Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 3589/866/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Februarie 2013
Președinte - M. M.
Judecător –M. M.
Judecător –C. G.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă nr. 359
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenți T. B., T. C. împotriva sentinței civile nr. 1882/15.06.2012 a Judecătoriei P., intimați C. M. V., T. A. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul C. V. personal și asistat de avocat I. C. C., lipsă fiind recurenții și intimata T. M.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat de către recurent prin serviciul de registratură la data de 15.02.2013 cerere de amânare prin care solicită acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător.
Apărătorul intimatului C. V. depune la dosar delegație de reprezentare.
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, netaxat, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Având în vedere că recurenți aveau obligația să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 45,5 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut la ordine răspunde intimatul C. V. personal și asistat de avocat I. C. C., lipsă fiind recurenți
Interpelat fiind apărătorul intimatului C. V. arată că se opune cererii de amânare formulată.
Având în vedere faptul că cererea de amânare formulată de recurenți nu este motivată, nu este arătat motivul temeinic pentru care până la acest termen de judecată recurenții nu și-au angajat apărător, având în vedere că recurenții au fost citați cu mențiunea să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 45,5 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, instanța respinge cererea de amânare și invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs și acordă cuvântul.
Apărătorul intimatului C. V. având cuvântul solicită anularea recursului ca netimbrat.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1882/15.06.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. M. V., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâții T. A. M., domiciliată în ., T. B. și T. C., domiciliați în R., .. 13, ..
Obligă pârâții T. B. și T. C. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului C. V. suprafața de 700 m.p. situată în intravilanul satului Oțeleni, ., în tarlaua 34, identificată și delimitată de punctele 4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-31-4 în schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert C. C. și avizat de OCPI Iași prin procesul verbal de recepție nr. 196/ 16.05.2012.
Respinge capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1133/05 martie 1996 de Biroul Notarului Public I. M., formulat de reclamant în contradictoriu cu cei trei pârâți.
Respinge cererea în revendicarea suprafeței de 700 m.p. formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta T. A. M..
Obligă pârâții T. B. și T. C., în solidar, la plata sumei de 1353,5 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
„Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2011 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamantul C. M. V. a chemat în judecată pârâții T. A M., T. B. și T. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- constatarea nulității absolute parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți la data de 05.03.1996 la BNP I. M., în sensul că suprafața care ar fi putut fi vândută este de 1453 m.p. și nu 1894 m.p. așa cum greșit s-a trecut în contract;
- obligarea pârâților să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 700 m.p. teren intravilan ., . reclamantul a dobândit-o conform titlului de proprietate nr._/ 1997;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin emiterea titlului de proprietate nr._/ 03.10.1997 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3,42 ha, din care 1,27 ha în intravilanul satului Oțeleni. Încă de la momentul reconstituirii reclamantul nu a putut exercita posesia asupra suprafeței de 700 m.p. ce face parte din suprafața de 1,27 ha intravilan și situată în T 34, . 700 m.p. este ocupată de vecina de la est, pârâta T. M.. Acest aspect a fost confirmat de mai multe ori și de reprezentanții comisiei locale care la solicitarea reclamantului au efectuat măsurători asupra terenului în litigiu.
Mai arată reclamantul că pârâta T. M. a susținut întotdeauna că suprafața de 700 m.p. este inclusă în titlul său de proprietate, fără a prezenta acest act. În urma demersurilor întreprinse reclamantul a reușit să obțină copia titlului de proprietate nr._/ 16.05.2001 emis pe numele T. M. pentru suprafața totală de 3,50 ha, însă din această suprafață doar 1453 m.p. sunt situați în T 34, respectiv 1194 m.p. în T 34, . 259 m.p. în T 34 . obținerii copiei de pe titlu reclamantul a aflat și faptul că suprafața de 1894 m.p. compusă din 1453 m.p. din titlul pârâtei și suprafața de 441 m.p. proprietatea reclamantului, a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui o anulare o cerere prin prezenta acțiune.
În contextul prezentat reclamantul concluzionează că pârâta T. M. a vândut suprafața de teren în baza unei adeverințe tip de proprietate, fără însă a avea și un proces verbal de punere în posesie și o schiță a terenului vândut. Aceasta a vândut mai mult decât avea în proprietate, contractul vizând o suprafață de 1894 m.p. în timp ce ulterior prin titlul de proprietate din 2001 i-a fost atribuită pârâtei doar suprafața de 1453 m.p.
