Rectificare carte funciară. Decizia nr. 924/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 924/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 3310/258/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.924/R
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013
Judecător: S. C. - Președinte
Judecător: M. I.
Judecător: S. E.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurenții M. A. NAȚIONALE, prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚA JURIDICĂ și C. M. MIERCUREA C. PENTRU STABILIRERA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, prin primar, împotriva sentinței civile nr.982 din data de 13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în contradictoriu cu intimații C. J. HARGHITA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, prin prefect și C. J., având ca obiect fond funciar.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 982 din data de 13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtele C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Miercurea C. și C. Județeană Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. A. NAȚIONALE, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridica, în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ MIERCUREA C. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ HARGHITA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și C. J., și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._ din 30.08.2004, emis de C. Județeană Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea pârâtului C. J., cu privire la terenul în suprafața totala de 45 000 mp din tarlaua nr. 163, . 2698/1/1, situat în perimetrul Cazărmii 3120 Miercurea C., aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului A. Naționale, înscris în C.F. nr. 4277/N Miercurea C., nr. cadastral 6697, identificat prin planul de amplasament și delimitare a imobilului efectuat de expert F. R. T., care face parte integrantă din prezenta hotărâre și în consecință;
S-a dispus rectificarea înscrierilor din C.F. nr. 4277/N Miercurea C. cu privire la terenul în suprafață de 45.000 identificat anterior în sensul radierii dreptului de proprietate al Composesoratului J. asupra acestei suprafețe.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate nr._ din 30.08.2004, emis de către C. Județeană Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea pârâtului C. J., cu privire la terenul în suprafața totala de 45 000 mp. (4,5 ha) din tarlaua nr. 163, . 2968/1/1, situat în perimetrul Cazărmii 3120 Miercurea C., aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului A. Naționale, înscris în C.F. nr. 4277/N Miercurea C., nr. cadastral 6697, prin încheierea de întabulare nr.6552/31.07.2006 și în consecință, a solicitat să se constate nulitatea înscrierilor din C.F. nr. 4277/N Miercurea C. cu privire la imobilul de la A 1 și să se dispună rectificarea în sensul radierii acestor înscrieri pentru suprafața de 45.000 mp. aparținând Cazărmii 3120 Miercurea C..
Instanța a apreciat că la menționarea nr. de parcelă, dintr-o eroare materială în cuprinsul acțiunii s-a trecut 2968 în loc de 2698/1/1, eroare îndreptată apoi în celelalte cereri referitoare la această parcelă, al cărui număr rezultă și din Procesul verbal de predare nr. 7G din 05.02.1992.
Instanța a analizat, în limitele prevăzute de art. 129 alin.6 C.pr.civ. cererea cu care a fost investită, prin raportare la temeiurile de drept invocate de reclamant, respectiv art. 5, art. 36 din Legea 18/1991, art. III din Legea 169/1997, art.3 și art. 12 precum și pozițiile 23, 29 din anexa la Legea 213/1998, art.33 din Legea nr.7/1996, art. 135 alin. 4 (în prezent art. 136 alin. 3) din Constituție și apărările părților.
De asemenea, instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, în sensul că aceasta se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua fraza a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (Cauza_/03 Toșcuță și alții împotriva României, Hotărârea din 25 noiembrie 2008, definitivă la 25.02.2009).
Reclamantul invocă faptul că, are calitate procesuală activă întemeiată pe dispozițiile art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, afirmând că terenul ce face obiectul litigiului este în administrarea sa prin Decizia nr. 250/1991 a Prefecturii Jud. Harghita și în domeniul public al statului, astfel că solicită anularea parțială a titlului de proprietate.
Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. III alin. 1 din Legea nr.169/1997 lit. b, iar potrivit art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 nulitatea absolută poate fi invocată de persoane care justifică un interes legitim.
Potrivit susținerilor pârâtului C. J., titlul a fost emis în baza Hotărârii nr. 16/2000 a Comisiei Județene Harghita pentru aplicarea legilor fondului funciar, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al composesoratului conform anexelor 51 și 54 la această hotărâre, așa cum se susține în întâmpinare, titlul de proprietate emis la data de 30.08.2004 (f.123,124) având valoarea de înscris probator al acestui drept.
Prefectura județului Harghita a transmis din administrarea Primăriei municipiului Miercurea C. în administrarea Ministerului A. Naționale imobilele cuprinse în anexa 1 la decizie.
În art. 2 s-a menționat că se transmite și suprafața de 45.000 mp teren, cu construcțiile și instalațiile aferente poligonului de instrucție, fără a fi identificat în vreun mod.
La predarea efectivă s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire din data de 05.02.1992, în care s-a identificat terenul ca fiind cuprins în parcelele 2698/1/1 și 2703 (denumite dosarele 2698/1/1 și 2703) arătându-se că instalațiile și clădirile au parametrii prevăzuți în anexa 1, fiind întocmit planul de situație cu menționarea celor două parcele.
