Fond funciar. Decizia nr. 341/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 4437/866/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Februarie 2013
Președinte - A. M. C.
Judecător - E.-C. P.
Judecător - C. C. S.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 341/2013
Pe rol pronunțarea recursului declarat de pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr.432/10.02.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații N. A., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar ., J. I., D. C., A. V., având ca obiect fond funciar - rectificare T.P..
La apelul nominal lipsesc părțile.
Componența nominală a completului de judecată R1, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii judecătorului C. E., conform dispozițiilor din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv judecător S. C. C., conform procesului verbal nr. 86 din data de 30.01.2013 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 06.02.2013, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 14.02.2013, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 432/10.02.2012 pronunțată de Judecătoria P. s-au dispus următoarele:
„Admite în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta N. A., domiciliată în P., . în contradictoriu cu pârâții C. județeană Iași, C. locală Tătăruși, V. C., domiciliat în C., ., ., ., J. I., domiciliată în P., .. 7, ., ., domiciliată în P., .. 30, ., ., domiciliată în . Cetățuii, ., ., județul Iași.
Dispune rectificarea titlului de proprietate nr._ din 12.05.2010 eliberat pe numele V. Gh. R., în sensul că:
1. Exclude din titlul de proprietate suprafața de 1900 m.p. teren arabil extravilan, situată în T 29, ., suprafața de 5500 m.p. teren arabil extravilan, situată în T 29, . și suprafața de 700 m.p. teren fânețe extravilan, situată în T 29, ..
2. Include în titlul de proprietate suprafața de 8100 m.p. teren arabil, situat în T 28, . de punctele 1,A, 6, 7, 8, 9, 1 în planul se situație anexa nr. 1a la suplimentul la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul C. C. ( f. 88 ) cu vecinătățile indicate în planul de situație menționat.
Omologhează raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul C. C..
Obligă pe pârâtele C. Județeană Iași și C. locală Tătăruși să plătească reclamantei suma de 1100 lei reprezentând cheltuieli de judecată”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
„La data de 12.05.2010 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele V. R. pentru suprafața de 4,58 ha teren. În acest titlu figurează trei suprafețe de tern situate în tarlaua 29: o suprafață de 1900 mp teren arabil în ., o suprafață de 5500 mp teren arabil în . și o suprafață de 700 mp teren fânețe în ..
La data de 10.08.2011 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 182 după defuncta V. R., fiind efectuat și partajul succesoral, ocazie cu care cele trei suprafețe menționate au fost atribuite reclamantei.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul C. C. a identificat cele trei suprafețe înscrise în titlu în tarlaua 29 și a precizat că potrivit poziției topo-cadastrale reale, identificată conform planului cadastral, suprafața de 8100 mp teren este situată într-un singur trup aflat în tarlaua 28 . expertul a precizat faptul că la măsurători a fost găsită o suprafață de 8530 mp teren.
La solicitarea instanței, în planul de situație anexa nr. 1 a la suplimentul la raportul de expertiză ( f. 88 ) expertul a delimitat separat suprafața de 8100 mp teren.
Reclamanta a solicitat înscrierea în titlu a întregii suprafețe găsite la măsurători, respectiv 8530 mp în loc de 8100 mp teren, motivat și de faptul că expertul a arătat că întreaga suprafață de 8530 mp face parte din suprafața de 8950 mp teren care reprezintă fosta proprietate a lui V. R., identificată pe vechiul amplasament în T 28 .>
Această solicitare nu poate fi însă admisă deoarece autoarei V. R. conform anexei de validare ( f. 31 ) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,58 ha teren, titlul de proprietate fiind emis pentru aceeași suprafață. A dispune înscrierea în titlu a suprafeței de 8530 mp în locul suprafeței totale de 8100 mp înscrisă în mod eronat din punct de vedere al amplasamentului ar însemna ca în titlu să figureze o suprafață mai mare decât cea reconstituită, fapt ce contravine dispozițiilor legale, conform legii titlul trebuind să fie emis pentru suprafața pentru care dreptul d proprietate a fost reconstituit. În speță nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate și pentru diferența de 430 mp teren.
Față de cele reținute, instanța constată că în titlul de proprietate contestat au fost înscrise mențiuni eronate, impunându-se rectificarea acestuia, astfel că va admite în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și va dispune rectificarea titlului de proprietate în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 8100 mp teren, amplasament care a fost identificat prin expertiza topografică efectuată de expertul judiciar C. C., expertiză ce va fi omologată.