În ceea ce privește dreptul său de proprietate reclamantul arată că terenul a fost dobândit de el prin actul de vânzare-cumpărare din 19.05.1953, în care figurează ca vecin soțul defunct al pârâtei T. M., respectiv numitul T. I.. Acest aspect trebuie să constituie o dovadă în plus că suprafața de teren în litigiu îi aparține reclamantului.
Pentru considerentele expuse solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile art. 480, 483 și urm și 948 Cod civil, dispozițiile (generic) ale legii fondului funciar.
Reclamantul a solicitat și judecata cauzei în lipsă.
Alăturat acțiunii au fost depuse următoarele înscrisuri: titlu de proprietate nr._/ 1997 – C. V. (f.5), titlu de proprietate nr._/2001 – T. M. (f.6), contract de vânzare cumpărare T. M. – T. B. și T. C. nr. 1133/ 05.03.1996 (f. 7), act de vânzare cumpărare U. G. – C. V. din 19.05.1953 (f.8).
Pârâții T. B. și T. C. au formulat întâmpinare (f. 17-18) prin care solicită respingerea acțiunii motivat de următoarele aspecte: pentru ca un contract autentic să fie anulat ar trebui ca reclamantul să dovedească lipsa capacității, a consimțământului, a obiectului sau o cauză ilicită. Prețul contractului a fost unul serios, determinat de părți iar terenul se afla în circuitul civil, iar cumpărătorii știau că este proprietatea vânzătorului de foarte mult timp.
Mai arată pârâții că au depus la dosar un contract de schimb dintre reclamant și pârâta T. M. prin care pârâta a primit 650 m.p. în intravilan, iar reclamantul a primit 1350 m.p. extravilan fânețe și 750 m.p. devălmășie.
Se mai apără pârâții invocând buna lor credință la momentul încheierii contractului, revenind astfel în sarcina probei reclamantului reaua credință.
Pentru considerentele expuse solicită respingerea acțiunii.
În drept pârâții au invocat art. 1898 alin.1 Cod civil.
Alăturat întâmpinării a fost depus actul de schimb (sub semnătură privată) dintre Ciose V. și T. M., datat 27.01.1994 (f.19).
Față de mențiunile din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare contestat, instanța a solicitat Camerei Notarilor Publici copia dosarului notarial în cadrul căruia a fost perfectat contractul. Înscrisurile solicitate au fost depuse de BNP I. M. la filele 33-37 dosar.
Instanța a mai solicitat de la comisiile de fond funciar și OCPI Iași următoarele documente: rol agricol C. V. și T. M. (f. 39-45, 61-66), documentațiile ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate invocate de părți (f. 52-58, 74).
Pentru soluționarea cauzei au fost administrate următoarele probe: înscrisuri – schiță teren T. M. (f.68) -, expertiză tehnică în specialitatea topografie – expert C. C. (f.81-98), avizat de OCPI Iași prin procesul verbal de recepție nr. 196/ 16.05.2012 (f.111-118) -.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare datat 19.05.1953 reclamantul C. M. V. a cumpărat suprafața de 6,27 ari (627 m.p.) în vatra satului și comunei Oțeleni (f.8).
La nivelul anului 1959 reclamantul C. V. figurează cu rol agricol pentru o suprafață totală de 2,7 ha, din care 9 ari (900 m.p.) teren intravilan – curți și clădiri (f.61 dosar).
În baza legii 18/1991 reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 3,42 ha, conform titlului de proprietate nr._/ 03.10.1997 (f.5 dosar).
În cadrul titlului de proprietate este prevăzută suprafața de 700 m.p. teren intravilan, T 34, . prezenta cauză.
Pârâta T. M. figura în anul 1959 cu suprafața de 0,10 ha (1000 m.p.) teren intravilan, conform rolului agricol de la fila 64 dosar.
În baza legii 18/1991 pârâtei T. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 3,50 ha.
Acest aspect rezultă din adeverința tip de proprietate nr. 314/ 23.08.1991 (f.56 dosar), conform căreia reconstituirea dreptului de proprietate a avut loc în baza hotărârii Comisiei Județene Iași cu nr. 6843/ 25.07.1991, anexa 2a, poziția 107.
