Uzucapiune. Decizia nr. 938/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 938/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 4831/258/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 938/R
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Judecător: B.-R. J. - Președinte
Judecător: Steluța-E. U.
Judecător: B. E.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul N. D. împotriva sentinței civile nr. 4180 din data de 29 noiembrie 2012 a Judecătoriei Miercurea C., în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA C. SÂNTIMBRU, având ca obiect uzucapiune.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2013 iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
I. Sub nr._ din 03.11.2011. s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. acțiunea civilă formulată de reclamantul N. D., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA C. SÂNTIMBRU, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate dobândirea dreptului de proprietate al reclamantului prin uzucapiune asupra imobilului în suprafață de 526 mp înscris în C.F. nr. 2768 Sântimbru și să se dispună înscrierea în carte funciară a dreptului de proprietate, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4180 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Miercurea-C., s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA C. SÂNTIMBRU, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată de către reclamantul N. D. s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate al reclamantului prin uzucapiune asupra imobilului în suprafață de 526 mp înscris în C.F. nr. 2768 Sântimbru și înscrierea în carte funciară a dreptului de proprietate.
Față de titlul de proprietate nr._/2010 coroborat cu adresa nr. 162/2012 și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, rezultă că terenul în litigiu intră sub incidența legilor fondului funciar.
Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză, reținând și precizările expertului de la termenul de judecată din 08.11.2012, s-a constatat că terenul în litigiu a figurat înainte de anul 1990 ca teren în proprietatea statului și în administrarea unității administrativ teritoriale, aspecte ce rezultă din evidența de cadastru întocmită după înființarea CAP.
Reclamantul a invocat prin joncțiunea posesiilor o posesie exercitată continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar de la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, deci o uzucapiune pentru care se cer a fi îndeplinite condițiile speciale de carte funciară astfel cum rezultă din actul normativ anterior menționat.
Instanța de fond a reținut că față de momentul începutului prescripției achizitive astfel cum a fost invocat de către reclamant, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului – Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului – Lege nr. 115/1938, în acest sens fiind și decizia nr. LXXXVI (86) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 10.12.2007.
Astfel, în analizarea acestui mod de dobândire a dreptului de proprietate, se impun a fi reținute condițiile prevăzute de art. 28 din actul normativ menționat, uzucapiunea de carte funciară având o aplicație excepțională, putându-se constata dobândirea dreptului de proprietate, în situația în care „cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat” sau „de asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate”.
S-a mai reținut, de asemenea, că pentru posesie se cer a fi îndeplinite caracterele astfel cum rezultă din art. 1847 C.civ., respectiv posesia să fie exercitată continuu, neîntrerupt, netulburat și în mod pașnic, sub nume de proprietar.
Reținând că imobilul intră sub incidența legilor fondului funciar, nu pot fi îndeplinite condițiile art. 1847 C.civ., imobilul nefiind posedat sub nume de proprietar de către reclamant pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Sub acest aspect, instanța a trebuit să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 18/1991, față de care stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului se face în condițiile acestei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. Rezultă din interpretarea acestui act normativ, intenția legiuitorului de a sustrage această categorie de bunuri de la aplicarea normelor juridice de drept comun, inclusiv cele privitoare la uzucapiune, tocmai în considerarea faptului că situația juridică a bunurilor preluate de stat trebuie soluționată cu prioritate prin adoptarea unor măsuri reparatorii față de foștii proprietari.
De asemenea, trebuie avută în vedere și dimensiunea sancționatorie a uzucapiunii ca instituție juridică sens în care legiuitorul a înțeles nu doar să acorde un beneficiu, inclusiv din punct de vedere probatoriu persoanei care a posedat un bun în timpul și condițiile prevăzute de lege, dar totodată să sancționeze pasivitatea, inactivitatea titularului dreptului real. Dezinteresul manifestat de titularul dreptului, precum și necesitatea clarificării situației juridice a unor bunuri justifică reglementarea acestui mod de dobândire al proprietății. Pasivitatea titularului dreptului, dincolo de un termen rezonabil, a determinat pierderea de către acesta a atributelor dreptului de proprietate în favoarea unui terț, existând o prezumție în sensul că proprietarul a renunțat la drept. În aceeași ordine de idei, textul articolului 28 din decretul 115/1938 care reglementează uzucapiunea extratabulară echivalează practic inactivitatea moștenitorului proprietarului tabular cu privire la un bun din patrimoniul succesoral cu declarația expresă de renunțare la bun, înscrisă în cartea funciară.
