Acţiune în constatare. Sentința nr. 522/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 522/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 522/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 522 F
Ședința publică din data de 07.04.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. C. – T.
Grefier: N. J.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții COROȘANU A. și COROȘANU N., ambii cu domiciliul procesual ales în mun. Slobozia, ., ., județul Ialomița (la Cabinet Avocat C. A.) în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în mun. București, .. 5, sector 3 și B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA SLOBOZIA, cu sediul în mun. Slobozia, ., județul Ialomița, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanții Coroșanu A. și Coroșanu N. doamna avocat C. A. și pârâtele B. Comercială Română S.A. și B. Comercială Română S.A. – Sucursala Slobozia reprezentate prin doamna avocat T. M..
Procedura fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Verificând competența generală, materială și teritorială, în condițiile art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, instanța, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 132 din Noul Cod de procedură civilă invocă necompetența materială, având în vedere valoarea obiectului capetelor principale și acordă cuvântul apărătorilor părților pe această excepție.
Avocat C. A., pentru reclamanți, având cuvântul, arată că solicită admiterea excepției.
Avocat T. M., pentru pârâtă, având cuvântul, de asemenea, arată că solicită admiterea excepției.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 16.07.2014 sub nr._, reclamanții Coroșanu A. și Coroșanu N., în contradictoriu cu pârâtele B. Comercială Română S.A. și B. Comercială Română Sucursala Ialomița au solicitat: să se constate abuzivă clauza conținută în art.5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, astfel cum a fost modificat prin pct.1 din Actul adițional intrat în vigoare la data de 20.09.2010 privind dobânda de referință variabilă ca element al dobânzii curente aplicabile sumei împrumutate după primele 12 luni din durata contractelor; să se constate abuzivă clauza conținută în art.4.2 din Condițiile Generale de Creditare, privind modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă în funcție de dobânzile variabile de referință BCR/indicele de referință LIBOR/EURIBOR/BUBOR; să se constate abuzivă clauza de risc valutar inserată în Condițiile Generale ale Contractului de Credit, pct.5.1 și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb Euro-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului și denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește în moneda națională.
În motivare reclamanții au arătat că în anul 2008 au contractat un credit de nevoi personale, cu ipotecă de la B.C.R., nr._/02.07.2008 pentru o perioada de 300 de luni. Creditul principal a fost în cuantum de 45.000 euro. În primul an dobânda a fost fixă, respectiv 7,4%/an, iar din anul următor aceasta a devenit variabilă, conform contractului de credit.
Reclamanții apreciază că posibilitatea băncii de a stabili ulterior dobânda prin raportare la dobânda de referință internă a băncii și nu la indicele de referință Euribor are caracterul unei clauze abuzive. În egală măsură aceștia apreciază ca abuzivă și clauza de risc valutar inserată în Condițiile Generale ale Contractului de Credit.
În privința stabilizării cursului de schimb Euro-leu la cel existent la momentul semnării convenției de credit, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului, reclamanții arată că băncii îi revenea obligația de a administra riscul intervenit prin diferența de curs valutar prin organizarea adecvată a activității de creditare, astfel ar fi fost exclusă obligația suportării riscului de către consumator.
Reclamanții au mai precizat că denominarea în moneda națională a plăților se impune conform principiului echității și bunei credințe care trebuie să guverneze executarea contractului, excluzând astfel o onerozitate excesivă a obligației ce revine consumatorului.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile cuprinse în actele normative indicate în cererea de chemare în judecată.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri și practică judiciară.
Pârâtele au depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care au invocat excepția netimbrării capetelor 4 și 5 de cerere, excepția prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilitatea cererii de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale prevăzute în temeiul legii. Pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.
În dovedire, pârâtele au depus înscrisuri.
Reclamanții nu au depus răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 106 din 22 ianuarie 2015 Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu.
A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, privind pe reclamanții Coroșanu A. și Coroșanu N. în contradictoriu cu pârâtele B. Comercială Română S.A. și B. Comercială Română Sucursala Ialomița, în favoarea Tribunalului Ialomița, căruia i s-a înaintat dosarul.
