Contestaţie la executare. Decizia nr. 572/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 572/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 572 A
Ședința publică din data de 06 august 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - I. M. R.
JUDECĂTOR – R. D.
GREFIER – N. G.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta S.C. G. B. S.R.L, împotriva încheierii de suspendare a executării silite ce fac obiectul dosarului de executare nr.354/2014 al B.E.J. Roșoaga M. până la soluționarea contestației la executare, în contradictoriu cu intimații-contestator T. Ș. și T. T. și intimat B.E.J. ROȘOAGA M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru apelantă avocat B. P., intimații – contestatori T. S., asistat de avocat T. I. – V. și T. T., reprezentată de avocat T. I. – V., lipsind intimatul B.E.J. Roșoaga M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cu privire la stadiul procesual, obiectul dosarului, procedura de citare, după care.
Apărătorul apelantei, reprezentantul intimaților și intimatul T. Ș. prezent, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, înțelegând să se apere în apel cu probele deja aflate la dosarul cauzei.
Tribunalul ia act și, considerându-se lămurit, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii apelate, iar pe fond respingerea cererii privind suspendarea executării silite. Au fost depuse documentele doveditoare, pe 25 martie 2015 a fost trimisă notificarea pentru data de 01 aprilie 2015, pentru întocmirea raportului de expertiză. Notificarea a fost primită de către . de 26.03.2015, iar d-l T., refuzând notificarea, a primit-o abia pe data de 01.01.2015, care a coincis cu ziua întocmirii raportului de expertiză. Anterior s-au mai făcut și alte convocări pentru întocmirea aceluiași raport, însă executorul, sesizând această inadvertență a făcut o reconvocare în termen legal. Prima convocare a fost făcută pe 19.03.2015 pentru data de 23.03.2015, iar dânșii au spus că nu au avut timp să se prezinte. Se află în situația în care există două convocări, una ilegală și una legală. La cea ilegală au făcut contestație, instanța trebuind să analizeze interesul părților. Partea nu a fost prejudiciată cu nimic, fiind convocată pentru data de 01.04.2015, nu s-a prezentat și consideră că executarea nu trebuie suspendată și să meargă mai departe, toate actele de executare fiind legal întocmite. Intimații aveau posibilitatea să se prezinte și să dea curs actelor de executare întocmite de creditor în cadrul dosarului de executare.
Referitor la cauțiune arată că instanța de fond nu putea să suspende această cauză întrucât sunt încălcate dispozițiile art. 1056 (actual 1057) Cod procedură civilă, potrivit cărora cauțiunea trebuie să fie 20% din valoarea contestată. Consideră că această cauțiune nu a fost plătită în cuantumul prevăzut de lege. Este adevărat că s-a depus la dosarul cauzei pentru taxa de timbru o cerere de ajutor public judiciar, care nu întrunește condițiile legale întrucât nu se face dovada că dânșii nu au venituri. Au fost depuse la dosar înscrisurile prin care dovedește că s-a făcut convocarea pe data de 25.03.2015, fiind primită de ..03.2015, intimatul T. a primit-o pe data de 01.04.2015 întrucât a refuzat să o primească de două ori.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii apelate și respingerea cererii de suspendare a executării. Cu cheltuieli pe cale separată
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat. La data de 19.03.2015 a fost comunicat personal de doamna executor raportul de evaluare întocmit în dosarul de executare. Intimații l-au contestat la data de 23.03.2015 la Judecătoria Urziceni. La aceeași dată, după ce a fost primit raportul de evaluare și după ce a fost contestat criticând că nu au fost legal citați pentru a participa la întocmirea acestuia și pentru a putea să propună expert parte, domnul evaluator trimite o nouă convocare, prin care solicită prezența intimaților pentru efectuarea unui raport de evaluare. I se aduce la cunoștință doamnei executor, în scris, să-i pună în vedere evaluatorului să înceteze orice activitate de realizare a unui nou raport de evaluare, deoarece raportul fusese comunicat și contestat. Art. 835 al. 7 Cod procedură civilă, actualmente 836 al. 7 prevede că o altă expertiză nu este admisibilă. Atâta vreme cât li s-a comunicat raportul de evaluare și a fost contestat, trebuia să aștepte ca instanța de fond să se pronunțe pe raportul de evaluare, lucru care s-a realizat. A fost admisă contestația, s-a dispus suspendarea executării silite pe motiv că au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 330 al. 1 și 5 Cod procedură civilă, raportul de evaluare fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art. 757 al. 8 Cod procedură civilă. După primirea celui de-al doilea raport de evaluare despre care s-a spus că are același conținut cu primul, a fost contestat și acesta. contestația a format obiectul dosarului_, iar instanța de fond a conexat-o la acest raport de evaluare. În acest nou dosar a fost făcută o cererea de ajutor public judiciar. Consideră că în mod legal și temeinic instanța a constatat încălcarea legii în momentul întocmirii raportului de evaluare contestat și a dispus suspendarea executării silite.
