Pretenţii. Sentința nr. 3096/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3096/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1750/268/2010*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.97
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
Completul compus din:
Judecător: M. I. - Președinte
Judecător: S. E.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în apelul declarat de apelanții B. C. și B. G., împotriva sentinței civile nr.3096 din data de 29.11.2012, pronunțată de Judecătoria O. S., în contradictoriu cu intimații U. G. și U. G., având ca obiect pretenții.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.3096 din data de 29.11.2012, Judecătoria O. S. a admis acțiunea reclamanților U. G. și U. G., ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat B. E., din O. S., ..2,. în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. C., ambii domiciliați în ., județul Harghita și în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamanților 43.000 de euro reprezentând împrumut nerestituit, a obligat pârâții să plătească reclamanților 8.268.83 de euro reprezentând dobânda legală calculată până la data introducerii acțiunii 8.06.2010 și a obligat pârâții să plătească reclamanților 10.378 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, între părți s-au încheiat în anul 2007 două contracte de împrumut, reclamanții având calitatea de creditori iar pârâții cea de debitori.
Primul contract s-a încheiat la data de 21 iunie 2007, pentru suma de 28.000 EUR, având scadența la data de 21 septembrie 2007. Cel de-al doilea contract s-a încheiat la data de 28 august 2007, pentru suma de 15.000 EUR, având scadența la data de 1 ianuarie 2009.
Prin ordonanța nr.1164 pronunțată la data de 24 iunie 2009 de Judecătoria O. S., pârâții au fost somați la plata sumelor de mai sus în termen de 20 zile, împreună cu dobânzile legale până la data plății. Ulterior, prin sentința civilă nr.1392 din data de 27 iulie 2009, aceeași instanță a dispus anularea ordonanței, reținând că prevederile OG nr.5/2001, nu sunt aplicabile contractelor civile de împrumut, pe de o parte și, pe de altă parte, s-a reținut că cercetarea cauzei necesită administrarea de probe, ceea ce nu permite procedura sumară a somației de plată.
Expertiza grafologică efectuată în cauză a stabilit că, ambele file ale contractului de împrumut cu garanție datat 21.06.2007 au fost completate cu același tip de pastă, excepție fac cele două semnături aferente mențiunii „Debitor” de pe fila 2 care au fost executate cu două tipuri de pastă diferite atât între ele cât și față de restul scrisului.
Contractul de împrumut cu garanție datat 28.08.2007 a fost completat cu trei tipuri diferite de pastă: prima filă și data de pe cea de-a doua filă au fost scrise cu un tip de pastă de aceeași nuanță, prima semnătură de deasupra aferentă mențiunii „Creditor” și cele două semnături aferente mențiunii „Debitor” au fost realizate cu un alt tip de pastă, de nuanță mai închisă, în timp ce a doua semnătură, cea de dedesubt aferentă mențiunii „Creditor” a fost executată cu un instrument scriptural cu gel.
Semnăturile date pe numele B. G. de pe contractele datate 21.06.2007 și 28.08.2007 aparțin susnumitei.
Scrisul manual de pe contractele datate 20.05.2006, 07.06.2006, 03.10.2006, 21.10.2006, 21.06.2007 și 28.08.2007, aparține reclamantului U. G., cu excepția singurei urme de repasare evidențiată la cifra „6” pe aversul primei file a contractului datat 20.05.2006 la punctul II.3 din contract, aferent mențiunii „începând cu data de 20.05.2006”, fără însă a se putea stabili ce a fost scris anterior.
Susținerile pârâților în sensul că, această repasare ar fi o dovadă a faptului că primul contract încheiat în 20.05.2005 a fost „modificat de reclamant prin rularea dobânzii și apoi „a refăcut prima pagină” sunt simple supoziții raportat la existența aceleași date atât pe prima pagină a contractelor din iunie și august 2007 contestate de pârâți, cât și pe ultima pagină a contractelor unde semnăturile în mod incontestabil sunt ale pârâților.
Corectura în conținutul contractului de împrumut din data de 20 mai 2006, este irelevantă deoarece s-a corectat din cifra 5 la cifra 6, însă în baza acestui contract reclamanții nu au formulat vreo pretenție, iar din conținutul contractului rezultă că din moment ce acesta s-a încheiat la data de 20 mai 2006, împrumutul nu putea fi acordat retroactiv cu începere de la data de 20 mai 2005, necesitatea acestei corecturi rezultând din însuși conținutul înscrisului.
Completarea raportului de expertiză în sensul stabilit de instanța de control, respectiv de a compara contemporaneitatea scrisului de la filele 1 și 2 ale contractelor care formează obiectul litigiului, a contemporaneității scrisului olograf conținut în contracte cu semnăturile de pe fila 2, vizând și aspectul identității instrumentului scriptural folosit, nu s-a realizat deoarece laboratorul nu dispune de astfel de posibilități tehnice.
De altfel, apărarea pârâților întemeiată pe nerecunoașterea încheierii acestor contracte atunci când: semnăturile lor sunt pe a doua pagină a ambelor contracte, data de pe prima pagină a contractelor este identică cu cea de pe a doua pagină, operează în favoarea contemporaneității celor două file.
Lipsa mențiunii „bun și aprobat” înaintea semnăturii debitorilor invocată de pârâți și impusă de art. 1180 cod civil nu împietează asupra convenției ca act juridic el constituind un început de dovadă scrisă. Mai mult, pârâții fiind proprietari ai unei pensiuni în cauză sunt aplicabile și dispozițiile aliniatului 2 al articolului 1180 care exceptează de la înserarea mențiunii „bun și aprobat” comercianții.
Din declarația martorului I. C. propus de reclamanți rezultă că, nu a participat la încheierea contractelor dar a văzut de trei ori că reclamanții în restaurantul „Milenium” au predat pârâților sume mari în valută și s-au încheiat și acte. O altfel de predare s-a făcut și în anul 2007.
