Contestaţie la executare. Decizia nr. 1458/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1458/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 30763/245/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Iunie 2013
Președinte – C. C. E.
Judecător – M. D.
Judecător F. E. C.
Grefier -M. Getuța
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1458
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de recurenții Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași și A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, împotriva sentinței civile nr._/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați C. I., A. Națională a Vămilor – Prin Direcția Regională Vamală Iași, Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.05.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 24.05.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 31.05.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07.06.2013, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă excepția prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale reprezentând debit principal și accesorii, reținute în titlul executoriu nr. 1580/21.07.2005 întocmit de Direcția Regională Vamală Iași și, în consecință, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimatele Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Iași și A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.
A fost anulat titlul executoriu nr._/13.07.2005 și toate actele subsecvente acestuia ce formează executarea silită demarată în baza acestui titlu executoriu în dosarul de executare al intimatei A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași nr. 3175/2005.
S-a dispune suspendarea executării silite a executării în dosarul de executare al intimatei A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași nr. 3175/2005 și s-a respins cererea privind restituirea cauțiunii ca prematură.
Au fost obligate intimatele Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Iași și A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași să plătească contestatorului suma de 10,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și statului suma de 99,5 lei cu titlul de contravaloare parțială a ajutorului public judiciar de care a beneficiat contestatorul, suma de 99,5 lei reprezentând diferență a contravalorii a ajutorului public judiciar de care a beneficiat contestatorul rămânând în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond, în mod prioritar, în soluționarea pricinii, dispozițiile imperative ale art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, care impun judecătorului fondului să țină cont de dispoziția instanței superioare, cu forță obligatorie. În acest sens, instanța a constatat că este învestită cu soluționarea capetelor de cerere indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată și completate cu pretenția privind anularea titlului executoriu nr._/13.07.2005, însă nu și cu pretenția constând în anularea procesului verbal de control nr. 1284/10.03.2005. Astfel, instanța de fond a constatat că decizia civilă nr. 3534/16.12.2011a Tribunalului Iași a fost pronunțată în recursurile declarate împotriva sentinței civile nr._/02.12.2010 a Judecătoriei Iași în dosarul nr._, instanța de control exercitându-și atribuțiile în limitele învestirii.
Obiectul cererii de chemare în judecată soluționate prin sentința civilă nr._/02.12.2010 este reprezentat doar de capetele de cerere disjunse din dosarul nr._/245/2010 al Judecătoriei Iași, pe capătul de cerere privind anularea procesului verbal de control nr. 1284/10.03.2005 pronunțându-se, în sensul declinării, sentința nr._/29.09.2010 a Judecătoriei Iași, în dosarul nr._/245/2010, sentință care nu a făcut obiectul controlului judiciar finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 3534/16.12.2011 a Tribunalul Iași.
S-a mai reținut că prin decizia de casare în parte a sentinței civile nr._/02.12.2010, instanța de control a solicitat judecătorului fondului să analizeze și să soluționeze excepția de prescripție a dreptului de a se cere plata taxelor vamale, calificată ca atare în cuprinsul considerentelor hotărârii, astfel că, și sub aspectul acestei calificări, instanța de fond este ținută de caracterul obligatoriu al deciziei civile nr. 3534/16.12.2011.
Potrivit dispozițiilor art. 187 alin 1 Codul vamal în vigoare la data întocmirii procesul verbal de control nr. 1284/10.03.2005 al Direcției Regionale Vamale ce stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/13.07.2005, „termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani și curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import”.
