Obligaţie de a face. Decizia nr. 151/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1243/234/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 151/2013
Ședința publică din 20 Februarie 2013
Completul compus din:
Judecător: B. R. J. - Președinte
Judecător: Steluța E. U.
Judecător: Banyai E.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții S. L. J. și S. Z. împotriva sentinței civile nr. 708 din data de 06 iunie 2012 a Judecătoriei G., în contradictoriu cu intimata S.C. O. - V. SRL, având ca obiect obligație de a face.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr. 708 din data de 06.06.2012 a Judecătoriei G. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. J., domiciliat in G., .. 49/C, jud. Harghita, in contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in G., ./A, jud. Harghita. Totodată, s-a respins cererea de intervenție in nume propriu formulată de S. Z., cu domiciliul in G., .. 49/C, județul Harghita.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 17.07.2009 între pârâtă si numitul Kolumban B. s-a încheiat înscrisul denumit “ Convenție”, înregistrata la Administrația Finanțelor Publice sub numărul 1560/15.02.2011, prin care pârâta a închiriat de la sus-numitul o suprafața de teren de 500 m.p. pentru construcția unui turn eolian pentru măsurarea puterii vântului.
Potrivit extrasului de carte funciara nr._ G., numitul Kolumban B. este coproprietarul terenului in suprafața de 3500 m.p. înscriși in aceasta carte funciara, in baza titlului de proprietate nr._/2006..
La data de 08.10.2009, Primăria G. a emis Autorizația de construire nr. 118, prin care a autorizat pârâta să execute lucrări de construire pentru construirea unui turn provizoriu pentru măsurarea potențialului eolian pe imobilul teren înscris in CF_, nr. cad._, fiind întocmit in acest sens un plan de situație avizat de municipiul G..
La data de 15.06.2011 reclamantul a cumpărat de la numitul Csaki Jozsef o suprafața de 8687 m.p. teren pășune, înscris in CF50926 G., nr. cad._. Prin cererea introductivă, reclamantul susține că a aflat de existenta stâlpului de măsurare a vitezei vântului, după cumpărarea terenului, de asemenea mai arata ca acest stâlp a fost ridicat de pârâtă fără acordul vechiului proprietar.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, turbina eoliană construită de pârâta se afla pe terenul proprietatea reclamantului și a intervenientei, identificat în CF_ G., care teren nu se suprapune cu terenul ce aparține numitului Kolumban B., înscris în CF_ G.. De asemenea, mai arată expertul că cele două terenuri se află la o distanță de aproximativ 85 m unul de celălalt.
Coroborând ansamblul probatoriu expus mai sus, respectiv înscrisurile existente la dosar si concluziile raportului de expertiză, rezultă că pe terenul proprietatea reclamantului și a intervenientei, pârâta a edificat turbina eoliană în anul 2009, potrivit Autorizației de construire nr. 118/08.10.2009, emisă de Primăria G.. Acest aspect rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fiind confirmat de reclamant, care a arătat în cererea introductivă că abia în anul 2011, când a cumpărat terenul în cauză, a aflat ca pârâta edificase pe terenul cumpărat, fără acordul vechiului proprietar, turbina în cauză.
Cu privire la anul edificării turbinei, pârâta susține că aceasta a fost edificată în 2009, după ce a încheiat cu proprietarul terenului înscrisul intitulat Convenție; Autorizația de construire a fost emisă în anul 2009, cu o durată de execuție a lucrărilor de 12 luni; reclamantul recunoaște, prin cererea introductivă aspectul că, la data cumpărării, respectiv anul 2011, această turbină eoliană exista deja, deoarece precizează că a fost edificată fără acordul vechiului proprietar.
Concluzionând, se poate afirma că turbina eoliană a fost edificată cu siguranță înainte ca reclamantul și intervenienta să devină proprietarii terenului pe care aceasta se afla, așadar turbina eoliană exista înainte ca reclamantul și intervenienta să devină proprietarii terenului pe care aceasta a fost edificată, respectiv anul 2011. De altfel, aspectul că această turbină datează dinainte ca reclamantul și intervenienta să devină proprietarii terenului pe care este amplasată, este un lucru necontestat, fiind recunoscut de părțile din cauză, așa cum s-a arăta mai sus.