Martorul Deseagă C. audiat la cererea reclamanților arată că, a văzut cele două contracte fiindu-i arătate de reclamant pentru a justifica întârzierea unei plăți către martor. Acestuia i s-a făcut și o propunere de a prelua aceste contracte.
O. C. martorul pârâților a fost asociatul pârâtului la construirea pensiunii și informațiile pe care le deține provin de la pârât, fără să fi participat nici el la încheierea niciunui contract. Tot de la pârât știe că a făcut un împrumut la CEC pentru a restitui reclamanților împrumutul.
Martorul O. L. propus de pârâți, a luat cunoștință despre împrumutul făcut în 2005, de la pârât. El relatează despre două autoturisme preluate abuziv de reclamant în contul datoriei fără să fi fost prezent, deși ulterior arată că, ratele de leasing au fost achitate apoi de reclamant. Martorul a participat după ridicarea mașinii la o înțelegere între părți la domiciliul pârâților când s-a stabilit data la care pârâtul va restitui împrumutul.
Depozițiile martorilor vizează în mare măsură contractele încheiate în 2005, 2006, împrumuturi pe a căror restituire pârâții își întemeiază apărarea fără să probeze însă plata acestora măcar printr-un început de dovadă.
Instanța de fond a apreciat că, valoarea probantă a contractelor de împrumut încheiate în iunie 2007 respectiv 2007 este complinită de declarația martorului Deseagă C. care a văzut contractele și a martorului O. L. care la sfârșitul anului 2007 a asistat la o înțelegere între părți cu privire la data restituirii.
Al doilea petit al acțiunii reclamanților vizează dobânda legală aferentă sumelor împrumutate. Precizarea solicitată de instanță în sensul menționării cuantumului acestora până la data introducerii acțiunii se impune în vederea stabilirii taxei de timbru datorată conform art. 2 din Legea nr.146/1997.
Data scadenței contractului din 21.06.2007, era 21.09.2007, când 28.000 de euro reprezentau 92.200 lei, conform cursului BNR 3,4 lei.
Restituirea sumei de 15.000 euro, obiect al contractului încheiat la data de 28.08.2007 era scadentă la data de 1.01.2008, când reprezenta 54.140 lei la cursul BNR 4,23 lei.
Articolul 3 al.1, 1^ al Regulamentului 4/2005 al BNR prevede operațiunile care se realizează numai în moneda națională. Aliniatul 2 instituie posibilitatea ca toate celelalte operațiuni care nu fac obiectul al.1 și 1^ să poată fi încheiate liber în moneda națională sau valută în baza acordului părților.
Anexa 2 a Regulamentului 4/2005 la litera “e” prevede ca și categorie de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută persoanele fizice pentru operațiuni efectuate între acestea cu caracter ocazional, raporturile dintre părți circumscriindu-se acestei situații.
Este evident că, prin neexecutarea obligației de restituire a împrumutului timp de cinci ani: pârâții au produs un prejudiciu reclamanților care urmează a fi acoperit prin admiterea cererii de acordare a dobânzilor legale începând cu data scadenței reprezentând daune moratorii care se ridică la suma de 23.009,29 lei pentru suma de 28.000 euro conform calculului reclamanților și reprezenta la data introducerii acțiunii: 5.439,54 de euro pentru suma de 15.000 de euro dobânda legală este de 11.067,92 lei până la data introducerii acțiunii echivalent cu 2.829,29 euro.
Pe baza considerentelor mai sus arătate, instanța de fond a obligat pârâții să plătească reclamanților 43.000 de euro, reprezentând împrumut nerestituit, obiect al contractelor de împrumut din iunie și august 2007, a obligat pârâții să plătească reclamanților 8.268.83 de euro reprezentând dobânda legală calculată până la data introducerii acțiunii 8.06.2010 ca valoare a daunelor moratorii echivalent al prejudiciului produs reclamanților prin neexecutarea obligației contractuale, a obligat pârâții să plătească reclamanților în baza art. 274 Cod procedură civilă, 10.378 lei reprezentând cheltuieli de judecată (7233 lei taxa de timbru, 1930 lei onorariu avocațional și 1215 lei onorariu expert).
Împotriva acestei sentințe a formulat au formulat apel pârâții B. C. și B. G., prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca netemeinică și nelegală și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se arată că, primul aspect de nelegalitate al cauzei se referă la faptul că, reclamanții au solicitat (până la prima zi de înfățișare, după casare cu trimitere spre rejudecare) o sumă de bani în valută, fără a arăta cu ce titlu și ară a solicita echivalentul în lei a sumei respective. De asemenea, aceștia au solicitat și aplicarea dobânzii legale ori, dacă avem de-a face cu solicitarea de plată a unei sume în euro, dobânda legală nu poate fi decât în euro, ceea ce este nelegal, prin prisma prevederilor OG nr.9/2000 care stabilește dobânda legală, referindu-se la dobânda în lei.
Precizarea de acțiune depusă de reclamanți mult după prima zi de înfățișare este tardivă, sens în care și-au exprimat poziția și în fața instanței de judecată.
PrincipaluI motiv de nulitate al acțiunii este legat de modul de redactare al contractului de împrumut prin prisma prevederilor art.1180 C. civ. și anume:
Pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată, contractul care are ca obiect o sumă de bani, trebuie să fie scris în întregime de împrumutat sau, cel puțin să adauge, la finele actului cuvintele „bun și aprobat", arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor, și apoi să semneze.
