Contestaţie la executare. Decizia nr. 962/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 962/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 9070/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Aprilie 2013
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – S. C. C.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 962/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de . împotriva sentinței civile nr._ din 16.07.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind L. Ș. S., L. I. S., M. L., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr._/16.07.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorii L. Ș. S. și L. Ș. I. în contradictoriu cu intimata S.C. M. C. S.R.L. Au fost desființate actele de executare din dosarul de executare 846/2009 al B. P. S. S..
Instanța de fond a reținut prin acțiunea introductivă, contestatorii L. Ș. S. și L. I. S., persona și asistată de mama sa, M. L. – Dida, au formulat contestație la executare în contradictoriu cu creditoarea S.C. M. COLLECTIOA S.R.L. solicitând anularea actelor de executare din dosarul nr. 846/2009.
În motivare, contestatorii arată că sunt moștenitorii defunctului L. I., decedat la data de 25.01.2008. Suma pentru care a fost pornită executarea silită nu este determinată, iar penalitățile și dobânzile solicitate au fost percepute cu rea-credință de către creditoare, care nu a făcut nici un demers către executorul judecătoresc, lăsând să curgă penalitățile în scopul încasării acestora.
În continuare, contestatorii invocă și caracterul abuziv al clauzelor în temeiul cărora au fost calculate penalitățile.
Se mai invocă lipsa unui titlu executoriu în raport de persoana moștenitorilor, aceștia trebuind să îl cunoască la dezbaterea succesiunii.
Nu în ultimul rând, contestatorii au invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu.
Contestatorii au arătat că sunt de acord să achite debitul principal, în cuantum de 26, 09 USD.
Analizând cu prioritate prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța a reținut următoarele aspecte:
Prin sentința civilă nr._/15.12.2006, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, debitorul L. I. a fost obligat să achite creditoarei diferite sume de bani, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.
În temeiul sentinței mai sus-menționate, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc P. S. S., la data de 10.12.2009 cu o cerere de executare silită. Cererea a fost înregistrată pe rolul B. la data de 14.12.2009, sub număr dosar de executare 846/2009.
Creditoarea a anexat cererii de executare silită copie de pe sentința civilă nr._/15.12.2006, purtând mențiunea că este definitivă.
În cazul sentințelor pronunțate în procedura somației de plată, reglementată de dispozițiile O.G. nr. 5/2001, dreptul la acțiune se naște din momentul în care sentința este executorie. Cererea în anulare formulată în temeiul O.G. nr. 5/2001 este suspensivă de executare, ceea ce presupune că sentințele pronunțate în baza ordonanței sunt executorii de la data rămânerii irevocabile prin respingerea cererii în anulare sau prin expirarea termenului de declarare a căii de atac.
Față de argumentele menționate mai sus rezultă că sentința civilă nr._/15.12.2006, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ a devenit executorie la un moment ulterior datei pronunțării.
Chiar și dacă s-ar fi reținut că sentința civilă nr._/15.12.2006, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ ar fi fost executoriei de la data pronunțării, termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită tot nu s-ar fi împlinit, pentru următoarele considerente:
După cum am arătat termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită este de 3 ani, calculat de la data la care sentința civilă ce constituie titlu executoriu a devenit executorie, respectiv, în ipoteza oferită de contestatori, la 15.12.2006.
Un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă la 15.12.2006 se împlinește la data de 15.12.2009. Or, după cum am arătat și rezultă din actele dosarului de executare, creditorul a formulat cerere de executare silită la data de 10.12.2009 (f. 20), cerere care a fost primită și a primit dată certă prin înregistrarea în registrul B. la data de 14.12.2009, deci în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
În plus, potrivit art. 405 ind. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. „cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu (..)”.
În raport de dispoziția precizată, rezultă că la data de 14.12.2009, cel mai târziu, a fost întrerupt termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită și a început să curgă un nou termen de 3 ani.
Față de toate aceste argumente, instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Analizând actele si lucrările dosarului cu referire la celelalte capete de cerere, instanța a reținut următoarele aspecte:
Prin sentința civilă nr._/15.12.2006, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, debitorul L. I. a fost obligat să achite creditoarei diferite sume de bani, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.