Instanța a reținut că, anterior emiterii acestei decizii, prin Decizia nr. 236/1969 a fostului Consiliu Popular al Județului Harghita s-a transmis din administrarea orașului Miercurea C. în cea a Ministerului Forțelor Armate suprafața de 18 ha, predarea fiind făcută la data de 04.11.1970 la aceeași dată fiind predată și suprafața de 12 ha, conform planului întocmit la acea dată.
Instanța a reținut că, deși Decizia nr. 250/1991 a fost emisă la data de 22 august 1991, predarea efectivă a avut loc la 05.02.1992 și doar în acest proces verbal au fost menționate datele de identificare ale terenului transmis.
Mențiunea că terenul are o suprafață de 150x300 m se regăsește în cererea de transfer din 01.02.1991 și în schiță, nu și în cuprinsul deciziei.
Instanța a constatat că, între schița ce a stat la baza emiterii deciziei și cea întocmită la data predării - 05.02.1992 - există neconcordanțe, atât cu privire la dimensiunile parcelei cât și cu privire la amplasarea acesteia și niciunul dintre planuri nu a fost întocmit de oficiul de cadastru.
Terenul în litigiu este inclus în Inventarul centralizat bunurilor din domeniul public al statului din anul 2000 la nr. MF 104.033, cod de clasificare 8.29.09, imobil 3120.
Dispozițiile art. III lit. b din Legea nr. 169/1997 invocate de reclamant prevăd nulitatea absolută a actelor de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole situate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor.
Astfel, reclamantul are calitate procesuală activă sub acest aspect, conform art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, fiind titularul unui drept de administrare și având un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni prin care tinde să apere dreptul său, respingând excepția lipsei calității procesuale active cu privire la constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, față de temeiul de drept al acțiunii.
Susținerea pârâtelor în sensul că, se impunea ca această acțiune să fie formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este fondată întrucât nu se pune în discuție dreptul de proprietate al statului și nu se revendică terenul în cauză, ci se urmărește conservarea dreptului de proprietate publică, astfel că și titularul dreptului de administrare poate promova și susține această acțiune.
În ceea ce privește titlul de proprietate, din actele care au stat la baza emiterii acestuia comunicate de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita, instanța a constatat că, în Procesul verbal de punere în posesie nr.4 s-a predat în posesie reprezentantului Composesoratului J. suprafața de 203,2600 ha teren agricol validat de C. Județeană prin Hotărârea nr. 16/2000 anexa 51 și Hotărârea nr. 10/2001 anexa 54.
În trupul de pășune Harom s-a pus în posesie suprafața de 62 ha și 8900 mp în . (f.97), conform schiței anexate (f.102).
Instanța de fond a reținut că, această schiță nu a fost întocmită conform planurilor de carte funciară și cadastrale existente la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita, comunicate la solicitarea instanței din care rezultă amplasamentul celor două parcele 2698/1/1 și 2703 trecute în administrarea reclamantului, respectiv planul cadastral din 1987. S-a constatat că, pârâții nu au făcut dovada că, la data punerii în posesie și identificării terenului exista o altă hartă sau plan de situație decât cel din anul 1987 aflat la oficiul de cadastru, încălcând dispozițiile art.32 din HG nr.1172/2001 în vigoare la data emiterii titlului de proprietate (anul 2004) raportat la art.27 alin.1 și 2 din Legea 18/1991.
Instanța de fond a constatat că, planul cadastral din 1987 se coroborează cu planul de situație întocmit la data întocmirii procesului-verbal de predare din 05.02.1992 privind . reclamantului, . configurație diferită și o suprafață mai mică decât cea menționată în schița ce a stat la baza emiterii titlului.
Pârâtul C. J. a efectuat documentația pentru întabulare și și-a înscris dreptul de proprietate în CF 4277/N Miercurea C. și asupra suprafeței de 45.000 mp. din parcelele nr. 2703 și 2698/1, ce au fost incluse în totalitate, în mod greșit în . litigiu fiind măsurată și identificată de expertul judiciar.
Deși expertul constată că, suprafața de 45.000 mp este cuprinsă în suprafața de 30 ha transmisă anterior reclamantului, instanța a apreciat că din coroborarea tuturor probelor administrate rezultă că s-a transmis, pe lângă suprafața de 30 ha încă o suprafață de 45.000 mp ca teren aparținând poligonului multifuncțional, neavând sens și eficiență juridică emiterea unei noi decizii decât dacă ea privea o altă suprafață ce a primit indicativul „Cazarma 3120” și a fost identificată în parcelele 2698/1 și 2703.
În consecință, deși C. J. este îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au constituit proprietatea sa, înscrise în CF 3264 J. aflate în zona Harom, totuși, această reconstituire nu poate privi terenuri aflate în domeniul public al statului, determinate conform dispozițiilor Legii nr.213/1998 și cuprinse inventarul bunurilor publice ale statului, fiind incidente dispozițiile art. III lit.b din Legea 169/1997, în acest caz anularea fiind permisă întrucât este prevăzuta de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
În consecință, instanța a admis primul capăt de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate contestat cu privire la suprafața de 45.000 mp identificată de expert judiciar F. R. T..