În legătură cu susținerea instanței de fond, în sensul exceptării înserării mențiunii „bun și aprobat" și aplicării prevederilor art. 1180 alin. 2 C. civ. în speță, fiind vorba despre comercianți, apreciază această susținere ca nelegală, întrucât exceptarea „comercianților" de la obligativitatea acestei mențiuni se referă la litigiile comerciale și nu la împrejurarea reținută de prima instanță, că pârâții sunt proprietarii unei pensiuni și, prin urmare, lor nu li se aplică această dispoziție legală.
Așadar, nu se poate contesta că, contractele de care se prevalează reclamanții, sunt nelegale, prin faptul că nu sunt redactate în întregime de împrumutați și nu poartă mențiunea finală „bun și aprobat", prin lipsa acestor elemente obligatorii ele putând fi ușor contrafăcute.
Oricum, în caz de nerespectare a formalităților impuse de art. 1180 C.civ., înscrisul este nul ca înscris sub semnătură privată, valorând ca început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu alte mijloace de probă, inclusiv proba cu martori și prezumții.
De asemenea, în literatura de specialitate se arată că, instanța este chemată să manifeste o grijă deosebită pentru a stabili dacă actul încheiat nu ascunde acte sau fapte ilicite, sau frauda la lege, prin camătă. Așadar, pornind de la respectarea prevederilor art. 1180 C.civ., este evident că, înscrisul depus de reclamanți nu îndeplinește condițiile legale astfel încât, așa cum corect s-a procedat, s-a recurs la administrarea oricăror probe, inclusiv martori sau prezumții.
Astfel, în cauză s-au audiat pentru reclamanți, martorii I. C., care a lucrat la restaurantul Millenium, proprietatea reclamanților și Deșeagă C..
Martorul I. C. nu a fost martor asistent la încheierea contractelor, spune doar că, din locul în care se afla în restaurant, a văzut predarea/primirea unei sume de bani între părți.
Din partea pârâților au fost audiați martorii O. C. și O. L..
Martorul O. C. a declarat că, pârâții au împrumutat în anul 2005 suma de 5000 euro, respectiv 3000 euro cu dobândă, că aceste sume s-au modificat pe parcursul derulării contractului prin schimbarea unei file din contract, respectiv prima filă, pe care este trecută suma (contractul fiind scris în întregime de împrumutător), că pârâții au fost nevoiți să ia un împrumut pentru restituirea sumelor la care s-a ajuns prin rularea dobânzii, că, deși pârâții au restituit banii cu dobândă, reclamantul le cerea în continuare bani și că, în cadrul acestor restituiri reclamantul a ridicat de la pârâți și două mașini.
Martorul O. L. declară, în legătură cu împrumutul că știe de la pârâți că aceștia au împrumutat suma de 8000 euro, că această datorie a crescut cu timpul prin aplicarea dobânzii, că deși acest împrumut a fost restituit, reclamanții au calculat dobândă la această sumă, ajungându-se la sume foarte mari. De asemenea, pentru restituirea acestui împrumut, deși pârâții au achitat ratele de leasing timp de 2 ani, în sumă de 28.976 lei pentru un autoturism Hyundai Santa Fe, acest autoturism a fost ridicat din curtea casei pârâților de către reclamant, pârâții pierzând și această sumă de 28.976 lei.
În legătură cu un alt autoturism - Mercedes Sprinter, martorul declară că și acesta a fost ridicat de reclamant de la pârât și vândut apoi de două ori, o dată unui angajat al firmei lui și a doua oară firmei sale.
Faptul că, pârâtul nu a putut să facă nimic pentru recuperarea acestor sume achitate ca și rate de leasing, este explicabil prin aceea că este interzisă cesionarea contractelor de leasing, deci pârâtul nu ar fi avut calitate procesuală, iar faptul că în final, cu privire la autoturismul Mercedes Sprinter martorul O. L. și reclamantul au convenit pentru reglementarea legală a situației autoturismului este, de asemenea, explicabil pentru că, în primul rând, nu era în interesul martorului să recupereze ratele de leasing achitate de pârât și, în al doilea rând, indiferent de relațiile dintre reclamant și pârât, situația juridică a autoturismului, fiind vorba despre un autoturism cumpărat în leasing, trebuia reglementată.
În ceea ce privește rapoartele de expertiză, după cum era de așteptat, concluziile acestora nu au putut stabili diferențe între contemporaneitatea scrisului de la fila 1, respectiv fila 2 a contractelor, fiind vorba despre înscrisuri redactate la date apropiate.
În ansamblul prezentei cauze, cea mai importantă probă este depoziția martorului Deșeagă C., persoana care i-a împrumutat reclamantului suma de 13.000 euro în data de 08.10.2006, cu obligația de restituire în 31.12.2007.
Instanța de fond reține că acest martor „a văzut cele două contracte", reținere greșită pentru că, martorul Deșeagă C. declară că „după ce a pornit executarea silită împotriva lui - a reclamantului -, (în luna iunie 2009, după cum rezultă din somația de plată) reclamantul i-a arătat martorului 5-6 contracte încheiate cu B. C. și nu doar două. De asemenea, martorul susține că printre aceste contracte erau două cu 3000 euro, respectiv 5000 euro și că toate aceste contracte au făcut obiectul cesiunii de creanță.
Pornind de la această susținere, în mod firesc se pune următoarea întrebare: dacă nici sumele de 3000 euro, respectiv 5000 euro nu au fost restituite de pârâți reclamanților în luna iunie 2009 (când s-a făcut propunerea cesiunii de creanță), de ce aceste sume nu fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, și dacă aceste sume au fost restituite, de ce mai păstrează reclamantul aceste contracte.
De asemenea, dacă, deși aceste contracte au făcut obiectul cesiunii de creanță în favoarea martorului Deșeagă, ca și cum aceste sume nu ar fi fost restituite de reclamanți, de ce a mai „împrumutat" reclamantul U. pe reclamanți, în lunile imediat următoare, cu sume atât de mari, de ordinul zecilor de mii de euro. Sunt întrebări care se constituie în tot atâtea prezumții de nelegalitate a acțiunii reclamantului.
