Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 159/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Sentința nr. 159/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 969/97/2013

SECTIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 159/2013 Dosar nr._

Ședința publică din data de 15 mai 2013

Președinte I. M. - judecător

I. A. M. - grefier

P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de Procuror D. Ioanela .

Pe rol fiind judecarea cererii introduse de petenta O. E.-C. împotriva intimatului O. Y., având ca obiect exequator.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

S-a constatat că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către petentă, cerere prin care a solicitat instanței să ia act de faptul că înțelege să renunțe la judecata prezentei cauze.

Reprezentanta Parchetului a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată a petentei.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /18.01.2013, petenta O. E.-C., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul O. Y., recunoașterea hotărârii de divorț, pronunțată de către Tribunalul din Zwolle-Lelystad – Olanda, în data de 29.12.2004, în dosarul nr._/FARK 04-3415, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre părți.

În motivarea cererii petenta a arătat că a încheiat căsătoria cu numitul O. Y., în Turcia, la data de 22.04.1999 și, că, prin Hotărârea de divorț, pronunțată de către Tribunalul din Zwolle-Lelystad – Olanda, în data de 29.12.2004, în dosarul nr._/FARK 04-3415, această căsătorie s-a desfăcut

Cererea s-a timbrat cu 9 lei, conform chitanței . nr. 47/11.01.2013 și prin timbre judiciare mobile de 0,5 lei.

În drept s-a invocat dispozițiile art. 172 alin. 2 din Legea nr. 105/1992

Cum pe parcursul soluționării cauzei, petenta a solicitat a se lua act de renunțarea la judecata cererii sale, acest tribunal - în considerarea prevederilor art. 246 Cod procedură civilă și a principiului disponibilității părților în procesul civil -, va proceda în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și, că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 246 Cod procedură civilă, ia act că petenta O. E.-C., domiciliată în D., .. 64, județul Hunedoara, a renunțat la judecată în cauza civilă împotriva intimatul O. Y., domiciliat în D., .. 64, județul Hunedoara, având ca obiect exequator.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.

PREȘEDINTE,

I. M. GREFIER,

I. A. M.

IM/IAM/5 ex.

02.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 159/2013. Tribunalul HUNEDOARA