La o dată nedeterminată, anterioară însă anului 1996, a fost întocmită fișa suprafețelor primite în proprietate nr. 746 (f. 36 dosar), prin care se stabilea amplasamentul suprafeței de 1894 m.p. intravilan Oțeleni, suprafață amplasată în trei parcele din T 34: A 1698 ( 1230 m.p.), Vh 1697 (405 m.p.) și CC 1699 (259 m.p.).
În baza fișei suprafețelor primite în proprietate nr. 746 arătată mai sus, pârâta T. M. a vândut pârâților T. B. și T. C. (fiul și respectiv nora vânzătoarei) suprafața de 1894 m.p., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1133/ 05.03.1996 la BNP I. M. (f. 34 dosar).
Schița terenului în suprafață de 1894 este olografă și se regăsește la fila 37 dosar.
La o dată din nou nedeterminată, pe numele T. A. M., a fost întocmită fișa suprafețelor primite în proprietate cu nr. 314 (f. 55 dosar), fișă în cadrul căreia suprafața de 1894 m.p. din fișa nr. 746 nu se mai regăsește integral, cu același amplasament identificat inițial.
Astfel, în cea de a doua fișă a suprafețelor primite în proprietate, în T 34 pârâtei T. M. i-a fost atribuită doar o suprafață totală de 1453 m.p., amplasată în parcelele A 1698/1 (1194 m.p.) și CC 1699 (259 m.p.).
Comparând cele două fișe ale suprafețelor primite în proprietate rezultă că doar suprafața de 259 m.p. din . rămas neschimbată.
În baza fișei suprafețelor primite în proprietate nr. 314 (ultima) a fost eliberat pârâtei T. M. titlul de proprietate nr._/ 16.05.2001 (f. 6 dosar).
Potrivit actului de vânzare cumpărare din anul 1953 (al reclamantului) și mențiunilor privind vecinătățile din titlurile de proprietate nr._/1997 (al reclamantului) și nr._/ 16.05.2001 (al pârâtei T. M.) cei doi titulari ar fi trebuit să fie vecini în T 34.
Cu toate acestea, față de suprafețele efectiv acordate prin titlurile de proprietate în baza legii 18/1991, amplasamentul suprafețelor primite de reclamant și pârâta T. M. se suprapune în parte.
Astfel, potrivit constatărilor efectuate de către expertul C. C., titlul de proprietate al pârâtei T. M. (din 2001) se suprapune peste titlul de proprietate al reclamantului (din 1997) pe suprafața de 256 m.p. delimitată de punctele 4-29-30-14-4 (f.87,90 dosar).
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1133/1996 încheiat între pârâți se suprapune titlului de proprietate al reclamantului pe întreaga suprafață de 700 m.p. din T 34, .> Ambele suprapuneri arătate rezultă din următoarele date ale expertizei:
- suprafața de 700 m.p. prevăzută în titlul de proprietate al reclamantului este delimitată în T 34, . 4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-31-25-28-4 (colorat cu albastru, f. 88 și 90 dosar);
- suprafața de 1453 m.p. prevăzută în titlul de proprietate al pârâtei T. M. este delimitată în T 34, parcelele A 1698/1 și CC 1699 de punctele 1-2-3-4-29-30-13-14-15-16-17-18-19-20-1 (roșu + hașur, f. 88, 90 dosar);
- suprafața de 1854 m.p. prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1133/1996 este delimitată în T 34, parcelele 1697, 1698, 1698/1 și 1699 de punctele 1-2-3-4-29-5-6-7-8-9-10-11-12-30-13-14-15-16-17-18-19-20-1 (roșu + albastru + hașur, f. 88, 90 dosar).
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert C. C. mai rezultă și faptul că întreaga suprafață de 1894 m.p., care include integral suprafața de 700 m.p. revendicată de reclamant, se află în posesia și folosința actuală a pârâților T. B. și T. C., aceștia netăgăduind acest aspect.