În fapt, la data de 10.03.2005 Direcția Regională Vamală Iași – Serviciul Supraveghere Vama (DRV-SSV) a încheiat procesul – verbal nr. 1284/10.03.2005 constatând că, la 12.01.2005, autoturismul marca BMW 3/R cu nr. de circulație RA-. depistat în trafic, pe raza Municipiului Iași, fiind condus de contestator. În urma extinderii cercetărilor, pe linia Ministerului Administrației și Internelor, DPF comunica prin adresa nr._/19.01.2005, înregistrată la DRV Iași sub nr. 1284/19.01.2005, că „nu s-a putut stabili data, punctul de trecere al frontierei și persoana” referitoare la introducerea în România a autoturismului în cauză. În speță însă, procesul verbal de control nr. 1284/10.03.2005 constata faptul că „la art. 286 alin. 5 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal se menționează că vehiculele de folosință personală admise temporar în România pot fi vândute, închiriate, împrumutate sau date în comodat altor persoane numai după achitarea taxelor vamale și a altor drepturi de import”, precum și faptul că „pe baza declarațiilor dl. C. I., care se afla la volantul autoturismului, precum și a dl. M. C. L., se constată că autoturismul în cauză a făcut obiectul unei tranzacții între cei doi, proprietarul autoturismului devenind C. I., pentru tranzacția în cauză nefiind întocmit nici un fel de document”, iar „prin înstrăinarea autoturismului marca BMW 3/R, cu numărul de circulație RA – . transport a fost sustras de la supravegherea vamală, fiind încălcate prevederile art. 286 alin. 5 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001”. De asemenea, s-a reținut faptul că „în acest caz, prin sustragerea de la supravegherea vamală, în conformitate cu prevederile art. 143 din Codul Vamal, aprobat prin Lg. 141/1997, s-a născut datoria vamală reprezentând taxe vamale și alte drepturi de import pentru autoturismul în cauză. Conform art. 143 alin.2 lit. b din același act normativ, răspund solidar cu debitorul datorie vamale – respectiv persoana care a introdus în țară autoturismul și persoanele care au dobândit astfel de mărfuri și care cunoșteau sau trebuiau să cunoască, la data dobândirii sau primirii, că mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală, în speță dl. C. I., în calitate de deținător al autoturismului”, precum și faptul că „deoarece nu este posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care s-a născut datoria vamală, momentul luat în considerare pentru a stabili elementele de taxare proprii mijlocului de transport în cauză în vederea stabilirii cu exactitate a datoriei vamale este acela în care autoritatea vamală a constatat că autoturismul s-a aflat într-o situație care a făcut să se nască datoria vamală, respectiv data efectuării verificărilor”. Procesul verbal de control, împreună cu titlul executoriu nr._/13.07.2005 au fost comunicate contestatorului la data de 16.04.2010.
Potrivit dispozițiilor art. 143 Cod Vamal, în forma în vigoare la data întocmirii procesului verbal de control, „Datoria vamală ia naștere, în cazul în care marfa a fost sustrasă de la supravegherea vamală, din acel moment. Persoana care a săvârșit fapta de sustragere devine debitor. Răspund solidar cu acesta și:
a) persoanele care au participat la aceasta sustragere și care cunoșteau sau care trebuia sa cunoască ca mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală;
b) persoanele care au dobândit astfel de mărfuri și care cunoșteau sau trebuia sa cunoască, la data dobândirii sau primirii, că mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală.
Când sustragerea privește mărfurile care se aflau în depozit necesar cu caracter temporar, răspunde solidar și gestionarul mărfurilor”.
Din cercetările efectuate în dosarul penal nr. 847/P/2005, finalizate prin emiterea Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 19.10.2006, instanța a reținut că momentul sustragerii mărfii (autoturismului marca BMW 3/R, cu numărul de circulație RA – . supravegherea vamală ar putea fi apreciat ca cel al introducerii acesteia pe teritoriul României. Chiar dacă nu se poate stabili cu exactitate această dată, sunt împrejurări certe următoarele: autoturismul a fost radiat din circulație în Italia, la data de 11.06.2002; în data de 19.12.2002, B. M. a primit prin procură notarială dreptul de a folosi autoturismul; M. Critistian L. l-a cumpărat la data de 13.04.2003 de la B. C.; în iunie 2003 M. Crtistian L. a remis contestatorului C. I. autoturismul. S-a mai reținut de prima instanță că punctul de vedere exprimat de organul constatator, potrivit căruia urmează a fi considerat ca moment echivalent al sustragerii de la vămuire, data efectuării controlului în trafic, respectiv data de 10.03.2005, nu poate fi acceptat pentru că adaugă nejustificat la textul de lege care nu face trimitere la momente echivalente celor prevăzute în conținutul său.
Astfel, a reținut prima instanță că, în funcție de conținutul Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 19.10.2006, singurul moment stabilit cu certitudine ce reflectă sustragerea de la vămuire este cel al transferării dreptului de proprietate al autoturismului de la B. C. la M. Critistian L., în data de 13.04.2003, raportat la care se naște dreptul de a solicita plata taxelor vamale.