Prin raportare la obiectul solicitărilor reclamanților, instanța a reținut că acțiunea urmărește constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din contractul de credit, alături de înghețarea cursului de schimb leu/euro la cel valabil la momentul încheierii contractului (02.07.2008), care să fie aplicabil integral pe tot parcursul desfășurării contractului de credit și denominarea în moneda națională a plăților, în condițiile Regulamentului BNR nr.4/2005, toate fiind capete de cerere principale.
Instanța a apreciat că primul capăt de cerere privind acțiunea în constatare nu are caracter patrimonial, evaluabil în bani, fiind o simplă acțiune în constatare întemeiată conform prevederilor Legii nr.193/2000.
Au fost invocare dispozițiile art. 95 din codul de procedură civilă care prevăd că „ Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe; 4. Orice alte cereri date prin lege în competența lor.”
Întrucât potrivit art. 94, alin. 1, lit. j din Codul de procedură civilă, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști și având în vedere că cererea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale nu este evaluabilă în bani și nici nu se circumscrie unei obligații de a face, instanța, din interpretarea art. 95 Cod procedură civilă, a reținut competența materială a Tribunalului.
S-a arătat că fiecare din celelalte capete de cerere este evaluabil în bani, iar stabilirea competenței materiale a instanței de judecată este direct dependentă de valoarea fiecărui capăt principal de cerere, aceasta urmând a fi stabilită în condițiile art. 99, alin. 2 Cod procedură civilă.
În acest sens, s-a arătat că textul de lege menționat prevede: În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Analizând ultimele două capete de cerere, privind înghețarea cursului de schimb leu/euro la cel valabil la momentul încheierii contractului (02.07.2008), care să fie aplicabil integral pe tot parcursul desfășurării contractului de credit și denominarea în moneda națională a plăților, în condițiile Regulamentului BNR nr. 4/2005 instanța a reținut că stabilirea cu precizie a obiectului pretenției nu poate fi făcută în condițiile în care cuantumul dobânzii aplicabile debitului principal este variabil.
În ciuda acestui fapt, pentru a stabili corespunzător instanța competentă material, s-a procedat la o evaluare aproximativă a obiectului pretenției deduse judecății, având în vedere și faptul că se urmărește o reașezare a raporturilor contractuale dintre părți cu implicații asupra efectelor întregului contract solicitându-se atât denominarea plăților cât și schimbarea valorii de referință a monedei de raportare. Instanța a mai reținut că această reașezare a raporturilor contractuale rezultă din fiecare din cele două capete de cerere în mod independent.
În aceste condiții, s-a apreciat că se solicită însăși modificarea structurală a fizionomiei contractului de credit, prilej pentru care obiectul litigios este dat de întreaga valoare a contractului de credit, incluzând aici debitul principal, dobânzile și comisioanele existente, iar datorită solicitării de a se îngheța cursul leu/euro pentru întreaga perioadă a desfășurării contractului de credit, inclusiv retroactiv, nu se vor deduce din obiectul pretenției plățile deja efectuate.
În vederea evaluării aproximative a obiectului litigios, instanța a luat în considerare durata acordării creditului, respectiv 300 luni, pe care a înmulțit-o cu rata lunară stabilită inițial, cu prilejul acordării creditului, 329,62 euro, valoare care raportată la cursul de referință BNR din data introducerii cererii, 16.07.2014, depășește suma de 200.000 lei.
În plus, s-a reținut că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul Legii nr. 193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamanți în cererea formulată.
S-a constatat că din prevederile acestui act normativ nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a doua categorii de instanțe cu grad diferit – judecătorii și tribunale - în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art. 8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorilor prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care instanța a reținut că prezenta acțiune vizând constatarea clauzelor abuzive este de competența tribunalului.
În baza art. 113, alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă, a constatat că din punct de vedere teritorial, prin raportare la solicitarea reclamanților, competent este Tribunalul Ialomița, instanță în favoarea căreia s-a declinat competența.
La această instanță cauza a fost înregistrată la data de 19.03.2015, iar la termenul din data de 07.04.2015 s-a invocat din oficiu necompetența materială a Tribunalului Ialomița, excepția fiind soluționată cu precădere conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 101 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia, sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.
