Pretenţii. Decizia nr. 708/2013. Tribunalul HUNEDOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 708/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 12175/278/2010
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.708/R/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013
PREȘEDINTE C. C. V. - judecător
I. I. E.-judecător
B. M. S. - judecător
O. L. S. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil introdus de către reclamanta Asociația de proprietari 6 August .-4-5-6 P. împotriva sentinței civile nr.4773/19.10.2012, pronunțata de Judecătoria Petroșani, în dosarul civil nr_ .(jud. fond-I. G.)
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat intimații pârâți V. M., N. M., P. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefiera de ședință după care:
Se constată că prin serviciul registratură, recurenta-reclamantă a depus la dosar răspunsul la adresa instanței prin care a comunicat modul în care s-a stabilit cuantumul sumelor datorate de pârâți pentru reabilitarea termică a blocurilor 2 și 5.
Intimații pârâți invederează instanței că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, pe recurs.
Intimații pârâți, având cuvântul pe rând solicită instanței respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată la fond și recurs. Depun la dosar bonuri combustibil pe ruta P.-D.. Susțin că nu s-a respectat proiectul și critică calitatea lucrărilor.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil constată:
Prin sentința civilă nr.4773/2012, pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul N. M..
S-a respins acțiunea principală formulată de reclamanta Asociația de Proprietari 6 August .-4-5-6 P. împotriva pârâților V. M., C. A., E. A., R. C., P. S., N. M., C. C., Lupsanski C., Lupsanski C., Lupsanski A. și C. L. al orașului P. pentru pârâta Iuhas M..
S-a respins cererea reconvențională introdusă de către pârâta reclamantă reconvențional P. sabina împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional Asociația de Proprietari 6 .-4-5-6 P..
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că Asociația de Proprietari 6 August P. a încheiat cu C. L. al orașului P. contractul de mandat 61/84 din 6.05.2009, având ca obiect mandatarea de către Asociația de Proprietari (mandant), beneficiar al investiției, a coordonatorului local (mandatar) să stabilească și să efectueze în numele ei, cu titlu gratuit, măsurile și acțiunile ce se impun, în condițiile și cu respectarea prevederilor OUG nr. 18/2009 pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.
C. L. al orașului P. a încheiat cu S.C. Anemone Company S.R.L, asociată cu ., contractul de lucrări nr. 61/111 din 10.06.2010, având ca obiect lucrări de reabilitare termică și energetică pentru blocurile nr. 2 și 5, de pe . orașul P..
Lucrările au demarat în primăvara anului 2010, după care au fost sistate pe timpul iernii și reluate în primăvara următoare.
La data de 24.XI.2012 au fost întocmite procesele verbale de recepție parțială nr._ pentru blocul nr. 2 și nr. 5.
Cu ocazia primelor deplasări în teren, a mai reținut instanța de fond, expertul a constatat că pentru lucrările de construcție, aferente părților comune, nu s-a efectuat nicio recepție, pentru că nu erau gata.
Din raportul de expertiză, efectuat în cauză, rezultă că lucrările de reparații conform proiectului la apartamentele pârâților nu erau finalizate deoarece lipseau tencuielile din jurul tocurilor, ca de altfel și tâmplăria de pe casa scării și că valoarea degradărilor din apartamentul nr. 11 este de 837 lei, iar valoarea degradărilor din apartamentul nr. 14 este de 86 lei.
De asemenea, s-a mai stabilit că pentru reabilitarea termică și energetică, valoarea de contract pentru blocul nr. 2 este de 198.400 lei, iar asociația achită 20%, ceea ce reprezintă suma de 39.680 lei (2204 le/apartament), iar pentru blocul nr. 5 este de 142.600 lei, iar asociația achită 20%, care este suma de 28.520 lei (1585 lei/apartament).
Reclamanta, a mai reținut instanța de fond, nu a explicat criteriile avute în vedere și modul de calcul a cotei părți a fiecărui pârât, din totalul contravalorii lucrărilor de reabilitare termică și energetică, cum de altfel nu a precizat nici dacă aceștia au achitat vreo sumă de bani, pentru ca în eventualitatea admiterii acțiunii să poate fi dedusă din suma stabilită pe apartament, considerente pentru care acțiunea a fost apreciată ca nefondată.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut că, așa cum s-a arătat în întâmpinarea formulată de reclamantă la această cerere, apartamentul pârâtei P. S. nu este locuit, aceasta fiind plecată la muncă în străinătate, acel apartament fiind închis la momentul efectuării lucrărilor, nefăcându-se dovada pretinselor daune cauzate de firma de reabilitare.
Împotriva sentinței civile, în termen legal și motivat, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că reabilitarea blocurilor s-a realizat conform proiectelor recepționate de comisia tehnică, iar expertiza solicitată de doi dintre locatari a stabilit că blocurile au fost reabilitate, conform devizelor, aspect ce rezultă și din fotocopiile depuse la dosarul cauzei.
Așa fiind, nu este posibil ca lucrările de la aceste două blocuri să nu fie achitate de câteva persoane.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond, conform căreia, criteriile și modul de calcul a cotei părți pentru fiecare pârât nu au fost explicate, aceasta nu este reală.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru, conform art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 50 din Legea nr. 230/2007.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
În recurs s-au depus înscrisuri. (f.f.30-f.112).
Examinând sentința civilă recurată, în raport de motivele de recurs formulate și cauza, din oficiu, sub toate aspectele, în aplicarea prevederilor art. 304 ind.1 C.pr.civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unor sume, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare termică a apartamentelor, în care aceștia locuiesc, precum și cheltuieli de înființare și funcționare a asociației de proprietari.
Din economia prevederilor art. 129 alin.5 C.pr.civ. rezultă că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, pentru lămurirea în întregime a procesului putând dispune ca părțile să completeze probele, instanța având posibilitatea de a ordona și din oficiu, probe, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În cauza dedusă judecății instanța a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu a explicat criteriile avute în vedere și modul de calcul a cotei părți, pentru fiecare pârât, din totalul contravalorii lucrărilor de reabilitare termică și energetică, cum de altfel nu a precizat nici dacă aceștia au achitat vreo sumă de bani.
În raport de prevederile legale redate respingerea acțiunii, pe aceste considerente, în condițiile în care nici nu s-a pus în discuția părților necesitatea administrării și a altor probe, pentru lămurirea cauzei, sub toate aspectele, echivalează cu o necercetare a fondului acesteia, așa încât, reținând incidența art. 312 alin.1 - alin.3 C.pr.civ. recursul reclamantei va fi admis și casând în tot sentința atacată cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În rejudecare, având în vedere obiectul acțiunii cu care a fost învestită, poziția procesuală a părților, instanța va pune în discuția acestora administrarea probelor apreciate a fi necesare în soluționarea cauzei, sens în care vor fi examinate și înscrisurile depuse în recurs de reclamantă, respectiv, tabelul privind sumele solicitate, detaliate pentru fiecare dintre pârâții chemați în judecată, în care se menționează și modalitatea de calcul a sumelor. (f.17-f.18).
Cheltuielile de judecată avansate de părți în recurs vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul introdus de reclamanta Asociația de Proprietari 6 August 1-2-3-4-5-6 P. împotriva sentinței civile nr. 4773/2012, pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara, pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cheltuielile de judecată avansate de părți în recurs vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2013
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. V. I. I. E. B. M. S.
Grefier,
O. L. S.
BMS/OLS-2 ex.
Jud. fond-I. G.
← Pretenţii. Sentința nr. 266/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 423/2013.... → |
---|