Nu se știe exact ce s-a întâmplat în realitate între Deșeagă C. și reclamant, cert este că, în considerentele sentinței civile nr. 1405/2008, în apărare, U. susține că nu a semnat prima filă a contractului. Singura deosebire față de prezenta cauză este aceea că, contractul de care se prevala Deșeagă C., avea menționată suma de 13.000 euro, atât pe prima filă a contractului, cât și pe a doua.
Revenind la situația acestui martor și la prezumțiile care pot fi trase pentru justa soluționare a cauzei, apelanții susțin că singurele împrumuturi de 5000 euro, respectiv 3000 euro au fost acordate în mai, iunie 2005 când, se poate prezuma, că reclamantul U. avea bani să împrumute aceste sume. Reclamantul a depus la dosar Contractul său de credit nr._ din 27.10.2005 pentru suma de 200.000 lei în care, potrivit graficului de rambursare, U. trebuia să achite lunar la bancă 2180 lei, la care se adăugau dobânzi lunare de 2000 lei. Mai departe, din probele administrate în cauză rezultă că, în 8.10.2006 reclamantul U. împrumută de la Deșeagă C. suma de 13.000 euro rambursabilă până în 31.12.2007. Cu toate acestea, deși avea de achitat lunar la bancă suma de peste 4000 lei, deși avea de restituit martorului Deșeagă C. suma de 13.000 euro până în decembrie 2007 (pentru care este acționat în instanță) potrivit susținerii sale din acțiune, în iunie 2007, respectiv septembrie 2007, U. le dă împrumut pârâților suma de 43.000 euro, pentru ca pârâții să-și finalizeze pensiunea.
Justificarea „acordării" acestui împrumut este incorectă pentru că, deja în anul 2006 investiția era realizată, din extrasul CF IN Ocland rezultând că B. C. este proprietarul terenului, prin reconstituirea dreptului de proprietate, deci gratuit, iar în anul 2005 este finalizată și evidențiată în CF și construcția Pensiunii turistice „Siculus". De altfel, chiar cu construcția pensiunii, a fost garantată restituirea împrumutului CEC contractat de pârâți în aprilie 2006 pentru restituirea sumei de 8000 euro împrumutată de la reclamanți, în anul 2005.
În drept, se invocă prevederile art.296 C.pr.civ., art. 174 C.pr.civ.
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, intimații U. G. și U. G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului declarat de apelanți ca neîntemeiată și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată
În motivarea cererii lor se arată că, în ce privește primul motiv de nelegalitate, și anume că intimații au solicitat obligarea apelanților la plata unei sume de bani în valută și fără a arăta cu ce titlu, în conformitate cu prevederile art. 3 alin 2 și 3 din Regulamentul nr. 4/2005 a Băncii Naționale Române privind regimul valutar, „(2) toate celelalte operațiuni între rezidenți, care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, pot fi efectuate în mod liber fie în moneda națională (leu), fie în valută. (3) Operațiunile prevăzute la alin. (2) și în anexa nr. 2 la prezentul regulament se pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților."
Raportat la aceste prevederi speciale, trebuie observat că din dispozițiile pct.II.1, III.1 și III.2 din cele două contracte de împrumut rezultă fără echivoc că, intenția părților a fost de a se împrumuta în euro, respectiv a restitui suma împrumutată tot în euro. În conformitate cu prevederile art. 1073 din C.civ. „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației". Având în vedere prevederile de mai sus, precum și dispozițiile art. 969 din C.civ., în mod întemeiat s-a solicitat și s-a acordat obligarea apelanților la plata unei sume în euro.
Titlul cu care s-a solicitat obligarea apelanților la plata acestei sume, este de împrumut, acordat conform contractelor încheiate la data de 21 iulie 2007 și la data de 28 august 2008.
În ceea ce privește precizarea, aceasta se referă la cuantumul dobânzilor solicitate de intimați, permisă de prevederile art. 132 alin.2 pct.2 din C.pr.civ., dispusă de instanță pentru corecta timbrare a acțiunii.
Dobânzile sumelor împrumutate au fost calculate în conformitate cu prevederile art.2 ale Ordonanței Guvernului nr.9/2000, în conformitate cu care „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi, fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală", iar la art.3 alin.3 s-a dispus în sensul că „dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale Române." Ordonanța de mai sus a fost abrogată prin Ordonanța nr. 13/2011, care a reluat la art.2, respectiv art.3 alin.1 aceleași prevederi legale. În baza acestor dispoziții, sumele împrumutate au transformat din EUR în RON la cursul valutar de la data scadenței, iar asupra acestor sume au calculat dobânzile pretinse, conform dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României.
În aceste condiții, nu este vorba despre o modificare a acțiunii, cu atât mai mult, cu cât s-a indicat doar modalitatea de calcul al dobânzilor solicitate, baza legală fiind aceeași ca și la data introducerii acțiunii.
În ceea ce privește lipsa mențiunii "bun și aprobat" pe contractele de împrumut, subliniază că, așa cum s-a reținut atât în doctrină, citat de apelanți, în lipsa mențiunii "bun și aprobat" sau a actului scris în întregime de apelanți, suntem în prezența unui început de dovadă scrisă ce poate fi completată cu alte mijloace de probă, printre care se numără atât prezumțiile, cât și proba testimonială. În practica instanțelor judecătorești s-a subliniat că, sancțiunea nerespectării formalități cerute de art. 1180 C.civ. este aceea ca înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenția ca act juridic, ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă, chiar prin proba cu martori și prezumții, menționându-se că "înscrisul reprezentând început de dovadă scrisă se completează cu răspunsurile la interogatoriu ale părților și cu declarațiile martorilor".
