Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2235/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2235/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 30346/245/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Octombrie 2013
PREȘEDINTE – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2235/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de M. T. împotriva sentinței civile nr._ din 29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați Fiind G. L., P. N. și P. L., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută înscris - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 04 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 11 octombrie 2013 când având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată întrucât participă la seminarul organizat de I.N.M., s-a amânat pronunțarea pentru 18 octombrie 2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 29.10.2012 a Judecătoriei Iași, s-a anulat acțiunea formulată de reclamanții G. L., M. T., P. P. – în contradictoriu cu pârâții P. N. și P. L., ca fiind insuficient timbrată; au fost obligați reclamanții în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța de rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 159 Cod Procedură Civilă, la prima zi de înfățișare, a procedat la verificarea chestiunilor peremptorii, in speță executarea obligației imperative stabilite în sarcina reclamantului de a achita taxele judiciare de timbru, care potrivit legii, se plătesc anticipat.
Dispoziția legiuitorului, așa cum este ea conținută in art. 20 al. 1 din Legea 146/1997 – coroborată cu cea statuată în al. 3 care prevede că „neindpelinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii…” conduce la concluzia că judecătorul nu se poate considera legal investit cu soluționarea unei cauze, până la momentul achitării taxelor judiciare de timbru, acest moment putând fi: primul termen de judecată sau termenul stabilit – potrivit dispozițiilor evocate.
Preeminența acestor dispoziții nu poate fi înfrântă prin antamarea nici unei alte chestiuni privitoare al fondul cauzei – în speță „depunerea certificatului de deces al reclamantei P. P.” – instanța de rejudecare neputând „da eficiență faptului ce i-a fost relevat” prin aceasta, fiind ținută în mod absolut de chestiunea prejudicială și peremptorie a taxei de timbru.
Ca atare, instanța de fond, văzând că reclamanții prin apărător, nu au procedat la executarea obligației ce le incumbă, în această materie, va constata incidența dispozițiilor art. 20, al. 3 din Legea 146/1997 a dispus anularea acțiunii ca fiind insuficient timbrată, cu efectul subsidiar al obligării reclamanților in solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Judecătorul ce a pronunțat sentința de la fond era incompatibil, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.1 C.pr.civ. Legea nu face distincție privind obiectul casării cu trimitere, ceea ce înseamnă că indiferent de obiectul casării cu trimitere, judecătorul nu mai poate judeca acea cauză.
Al doilea motiv este cel prevăzut de artz. 304 pct. 9 C.pr.civ. prin aceea ca taxa de timbru a fost calculată greșit, neținându-se seama de valoarea terneului ce reieșea din expertiză și comunicarea făcută de notarul public. Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 20 al.4 Lg. 146 din 1997 întrucât trebuia să soluționeze acțiunea în limita timbrajului efectuat.
Ultimul motiv privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată față de pârâții P. N. și L. întrucât nu este în culpă procesuală față de aceștia iar excepția de netimbrare a fost invocată din oficiu.
Recursul a fost formulat în termen, motivat – de asemenea în termen -, semnat și legal timbrat.
Pârâții P. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului. S-a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către reclamant este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
În cauza de față suntem în prezența unei cereri de constatare a nulității absolute a unui act sub semnătură privată. Prin sentința civilă nr. 9601 din 18.05.2011 s-a anulat acțiunea reclamantului pentru neefectuarea timbrajului pus în vedere iar prin decizia civilă nr. 1365 din 6.06.2012 Tribunalul Iași a decis admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a cauzei, reținându-se faptul că instanța de fond a pronunțat anulare anterior soluționării cererii de reexaminare formulate de reclamant împotriva modului de stabilire a taxei judiciar de timbru.
Cauza a fost înregistrată la aceeași instanță fiind soluționată de același judecător.
Cu privire la primul motiv de recurs, instanța de recurs reține faptul că nu ne aflăm în prezența vreunui caz de incompatibilitate atâta timp cât prin sentința casată nu a fost soluționat fondul cauzei, aceasta fiind anulată ca netimbrată. Or – așa cum a reținut și ÎCCJ prin decizia civilă nr. 3202 din 2005, secția civilă și de proprietate intelectuală - nu este motiv de incompatibilitate când judecătorul a soluționat cauza pe temeiul unei excepții procesuale.
Prin decizia nr. 211/2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. 1 din codul de procedură civilă Curtea Constituțională reține că dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă reglementează incompatibilitatea, incident procedural menit să garanteze stabilirea adevărului și asigurarea unei judecăți imparțiale și echitabile în toate cauzele deduse justiției. În temeiul art. 24 alin. 1 din cod, judecătorului care a pronunțat o hotărâre într-o pricină îi este interzisă participarea la judecarea cauzei civile concrete, în situațiile expres prevăzute de lege. Norma procedurală are caracter imperativ și se bazează pe prezumția de parțialitate a judecătorului care a soluționat pricina, pronunțând o hotărâre pe fond și este presupus a fi în imposibilitatea de a-și cenzura propria opinie cu privire la situația de fapt și de drept din speță. El devine astfel incompatibil de a lua parte la judecarea aceleiași pricini, în apel sau recurs, ori la rejudecarea acesteia, în caz de casare.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs – greșita calculare a timbrajului – instanța de control judiciar reține faptul că singura modalitate prevăzută de legiuitor pentru verificarea cuantumului timbrajului stabilit de instanță este cea a formulării cererii de reexaminare; reclamantul a uzat de această posibilitate, însă cererea de reexaminare a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.
În aceste condiții reclamantul trebuia să achite întreg timbrajul pus în vedere de instanța de fond.
Neaplicarea corectă a art. 20 al.4 din legea nr. 146 din 1997 nu este corect invocată în cauza de față pentru următoarele considerente: în momentul inregistrarii sale actiunea sau cererea nu a fost taxata corespunzator obiectului său, pentru a fi aplicabil acest text de lege.
A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială, prin decizia nr.196 din 25 ianuarie 2008, faptul că articolulul 20 al. (2) și (4) din Legea nr.146/1997 față de referirile la elementele care determină o valoare mai mare raportată la obiectul litigiului în unitatea lui și de particularitatea fiecărui capăt de cerere, reținându-se corect că primul capăt de cerere era determinat și timbrat legal, nu îndreptățește instanța de fond să anuleze în totalitate acțiunea ca netimbrată – este vorba de o altă situație neaplicabilă în cauza de față.
În final, tribunalul reține și decizia nr. 499 din 16.11.2004 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a reținut că Legea fundamentală nu prevede gratuitatea justiției. În aceste condiții legiuitorul este liber să stabilească, pentru judecarea unor categorii de cauze, taxe judiciare de timbru, acoperind pe această cale o parte din cheltuielile efectuate pentru funcționarea serviciului public al justiției, obligație impusă de altfel de art. 56 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.” În acest sens sunt relevante deciziile nr. 7,8/1993, 18/1997, 198, 211/1999, 65/2000, etc.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți tribunalul reține faptul că soluția este conformă articolului 274 C.pr.civ. avându-se în vedere soluția dată în cauză, partea cazută în pretenții fiind chiar reclamantul.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. T. impotriva sentintei civile nr._/29.10.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o mentine.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi 25.10.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, Doinița T. | Judecător, I. D. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 27.11.2013
JUD. FOND – Ș. B.
| ← Încetare executare silită. Decizia nr. 2233/2013. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 693/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