În ceea ce privește cauțiunea consideră că este plătită legal, în cuantumul prevăzut de lege și există în acest sens dovada la dosar.
În ceea ce privește criticile privind insuficiența cauțiunii arată că acest motiv a fost invocat pentru prima dată în apel și este tardiv, iar pe fond apreciază că este corect achitată. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Tribunalul în conformitate cu prevederile art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față:
Prin Încheierea din data de 28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni s-a admis cererea formulată de contestatorii T. Ș. și T. T. în contradictoriu cu intimații S.C. G. B. S.R..L. și în temeiul art. 718 al. 6 C.p.c. s-a dispus suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 354/2014 al B. R. M. până la soluționarea contestației la executare.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit art.718 al. 1 C.p.c., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Contestatorii au făcut dovada achitării cauțiunii.
Potrivit art.757 al. 8 C.p.c. expertul era obligat să citeze părțile la efectuarea raportului de evaluare din dosarul de executare silită. Părțile pot desemna experți consilieri, dispozițiile art.330 aplicându-se în mod corespunzător.
Potrivit art. 335 al. 1 C.p.c., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză. (2) Părțile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Din actele dosarului de executare silită rezultă că inspecția imobilului necesară raportului de evaluare s-a făcut în data de 05.03.2015 în lipsa contestatorilor( f. 200 dosar executare), iar expertul D. G. le-a trimis contestatorilor în data de 20.03.2015 o recomandată E-Post, primită de aceștia la data de 23.03.2015( f. 171, 172 dosar executare) în care li se comunică faptul că expertiza se va efectua în data de 24.03.2015, ora 10,00.
Chiar dacă expertul ar fi refăcut raportul de evaluare deși nu există această dovadă instanța a reținut că au fost nesocotite textele de lege mai sus arătate, considerent față de care a admis cererea de suspendare a executării formulate.
Împotriva acestei Încheieri a declarat apel intimata creditoare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului se arată că din analiza actelor de executare rezultă că executorul judecătoresc a întocmit în mod legal actele de executare iar debitorilor nu le-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul de a participa nestânjeniți la întocmirea raportului de expertiză.
În fapt, actele de executare au fost corectate în scopul respectării drepturilor procedurale ale debitorilor care nu au suferit absolut niciun prejudiciu prin întocmirea raportului de expertiză depus la dosar.
Susține apelanta că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că în cauză era depus raportul de expertiză întocmit cu citarea legală a părților așa cum de altfel nu a sesizat instanța nici faptul că debitorii nu au depus cauțiunea în cuantumul prevăzut de lege.
Având în vedere dispozițiile imperative privind plata cauțiunilor, instanța în mod greșit, a procedat la suspendarea cauzei fără plata legală a cauțiunii.
Pentru motivele invocate se solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a încheierii apelate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite.
În drept cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art.466 – 482 cod procedură civilă.
Intimații contestatori T. Ș. și T. T. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefundat.
În motivarea cererii aceștia arată că la data de 23.03.2015 le-a fost comunicat Raportul de evaluare întocmit în dosarul de executare silită nr.354/2014 al B. R. M..
Împotriva acestui raport au formulat contestație la executare, apreciind că acesta este nul deoarece ei nu au fost citați conform art.757 alin.8 cod procedură civilă și totodată pentru că expertul care a întocmit raportul de evaluare nu are competența evaluării proprietății imobiliare conform art.12 alin.1 din O.U.G. nr.24/2011, nefiind autorizat de UNEVAR.
Arată intimații că la aceeași dată la care au contestat raportul de evaluare – 23.03.2015, au primit un alt plic de la executorul judecătoresc, conținând convocarea pentru data de 24.03.2015, ora 10,00, pentru efectuarea unei expertize. Deși au comunicat executorului judecătoresc faptul că au contestat raportul de expertiză inițial, executorul judecătoresc a dispus refacerea raportului de expertiză.
Apreciază intimații că efectuarea unui nou raport de expertiză dispusă de executor, cu toate actele care au fost întocmite, contravin dispozițiilor art.835 alin.7 cod procedură civilă.
Totodată, după ce le-a fost comunicat și al doilea raport de expertiză întocmit în cauză, debitorii au contestat și acest raport, înregistrându-se dosarul nr._, dosar care a fost conexat la prezentul dosar.