În ceea ce privește probele testimoniale administrate în cauză, martorul I. C., a văzut de mai multe ori predarea unor sume mari în euro de către intimați apelanților, precum și încheierea unor înscrisuri. Același martor cunoaște și faptul că apelanții de mai multe ori au fost împrumutați de intimați, aducând exact aminte de predarea unei sume mari în euro în anul 2007, care a și fost numărat de apelanți.
În ceea ce îl privește pe martorul Deseagă C. R. din declarația acestuia rezultă că, a văzut contractele încheiate între intimați și apelanți. Declarația acestui martor privind sumele la care s-au referit contractele de împrumut a fost consemnată după cum urmează: "După ce am pornit executarea silită împotriva lui (martorul face referire la intimatul U. G.) m-a căutat și mi-a propus cesionarea drepturilor sale, prezentându-mi 5-6 contracte încheiate cu numitul B. C., suma totală a acestor contracte fiind de cca. 30.000-40.000 de Euro." Același martor a mai relatat că "eu nu am verificat cu atenție documentele respectiv contractele, întrucât în urma consultării cu avocat nu am fost de acord cu această propunere, m-am uitat peste ele și știu că era vorba și despre 3000 respectiv 5000 de Euro, respectiv au fost si două contracte cu sume mai mari."
Din relatările martorului O. C. rezultă că, acesta despre toate informațiile ce deține, a aflat exclusiv prin intermediul pârâților, neexistând detalii care să fi perceput personal. Din cele declarate de martorul O. L., rezultă că aceasta a avut cunoștință parțial de împrumuturile dintre părți și a asistat la negocieri privind restituirea împrumutului. Cu referire la ridicarea cu forța a celor două autovehicule, în contul datoriilor, din declarațiile acestui martor rezultă că, de fapt el nu a fost de față la eventualele ridicări cu forța a acestor vehicule, situație în care mențiunile în acest sens a acestuia nu trebuie luate în considerare. În fața instanței de fond apelanții nu au reușit să facă dovada faptului că ar fi fost vorba despre o ridicare forțată, și nici a faptului că microbuzul Mercedes Sprinter ar fi fost ridicat prin constrângere. De asemenea, nici nu s-a indicat valoarea cu cât aceste bunuri ar fi scăzut datoria lor față de intimați, fapt din ce rezultă că de fapt nu exista nici o înțelegere între părți privind decontarea contravalorii acestor vehicule în contul datoriilor.
De altfel, acest martor a cunoscut faptul că pârâții aveau o datorie însemnată față de reclamanți, precum și faptul că aceștia au încheiat o înțelegere cu privire la restituirea sumelor împrumutate.
Referitor la întrebările retorice ale apelanților în ceea ce privește situația materială a intimaților, respectiv posibilitatea acestora de a împrumuta sume mari de bani, trebuie avut în vedere că așa cum rezultă din art. II.3 cele două contracte de împrumut, împrumutul urma să fie restituit într-un decurs de câteva luni (21 septembrie 2007 suma de 28.000 EUR, iar la 1 ianuarie 2008 suma de 15.000 EUR), condiții în care intimații nu ar fi avut probleme nici cu privire la rambursarea creditului bancar și nici în ceea ce privește restituirea împrumutului față de martorul Deșeagă C..
Nu corespunde realității că, intimații ar fi avut obligația de a achita o rată lunară de peste 1.000 EUR. Așa cum rezultă din graficul de rambursare anexat contractului de credit nr._ din 27 octombrie 2005, aceștia aveau de achitat o sumă lunară constând din cca. 130 - 150 RON rată și cca. 2.000 RON dobândă.
Faptul că în anul 2005, când intimații au încheiat contractul de împrumut cu CEC Bank, au avut nevoie de o sumă de bani, nu înseamnă că peste doi ani nu au dispus de sume suficiente astfel încât să poată împrumuta pe pârâți. Păstrarea în continuare a creditului a fost de altfel o decizie de ordin economic, sens în care intimații au considerat această măsură ca fiind una rentabilă.
Susținerile apelanților referitoare la eventualele cheltuieli ale intimaților sunt pure speculații, lipsite de vreun suport real.
Apelanții nu au făcut dovada în vreun fel a măsurilor luate în vederea lipsirii de efecte a celor două contracte care stau la baza pretențiilor reclamanților. În acest sens, intimații subliniază că pârâții au luat la cunoștință despre intențiile de recuperare a sumelor datorate față de reclamanți când aceasta a solicitat pe calea procedurii somației de plată obligarea acestora tot la plata acestor sume (dosar nr._ de pe rolul Judecătoriei O. S.). Ulterior admiterii cererii de anulare a pârâților (dosar nr._ ), aceștia nu au făcut nici un demers în vederea constatării nulității celor două contracte.
În ceea ce privește scopul împrumutului, indicat de apelanți, aceasta a fost finalizarea unei săli de conferință la pensiunea pe care o dețin în . nenumărate ori acest lucru s-a subliniat în fața instanțelor, apelanții în continuare înțeleg să combată prin faptul că, la aceea dată pensiunea în sine a fost finalizată. Acest lucru niciodată nu s-a negat de către intimați, deoarece în realitate împrumutul s-a acordat pentru construirea sălii de conferințe.
În ceea ce privește cererile de probațiune formulate vag ca fiind „înscrisuri, poze, martori etc.", se impune respingerea acestora pentru nerespectarea prevederilor art.287 alin.1 pct. 4 din C.pr.civ., sancțiunea fiind decăderea, conform art. 287 alin. 2 din C.pr.civ.