Față de situația de fapt prezentată mai sus, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată doar în parte, pentru considerentele care succed:
Cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare este neîntemeiată, întrucât:
Reclamantul solicită aplicarea sancțiunii nulității absolute în esență pentru faptul că „suprafața de teren care ar fi putut fi vândută este de 1453 m.p. și nu de 1894 m.p. așa cum greșit s-a trecut în contract”.
În primul rând, în contract nu s-a trecut „greșit” suprafața de 1894 m.p., această suprafață rezultând din fișa suprafețelor primite în proprietate nr. 746, în baza căreia s-a făcut vânzarea.
Este adevărat că la nivelul anului 1996, când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare între pârâți, vânzătoarea T. M. nu deținea încă titlul de proprietate emis în baza legii 18/1991, însă acesteia îi fusese reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,50 ha pe raza comunei Oțeleni, conform HCJ nr. 6843/ 25.07.1991, anexa 2a poziția 107 ( adeverința tip de proprietate nr. 314/23.08.1991 - f.56 dosar).
De asemenea, în baza reconstituirii arătate vânzătoarea a fost pusă în posesie cu suprafața de 1894 m.p. intravilan potrivit fișei nr. 746 menționate.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie de fond funciar adeverința tip de proprietate însoțită de proces verbal de punere în posesie, ține loc de titlu de proprietate, în baza lor putându-se efectua acte de transmitere a acestui drept în limitele prevăzute în cele două înscrisuri.
Or, în speță, pârâta T. M. a vândut pârâților T. C. și T. B., exact suprafața de teren prevăzută în fișa suprafețelor primite în proprietate nr. 746 și în limitele actului de reconstituire (din punct de vedere al cuantumului suprafeței) arătat.
Nici vânzătoarea-pârâtă și nici cumpărătorii pârâți nu aveau cum să prevadă în anul 1996 că ulterior acestui moment titlul de proprietate va fi eliberat pentru suprafețe diferite decât cele prevăzute în fișa suprafețelor cu nr. 746.
Teoretic, potrivit legii, titlul de proprietate emis pe numele T. M. trebuia să concorde deplin cu fișa suprafețelor primite în proprietate, iar o a doua astfel de fișă (cea cu nr. 314) trebuia întocmită pentru diferența de suprafață și cu respectarea primei fișe (cea cu nr. 746).
În contextul prezentat rezultă că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1133/05.03.1996 niciuna din părțile contractante nu a încălcat legea și că aceștia nu au cunoscut faptul că tranzacția lor va fi ulterior necorespunzătoare titlului de proprietate. Cu alte cuvinte, părțile au fost de bună credință la momentul perfectării actului.
Instanța constată de asemenea că în cauză nu sunt încălcate nici condițiile prevăzute de art. 948 cod civil care prevede condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții: „1. capacitatea de a contracta, 2. consimtământul valabil al părții ce se obligă, 3. un obiect determinat, 4. o cauză licită”.
Părțile aveau capacitate de a contracta, consimțământul a fost clar exprimat și nu a fost viciat, obiectul a fost determinat (suprafață de teren, preț) iar cauza nu a fost ilicită.
Situația din speța de față nu se circumscrie cazurilor de nulitate absolută prevăzută de dreptul comun în art.948 Cod civil, însă se circumscrie situației semnalată de doctrină și cunoscută sub sintagma de „vânzare a bunului altuia”.
Potrivit doctrinei însă, vânzarea bunului altuia nu atrage neapărat nulitatea actului încheiat.
Astfel, doar în cazul în care atât vânzătorul cât și cumpărătorul ar fi cunoscut că bunul vândut nu este proprietatea vânzătorului, se consideră că operațiunea respectivă a fost speculativă și astfel aceasta este nulă absolut pe cauză ilicită. Cum am arătat însă niciuna dintre părțile contractante nu cunoșteau faptul că vânzătorul ar putea să nu fie proprietar al lucrului.
Dacă părțile au avut credința la momentul contractării că bunul vândut este proprietatea vânzătorului, se consideră că vânzarea ar putea fi anulabilă, însă doar pentru eroare asupra calității esențiale a vânzătorului sau viciu de consimțământ al cumpărătorului care a socotit că vânzătorul este proprietarul lucrului.
Părțile, în cauza de făță, au avut credința că bunul vândut era al vânzătorului și astfel doar cea de a doua ipoteză ar putea fi invocată.