Critica privind faptul că instanța a dispus suspendarea executării silite fără să verifice dacă s-a plătit cauțiunea, intimații o apreciază ca neîntemeiată deoarece la dosar sunt dovezile de plată a cauțiunii.
Pentru motivele invocate susțin intimații că instanța de fond a dispus în mod legal și temeinic suspendarea executării silite astfel că solicită respingerea apelului ca nefundat.
În drept întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art.205, art.330 alin.1 și 5, art.471 alin.5, art.757 alin.8 –actualul art.758 alin.8, art.835 alin.7 – actualul art.836 alin.7 cod procedură civilă și ale art.12 alin.1 din O.U.G. nr.24/2011.
Tribunalul, analizând Încheierea apelată în raport de motivele de apel invocate dar și de dispozițiile art.476 cod procedură civilă și având în vedere probele administrate în cauză, apreciază apelul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Primul motiv de apel vizând greșita apreciere a instanței de fond că sunt îndeplinite condițiile cazului urgent și bine justificat dar și cea a pagubei iminente pentru a dispune suspendarea executării silite, nu este fondat.
Astfel se reține că instanța de fond a analizat în mod corect aceste condiții cerute de lege, raportându-se la înscrisurile din dosar și la situația de fapt concretă existentă care impune suspendarea executării.
Astfel, tribunalul apreciază pe de o parte, că în speță, cazul urgent și bine justificat este probat prin aceea că o continuare a executării este de natură să determine o pagubă iminentă contestatorilor, continuarea executării silite în baza unui raport de evaluare a imobilului urmărit silit, întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind de natură să aducă un real prejudiciu intimaților debitori prin încălcarea dreptului lor la apărare.
Nu poate fi reținută susținerea apelantei că intimaților nu le-a fost creat nici un prejudiciu deoarece actele de executare, inclusiv raportul de expertiză, au fost refăcute deoarece potrivit art.835 alin.7 cod procedură civilă efectuarea unei alte expertize nu este admisibilă și totodată trebuie menționat că înainte de a se dispune refacerea primului raport de expertiză, debitorii înregistraseră deja completarea contestației la executare și cu cererea de anulare a raportului de expertiză; de asemenea, debitorii au contestat și raportul de expertiză refăcut astfel că la acest moment evaluarea imobilului supus urmăririi silite este contestată iar executarea silită și scoaterea imobilului la vânzare prin licitație, fără a fi stabilită în mod clar valoarea imobilului, nu poate continua.
Aceste împrejurări constituie motive temeinice, în baza cărora se poate suspenda executarea silită până la soluționarea contestației la executare.
Nici al doilea motiv de apel privind greșita apreciere a instanței că este îndeplinită în cauză și condiția plății cauțiunii, nu este fondat.
Apelanta susține că în cauză nu s-a plătit cauțiunea în cuantumul prevăzut de lege.
Tribunalul reține că în cauză, contestatorii debitori au achitat cu titlu de cauțiune, suma de 3.577,00 lei conform chitanței nr._/1 din 29.12.2014.
Potrivit art.718 alin.2 cod procedură civilă cauțiunea este calculată la valoarea obiectului contestației și reprezintă 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei.
În cauză contestatorii au arătat că obiectul contestației îl evaluează la suma de 61.547 lei având în vedere Somația din 11.11.2014.
Aplicând formula de clacul la suma ce reprezintă valoarea obiectului contestației rezultă că suma datorată cu titlu de cauțiune este de 3.577,00 lei - 1.000 + [(61.547-10.000) X 5%].
Având în vedere că la dosar s-a depus dovada achitării cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, în mod corect prima instanță a apreciat că este îndeplinită și condiția privind plata cauțiunii.
Cum niciunul dintre motivele de apel nu este fondat și nu există nici un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, tribunalul apreciază apelul ca fiind nefundat, urmând ca în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Având în vedere că apelanta este cea care a căzut în pretenții în baza art.453 cod procedură civilă o va obliga pe aceasta către intimații contestatori T. Ș. și T. T. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. G. B. S.R.L. cu sediul în Urziceni, ..21, județul Ialomița împotriva Încheierii din data de 27.04.2015.
Obligă pe apelantă către intimații T. Ș. și T. T., domiciliați în Urziceni, ..7, ., ., județul Ialomița la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul apel, în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2015.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. M. R. D. N. G.
Red./tehnored.IRM/05 ex/19.08.2015/Jud.fond- S.M.M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1184/2015. Tribunalul... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