În baza art. 274 cod proc civ. instanța va obliga pe pârâtele C. județeană Iași și C. locală Tătăruși să plătească reclamantei suma de 1100 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de expertiză ), întrucât comisia locală este în culpă pentru faptul că a stabilit în mod eronat amplasamentul, întocmind fișa suprafețelor doar scriptic, fără punerea în posesie în fizic și fără a verifica situația reală din teren ( aspect recunoscut de reprezentanții comisiei și cu ocazia întocmirii expertizei ), iar comisia județeană a emis titlul fără a verifica dacă datele consemnate în cuprinsul documentației întocmite de comisia locală sunt corecte și corespund realității din teren”.
* * *
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Județeană Iași de fond funciar care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că potrivit art. 37 alin. 1 din H.G. nr. 131/1991 (în vigoare la data emiterii titlului contestat), comisia județeană a emis titlul în cauză pe baza documentației înaintate de comisia locală, iar conform art. 6 lit. h din același act normativ, stabilirea amplasamentului era atribuția exclusivă a comisiei locale (ca și în prezent, de altfel – art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005).
Prin urmare, întrucât C. Județeană de fond funciar are atribuții doar în ceea ce privește stabilirea întinderii dreptului de proprietate și nu în ceea ce privește stabilirea amplasamentului, nu este în culpă pentru faptul că în titlul contestat au fost efectuate înscrieri eronate cu privire la amplasament.
De asemenea, precizează că este necesar ca oficiul de cadastru și Publicitate imobiliară Iași să efectueze verificările necesare cu privire la situația juridică a amplasamentului terenului care urmează a fi înscris în titlul de proprietate și să își exprime punctul de vedere cu privire la rectificarea titlului de proprietate în sensul celor arătate de reclamantă.
Aceste verificări sunt necesare pentru a se evita strecurarea în titlurile de proprietate a unor erori cu privire la amplasamente, eventuale suprapuneri de titluri de proprietate, înscrierea în titlurile de proprietate a unor suprafețe de teren care aparțin domeniului public etc.
Consideră recurenta că în cazul de față nu poate fi vorba despre culpa Comisiei Județene de fond funciar Iași.
Intimata N. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
S-au administrat probe noi în recurs respectiv înscrisuri.
Din oficiu instanța a solicitat suplimentarea probatoriului, sens în care se va emite adresă către O.C.P.I. Iași pentru a comunica instanței situația juridică a suprafeței de 8100 mp situată în extravilan Tătăruși, jud. Iași în T28 P896/81 identificată în suplimentul la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul C. C. (anexa 1/a).
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză reclamanta N. A. a chemat în judecată pe pârâtele C. județeană Iași și C. locală Tătăruși solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/2010 cu privire la suprafața totală de 8100 mp teren situat în T29 ., . și ..
Tribunalul constată că instanța de fond a dat o dezlegare corectă raportului juridic litigios dedus judecății ca urmare a analizei atente a ansamblului probator și a aplicării riguroase a prevederilor legale.
Tribunalul constată că, în mod corect s-au admis atât cererea principală formulată de reclamantă cât și cererea accesorie privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împrejurările invocate de recurentă în recursul declarat nu sunt întemeiate întrucât potrivit dispozițiilor art. 6 din H.G. 890/2005 Comisiile Județene au atribuții de verificare și control asupra Comisiilor Locale de fond funciar.
Prin urmare, instanța de fond în mod corect a obligat ambele Comisii de fond funciar la plata cheltuielilor de judecată potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, apreciind că și C. Județeană de fond funciar este în culpă pentru că a emis titlul de proprietate fără a verifica riguros documentația (care cuprinde și fișa suprafețelor primite în posesie) înaintată de C. L. Tătăruși de fond funciar.
Aprecierile Comisiei Județene Iași de fond funciar, în sensul că este necesar ca Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași să efectueze verificări cu privire la situația juridică a amplasamentului terenului ce urmează a fi înscris în titlul de proprietate nu sunt fondate, motivat de faptul că din probatoriul administrat în cauză, în primă instanță, se poate observa că pârâta C. L. Tătăruși de fond funciar a recunoscut că în mod greșit s-a indicat amplasamentul suprafeței de 8100 mp, fapt pentru care este de acord cu rectificarea titlului de proprietate.
În plus, în recurs s-au efectuat din oficiu verificările invocate de recurentă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași(filele 50-52), ce atesta legalitatea si temeinicia sentintei recurate.
Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul urmează a respinge recursul ca fiind vădit neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr. 432/10.02.2012, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.A.M. P.E.C. S.C.C.
GREFIER,
E.N.
Red. P.C.
Tehn. A.G.
2 ex./12.03.2013
Jud. fond: S. A. I.
← Fond funciar. Decizia nr. 342/2013. Tribunalul IAŞI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
---|