Potrivit alin. 2, aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Cum prin cererea formulată reclamanții solicită constatarea nulității absolute a unor clauze considerate abuzive, care se referă la modalitatea de a calcula și a determina dobânda datorată în baza contractului de credit bancar, pentru suma împrumutată și respectiv eliminarea comisionului de risc valutar, tribunalul consideră că aceste capete de cerere sunt evaluabile în bani, iar întrucât fiecare dintre ele sunt capete principale, competența materială a instanței este dată de valoarea obiectului fiecăruia.
În condițiile în care valoarea întregului credit era la data formulării acțiunii de 199.566 lei (45.000 euro x 4,4348 lei) determinată la cursul de schimb din data de 16.07.2014, fără a se stabili exact valoarea dobânzii calculată ca sumă variabilă, respectiv valoarea comisionului de risc valutar, tribunalul consideră că valoarea obiectului fiecărei clauze a cărei nulități se solicită a se constata este sub valoarea contractului, deci sub valoarea de 200.000 lei.
Față de dispozițiile legale menționate și de prevederile art. 98 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, care statuează ca regulă determinarea competenței după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal, făcând și aplicarea art. 94 pct. 1 lit. j din Noul cod de procedură civilă, în care se prevede că judecătoriile judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani de până la 200.000 lei inclusiv, tribunalul consideră că instanța competentă material să soluționeze primele trei capetele principale de cerere este judecătoria.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la înghețarea cursului de schimb euro/leu la momentul contractului tribunalul califică acest capăt de cerere ca fiind principal și având drept obiect o obligație de a face evaluabilă în bani, valoarea fiind cea a contractului de credit care, așa cum s-a arătat mai sus este sub 200.000 lei.
Așa fiind, tribunalul consideră că aplicând în stabilirea competenței materiale, criteriul valorii obiectului cererii și acestui capăt de cerere principal, care are un titlu comun cu primele, competența de soluționare în primă instanță revine tot judecătoriei.
Cererea prin care se solicită denominarea în moneda națională a plăților, cu referire la sumele lunare pe care reclamanții le datorează în baza contractului, incluzând rate credit, dobânzi și comisioane, tribunalul consideră că aceasta are un caracter subsidiar, nefiind un capăt de cerere principal, deoarece depinde de modul de soluționarea a celor prin care se solicită constatarea ca abuzivă a unor clauze.
Ca atare, competența de soluționare a acestui ultim capăt de cerere revine instanței competente să soluționeze capătul principal, respectiv judecătoriei.
Pe de altă parte, se apreciază că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât acest text de lege are în vedere situația în care Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor sau alte organe de control, în urma încheierii unui proces – verbal de constatare, sesizează instanța de judecată pentru a obliga profesionistul să modifice contractele încheiate cu consumatorii. Or, în speță, după cum se poate observa, acțiunea nu a fost formulată de niciunul dintre organele de control prevăzute la art. 8 din Legea 193, ci de către consumatori, iar în această situație acest act normativ nu conține prevederi referitoare la instanța competentă material.
În consecință, reținând că în cauză toate capete de cerere principale, rezultând din același titlu și având o strânsă legătură revin în competența de soluționare a unei instanței de același grad, respectiv judecătoria, tribunalul, declarându-se necompetent, urmează a admite excepția invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a cauzei, în condițiile art. 132 alin. (1) și (3) din Noul Cod de procedură civilă, în favoarea Judecătoriei Slobozia, instanță competentă teritorial, după domiciliul consumatorului, respectiv domiciliul reclamanților, în conformitate cu prevederile art. 116 raportat la art. 113 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Constatând în condițiile art. 133 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă ivit conflict negativ de competență, conform art. 134 – 135, va dispune suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții COROȘANU A. și COROȘANU N., ambii cu domiciliul procesual ales în mun. Slobozia, ., ., județul Ialomița (la Cabinet Avocat C. A.) în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în mun. București, .. 5, sector 3 și B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA SLOBOZIA, cu sediul în mun. Slobozia, ., județul Ialomița, în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Constată ivit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 134 din Noul cod de procedură civilă, suspendă judecata cauzei și înaintează dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. / tehnored.: D.C.T.
2 ex. / 16.04.2015
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 259/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