Conform art. 33 din Legea 7/1996, în vigoare la data sesizării instanței, a dispus și rectificarea înscrierilor în CF 4277/N Miercurea C. ca o consecință a anulării parțiale a titlului care a stat la baza înscrierii cu privire la suprafața de 45.000 mp. identificată de expert judiciar în sensul de a radia dreptul de proprietate al Composesoratului J. asupra acestei parcele.
Instanța a constatat că, nu poate fi primită apărarea pârâtei C. Locală Miercurea C., în sensul că, deși a fost dat în folosință reclamantului terenul în cauză, prin formularea cererii de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de administrare al acestuia a încetat de drept, fiind contrară dispozițiilor art. 3 alin. 2, art. 5, art. 12 alin. 3 din Legea nr.213/1998.
Instanța a constatat că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată prin cererea de chemare în judecată, astfel că potrivit art. 129 alin. 6 C.pr.civ nu se vor acorda, menționarea cererii de obligare la cheltuieli formulată în concluziile orale nefiind permisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamantul M. A. NAȚIONALE și pârâta C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MIERCUREA-C..
Recurenta C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MIERCUREA-C. solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Ministerului A. Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, respingerea acțiunii formulată de M. A. Naționale ca netemeinică și nelegală, în sensul menținerii Titlului de proprietate nr._/2004, emis în favoarea Composesoratului J. ca temeinic și legal.
În motivarea recursului, recurenta arată că, hotărârea instanței de fond este criticabilă și superficială pentru mai multe aspecte:
În primul rând, referitor la excepția invocată, pe care o susține în continuare, relevă faptul că, într-un astfel de litigiu, statul are calitate procesuală, fiind reprezentat de M. de Finanțe, prin urmare reclamantul nu poate sta în instanță în nume propriu.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.
De asemenea, conform prevederilor art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor „statul este reprezentat de M. Finanțelor".
Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului M. A. Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică.
În ceea ce privește hotărârea instanței de fond referitor la fondul cauzei, consideră că, aceasta nu și-a îndeplinit pe deplin rolul său activ, în sensul că, nu a analizat toate documentele, nu a luat în considerare expertiza efectuată, ci a însușit simple afirmații fără să analizeze în concret situația terenului în cauză.
Recurenta susține că, terenul în litigiu se identifică sub nr. top. 946 așa cum rezultă și din harta cadastrală suprapusă cu harta actuală (pe care anexează prezentei pe scara 1:4000 și 1:1000 pentru o mai bună citire a numărului topografic) număr topografic care a fost evidențiat în C.F. nr. 3264 al localității J. și care forma proprietatea Composesoratului J..
Ca urmare, C. Locală Miercurea-C. în mod corect, a propus pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 203 ha 3332 mp, care include și terenul în cauză în suprafață de_ mp și care este o parte a corpului funciar identificat prin nr.top.946 conform CF nr. 3264, așa cum a fost solicitat de către C. J. prin cererea nr. 4121/2000 și pentru care este îndreptățit - fapt ce reiese și din actele doveditoare anexate, pe baza cărora s-au validat suprafețele, acestea fiind situate pe vechiul amplasament - fiind eliberat Titlul de proprietate nr._, iar terenul cuprins în acest titlu niciodată nu a aflat în domeniul public al statului.
Reclamantul M. A. Naționale prin Decizia nr. 236/1969 a primit în administrare o suprafață de 30 de ha (18 ha + 12 ha) terenul având lungimea de 750 m și lățimea de 400 m.
Tot reclamantul, prin Decizia nr. 250/1991 a primit în folosință o suprafață de 45 000 mp teren, iar prin Procesul-verbal încheiat în baza Deciziei nr. 250/1991 s-a trecut la predarea imobilului.
Un prim aspect pe care ar fi trebuit să observe prima instanță, mai ales după efectuarea expertizei și completările la aceasta, că potrivit procesului-verbal din 1992 s-a trecut nu numai la predarea unei suprafețe de 45 000 mp, ci și a instalaților și clădirilor aflate pe aceasta. În cuprinsul procesului-verbal la pct. 8 sunt trecute două numere de parcelă, și anume cel cu nr. 2698/1/1 și 2703 dar pe aceste parcele nu au existat și nu există nici în prezent nici o construcție.
Așa cum rezultă și din completarea la expertiză, din planul de situație ortofotoplan, suprafața de 45 000 mp primită de reclamant în baza Deciziei nr. 250/1991 se suprapune pe terenul de 30 de ha pe care are în folosință din anul 1969, primită prin Decizia 236.
Consideră că, o identificare greșită la vremea respectivă și niște susțineri nereale din partea reclamantului, nu îndreptățesc pe acesta de a prelua din terenul altei persoane, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, în cazul de față de la C. J., când calitatea acestuia de fost proprietar asupra terenului în cauză a fost dovedită cu acte.
Ca urmare, terenul de_ mp la care se referă reclamantul, este deja în proprietatea sa, inclus în perimetrul Cazărmii 2567, iar prin prezenta acțiune pe care instanța de fond o susține prin admiterea acțiunii, solicită acordarea a încă_ mp din terenul de 203 ha 3332 mp aflat în proprietatea Composesoratului J., indicând terenul composesoratului ca fiind Cazarma 3120, în mod nereal.