Apelanții B. C. și B. Gyongy, pentru termenul de judecată din 04.06.2013, au depus următoarele înscrisuri:
1.Convenția încheiată între U. G. și numitul Nisztor A., cu privire la microbuzul M2 Merceres Sprinter, Nisztor A. fiind angajatul firmei Open World;
2.Factura nr._ din 12. 08. 2008 prin care . RO_, al cărei administrator a fost U. G. („UD" de la „persoana de conducere") a vândut, a doua oară, același autoturism către ., așa cum au susținut și apelanții și a declarat și martorul O. L.;
3.Contractul de închiriere nr. 1609/25.03.2007 (promisiune de vânzare) cu privire la autoturismul Hyundai CM, încheiat între Open World și B. C., prin care s-au preluat ratele de leasing ale acestui autoturism de către apelant, în vederea cumpărării mașinii la finalizarea plății, s-a achitat cu acest titlu suma de 28.976 lei, după care acest autoturism a fost ridicat din curtea casei apelanților de către U. G. și complicii acestuia, apelanții pierzând această sumă și, implicit, această sumă intrând în beneficiul apelanților;
4.Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1723/2007 încheiat între Open World și U. G. cu privire la acest autoturism, cu acceptul apelanților, în speranța că, vor scăpa de presiunile intimatului U., că acesta nu îi va mai șantaja în continuare cu susținerea mincinoasă că datorează sumele reprezentând dobânzi iluzorii la suma de 3000, respectiv 5000 euro solicitate inițial. S-a acceptat acest lucru de către O. L. doar pentru clarificarea situației juridice a mașinii;
5.Adeverință eliberată de Liceul de Arte „Dr.Pallo I." din O. S. la care minorul apelanților a urmat cursurile clasei a V-a și a Vl-a și, pentru că intimatul U. G. a ajuns să profereze amenințări la adresa apelanților că, le vor răpi copilul de la școală, apelanții l-au scos de la această școală, fără nici o explicație, deși copilul avea rezultate foarte bune, și l-au înscris la școala din comună.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 294 - 295 Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat că acesta nu este întemeiat, astfel că urmează a fi respins.
În ce privește primul motiv de apel invocat în sensul că, reclamanții au solicitat o sumă de bani în valută, fără a arăta cu ce titlu și fără a solicita echivalentul în lei a sumei respective, precum și aplicarea dobânzii legale cu privire la o sumă în euro, apelanții apreciind că, astfel dobânda legală nu poate fi decât în euro, ceea ce însă în opinia acestora este nelegal, prin prisma prevederilor OG nr.9/2000, se reține că acest motiv nu este întemeiat.
Potrivit prevederilor art. 3 alin 2 și 3 din Regulamentul nr. 4/2005 a Băncii Naționale Române privind regimul valutar, tranzacțiile se pot efectua și în valută, pe baza acordului de voință al părților.
În același timp, se reține că, din dispozițiile pct. II.1, III.1 și III.2 din cele două contracte de împrumut, rezultă indubitabil intenția părților de a se împrumuta în euro, respectiv a restitui suma împrumutată tot în euro. Astfel, primul contract s-a încheiat la data de 21 iunie 2007, pentru suma de 28.000 EUR, având scadența la data de 21 septembrie 2007, iar cel de-al doilea contract s-a încheiat la data de 28 august 2007, pentru suma de 15.000 EUR, având scadența la data de 1 ianuarie 2009.
Conform art. 1073 din Cod civil vechi „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației". Astfel cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata acestei sume cu titlu de împrumut, acesta fiind acordat conform contractelor încheiate la data de 21 iulie 2007 și la data de 28 august 2008. În aceste condiții, instanța de fond în mod întemeiat s-a pronunțat cu privire la cererea reclamanților vizând obligarea pârâților la plata unei sume în euro.
În ceea ce privește precizarea referitoare la cuantumul dobânzii solicitate de reclamanți, se reține că, prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de 15.000 euro și 28.000 euro, cu dobânzile legale aferente acestor sume.
Cu referire la dobânzile aferente sumelor împrumutate, se reține că, acestea s-au calculat de reclamanți în conformitate cu prevederile art. 2 ale Ordonanței Guvernului nr. 9/2000, în vigoare la data introducerii cererii. Acest text legal prevedea că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi, fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală, iar potrivit art.3 alin.3, dobânda legala se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale Române. Calculele efectuate de reclamanți au la bază aceste dispoziții, sumele împrumutate fiind transformate din EUR în RON la cursul valutar de la data scadenței, iar asupra acestor sume s-au calculat dobânzile pretinse, conform dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României (fila 66-67, dosar fond).
În speță, fără a fi o modificare a acțiunii reclamanților, s-a indicat doar modalitatea de calcul al dobânzilor solicitate. În conformitate cu prevederile art.132 alin.2 pct.2 din C.pr.civ., cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. În acest sens, instanța de fond în mod întemeiat a reținut că, cererea reclamanților, timbrată legal, nu este tardiv formulată, iar modul de calcul al dobânzilor solicitate este corect, astfel, motivele de apel invocate de apelanți în acest sens urmează a fi respinse ca neîntemeiate.
În ceea ce privește critica apelanților referitoare la motivul de nulitate al acțiunii, vizând modul de redactare al contractului de împrumut prin prisma cerințelor prevederilor art.1180 C.civ. și anume, lipsa mențiunii "bun și aprobat" pe contractele de împrumut, se reține că, așa cum s-a stabilit în doctrină, în această situație, înscrisul reprezintă un început de dovadă scrisă ce poate fi completată cu alte mijloace de probă. În plus, în materie comercială, potrivit doctrinei și practicii judiciare, nu mai este necesară respectarea formalității multiplului exemplar sau a mențiunii „bun și aprobat”, având în vedere experiența profesională a comercianților, ori în speță, nu se poate nega că, apelanții au și această calitate.
Din probele administrate în fața instanței de fond, respectiv depozițiile martorilor audiați în cauză, înscrisurile de care se prevalează părțile, precum și din expertiza grafologică efectuată în cauză, rezultă că, acțiunea reclamaților față de pârâți este întemeiată.
