Contestaţie la executare. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 2156/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Ianuarie 2013
Președinte - M. C.
Judecător E. C. F.
Judecător I. D.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 51/2013
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C.N.A.S.- C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI împotriva sentinței civile nr. 5896/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind N. F., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. C. O. pentru intimat, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că, prin cererea de recurs nu s-au solicitat probe.
Intimatul având cuvântul pentru propunerea probelor arată că nu are alte probe de solicitat .
Nemaifiind alte cereri instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. C. O., pentru intimat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Susține că decizia de impunere nu a fost comunicată intimatului N. F. și nu există la dosar dovada comunicării prin scrisoare recomandată a deciziei de impunere. Intimatul luat cunoștință de decizia de impunere în fața instanței de fond, la momentul când i-a fost comunicată întâmpinarea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fața, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5896/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul N. F. în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași.
Suspendă executarea silită începută în dosarul nr._/2011 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul N. F., cu domiciliul în Iași, ..23-0, ., ., județul Iași, în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași, cu sediul în ..18-20, județul Iași.
Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2011 al intimatei cu privire la creanța în valoare de 8938 lei.”
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:
Față de cererea de suspendare a executării silite începută în dosarul nr. ._/2011 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași, instanța reține că, prin chitanța . nr._/23.02.2012 contestatorul a consemnat cauțiunea pusă în vedere de către instanță prin rezoluția de primire, în cuantum de 500 lei, fiind îndeplinită în consecință condiția specială și obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 403 alin.1 C.proc.civ.
Pe fondul cererii de suspendare, instanța mai constată și că, având în vedere soluția antamată asupra fondului cauzei și, pe de altă parte, prejudiciul inerent care se produce acestuia prin poprire, în baza art. 403 alin. 1 Cod proc civ, pentru a preîntâmpina prejudicierea drepturilor contestatorului până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, se impune admiterea cererii și suspendarea executării silite începută în dosarul nr._/2011 al intimatei.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut:
Intimatul a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr._/2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada 09._. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 5643 lei cu titlu de contribuție datorată, 2459 lei cu titlu de dobânzi, 836 lei cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicată contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă contestatorul nu s-a prezentat pentru a-și ridica corespondența, astfel încât nu a luat cunoștință de conținutul său.
În baza deciziei de impunere, având în vedere că nu a survenit plata sumei menționate, au fost emise în sarcina contestatorului somația de plată și titlul executoriu din 27.12.2012.
Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Instanța învestită cu prezenta contestație la executarea reține că nu poate analiza aspectele invocate de contestator privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin decizia de impunere pentru că, în acest scop, contestatorul are deschisă calea contestației împotriva deciziei de impunere ca și act administrativ fiscal potrivit art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, la organul administrativ fiscal și ulterior la instanța de contencios administrativ.
Instanța este chemată să verifice exclusiv dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale.
Instanța apreciază că este întemeiată critica actelor de executare din perspectiva modalității în care intimatul a înțeles să realizeze comunicarea acestei decizii de impunere ca și titlu de creanță.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: „actul administrativ fiscal se comunicã prin poștã, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire; în cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilã prin modalitatea prevãzutã la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunicã utilizând cel puțin unul dintre urmãtoarele mijloace:
a) prin remiterea acestuia de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/ împuternicitului la sediul organului fiscal, dacã se asigurã primirea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal;
b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanțã, dacã se asigurã transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia.
În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilã potrivit alin. (2^1), aceasta se realizeazã prin publicitate”.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor anterior citate instanța reține că, în fapt, comunicarea prin scrisoare recomandată nu a fost realizată, în sensul că nu și-a atins scopul pentru care a fost făcută – decizia de impunere nu a ajuns la cunoștința contestatorului, astfel încât au devenit aplicabile dispozițiile art. 44 alin.3 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
Intimatul, având în vedere imposibilitatea de comunicare a deciziei de impunere prin scrisoare recomandată, în lipsa conformării de primire, avea obligația de a face comunicare prin modalitățile legale subsecvente: personal, sub semnătură, prin prezentarea contribuabilului, prin fax, e-mail sau alte mijloace de comunicare electronice, și, în ultimă instanță, prin publicitate.