Având în vedere cele de mai sus arătate, solicită ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să admită recursul declarat, să modifice în totalitate sentința civilă nr. 982 din 13.03.2013 a Judecătoriei Miercurea-C. și rejudecând cauza, să admită excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului A. Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, și să respingă acțiunea formulată de M. A. Naționale ca netemeinică și nelegală cu menținerea Titlului de proprietate nr._/2004 emis în favoarea Composesoratului J. ca temeinic și legal.
În drept, se invocă prevederile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă, prevederile art.3 pct.37 din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, prevederile art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevederile Legii nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamantul M. A. Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, prin care solicită modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul în motivarea recursului arată că, în ultimul aliniat din motivarea hotărârii atacate, instanța de fond a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată prin cererea de chemare în judecată, astfel că, potrivit art.129 alin.6 C.pr.civ., nu se vor acorda, menționarea cererii de obligare la cheltuieli formulată în concluziile orale nefiind permisă.
Cu privire la acest aspect, recurentul critică soluția instanței de fond având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.129 alin. 6 din vechiul Cod de procedură civilă, invocate de către instanța de fond, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Arată că, aceste cheltuieli de judecată, pe care recurenta le-a solicitat, nu fac obiectul cererii deduse judecății și reprezintă contravaloarea onorariului virat în contul Biroului local de expertize judiciare tehnice și contabile, pentru expertul F. R. T., cheltuieli dovedite cu ordinele de plată depuse la dosarul instanței de fond.
În speță, cheltuielile de judecată au apărut ulterior promovării cererii de chemare în judecată ca urmare a efectuării expertizei tehnice în cauză, expertiză solicitată din oficiu chiar de către instanța de judecată.
Conform prevederilor art. 274 teza 1 din vechiul Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Principiul care se desprinde din dispoziția legală amintită este acela că părții, ale cărei pretenții sau apărări au fost admise, trebuie să i se acorde cheltuielile de judecată efectuate și dovedite.
Din analiza textului legal rezultă fără echivoc că, partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Nu se face nicio distincție între o cerere scrisă și una orală cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată și în consecință, nu se poate aprecia că, dacă cheltuielile de judecată nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, acestea nu pot fi acordate. Deci, acolo unde legea nu distinge, nici ea nu poate face o distincție.
Se arată că, doctrina nu lasă loc de alte interpretări, stabilind că, obligarea la plata cheltuielilor de judecată se poate solicita și cu prilejul dezbaterilor de fond, prin Decizia de îndrumare nr.11/1959 a Plenului Trib. Suprem, s-a statuat că înainte de închiderea dezbaterilor, judecătorii sunt obligați, în temeiul rolului lor activ, să lămurească părțile asupra dreptului pe care îl au de a solicita plata cheltuielilor de judecată.
Așa cum se observă în încheierea de ședință din data de 27 februarie 2013, la ultimul termen de judecată și în momentul acordării cuvântului pe fondul cauzei, M. A. Naționale, prin consilierul juridic delegat în cauză, a solicitat cheltuielile de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului pentru efectuarea raportului de expertiză.
Analizând și dispozițiile art.112 din vechiul Cod de procedură civilă observă că, nu există o prevedere imperativă cu privire la obligativitatea includerii solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată în cuprinsul cererii de chemare în judecată ca o condiție necesară acordării cheltuielilor de judecată. Mai mult, instanța de fond nu face nicio referire la acordarea/neacordarea cheltuielilor de judecată în cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate.
Doctrina și jurisprudența sunt univoce în acest sens, partea care pierde procesul, până la urmă, suportă singură cheltuielile pe care le-a avansat și, totodată, este obligată prin hotărârea instanței, să restituie părții adverse câștigătoare cheltuielile avansate de aceasta, deci, în final, partea care pierde procesul, întrucât s-a aflat în culpă procesuală, suportă toate cheltuielile de judecată.
În aceste condiții, apreciază că instanța de fond în mod nejustificat, netemeinic și nelegal nu a dispus asupra cererii sale privind acordarea cererii de chemare în judecată, trebuie să procedeze altfel, și anume să pună, din oficiu, în discuția părților, în baza rolului activ, chestiunea cheltuielilor de judecată, fără însă să hotărască asupra lor în lipsa cererii părții interesate.
În speța dedusă judecății este evident că, nu s-a făcut acest lucru, instanța de fond mulțumindu-se doar să facă mențiunea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată, iar în dispozitiv nu a făcut nicio referire cu privire la acordarea/neacordarea cheltuielilor de judecată.
În concluzie, pentru motivele prezentate anterior, solicită admiterea recursului său și în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată către M. A. Naționale, cheltuieli dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Intimata ASOCIAȚIA COMPOSESORALA JIDODIN, prin întâmpinarea formulată, solicită admiterea recursului declarat de C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATE și respingerea acțiunii formulată de M. A. NAȚIONALE, ca netemeinică.