Reclamantul a solicitat instanței de fond ca sa dispună ridicarea construcției edificate de pârâtă pe terenul reclamantului, pe cheltuiala acestuia, invocând în drept art. 494, al.2 cod civil, în considerarea faptului că pârâta a fost constructor de rea-credință atunci când a edificat turbina eoliană în cauză.
Potrivit textului de lege menționat, orice construcție, plantație sau lucru făcut in pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul. In următoarele două articole, codul civil reglementează două cazuri de accesiune imobiliară artificială, dar cel mai frecvent caz este cel reglementat de art.494 c. civ., care privește construcțiile, plantațiile sau alte lucruri făcute de o persoană cu materialele sale pe terenul proprietatea altuia, cum este și speța de față.
Referitor la drepturile constructorului, textul distinge după cum acesta este de bună-credință sau de rea-credință. In cazul constructorului de rea-credința, proprietarul terenului are, la alegere, una din doua posibilități: sa păstreze construcția, devenind proprietar prin accesiune, cu obligația de a-l despăgubi pe constructor cu prețul muncii și valoarea materialelor, sau să îl oblige pe constructor să ridice construcția pe cheltuiala sa.
In cazul de față, reclamantul arată că pârâtul este un constructor de rea-credință, solicitând ridicarea construcției. In speță, reaua-credința a pârâtului nu este dovedită. Astfel, este adevărat că a edificat construcția pe terenul proprietatea altei persoane - așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, dar anterior edificării, pârâta a întreprins toate demersurile legale în vederea obținerii unui titlu pentru a construi în mod legal turbina eoliană.
Astfel, pârâta a încheiat cu proprietarul terenului înscris in CF_ un contract de închiriere, a întocmit planul de situație, înregistrat la Primăria G. sub nr. 6995/24.08.2009, a obținut Autorizație de construire, iar în baza actelor amintite a trecut la edificarea construcției. Este adevărat ca în fapt s-a dovedit ca respectiva construcție este amplasata in realitate pe terenul reclamantului, ce se afla la o distanta de 85 m. de terenul pe care pârâtul trebuia in fapt sa edifice construcția, dar acest aspect nu conduce automat la concluzia ca pârâtul a fost de rea-credința la edificarea construcției in cauza.
Potrivit prevederilor codului civil, buna-credință se prezumă, iar cel ce invocă reaua-credință trebuie să facă dovada că, la data edificării, pârâta a acționat cu rea-credință, în sensul că știa cu certitudine că ridică o construcție pe terenul altei persoane.
Instanța de fond a considerat că acest aspect nu a fost însă dovedit de reclamant sau de intervenientă. Din contra, pârâta a arata ca a edificat cu buna-credința construcția in cauza, încheind cu proprietarul terenului o Convenție de închiriere a terenului, pe care să poată construi, că a obținut toate avizele necesare în vederea construirii, în mod legal a turbinei eoliene. Faptul că aceasta se află amplasata pe terenul reclamantului, și nu pe terenul pentru care pârâta a solicitat avize în vederea construirii, poate fi asimilat unei erori de fapt, cu privire la amplasamentul terenului pe care urma să se construiască, aspect posibil, deoarece terenul reclamantului și terenul pe care urma să se construiască turbina se află foarte aproape unul de celalalt.
Prin edificarea turbinei eoliene de către pârâtă, reclamantului și intervenientei, care au calitatea de proprietari ai terenului, având dreptul să îi dea întrebuințarea dorita, li s-a adus un prejudiciu efectiv, dar cererea reclamantului și a intervenientei, de a se încuviința ridicarea construcției pe cheltuiala pârâtei, nu poate fi admisă, în condițiile în care reclamantul și intervenienta nu au făcut dovada ca pârâta este un constructor de rea-credință, cerința esențială impusă de textul de lege menționat ca temei de drept al cererii introductive.
II. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S. L. JÁNOS și S. Z., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei în rejudecare. În subsidiar, au solicitat, în cazul în care nu se va impune casarea hotărârii, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În fapt, recurenții au arătat că, instanța de fond a dat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.494 – C.civ., deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale care reglementează ipoteza constructorului de rea-credință care a construit pe terenul altuia.
S-a precizat faptul că terenul intimatei nu se suprapune cu terenul recurenților, mai mult, cele două terenuri se află la o distanță de 85 m unul de celălalt. Recurenții au arătat că societatea intimată este de rea-credință deoarece a edificat stâlpul fără a avea vreun titlu asupra terenului recurenților și fără a avea autorizația de construire.
III. Intimata .., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Totodată, a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata consideră sentința atacată ca fiind legală și temeinică și aceasta corespunde întrutotul dispozițiilor legale în materie.
S-a precizat faptul că în anul 2009 – data construirii turbinei eoliene – terenul pe care s-a construit aceasta a fost identificat de topografi care au procedat la identificarea topografică a locului respectiv și a proprietarilor terenului. S-a încheiat o convenție pe terenul în cauză cu numitul Kolumban B. care, în baza documentației cadastrale, și-a întabulat terenul. Ulterior s-a încheiat un contract de închiriere cu proprietarul terenului.
IV. Au fost depuse înscrisuri.
V. Analizând recursul în limita motivelor invocate, Tribunalul constată că intimata a invocat pentru prima dată, în apărarea sa, buna-credință prin întâmpinarea depusă în fața Judecătoriei. D. urmare, motivul de recurs, referitor la momentul invocării apărării, este vădit nefondat.
VI. Tribunalul constată că nu există niciun element care să sugereze reaua-credință a intimatei. Dimpotrivă, din ansamblul probelor, rezultă că aceasta a fost de bună-credință, amplasarea greșită a construcției având la bază o eroare de identificare a terenului. Oricum însă reaua-credință este cea care trebuia dovedită.
Deși Contractul de închiriere autentificat, din 9 august 2011, a fost încheiat după ce recurenții o notificaseră pe intimată cu privire la greșita amplasare a construcției, atitudinea psihică a constructorului, constând în buna sau reaua sa credință, se apreciază în funcție de momentul edificării construcției, or, în cazul de față, construcția era de mult edificată la data încheierii contractului menționat și la cel al notificării. Anterior construirii, intimata încheiase un contract sub semnătură privată, în baza căruia a obținut autorizația de construire.
VII. Tribunalul mai reține că, departe de a constitui o nelegalitate, respingerea acțiunii reprezintă o aplicare corectă a prevederilor art. 494 din Codul civil la situația constructorului de bună-credință, care nu numai că nu nesocotește dreptul de proprietate asupra terenului, dar îi și conferă titularului acestuia, în condițiile legii, un drept de proprietate asupra construcțiilor edificate fără drept, dacă își manifestă această opțiune.
VIII. În concluzie, recursul este neîntemeiat.
IX. Fiind căzuți în pretenții, recurenții trebuie să îi plătească, în solidar, intimatei, în temeiul art. 274 și 277 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată suportate în recurs. Este vorba de 1700 lei, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenții S. L. și S. Z., ambii cu domiciliul în municipiul G., .. 49/C, județul Harghita, în contradictoriu cu intimata S.C. O.-V. S.R.L., cu sediul în municipiul G., ./A, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 708 din 6 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._, ca neîntemeiat.
Obligă pe recurenți să îi plătească intimatei, în solidar, 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
B. R. J. Steluța E. U. Banyai E.
Grefier
M. E.
Red: B.R.J.
Primit: 27.03.2013
Tehnored/id/ 28.03.2013
Ex.2-G.D.
Judecător fond: C. I. F.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 919/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 3096/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