Având la bază acest proces verbal de control, a fost emis titlul executoriu nr._/13.07.2005 care, însă, a fost pus în executare abia la data de 16.04.2010, prin emiterea somației. Având în vedere că în situația juridică dedusă judecății procedura executării silite este una specială, care nu impune alte acte de executare premergătoare somației, instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale a fost depășit, între data de 13.04.2003 și data de 16.04.2010 trecând mai mult de 5 ani.
Admițând excepția prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale pentru debitul principal, instanța a apreciat că solicitarea accesoriilor acestui debit, prin titlul executoriu nr. 1580/21.07.2005 urmează aceeași soartă.
În consecință, reținând incidența prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale, s-a constatat că sumele solicitate cu titlu de creanță prin titlul executoriu nr._/13.07.2005 nu au caracter cert, lichid și exigibil, impunându-se atât anularea titlului executoriu, cât și a actelor subsecvente acestuia ce formează executarea silită demarată în baza acestui titlu executoriu în dosarul de executare al intimatei A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași nr. 3175/2005.
În baza art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea executării silite în privința acestor sume și a respins ca prematură cererea contestatorului de restituire a cauțiunii formulată concomitent și accesoriu cu cererea de suspendare a executării, având în vedere că restituirea cauțiunii, în ipoteza admiterii cererii de suspendare, se poate dispune potrivit art. 7231 Cod procedură civilă doar după soluționarea cereri prin hotărâre irevocabilă.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași și intimata A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași a susținut în motivarea recursului că instanța de fond în mod greșit a reținut că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este neîntemeiată, constatând că nu este chemată să se pronunțe în contradictoriu cu aceasta instituție în nume propriu, ci intimat este Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Pe tot parcursul judecații cauzei, precum și în rejudecarea acesteia, s-a dispus citarea intimatului Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iași. De asemenea, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr._/02.12.2010 și sentința civilă nr._/16.05.2012 în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile în care acesta nu a fost citat în mod corect și legal la sediul său din București, ., ci la sediul DGFPJ Iași, .. 26. Astfel, consideră recurenta că pe tot parcursul judecații procedura de citare cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost viciată. Mai mult, deși aceste aspecte au fost arătate instanței de fond, aceasta nu a dispus măsurile corespunzătoare, continuând să facă acte de comunicare cu Direcția G. a Finanțelor Publice Iași. Însăși sentința nr._/16.05.2012 recurată a fost comunicată Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași la sediul acesteia din urmă.
În aceste condiții, susține recurenta că sunt incidente în cauză dispozițiilor art. 304 alin. 5 Cod procedura civilă, prin sentința civilă nr._/16.05.2012 instanța de fond încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iași.
Recurenta A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a susținut în motivarea recursului că instanța de fond s-a pronunțat asupra titlului executoriu, deși nu are competență în această materie, competența revenind instanței de contencios administrativ.
Astfel, susține recurenta că a formulat la data de 26.05.2010, referat motivat cu propunerea de soluționare a contestației formulată de C. I. împotriva procesului – verbal de control nr. 1284/10.03.2005 și a înaintat acest document spre competentă soluționare la D.G.F.P. Iași. Această contestație a fost respinsa prin decizia nr. 161/14.06.2010 emisă de D.G.F.P Iași.
De asemenea, susține recurenta că nu sunt reale susținerile că cel în cauză nu a primit titlul executoriu, iar executarea sumelor datorate de către debitor nu este prescrisă. Prin sentința civilă nr._/29.09.2010 în dosarul nr._/245/2010, s-a dispus, printre altele, disjungerea capetelor de cerere având ca obiect anularea actelor de contencios administrativ. Astfel, în prezenta cauză instanța era învestită doar cu judecarea actelor de executare, conform competențele prevăzute de legiuitor.
Recurenta mai învederează faptul că organele de executare au procedat temeinic și legal, somația contestată fiind emisă în baza art. 145 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, precum și faptul că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită. Art. 131 din O.G. nr. 92/2003 prevede că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar art. 133 lit. c din același act normativ prevede că termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită. De asemenea, sumele datorate au fost corect stabilite, nefiind elemente noi care să conducă la schimbarea situației față de momentul încheierii actelor de executare.