Intimata susține că, la reînființarea composesoratului în anul 2000 a depus o cerere la O.C.A.O.T.A. Harghita prin care solicită evidența suprafețelor aflate la M. Forțelor Armate la acea data pentru a exclude la cererea de retrocedare aceste suprafețe, anexând răspunsul la cerere.
În baza expertizei tehnice nr. 6084/1104.2012, Capitolul III, Concluzi, punctul 7, se arată că, "terenul care a fost transmis prin Decizia 250/1991 pe care se aflu mijloace fixe menționate în anexa la decizie, situate în poligonul Miercurea C., conform actualei denumiri în perimetrul cazărmii 2567, acest teren aparține la domeniul public al statului și face parte din categoria terenurilor cu destinație specială. Terenul în litigiu de_ mp nu este cuprins în Decizia de transmitere, este teren agricol nu are pe el edificate nici o construcție este teren cu destinație Agricola și în baza Legii 1/2000 a fost reconstituit pe vechiul amplasament pentru C. J.."
Cele menționate sunt vizualizate pe Planul de situație scara 1:7500 Orto-Foto suprapuse.
Având în vedere cele de mai sus arătate, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.982/13.03.2013 a Judecătoriei Miercurea C., în sensul respingerii acțiunii formulate de M. A. Naționale și menținerea titlului de proprietate nr._/2004 emis în favoarea Composesoratului J..
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MIERCUREA-C., solicită admiterea propriului recurs și respingerea recursului declarat de M. A. NAȚIONALE, ca neîntemeiat.
Intimata arată că, recursul declarat de C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Miercurea-C., privește fondul cauzei, adică solicită modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 982 din 13.03.2013 pentru motivele arătate în recursul declarat.
Consideră că, recursul declarat de M. Apărăii Naționale este neîntemeiat, sentința nefiind una irevocabilă, aceasta la judecarea recursului putând fi modificată.
În drept, se invocă prevederile art.115 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Prefectul județului Harghita, în calitate de președinte al COMISIEI JUDEȚENE PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, solicită respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant Ministrul A. Naționale, prin care solicită obligarea pârâților în cauză la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul arată, în primul rând, referitor la solicitarea recurentului de obligare a Comisiei Județene la plata cheltuielilor de judecată, că aceasta este netemeinică și nelegală, deoarece așa cum rezultă fără echivoc atât din întâmpinarea depusă în fond, sub nr.7742/SL/25.07.2011, cât și din conținutul sentinței civile nr. 982/2013 atacată pe această cale, și, în același timp, contrar solicitării de respingere a acțiunii formulate de către C. locală Miercurea C. și C. J., C. Județeană nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantului, precizând faptul că, se va conforma celor dispuse de instanța de judecată” fără promovarea nici unei căi de atac.
Mai mult, acest fapt rezultă și din Punctul de vedere exprimat în cauză sub nr. 9750/SL/19.09.2011, C. Județeană a considerat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. A. Naționale ridicată de către C. locală Miercurea C., este neîntemeiată.
În acest sens, arată că, așa după cum în mod greșit s-a menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 982/2013 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., C. Județeană, nu a ridicat niciodată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului recurent M. A. Naționale, instanța de fond aflându-se în confuzie.
În această ordine de idei, conform prevederilor art. 275 din Codul de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Precizează că, în conformitate cu prevederile art.134 din C.pr.civ., este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Astfel, nu poate fi socotită prima zi de înfățișare, termenul la care părțile nu au putut pune concluzii deoarece cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură, sau în alte situații similare.
Prin urmare, o eventuală obligare a Comisiei Județene la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, cu atât mai mult cu cât, nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantului și nu i se poate imputa nici o culpă procesuală în acest sens.
În ce privește recursul formulat de către C. locală Miercurea C., arată faptul că, își menține poziția exprimată la judecarea cauzei în fond cu precizarea că, excepția ridicată de această comisie nu este întemeiată, fapt ce rezultă din Punctului de vedere nr. 9750/SL/19 septembrie 2011 al Comisiei Județene Harghita.
Totodată, așa cum rezultă fără echivoc din întâmpinarea depusă în fond sub nr.7742/SL/25.07.2001, C. Județeană, la propunerea Comisiei locale Miercurea C. a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Composesoratului J. pentru suprafața de teren avută în proprietate și înscrisă în C.F. nr. 3264 J..
C. Județeană nu are atribuții de identificare a suprafețelor solicitate, de stabilire a amplasamentelor și de punere în posesie acestea fiind atribuții exclusive ale comisiilor locale, în speță a Comisiei locale Miercurea C. conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 lit. c și i și art. 34 din H.G. nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens reiterează faptul că, operațiunea de efectuare a punerii în posesie presupune în prealabil realizarea în teren de către C. locală, a delimitărilor necesare pentru efectuarea de măsurători, stabilirea și determinarea amplasamentului stabilit pentru punerea în posesie (art.27 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare).
În același timp, și operațiunea de eliberare a titlului de proprietate presupune o întreagă procedură administrativă obligatorie și premergătoare emiterii acestuia, având la bază tocmai operațiunea de punere în posesie.
