Tribunalului Harghita, cauza a fost înregistrată la 06.06.2012 sub nr._ . Prin încheierea civilă nr.2 din 31.10.2012, Tribunalul Harghita a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului Harghita, constatând că aceste cauze au aceleași părți și există o strânsă legătură între obiectul și cauza lor.

Prin s.c nr. 4505/28 noiembrie 2012 pronunțată în dos. nr._ Tribunalul Harghita a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Primăria Municipiului O.-S. și a respins acțiunea în consecință.

În motivare reclamantul P. D. susține, în esență, că antecesorul său a deținut în mun. O.-S., ., jud. Harghita, un imobil cu cinci apartamente și 24 de camere, care a fost naționalizat în anul 1950 și demolat în 1987. Reclamantul susține că nu a fost despăgubit în baza Legii nr.10/2001, așa cum a decis Tribunalul Harghita, în numerar.

Tribunalul constată că prin Dispoziția nr.96 din 18.04.2001, pârâta, prin primar, a dispus, în baza Legii nr.10/2001, aprobarea ofertei de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobil, cu aducerea la îndeplinire a dispoziției fiind însărcinată Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001. Dispoziția a fost înaintată către comisie, astfel cum rezultă din adresa nr.4233 din 05.09.2001 a Primăriei O.-S..

Prin sentința civilă nr.786 din 23.06.2004, Tribunalul Harghita a dispus modificarea ofertei de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001 în favoarea reclamantului, stabilind valoarea acestora la suma de 1._ lei vechi.

Prin decizia civilă nr.1071/A din 15.12.2004, Curtea de Apel Târgu M., în urma reținerii spre rejudecare, a stabilit aceeași valoare a despăgubirilor și a obligat pârâta Comisie să întocmească documentația necesară în vederea achitării sumei stabilite către reclamant; hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Prin Decizia nr.906 din 25.07.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 164.161,75 RON în favoarea reclamantului și a surorilor sale, decizie necontestată de către reclamant.

Constatând că reclamantul deține un titlu de despăgubire valabil, Tribunalul apreciază că nu este îndreptățit a beneficia de o nouă despăgubire.

Față de considerentele arătate, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Primăria Municipiului O.-S.. Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. D., cu domiciliul în mun. Miercurea C., ..31, ., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O.-S., cu sediul în mun. O.-S., Piața Varoshaza nr.5, jud. Harghita.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.06.2013.

Președinte,

P. M.

Grefier,

O. E.

Pentru O. E.,

fiind în concediu de odihnă,

semnează prim-grefier

I. B.

Red.: P.M.

Primit: 25.07.2013

Tehnored./id./ 25.07.2013

4 ex. Z.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 3437/2013. Tribunalul HARGHITA