Referitor la titlurile executorii, recurenta precizează că acestea nu sunt desființate, că nu există o hotărâre judecătoreasca în contencios administrativ care să fi anulat titlul executoriu. Sumele datorate sunt certe și trebuie executate cu prisosință, fiind sume ce trebuie virate la bugetul de stat.
Cât privește apărările privind legalitatea titlului executoriu, recurenta a solicitat respingerea acestora întrucât legiuitorul a prevăzut o procedură specifică. Astfel, art. 172 alin. 3 din O.G. 92/2003 prevede următoarele: „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căreia a început executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”. Or, în cauză, titlul executoriu nu poate fi atacat în interiorul dosarului de executare, întrucât legiuitorul a prevăzut procedura impusă de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere faptul că nu există motive de anulare a actelor de executare contestate, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației și menținerii în totalitate a actelor de executare contestate.
În dovedirea recursului, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 22.03.2013, instanța de recurs, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin contestația la executare formulată, contestatorul C. I. a chemat în judecată pe intimații A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Iași, A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Prin sentința civilă nr._/16.05.2012 a Judecătoriei Iași, recurată în prezenta cauză, a fost admisă contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimații A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Iași, A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași nu a avut calitatea de parte în proces, iar sentința recurată nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu această intimată.
Faptul că intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost citat la sediul recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași nu conferă acestei din urmă instituții calitatea de parte în proces.
În materie civilă, hotărârile judecătorești produc efecte numai între părțile care au luat parte la judecarea pricinii. Astfel, cadrul procesual, din punctul de vedere al părților, stabilit la judecata înaintea instanțelor de fond, nu poate fi nici mărit, dar nici micșorat, cu ocazia judecării recursului. Nici uneia dintre părți nu i se poate lua dreptul de a recura hotărârea pronunțată în defavoarea sa, după cum nici unei persoane din afara procesului nu i se poate permite să se judece direct în fața instanței de recurs, fără să se fi judecat mai întâi în fața instanței de fond (existând o excepție prevăzută la art. 51 Cod procedură civilă).
În consecință, doar părțile de la judecata în fond au dreptul de a exercita calea de atac a recursului.
Or, în speță, în condițiile în care Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași nu a avut calitatea de parte cu ocazia judecării în fond a cauzei, instanța de recurs reține că această instituție nu poate formula recurs împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța va respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței civile nr._/16.05.2012 a Judecătoriei Iași, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
În ceea ce privește recursului formulat de către recurenta A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că acest recurs este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată, astfel cum a fost completată, contestatorul C. I., în contradictoriu cu intimații A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Iași, A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat:
- anularea procesului verbal de control nr. 1284/10.03.2005 emis de Direcția Regională Vamală Iași – Serviciul de Supraveghere Vamală;
- anularea somației nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010 și a procesului verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu, nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010, emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași;
- anularea titlului executoriu nr._/13.07.2005 al Direcției Regionale Vamale Iași;
- anularea somației nr._/21.07.2005 a Direcției Regionale Vamale Iași și a procesului – verbal nr._/1/21.07.2005 privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu.
Prin cererea completatoare, contestatorul a invocat și excepția prescripției dreptului de a cerere plata taxelor vamale, invocând prevederile art. 187 alin. 1 Cod vamal.
Prin sentința civilă nr._/29.09.2010 a Judecătoriei Iași s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională Vamală Iași, având ca obiect anularea procesului verbal de control nr. 1284/10.03.2005, în favoarea Autorității Naționale a Vămilor – Direcția Regională Vamală Iași.
Astfel, instanța de fond a rămas învestită cu soluționarea cererilor având ca obiect anularea somației nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010, a procesului verbal nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010, a titlului executoriu nr._/13.07.2005, a somației nr._/21.07.2005 și a procesului – verbal nr._/1/21.07.2005.
Prin sentința civilă nr._/02.12.2010 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestator și s-a dispus anularea procesului verbal nr. 1580/21.07.2005, a procesului verbal nr. 7989/16.04.2010, a somației nr._/21.07.2005 în privința sumei de 1323 lei reprezentând dobânzi și penalități, a somației nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010 în privința sumei de_ lei reprezentând dobânzi și penalități.