Așa cum este reglementat în mod imperativ la art.36 alin.1 din H.G. nr. 890/2005 republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. Județeană emite titlurile de proprietate doar pe baza „documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor. Documentațiile se trimit în două exemplare, dintre care unul se reține și se depozitează la arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliară”.
Astfel, emiterea unui titlu de proprietate, se realizează în condițiile și cu respectarea procedurii speciale prevăzută de legile fondului funciar, C. Județeană având competențe expres prevăzute de lege și în același timp diferite față de cele stabilite în competența Comisiilor locale.
Totodată, C. Județeană poate emite titlul de proprietate numai după ce acesta este completat și semnat, în prealabil, de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Harghita, care are competenta de a verifica documentația întocmită de comisiile locale pentru punerea în posesie a terenului validat tocmai pentru a preîntâmpina situații de genul celor existente în prezenta cauză.
C. Județeană, având în vedere prevederile legale arătate, consideră că, cele dispuse prin sentința civilă nr. 982/2013 pronunțate de Judecătoria Miercurea C., sunt corecte și legale, motiv pentru care solicită respingerea, atât a recursului formulat de M. A. Naționale în ce privește obligarea Comisiei Județene la plata cheltuielilor de judecată, cât și recursul formulat de către C. locală Miercurea C. ca fiind netemeinice și nelegale.
În drept, se invocă prevederile art. 115 din C.pr.civ., Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005, H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304/1 C.pr.civ., Tribunalul reține următoarele:
Recurenta C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MIERCUREA-C., solicită modificarea în totalitate hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerului A. Naționale și respingerea acțiunii formulată de acesta ca netemeinică și nelegală, în sensul menținerii Titlului de proprietate nr._/2004, emis în favoarea Composesoratului J. ca temeinic și legal.
Motivul de recurs invocat de recurentă, vizând soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului M. A. Naționale, nu este întemeiat.
În acest sens, se reține că, reclamantul Ministerului A. Naționale a promovat acțiunea ce face obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor alin.2 al art.III din Legea nr. 169/1997, astfel cum a fost modificat prin Titlul V din Legea nr.245/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, potrivit cărora, nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim. Această legitimare procesuală este determinată de justificarea unui interes legitim, iar în speță, interesul legitim lezat al reclamantului constă, în principal, în diminuarea patrimoniului imobiliar al Ministerului A. Naționale prin emiterea titlului de proprietate atacat, cât și în perturbarea activității unității militare.
În aceste condiții, reclamantul justifică interesul (legitim, născut și actual, personal și direct) de a păstra în administrare imobilul și de a ataca orice acte, care privesc acest imobil, contrare legii.
Susținerea recurentei-pârâte, în sensul că, în acest litigiu, statul are calitate procesuală, fiind reprezentat de M. de Finanțe, prin urmare reclamantul nu poate sta în judecată în nume propriu, nu este fondată.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în litigiile referitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de M. Finanțelor, însă în speță, nu este vorba de dreptul de administrare al statului, și astfel cum a stabilit în mod corect instanța de fond, nu se pune în discuție nici dreptul de proprietate al statului, nu se revendică imobilul aflat în litigiu, ci se urmărește conservarea dreptului de proprietate publică, astfel că titularul dreptului de administrare - în speță, reclamantul - poate promova o astfel de cerere de chemare în judecată. În ceea ce privește dispozițiile art. 3 pct. 37 din HG nr.18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, invocate de recurentă, se reține că acest act normativ este abrogat prin HG nr.267/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, fiind abrogată ulterior și această hotărâre.
Cu referire la soluția dată fondului cauzei, recurenta susține că, suprafața în litigiu de_ mp, primită în baza Deciziei nr. 250/1991, se suprapune pe terenul de 30 ha, dat în folosință în baza Deciziei nr. 236/1969, iar acesta se afla deja în proprietatea Ministerului A. Naționale.
Tribunalul reține că, din probele administrate în fața instanței de fond rezultă că, reclamantul M. A. Naționale are în administrarea și în evidența sa, o suprafață totală de 34,5 ha, care se compune din două terenuri limitrofe: imobilul 2567 în suprafață de 30 ha care este înscris în Inventarul domeniului public al Statului Român cu nr. M.F._ și imobilul 3120 în suprafață de 4,5 ha care este înscris în Inventarul domeniului public al Statului Român cu nr. M.F._, imobilul în speță.
Din actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate pe seama intimatei ASOCIAȚIA COMPOSESORALA JIDODIN, rezultă că, în Procesul verbal de punere în posesie nr.4 s-a predat în posesie reprezentantului Composesoratului J., suprafața de 203,2600 ha teren agricol validat de C. Județeană prin Hotărârea nr. 16/2000 anexa 51 și Hotărârea nr. 10/2001 anexa 54. În trupul de pășune Harom, s-a pus în posesie suprafața de 62 ha și 8900 mp în . (f.97, dosar fond), conform schiței anexate (f.102, dosar fond), care însă nu a fost întocmită conform planurilor de carte funciară și cadastrale existente la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita.