Instanța de fond în mod corect a reținut în ceea ce privește probele testimoniale, că depozițiile martorilor vizează în mare măsură contractele încheiate în 2005, 2006, împrumuturi pe a căror restituire pârâții își întemeiază apărarea, fără să probeze însă plata acestora în vreun fel. În ceea ce privește valoarea probantă a contractelor de împrumut, încheiate în anul 2007, relevante sunt declarațiile martorului Deșeagă C. (fila 102-103, dosarul_ a Judecătoriei O. S.) care a văzut contractele în cauză și a martorului O. L. (dosar fond nr._, în rejudecare) care la sfârșitul anului 2007 a asistat la o înțelegere între părți cu privire la restituirea sumelor. De asemenea, din expertiza grafologică efectuată în cauză, precum și din completarea acesteia rezultă că, semnăturile date pe numele pârâtei B. G. de pe contractele datate 21.06.2007 și 28.08.2007 aparțin acesteia, iar scrisul manual de pe contractele datate 20.05.2006, 07.06.2006, 03.10.2006, 21.10.2006, 21.06.2007 și 28.08.2007, aparține reclamantului U. G., cu excepția singurei urme de repasare evidențiată la cifra „6” pe aversul primei file a contractului datat 20.05.2006 la punctul II.3 din contract, aferent mențiunii „începând cu data de 20.05.2006”, fără însă a se putea stabili ce a fost scris anterior (filele 184-192, dosarul nr._ a Judecătoriei O. S.).
De asemenea, s-a reținut de instanța de fond în mod întemeiat faptul că, susținerile pârâților în sensul că această repasare ar fi o dovadă a faptului că primul contract încheiat în 20.05.2005 a fost „modificat de reclamant prin rularea dobânzii și apoi „a refăcut prima pagină”, sunt simple supoziții raportat la existența aceleași date, atât pe prima pagină a contractelor din iunie și august 2007 contestate de pârâți, cât și pe ultima pagină a contractelor, unde semnăturile în mod incontestabil sunt ale pârâților. Completarea raportului de expertiză în sensul stabilit de instanța de control, respectiv de a stabili contemporaneitatea scrisului olograf conținut în contracte cu semnăturile de pe fila 2, vizând și aspectul identității instrumentului scriptural folosit, nu s-a putut realizat în fața instanței de fond, datorită faptului că, laboratorul nu dispune de astfel de posibilități tehnice. Cu toate acestea, ținând cont de concluziile expertizei grafologice, s-a reținut în mod întemeiat de prima instanță faptul că, semnăturile pârâților se află pe a doua pagină a ambelor contracte iar data de pe prima pagină a contractelor este identică cu cea de pe a doua pagină, operează în favoarea contemporaneității celor două file.
În ceea ce privește susținerea apelanților, formulată în sensul că, raportat declarației martorului Deșeagă C., căruia reclamantul i-a arătat 5-6 contracte încheiate cu B. C. și nu doar două, iar printre aceste contracte erau două cu 3000 euro, respectiv 5000 euro și că, toate aceste contracte au făcut obiectul cesiunii de creanță, însă aceste sume nu fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, și dacă aceste sume au fost restituite, de ce mai păstrează reclamantul aceste contracte sau dacă aceste contracte au făcut obiectul cesiunii de creanță în favoarea martorului Deșeagă, de ce a mai împrumutat reclamantul U. pe pârâți, în lunile imediat următoare, cu alte sume – aceste supoziții sunt irelevante cauzei, și astfel cum afirmă chiar apelanții, acele contracte nu fac obiectul acțiunii introduse în fața instanței de fond.
Instanța de apel, raportat probelor administrate în ambele faze procesuale, reține că, pretențiile intimaților au la bază două contracte de împrumut (din cele șase) încheiate cu apelanții, și anume: un contract de împrumut încheiat la data de 21 iunie 2007, prin care s-a împrumutat apelanților suma de 28.000 EUR cu scadență la data de 21 septembrie 2007 (fila 84 - 85 din dosarul de fond din primul ciclu procesual), respectiv contractul de împrumut din data de 28 august 2007, prin care s-a împrumutat suma de 15.000 EUR cu scadență la data de 1 ianuarie 2008 (filele 86 - 87 din dosarul de fond din primul ciclu procesual).
Anterior celor două contracte de împrumut, între părțile în cauză s-au mai încheiat un număr de patru contracte de împrumut în perioada 20 mai - 21 octombrie 2006, înscrisuri aflate pe filele 88-95 din dosarul de fond din primul ciclu procesual. Apelanții au susținut că între ei și intimați în realitate s-a încheiat doar un număr de două contracte, în anul 2005, pentru suma de 3.000 EUR și 5.000 EUR, sume care le-au restituit intimaților, împreună cu dobânzile pretinse de aceștia, sens în care au contractat un credit de la CEC Bank. În acest sens, pârâții au depus la dosarul cauzei (fila 39 din dosarul de apel din primul ciclu procesual) prima pagină a unui grafic de rambursare pentru un credit în valoare de 250.000 RON, contractat de apelanta B. G. la data de 13 aprilie 2006, pentru o perioadă de 300 luni, prima rată a creditului fiind scadentă la data de 5 mai 2006. În raport de aceste susțineri, nu se poate reține că datoriile apelanților care s-au născut începând din data de 20 mai 2006 (conform contractelor de împrumut menționate mai sus), ar fi fost restituite printr-un credit contractat de apelanți, anterior încheierii primului contract de împrumut. De altfel, din înscrisurile aflate la dosar rezultă faptul că, împrumuturile au fost primite începând cu luna mai 2006.
