Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 186/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 186/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 6814/97/2010
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 186/2013 DOSAR NR_
Ședința publică din data de 19 iunie 2013
PREȘEDINTE:I. M.- judecător
I. A. M.- grefier
P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de Procuror N. M..
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de către reclamantul F. D. împotriva pârâtului Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții – Legea nr.221/2009.
S-a constat că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 mai 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la acest tribunal la nr._, reclamantul F. D. a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice -, solicitând obligarea pârâtului la daune morale în sumă de 150.000 euro pentru prejudiciul moral suferit pe perioada în care din motive politice a executat pedeapsa închisorii de 3 ani și la suma de 100.000 euro despăgubiri materiale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 31 octombrie 1972, a fost arestat și condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, ca urmare a unei înscenări pusă la cale de un șef de echipă din subordinea sa, datorită faptului că nu avea calitatea de membru PCR.
A arătat că la data de 31 octombrie 1972, a fost arestat, depus în arest preventiv până la data de 6 noiembrie 1972, după care a fost depus la Penitenciarul T. S. și mutat la Văcărești, iar, ulterior, la Măgureni și Aiud, de unde s-a eliberat la data de 08.11.1973.
Că soluția de condamnare dată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost confirmată prin decizia dată în recurs de către Tribunalul M., hotărârea fiind, însă, casată - ca urmare a admiterii recursului declarat de Procurorul General al României -, prin Decizia nr. 76/1975, Tribunalul Suprem achitându-l de orice penalitate.
Că în perioada regimului de detenție, fiind hotărât să moară în închisoare, a avut un număr de 56 de zile de refuz de hrană, a scăzut în greutate de la 95 kg la 52 kg, fiind spitalizat.
A susținut că la data arestării, avea o soție, - care a suferit mult din punct de vedere moral și material, fiind hărțuită și insultată de colegii de serviciu -, precum și 2 copii minori, de 4 ani și de 2 ani.
A arătat că după punerea în libertate, nu a mai putut să revină la vechiul loc de muncă, TCI C., fiindu-i desfăcut contractul de muncă cu 7 zile înaintea arestării sale.
În fine, reclamantul a susținut că suma pretinsă este rezonabilă și poate compensa chinurile îndurate la vârsta de 29 de ani, când i-a fost răpită libertatea - în perioada detenției, 31.10._73 - și, în continuare, când a fost lăsat fără serviciu, - până la data de 25.02.1974, când s-a angajat -, perioada respectivă nefiind luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă.
Reclamantul a susținut că, întrucât motivul real al „înscenării” care a determinat condamnarea sa, pentru infracțiunea de luare de mită, are caracter politic fiind determinată de faptul că nu era membru PCR, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009 –art. 4.
La un termen ulterior, reclamantul, prin avocat desemnat de Baroul de Avocați Hunedoara, a invocat și dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală.
Raportat la această precizare, pârâtul a depus note de ședință, cerând respingerea cererii ca inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt îndeplinite prevederile art. 304 alin. 3 Cod procedură penală.
Pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice -, a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, raportat la Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și ca nefondată sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale, în condițiile în care reclamantul nu justifică bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 221/2009, în acest sens.
În subsidiar, pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, susținând că pedeapsa suferită de acesta, nu a fost determinată de fapte prevăzute expres la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 și nici nu se încadrează elementelor definitorii condamnărilor cu caracter politic ce ar putea fi constatat de instanța de judecată.
A afirmat că, raportat la definiția dată de legiuitor prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, reclamantul a suferit o condamnare pentru a infracțiune de drept comun și nu pentru acte de împotrivire față de regimul totalitar.
Din examinarea actelor dosarului, precum și a probelor administrate în cauză, instanța retine următoarele:
Reclamantul F. D. a suferit o condamnare penală prin Sentința nr. 3044/1974 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 254 Cod penal.
Soluția a fost confirmată de Tribunalul M., prin Decizia nr. 76/1975, ca urmare a respingerii recursului.
Procurorul General a declarat recurs extraordinar împotriva acestor hotărâri, care a fost admis de fostul Tribunal Suprem, reclamantul fiind achitat de orice penalitate pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. a din Cod penal., reținându-se că a fost victima unei înscenări din partea unor colegi de serviciu, determinată de exigența sa la programul de șantier, precum și față de lipsa unor probe concludente sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii imputate.
Prin art. 1 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a delimitat noțiunea de condamnare politică, la acele condamnări dispuse în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru fapte săvârșite în scop de împotrivire față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945.
Prin articolul respectiv, este stabilită categoria condamnărilor considerate, de drept, ca având caracter politic, iar prin art. 4 este reglementată posibilitatea pentru persoanele condamnate, pentru alte fapte decât cele prevăzute expres la art. 1 alin. 2 din respectivul act normativ, de a solicita instanței să constate caracterul politic al acestor condamnări.
Prin art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul foștilor condamnați politic, care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, precum și la despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau prin efectul măsurii administrative cu caracter politic.
Or, în speță, circumstanțele „ înscenării” a cărei victimă a fost reclamantul și care a condus la inculparea și condamnarea sa, precum și la achitarea sa în urma recursului extraordinar declarat de Procurorul General, nu conferă faptelor și conduitei acestuia –în perioada respectivă – caracter de împotrivire față de regimul comunist din România, argumentul invocat de acesta – constând în aceea că nu avea calitate de membru PCR -, chiar verosimil, este insuficient, în condițiile în care depozițiile martorilor audiați,sunt neconcludente sub acest aspect. (f. 51)
De altfel, prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis, excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
În ce privește temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, invocat de reclamant prin precizarea acțiunii, se constată că acestea reglementează instituția răspunderii statului pentru erori judiciare în procese penale sau în cazul urmăririi penale, fiind circumscrisă la două ipoteze: situația persoanei care a suferit o condamnare penală, iar în urma rejudecării cauzei sale, a fost achitată și situația persoanei care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate sau i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal.
Pentru ambele ipoteze, răspunderea statului este antrenată pentru organele sale coercitive, care au aplicat greșit legea sau au aplicat-o cu rea credință ori prin neglijență și are caracter patrimonial, fiind supusă termenului de 18 luni, iar calitatea procesuală activă aparține victimei erorii judiciare sau, după decesul acesteia, persoanelor care se aflau în întreținerea sa.
Or, din acest punct de vedere, se constată că reclamantul a luat cunoștință de hotărârea de achitare prin care fostul Tribunal Suprem l-a achitat de orice penalitate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 Cod penal, cu mult timp în urmă, astfel că în lipsa unei cererii exprese și dovedite sub aspectul condițiilor obiective, de neînlăturat, care au determinat pasivitatea sa mai multe decenii acesta este decăzut din dreptul de a mai solicita obligarea statului despăgubiri morale și materiale, ca victimă unei erorii judiciare, cererea sa, sub acest aspect, fiind tardiv formulată.
Pe cale de consecință, raportat la cele ce preced, în cauză se va aduce o soluție de respingere a acțiunii reclamantului, astfel cum a fost formulată și, ulterior, precizată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și că nu se justifică cheltuieli de judecată în cauză, în condițiile în care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma asistenței judiciare, gratuite, fiind reprezentat, din oficiu, de avocatul desemnat de Biroul de Avocați Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul F. D., domiciliat în D., .. 20, ., ., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, . - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara -, pentru pretenții.
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune plata onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, prin compartimentul economic al Tribunalului Hunedoara.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
I. M. I. A.-M.
IM/IAM/6 ex.
12.08.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 559/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1059/2013. Tribunalul... → |
|---|