În acest sens, instanța de fond corect a reținut că, în raport de amplasamentul celor două parcele 2698/1/1 și 2703, trecute în administrarea reclamantului, respectiv planul cadastral din 1987, pârâții nu au făcut dovada că, la data punerii în posesie și identificării terenului exista o altă hartă sau plan de situație decât cel din anul 1987 aflat la oficiul de cadastru, încălcând dispozițiile art.32 din HG nr.1172/2001, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, anul 2004, raportat la art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.18/1991. Planul cadastral din anul 1987 se coroborează cu planul de situație întocmit la data întocmirii procesului-verbal de predare din 05.02.1992 privind . reclamantului, . configurație diferită și o suprafață mai mică decât cea menționată în schița ce a stat la baza emiterii titlului.
Contrar constatării expertului judiciar F. R. T., care arată că, suprafața de 45.000 mp este cuprinsă în suprafața de 30 ha transmisă anterior reclamantului, din interpretarea tuturor probelor administrate rezultă că, s-a transmis, pe lângă suprafața de 30 ha, încă o suprafață de 45.000 mp ca teren, aparținând poligonului multifuncțional. În acest sens, corect s-a reținut de primă instanță faptul că, nu ar fi avut sens și eficiență juridică, emiterea unei noi decizii, decât dacă ea privea o altă suprafață ce a primit indicativul „Cazarma 3120”, identificată în parcelele 2698/1 și 2703. Suprafața de 45 000 mp aflată în litigiu, este învecinată suprafeței de 30 ha și identificată separat față de aceasta din urmă, atât în Inventarul domeniului public al Statului Român, cât și ca imobil al Ministerului A. Naționale. Mai mult, suprafața în litigiu figurează și în cadrul Procesului-verbal încheiat la data de 05.02.1992, unde la punctul 8 sunt identificate parcelele 2698/1/1 (suprafață de 2,63 ha) și 2703 (suprafață de 1,87 ha), exact suprafața totală de 4,5 ha care face obiectul prezentei cauze.
Intimatul C. J. a efectuat documentația de întabulare, înscriindu-și dreptul de proprietate în C.F. 4277/N Miercurea C. și asupra suprafeței de 45.000 mp din parcelele 2698/1/1 și 2703, parcele care au fost incluse în totalitate, în mod eronat, în . două parcele sunt identificate prin numere separate. Trebuie menționat că, parcelele 2698/1/1 și 2703, nu sunt incluse în anexa la titlul de proprietate nr._ din 30.08.2004, anexă intitulată "suprafața primită în proprietate".
Din coroborarea tuturor probelor administrate, rezultă fără echivoc că, s-a transmis Ministerului A. Naționale, pe lângă suprafața de 30 ha, încă o suprafață de 45.000 mp ca teren aparținând poligonului multifuncțional.
Reconstituirea dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au constituit proprietatea Composesoratului J., nu poate privi terenuri aflate în domeniul public al statului, determinate conform dispozițiilor Legii nr.213/1998 și cuprinse inventarul bunurilor publice ale statului, fiind incidente în speță dispozițiile art. III lit.b din Legea 169/1997. În această situație, anularea este prevăzuta de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
Titlul de proprietate nr._ din 30.08.2004, emis de către C. județeană Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, este lovit de nulitate absolută parțială în ce privește suprafața de 45 000 mp, deoarece terenul respectiv face parte din domeniul public al statului și nu putea face obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată în condițiile Legii nr.18/1991, ale Legii nr.169/1997 sau ale Legii nr.1/2000.
Imobilul preluat de către M. A. Naționale, prin Decizia nr.250/22.08.1991 a Prefecturii județului Harghita, a fost constituit în Cazarma 3120 Miercurea C., păstrându-și destinația anterioară de teren de instrucție, iar potrivit art.5 din Legea 18/1991, acest imobil aparține domeniului public al statului și este categorisit ca teren pentru nevoi de apărare. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin.3 din Constituție, fac parte din domeniul public al statului, în afara celor acolo enumerate, și alte bunuri stabilite de legea organică, care fac obiectul exclusiv al proprietății publice. Conform art. 3 alin.2 din Legea nr. 213/1998 - lege organică în această materie, - domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4, în prezent art.136 alin.3 din Constituție, din cele prevăzute la pct.I din anexa la această lege, precum și din alte bunuri de uz sau interes național, declarate ca atare prin lege.
În altă ordine de idei, atât art.5 din Legea nr. 18/1991, cât și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în art. 3 alin.2 și în anexă la poziția 23, prevăd că, poligoanele de instrucție aparțin domeniului public al statului, de interes național, și sunt inalienabile potrivit art. 11 din același act normativ. În același timp, la poziția 29 din aceeași anexă, se dispune că, sunt bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului „(...) terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea: ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice subordonate acestora; (...) unități ale Ministerului A. Naționale".
Totodată, astfel cum rezultă din probele administrate, terenul în litigiu este inclus în „Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”, la nr. MF 104.033, cod de clasificare 8.29.09, imobil 3120, aprobat prima dată prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2000, iar ulterior prin hotărâri succesive, ultima fiind Hotărârea Guvernului nr. 1705/29.11.2006 (fila 21, dosar fond).