În cazul de față, instanța a reținut din probele administrate că terenul în cauză a făcut obiectul legilor fondului funciar, iar date fiind circumstanțele în care bunul a ieșit din posesia proprietarului tabular, instanța de fond a constatat că față de moștenitorul acestuia nu este aplicabilă prezumția de renunțare la bun, neputându-i fi imputată pasivitatea în raport de patrimoniul succesoral în condițiile în care bunul a fost preluat de stat, fiind în administrarea unității administrativ – teritoriale.
Astfel, în privința dreptului de proprietate privată pentru terenurile ce au făcut obiectul cooperativizării sau preluării în orice mod de către stat sunt incidente imperativ dispozițiile Legii 18/1991 republicata cu modificările și completările ulterioare, ca lege speciala si derogatorie de la dispozițiile dreptului comun in materie.
. se află terenul în discuție a fost supusă cooperativizării, iar din înscrisurile depuse la dosar, rezultă ca au fost aplicate în privința terenurilor prevederile legilor speciale de fond funciar prin reconstituirea dreptului de proprietate.
Pentru a putea dobândi proprietatea prin uzucapiune se cere ca pe toata durata prevăzută de lege, 20 de ani, să se exercite o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, prescripția achizitivă fiind o sancțiune prevăzută de legea civilă pentru proprietarul nediligent care se desesizează de bunul său pe o perioadă mare de timp .
Or, în cauză, există o viciere a posesiei exercitate de către reclamant, prin precaritate, aceasta nefiind public exercitată și sub nume de proprietar conform art. 1853 si art. 1856 cod civil pe toata perioada cerută de lege, terenul făcând obiectul legilor fondului funciar.
Având în vedere cele ce preced, instanța de fond a reținut că terenul ce face obiectul prezentului litigiu intră sub incidența legii 18/1991, aflându-se la dispoziția Comisiilor de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Prin urmare, susținerile reclamantului legate de dobândirea imobilului prin joncțiunea posesiilor și uzucapiune extratabulară sunt neîntemeiate sens în care instanța de fond a respins ca atare cererea dedusă judecății.
În temeiul principiului disponibilității a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. D..
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
În cadrul motivelor, recurentul arată că prin acțiunea introductivă a solicitat să se constate că, în condițiile art.28 alin.1 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin joncțiunea posesiilor, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului din litigiu. În motivarea acțiunii a arătat că terenul din litigiu este înscris încă din anul 1908 în C.F. nr.2763 Sântimbru, pe numele pârâților. Față de anul înscrierii lor în C.F, -1908-, aceste persoane sunt decedate. Susține că, cu toate că a făcut numeroase demersuri pentru a afla moștenitorii lor, nu a reușit să-i afle.
Arată că pe terenul din litigiu, încă din anii 1970 s-a construit de către F. A. o căsuță de vacanță pe care acesta a folosit-o până în anul 1990, când i-a vândut-o împreună cu terenul aferent în suprafață de 536 mp. După momentul cumpărării, taxele și impozitele aferente imobilului au fost plătite de către recurentul. Mai arată că atât vânzătorul cât și el au folosit imobilul în condițiile art.1847 Cod civil.
Recurentul critică sentința în sensul că, în pronunțarea hotărârii instanța de fond pleacă de la o premiză greșită și anume că terenul din litigiu ar fi fost preluat de la proprietarii de carte funciară de către stat. La dosarul cauzei nu există însă nicio probă care să confirme această susținere. Precizează că din cuprinsul raportului de expertiză și din susținerile expertului din fața instanței de judecată rezultă că nu a putut fi identificat niciun act administrativ în baza căruia terenul să fi trecut în proprietatea statului și nu a fost identificat niciun titlu în baza căruia acest lucru să se fi făcut. Potrivit art.35 din Legea nr. 18/1991 „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 ..." Ori, nefiind trecut în proprietatea statului terenul din litigiu nu poate constitui obiect al reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Arată că dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu a fost reconstituit prin titlu de proprietate nr._ din 17.03.2010 în favoarea Asociației Composesoratului Sântimbru C. însă acest titlu, în condițiile expuse mai sus, apare ca fiind vădit nelegal.