Însă, vânzarea fiind doar anulabilă (nulitate relativă), conform regulilor generale în materie de nulitate, doar vânzătorul sau cumpărătorul ar putea-o invoca, nu și terțul de contract.
Mai mult, în situația particulară a vânzării bunului altuia, nici măcar vânzătorul nu poate invoca nulitatea relativă întrucât potrivit art. 954 Cod civil eroarea comisă de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul.
Conform doctrinei practic doar cumpărătorul ar putea invoca nulitatea contractului având ca obiect bunul altuia.
Pentru terț, singura cale de a-și proteja un drept încălcat de un contract de vânzare cumpărare asupra bunului altuia, este acțiunea în revendicare (Francisk D. – „Tratat de drept civil . Contracte speciale”- Ed. Actami, București, 1999 – f. 57-59).
Față de cele prezentate instanța constată că cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți și autentificat sub nr. 1133/05.03.1996 la BNP I. M., este neîntemeiată și astfel va fi respinsă.
Cererea reclamantului de revendicare a suprafeței de 700 m.p. de la pârâți este întemeiată în parte pentru considerentele care succed:
Cum am reținut deja, titlul de proprietate al pârâtei T. M. se suprapune peste titlul de proprietate al reclamantului pe o suprafață de 256 m.p.
Contractul de vânzare cumpărare de care beneficiază pârâții T. B. și T. C. se suprapune titlului de proprietate al reclamantului pe o suprafață de 700 m.p.
Atât suprafața de 700 m.p. cât și suprafața de 256 m.p. (inclusă în cea dintâi) se află în prezent în posesia și folosința pârâților T. B. și T. C., nu și a pârâtei T. M..
Acțiunea în revendicare vizează redobândirea de către reclamant a posesiei și folosinței terenului deținut de pârât.
Având în vedere că din probele dosarului rezultă că T. M. nu deține nici terenul în suprafață de 700 m.p. și nici terenul în suprafață de 256 m.p., rezultă că acțiunea în revendicare îndreptată împotriva acesteia este neîntemeiată, motiv pentru care instanța o va respinge în contradictoriu cu această pârâtă.
În privința acțiunii în revendicare îndreptată împotriva pârâților T. B. și T. C., aceasta este întemeiată pentru considerentele care succed:
Potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie s-a statuat (fără prevedere expresă în legislație) că în cazul acțiunilor în revendicare în care ambele părți prezintă titluri de proprietate instanțele vor analiza litigiul la modul următor:
1. Dacă ambele părți au titluri ce provin de la același autor va câștiga cel care a efectuat primul formalitățile de publicitate, iar atunci când niciuna din părți nu și-a intabulat dreptul dobândit, câștig de cauză va avea cel care are titlul cu dată mai veche.
În speță aceste ipoteze nu sunt aplicabile întrucât titlurile părților nu provin de la același autor.
2. Dacă ambele părți prezintă titluri provenind de la autori diferiți (ca în cazul de față) atunci există trei variante:
- să se dea preferință posesorului conform principiului, în situații de drept identice, mai bună este situația posesorului (in pari causa, melior este causa possidentis);
- să se dea preferință celui cu data mai veche;
- să se compare între ele titlurile autorilor de la care provin cele două titluri ale părților.
Jurisprudența este în mod constant majoritară în aplicarea ultimei variante, variantă pe care și prezenta instanță o va îmbrățișa.
Astfel, comparând titlurile autorilor părților instanța constată că mai bine caracterizat este titlul de proprietate al reclamantului.
Reclamantul a obținut reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991 pentru suprafețe de teren pe care le-a avut în proprietate în perioada 1953 – 1961.
Pârâții T. B. și T. C. au obținut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1894 m.p. de la T. M., aceasta din urmă neavând însă titlu de proprietate conform legii 18/1991 pentru întreaga suprafață de teren înstrăinată.
Astfel, vânzătoarea T. M. a primit în mod definitiv în proprietate doar 1453 m.p. intravilan în T 34 și nu 1894 m.p. cum apare în contractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, și suprafața de 1453 m.p. din titlul de proprietate nr._/2001 excede suprafața de teren intravilan pe care T. M. a avu-o în perioada 1959-1961, conform rolului agricol aceasta fiind de doar 1000 m.p..