În concluzie, contrar susținerilor recurentei C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Miercurea C., în mod întemeiat s-a stabilit de instanța de fond că, titlul de proprietate atacat este lovit de nulitate absolută parțială, în ce privește suprafața de teren de 45 000 mp, care se află în perimetrul Cazărmii 3120 Miercurea C. și care constituie poligonul multifuncțional de tragere și de instrucție, aflat în administrarea Ministerului A. Naționale și în proprietatea publică exclusivă a Statului Român. Dispozițiile aplicabile în cauză, sunt art.III alin.1, lit.b din Legea nr.169/1997 de modificare a Legii 18/1991, conform cărora, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor.
Față de aceste considerente, se constată că motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză, astfel se va respinge recursul declarat de recurenta C. M. MIERCUREA C. PENTRU STABILIRERA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, prin primar, împotriva sentinței civile ne.982 din data de 13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C..
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul MINISTERULUI A. NAȚIONALE, se reține că, hotărârea instanței de fond se critică sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată pe seama acestuia, reprezentând contravaloarea onorariului achitat pentru expertul F. R. T., conform ordinelor de plată depuse la dosarul instanței de fond.
În speță, aceste cheltuieli de judecată au apărut ulterior promovării cererii de chemare în judecată, ca urmare a efectuării expertizei tehnice în cauză, utilitatea administrării acestei probe fiind pusă în discuția părților de către instanța de fond (fila 84 verso, dosar fond).
Reclamantul Ministerului A. Naționale, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 27 februarie 2013, cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariului pentru efectuarea raportului de expertiză.
Se reține că, potrivit prevederilor art. 274 alin.1 din vechiul Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Referitor la solicitarea recurentului de obligare a pârâților, printre care și a pârâtei C. Județeană Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la plata cheltuielilor de judecată, se reține că, această pârâtă prin întâmpinarea depusă în fond sub nr.7742/SL/25.07.2011, nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantului, precizând faptul că, în situația în care acțiunea se va considera întemeiată, se va conforma celor dispuse de instanța de judecată. Totodată, prin Punctul de vedere exprimat în cauză, înregistrat sub nr.9750/SL/19 septembrie 2011, C. Județeană a apreciat că, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. A. Naționale, invocată de către C. locală Miercurea C., este neîntemeiată. Instanța de fond, prin încheierea de rectificare din data de 25.03.2013, constatând din oficiu că, în cuprinsul sentinței civile nr. 982 din 13.03.2013 a Judecătoriei Miercurea C., s-a strecurat o eroare privind menționarea Comisiei Județene Harghita în primul aliniat al dispozitivului, în loc de menționarea doar a Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Miercurea C., în condițiile în care doar această pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în raport de dispozițiile art. 281 C.pr.civ., a înlăturat această eroare materială.
Se reține că, potrivit prevederilor art. 275 din Codul de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, ceea ce nu este cazul în speța de față.
În altă ordine de idei, C. Județeană, la propunerea Comisiei locale Miercurea C. a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Composesoratului J. pentru suprafața de teren avută în proprietate și înscrisă în C.F. nr. 3264 J., atribuțiile de identificare a suprafețelor solicitate, de stabilire a amplasamentelor și de punere în posesie, fiind atribuții exclusiv prevăzute în sarcina comisiilor locale, în speță, a Comisiei locale Miercurea C., conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 lit. c și i și art. 34 din H.G. nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art.36 alin.1 din H.G. nr. 890/2005 republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. Județeană emite titlurile de proprietate doar pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.
În consecință, având în vedere faptul că, pârâții C. municipală Miercurea C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. J., au căzut în pretenții, iar pârâta C. județeană Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantului, nefiind în culpă procesuală, urmează ca în baza art. 277 C.pr.civ., numai primii doi pârâți să fie obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ., se va admite recursul declarat de recurentul M. A. NAȚIONALE, prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚA JURIDICĂ, împotriva aceleași sentințe, care va fi modificată în parte, în sensul că, pârâții C. M. MIERCUREA C. PENTRU STABILIRERA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, prin primar, și C. J., vor fi obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1672 lei, reprezentând onorariu expertiză.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul M. A. NAȚIONALE – prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚA JURIDICĂ, cu sediul în București, .-5, sector 5, împotriva sentinței civile ne.982 din data de 13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că, obligă în solidar pârâții C. M. MIERCUREA C. PENTRU STABILIRERA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR - prin primar, cu sediul în mun.Miercurea C., Piața Cetății, nr.1, jud.Harghita și C. J., cu sediul în mun.Miercurea C., ., nr.171, jud.Harghita, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1672 lei, reprezentând onorariu expertiză.
Respinge recursul declarat de recurenta C. M. MIERCUREA C. PENTRU STABILIRERA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, prin primar, împotriva aceleași sentinței.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2013.
Președinte Judecător Judecător
S. C. M. I. S. E.
Grefier
L. B.
Red.M.I.
Primit: 10.12.2013.
Tehnotred./id/10.12.2013.
Ex.2/SD.-
Jud.fond: V. A.R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 838/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 917/2013. Tribunalul... → |
|---|