Consideră că acțiunea trebuie admisă și în condițiile existenței titlului de proprietate, întrucât termenul de 20 de ani de la moartea proprietarilor a fost împlinit la data eliberării acestuia, anul 2010, și posesia exercitată de el a fost continuu, neîntrerupt, în condițiile art.1847 Cod civil, adică sub nume de proprietar și în mod public.
În legătură cu data decesului coproprietarei de carte funciară G. Borbala, arată că aceasta a decedat la 17 decembrie 1963, împrejurare ce rezultă din actul aflat la fila 47 din dosar. Deși nu există date cu privire la data decesului celuilalt coproprietar de carte funciară Szekely G., din actul aflat la fila 10 din dosar, rezultă că acesta s-a căsătorit în anul 1907 la vârsta de 32 de ani. Reiese, deci, că s-a născut în anul 1875 ceea ce creează prezumția absolută că este decedat de peste 20 de ani.
Arată că a intrat în posesia imobilului prin cumpărare de la F. A. în anul 1999, a plătit taxele și impozitele aferente, fapt ce nu a contestat nici intervenienta. Din declarația martorului audiat rezultă că a folosit imobilul din litigiu ca adevărat proprietar.
III. Intimata nu a depus întâmpinare.
IV. Analizând recursul, Tribunalul constată că terenul în cauză face obiectul Legii nr. 18/1991, respectiv a celorlalte legi de restituire. Împrejurarea rezultă din faptul că pentru acest teren a fost emis un Titlu de proprietate, din Adresa nr. 162/2012 emisă de Primăria Comunei Sântimbru, din concluziile Raportului de expertiza și din declarația dată de expert în fața instanței, conform căreia terenul a figurat înainte de 1990 în evidențele de cadastru întocmite după înființarea CAP-ului, în proprietatea statului și administrarea unității administrativ-teritoriale.
Din această perspectivă, nu are relevanță dacă Titlul de proprietate i-a fost emis în mod legal sau nu Composesoratului Sântimbru și care este titlul în baza căruia terenul a intrat în proprietatea statului. Singurul lucru care contează este că terenul face obiectul legilor reparatorii adoptate după 1990, situație în care, dat fiind caracterul special al acestor legi, dreptul de proprietate nu poate fi dobândi prin uzucapiune.
Pe de altă parte, după cum rezultă din Adresa nr. 1985/2011 emisă de Primăria Comunei Sâncrăieni, autorul recurentului, F. A., nici nu s-a considerat proprietar al terenului între anii 1981 și 1995, fiind înregistrat în evidențele fiscale numai cu „casă de vacanță”. Abia începând cu 1995 F. A. a plătit impozit și pe terenul ocupat de construcții, iar începând anul 1999 impozitul a fost plătit și pentru 38 mp de teren ocupat de construcții și alți 300 mp de teren (Adresa nr. 4497/2011 emisă de Primăria Comunei Sântimbru). Actul de la fila 119 din dosarul de fond, invocat de recurent, nu relevă o altă situație de fapt. D. urmare, indiferent de situația terenului, până în anul 1995 nu poate fi vorba de o posesie utilă în sensul art. 1847 din Codul civil, exercitată de autorul recurentului.
V. În concluzie, recursul este neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul N. D., cu domiciliul în municipiul Târgu-M., .. 8, județul M., împotriva Sentinței civile nr. 4180 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
B.-R. J. Steluța-E. U. B. E.
Grefier
M. E.
Pt. M. E.,fiind plecată
în concediu de boală, semnează prim-grefier
I. B.
Red. B.R.J.
Primit: 27.01.2014.
Tehnored./id./:27.01.2014.
2 ex./ A.IM.
Jud. de fond:A.M. T.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 242/2013. Tribunalul HARGHITA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3257/2013. Tribunalul... → |
|---|