Prin decizia civilă nr. 3534/16.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași au fost admise recursurile declarate de contestator și de intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași împotriva sentinței civile nr._/02.12.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost casată în parte sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, fiind menținută dispoziția referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iași.
S-a reținut prin decizia civilă nr. 3534/16.12.2011 a Tribunalului Iași faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea având ca obiect anularea titlului executoriu nr._/13.07.2005, iar aprecierea legalității actelor de executare este subsecventă și indisolubil legată de soluția pronunțată ca urmare a verificării legalității titlului executoriu. Totodată, prin această decizie s-a reținut și faptul că instanța de fond nu a analizat și s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului de a se cere plata taxelor vamale, invocată de către contestator, excepție care se impunea a fi analizată cu prioritate.
Rejudecând cauza, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului de mai cere plata taxelor vamale, invocată de către contestator, admițând această excepție prin sentința civilă recurată.
Având în vedere disp. art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a analizat excepția prescripției dreptului de mai cere plata taxelor vamale, invocată de către contestator. Soluția la care a ajuns însă instanța de fond, de admitere a acestei excepții, este nelegală.
Astfel, prin cererea completatoare, contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de mai cere plata taxelor vamale, invocând disp. art. 187 alin. 1 Cod vamal (forma în vigoare la momentul emiterii procesului – verbal nr. 1284/10.03.2005), potrivit cărora „termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani și curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import”. Această excepție a fost invocată însă raportat la procesul – verbal nr. 1284/10.03.2005, prin care s-a stabilit de către Direcția Regională Vamală Iași obligația contestatorului de a achita taxe vamale, accize și T.V.A.
Instanța de fond, prin sentința recurată, a analizat această excepție a prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale raportat la procesul – verbal nr. 1284/10.03.2005, deși nu era învestită cu analizarea legalității acestui proces – verbal. În acest sens, prin sentința civilă nr._/29.09.2010 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect anularea procesului verbal de control nr. 1284/10.03.2005, instanța de fond rămânând învestită doar cu soluționarea cererilor având ca obiect anularea somației nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010, a procesului verbal nr. 7989/SJ/FS/16.04.2010, a titlului executoriu nr._/13.07.2005, a somației nr._/21.07.2005 și a procesului – verbal nr._/1/21.07.2005.
Se mai reține de către instanța de recurs că excepția dreptului de a cere plata taxelor vamale poate fi analizată doar în cadrul contestației formulate împotriva actului prin care s-a stabilit obligația de plată a unor taxe vamale, și nu într-o contestație la executare formulată împotriva actelor de executare efectuate în baza titlului de creanță.
În condițiile în care titlul de creanță nu face obiectul controlului jurisdicțional, instanța de recurs constată că se impune respingerea excepției dreptului de a cere executarea silită, invocată în cadrul prezentei contestații la executare.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale, fiind întemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că prima instanță s-a pronunțat cu privire la titlul de creanță, deși nu era competentă în acest sens.
Reținându-se întemeiată excepția prescripției dreptului de cere plata taxelor vamale de către prima instanță, instanța de recurs constată că soluționarea cauzei s-a făcut fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care în speță sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul și va casa în parte sentința recurată, va respinge excepția prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale, iar în temeiul disp. art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, constatând că soluționarea procesului s-a făcut fără a intra în cercetarea fondului, va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. De asemenea, instanța de recurs va menține dispozițiile sentinței recurate referitoare la suspendarea executării silite și la respingerea cererii de restituire a cauțiunii, cu privire la aceste dispoziții nefiind formulate critici de către recurentă.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și aspectele invocate prin cererea de recurs și necercetate de instanța de recurs ca urmare a motivelor pentru care s-a adoptat soluția casării cu trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței civile nr._/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Admite recursul formulat de recurenta A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași împotriva sentinței civile nr._/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o casează în parte.
Respinge excepția prescripției dreptului de a cere plata taxelor vamale.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.
Menține dispozițiile sentinței recurate referitoare la suspendarea executării silite și la respingerea cererii de restituire a cauțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. M.D. F.E.C. M.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 22.07.2013
Judecător fond: Z. – L. M. O.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1470/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1460/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