În ceea ce privește susținerea apelanților, în sensul că, pentru restituirea împrumutului, intimatul U. G. ar fi ridicat în mod forțat două autovehicule, proprietatea apelanților, se reține că din probele administrate în cauză în fond și apel, nu s-a făcut dovada că apelanții ar fi deținut proprietatea asupra celor două autovehicule și nici împrejurările ridicării prin constrângere a acestor vehicule. Martorul Benke D., audiat în apel, a afirmat că, tot cea a relatat în legătură cu aceste autoturisme, știe doar din auzite, menționând că nu cunoaște aspecte referitoare la contractarea împrumuturilor din anul 2007. Acest martor a confirmat faptul că, apelanții au contractat un credit în anul 2006, fără a arăta detalii privind sumele împrumutate sau restituite, depoziția acestuia raportându-se doar la relatările apelanților.
Se reține că, în ceea ce privește autovehiculul marca Hyundai Santa Fe, din contractul de închiriere nr. 1609/25 martie 2007 încheiat între societatea Open World S.R.L și apelantul B. C., la pct. 4.1 din acest contract s-a prevăzut că, „locatarul are drept deplin de folosință asupra autovehiculului, iar dacă ratele se vor achita până la expirarea termenului de valabilitate al contractului de leasing, locatorul va ceda dreptul de proprietate locatarului". La pct.4.2 din acest contract s-a prevăzut că, după neachitarea a două rate consecutive, autoturismul va fi predat locatorului". Intimatul U. G. a fost de acord cu preluarea acestui vehicul, așa cum rezultă din contractul de închiriere nr. 1723/26 noiembrie 2007, iar la pct. 4.2 din contract s-a stipulat că, sumele achitate până în luna noiembrie 2007, nu prezintă obiectul prezentului contract, locatorul actual neavând nici o pretenție în acest sens, ele fiind achitate la de către U. G. - ratele din lunile august – noiembrie 2007), urmând ca restul ratelor să fie achitate de către actualul locator, respectiv U. G..
Din prevederile acestui contract rezultă că, de fapt autovehiculul în cauză a fost închiriat mai înainte apelantului, care a achitat ratele în perioada decembrie 2006 - iulie 2007, însă nu și în perioada august - noiembrie 2007. În aceste condiții, conform prevederilor contractuale, apelantul trebuia să restituie vehiculul către societatea Open World, iar în urma restituirii, datoriile acumulate de apelant au fost achitate de către intimatul U. G.. În consecință, vehiculul a fost restituit în urma neachitării ratelor, iar ridicarea forțată a acestui vehicul, nu s-a dovedit.
Apelanții susțin că au achitat ratele de leasing timp de doi ani pentru acest vehicul, adică în total suma de 28.976 Ron, însă contractul prin care au făcut dovada deținerii acestui vehicul, s-a încheiat doar la data de 25 martie 2007, părțile considerând că este valabilă cu începere din 30 noiembrie 2006. Astfel, ținând cont și de prevederile celui de-al doilea contract, încheiat cu intimatul U. G., rezultă că apelanții au achitat un număr de opt rate lunare și nu 24 luni, astfel cum susțin. Cu privire la sumele achitate de către apelanți cu titlu de rată de leasing, nu s-a depus nici un înscris din partea acestora.
În ceea ce privește autovehiculul marca Mercedes Sprinter, apelanții nu au făcut dovada deținerii acestui vehicul în perioada vizată.
Din cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a acestui vehicul, rezultă că, vehiculul se afla în proprietatea Motoractive IFN S.A., iar apelanții nu au făcut dovada vreunui raport contractual cu această societate, iar ulterior, la data de 30.07.2007, potrivit Certificatului de clasificare RAR, S.C. Siculus Travel S.R.L. figurează la în calitate de titular al acestui autovehicul. Totodată, din factura nr. ROY_ din 05 februarie 2008, emisă de S.C. Royal Tours S.R.L. către societatea intimaților, S.C. Pack Systems S.R.L., precum și din extrasul de cont, rezultă că, societatea vânzătoare a încasat contravaloarea facturii, respectiv suma de 86.633 Ron, cu privire la acest vehicul. Apelanții au susținut de asemenea că, și acest vehicul s-a ridicat cu forța, însă nu au făcut dovada acestei împrejurări.
În ceea ce privește susținerea apelanților, în sensul că, minorul acestora a fost înscris la o altă unitate de învățământ, din cauza amenințărilor intimaților, acestea nu au fost dovedite. Din cele două înscrisuri depuse în acest sens, emise de Liceul de Arte Dr. Pallo I. din O. S., respectiv de Școala Gimnazială K. I. din Ocland rezultă doar faptul că, minorul în cauză a urmat cursurile acestor unități de învățământ în perioada 2005 - 2007, respectiv în perioada 2007 - 2009.
Față de aceste considerente, se va respinge apelul declarat de apelanții B. C. și B. G., împotriva sentinței civile nr.3096 din data de 29.11.2012, pronunțată de Judecătoria O. S. în dosarul nr._, ca neîntemeiat.
În baza art. 274 C.pr.civ., apelanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1560 lei pe seama intimaților U. G. și U. G., reprezentând onorariu avocațial, potrivit dovezii de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții B. C. și B. G., domiciliați în ., jud.Harghita, împotriva sentinței civile nr.3096 din data de 29.11.2012, pronunțată de Judecătoria O. S. în dosarul nr._ .
Obligă apelanții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.560 lei pe seama intimaților U. G. și U. G., cu domiciliul ales la Cabinet avocat B. E., cu sediul în mun.O. S., ..2, ..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2013.
PreședinteJudecător
M. I. S. E.
Grefier
L. B.
Red.M.I.
Primit: 02.08.2013
Tehnored./id/02.08.2013
Ex.6/ B.L.
Jud. fond G. R. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 151/2013. Tribunalul HARGHITA | Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-06-2013, Tribunalul... → |
|---|