Cât timp nu s-a dovedit comunicare legală a deciziei de impunere, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală.
În consecință instanța va admite contestația și va dispune anulare actelor de executare.
Instanța va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.”
***
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimatul C. de Asigurări de Sănătate Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că Judecătoriei Iași a reținut faptul că potrivit codului de procedură fiscală se reglementează prin art. 44 alin. 2 mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea de primire a acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit.d) care se efectuează în condițiile alin. 3. Totodată, Judecătoria Iași reține și faptul că instituția intimatul a procedat la comunicarea prin publicitate în mod direct, fără a respecta prevederile art. 44 alin. 2 în forma arătată.
Recurenta a subliniat faptul că toate aspectele reținute de către instanța de fond sunt eronate, întrucât pe de o parte art. 44 alin. 2 C.proc.fiscală a fost integral modificat de OUG 29/2011, iar pe de altă parte instituția a comunicat actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială si fără echivoc a acestui fapt.
Astfel, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numele dlui N. F., art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale. Textul legal instituit de OUG nr. 29/2011 pentru art. 44 alin. 2 indica în mod precis și concis faptul că „Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".
Or instituția intimatul a respectat întocmai aceste dispoziții legale, în acest sens precizând prin întâmpinarea formulată cu prilejul judecării fondului faptul comunicării deciziei de impunere prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire.
Pentru a proba fără echivoc acest aspect se atașeaza alăturat copia certificată a confirmării de primire, contestatorul intimat neprezentându-se să ridice corespondența ce conținea actul administrativ fiscal care a stat la baza executării silite. În aceste condiții, instituția a procedat la comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal, în concordanța cu noile reglementări instituite prin art.44 din OG 92/2003 republicata și modificata.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. S-a arătat că marea majoritate a persoanelor care desfășoară activități independente își îndeplinesc toate obligațiile corelative care decurg din autorizarea unei astfel de activități.
In cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă si absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială contribuției datorate în baza acestor declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din Lege).
Totodată, în cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul că în cazul neachitării integrale și la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261 din Lege).
Potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății integrale a contribuțiilor îi reveneau în primul rând contestatorului.
Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
In drept au fost invocate prevederile art. 299, 304 ind. 1 C.pr.civ.
La cererea de recurs au fost anexate in copie procesul verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate anunțul_/28.11.2011
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 31.10.2012 instanța in baza art. V din OUG nr. 125/2011 a dispus scoaterea din cauza a CAS Iasi si introducerea in cauza a ANAF- AFP Iasi.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
***
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 31.10.2011 C. de Asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele intimatului - contestator N. F. decizia de impunere nr._/31.10.2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada iunie 2007-septembrie 2011. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datorează suma totală de 8938 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere a fost emis titlu executoriu nr._/27.12.2011 și somația din 27.12.2010, acte contestate în cadrul contestației la executare ce formează obiectul prezentului recurs.
Tribunalul reține că potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așa cum a arătat și prima instanța prin dispozițiile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, alin. 2 al aceluiași articol stabilind modalitățile de comunicare ale actul administrativ fiscal .
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, întrucât caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale se impune în soluționarea prezentului recurs, se reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De altfel, însăși recurenta recunoaște prin recursul formulat că dispozițiile art.44 alin.2 din OG 92/2003 astfel cum a fost modificat prin OG2/2012 prevăd expres că” actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire”. Deși recurenta invoca legala comunicare a actului administrativ fiscal prin scrisoare recomandata, aceasta nu depune nicio dovada în acest sens la dosarul cauzei, atașând exclusiv dovada de comunicare prin publicitate.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, astfel încât titlul executoriu nu este valabil, executarea silită fiind nulă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, Tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C. N. de Asigurări de Sănătate – C. de Asigurari de Sănătate Iași împotriva sentinței civile nr.5896/16.03.2012 pronunțata de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabila
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2013.
Președinte, M. C. | Judecător, E. C. F. | Judecător, I. D. |
Grefier, D. M. B. |
Red./ tehnored. FEC
Jud. fond M. O. Z.-L.
2 EX./18.03.2013
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 127/2013. Tribunalul IAŞI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 116/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