Or, în condițiile în care titlul de proprietate nr._/2001 a fost eliberat în urma reconstituirii dreptului de proprietate, pentru terenul intravilan dreptul de proprietate trebuia să corespundă cu amplasamentul și suprafața din rolul agricol, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
Vânzătoarea pârâtă T. M. a obținut reconstituirea pentru o suprafață mai mare (1453 m.p.) decât suprafața de teren ce trebuia reconstituită în baza legii reparatorii (1000 m.p.) și a vândut pârâților T. B. și T. C. o suprafață mai mare decât a avut vreodată în proprietate raportat la oricare din acte (1894 m.p.).
Potrivit art. 23 din Legea 18/1991 :” 1) Sunt si raman in proprietatea privata a cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii. (2) Suprafetele de terenuri aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora sunt acelea evidentiate ca atare in actele de proprietate, in cartea funciara, in registrul agricol sau in alte documente funciare, la data intrarii in cooperativa agricola de productie”.
Pentru terenul aferent casei de locuit, definit de articolul citat mai sus (cum este cazul terenului T. M.) titlul de proprietate este practic recognitiv, astfel încât titlul nr._/2001 trebuia să cuprindă la rubrica intravilan doar suprafața prevăzută în rolul agricol sub această categorie, adică 1000 m.p., nu 1453 m.p. și nici 1894 m.p.
Față de cele prezentate rezultă că nu se poate reține că titlul de proprietate al autorului pârâților T. Benine și C. este mai puternic și mai bine caracterizat.
Pe de altă parte, reclamantul a avut în proprietate în anul 1953 suprafața de 627 m.p. intravilan, aceasta fiind mărită până în anul 1959 la 900 m.p. și primind reconstituirea pe vechiul amplasament intravilan pentru suprafața de 700 m.p.
Titlul reclamantului beneficiază de omogenitate și continuitate în drept, motiv pentru care instanța va acorda preferință în revendicare acestuia.
Pentru considerentele expuse instanța va admite acțiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâții T. B. și T. C. și va obliga pe aceștia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 700 m.p. situată în intravilanul satului Oțeleni, ., în tarlaua 34, identificată și delimitată de punctele 4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-31-4 în schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert C. C. și avizat de OCPI Iași prin procesul verbal de recepție nr. 196/ 16.05.2012.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța constată că reclamantul a suportat cheltuieli de judecată în cuantum total de 2707 lei (taxă de timbru, onorariu expert și onorariu avocat – f. 9,24,25,46,107,119,120 dosar). Având însă în vedere că acțiunea va fi admisă doar în parte, în temeiul art. 276 și 277 Cod procedură civilă va obliga pârâții T. B. și T. C., în solidar, la plata către reclamant doar a sumei de 1353,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții T. B. și T. C. criticând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.
Prin rezoluția președintelui completului de judecată a fost stabilită taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs, respectiv 45,5 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 1,5 lei, recurenții fiind citați cu mențiunea achitării taxei sub sancțiunea anulării cererii.
Deoarece la termenul de judecată din 13.02.2012 recurenții nu au făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere, Tribunalul a invocat excepția de netimbrare a cererii de recurs, excepție care primează.
Legea 146 din 1997 satatuează la articolul1 faptul că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru, iar articolul 20 prevede faptul că taxele de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată pâna la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Conform art. 11 alin. 1 cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată,în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
De asemenea, prevederile art. 3, al.1și al.2, și art.9 al.2 din O.G.32 din 1995 referitoare la timbrul judiciar dispozițiile legii sunt imperative, în sensul că cererile de chemare în judecată adresate instanțelor de judecată se timbrează cu timbru judiciar, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționate conform legii 146 din 1997.
Deși instanța a pus în vedere recurenților să achite taxa de timbru și a timbrului judiciar conform actelor normative menționate, acesta nu s-a conformat, motiv pentru care tribunalul va anula recursul ca fiind netimbrat, conform art. 312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de netimbrare și în consecință anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâții T. B. și T. C. împotriva sentinței civile nr. 1882/15.06.2012 a Judecătoriei P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. M. M. G. C.
Grefier,
Getuța M.
Red. G.C.
Tehnored. G.C./M.M.D.
2 ex./04.03.2013
Judecător fond P. R. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 360/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 342/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