În temeiul sentinței mai sus-menționate, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc P. S. S., la data de 10.12.2009 cu o cerere de executare silită. Cererea a fost înregistrată pe rolul B. la data de 14.12.2009, sub număr dosar de executare 846/2009.
Creditoarea a anexat cererii de executare silită copie de pe sentința civilă nr._/15.12.2006, purtând mențiunea că este definitivă.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că debitorul ar fi formulat cerere în anulare, ceea ce înseamnă că pe calea contestației la executare pot fi invocate inclusiv apărări de fond, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001.
Instanța a constatat că este invocat de către contestatori caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Deși nu a fost învestită cu un capăt de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și nici nu a fost depus la dosarul cauzei contractul de prestări servicii de telefonie mobilă, instanța a apreciat că în raport de argumentele contestatorilor, de natura sancțiunii ce intervine în cazul stipulării în contract a unei clauze abuzive, respectiv nulitatea absolută, precum și în raport de împrejurarea că titlul executoriu conține suficiente elemente pentru a stabili conținutul clauzelor în temeiul cărora au fost calculate penalitățile, se poate pronunța incidental asupra caracterului abuziv al clauzelor prin care au fost stabilite penalitățile.
După cum rezultă din motivarea sentinței civile_/15.12.2006, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, debitorul a fost obligat să achite penalități de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul art. 6 pct. 1 din contract. Începând cu data de 27.09.2003, cuantumul procentului de penalizare a fost redus de la 1% la 0, 5%.
Instanța a apreciat articolul 6 pct. 1 din condițiile generale din convenția părților reprezintă o clauză abuzivă, în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Astfel potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 republicată „o clauzã contractualã va fi consideratã ca fiind abuzivă dacã prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Debitorul este consumator în înțelesul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 republicată, iar creditoarea are calitatea de comerciant astfel cum este definită de alin. (2) al art. 2 din aceeași lege, iar clauza prevăzută la art. 6 pct. 1 din contractul de prestări servicii nr._/29.06.2009, obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de cãtre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
În cauză penalitățile de întârziere stabilite prin contract sunt de 1%, respectiv de la data de 27.09.2003, de 0, 5% pe zi de întârziere, ceea ce înseamnă 365%, respectiv, 182, 5% pe an – o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară.
Instanța a apreciat că suma pe care trebuie să o achite debitorul este disproporționat de mare prin raportare la prejudiciul suferit de către creditoare prin neachitarea sumelor datorate pentru serviciile de telefonie prestate astfel încât a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 6 pct. 1 din convenția părților, motiv pentru care sumele reprezentând penalități de întârziere nu sunt datorate de către debitor, ele neavând caracter cert, ceea ce înseamnă că nu pot face obiectul executării silite, întrucât condițiile prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pro. Civ. sunt prevăzute cumulativ.
Argumentele contestatorilor, potrivit cu care titlul executoriu nu le este opozabil întrucât nu l-au cunoscut la momentul dezbaterii succesiunii, nu vor fi reținute de către instanță, motivat de faptul că legea, prin dispozițiile art. 397 și 398 C. proc. civ. permit executarea titlurilor executorii contra moștenitorilor. De asemenea, din actele dosarului de executare rezultă că executorul a respectat dispozițiile art. 397 și 398 C. proc. civ., actele de executare nefiind afectate de nici un viciu.
Sentința ce constituie titlu executoriu a fost pronunțată în cadrul procedurii somației de plată, reglementată de dispozițiile O.G. nr. 5 /2001, astfel cum rezultă cu certitudine din textul sentinței (a se vedea p. 2, penultimul paragraf din sentință, f. 22 verso).
Conform art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 la cererea creditorului, ordonanța împotriva căreia nu s-a formulat cerere în anulare sau hotărârea de respingere a cererii în anulare, rămasă irevocabilă, va fi învestită cu formulă executorie și, astfel învestită, ea constituie titlu executoriu.
Rezultă fără nici un dubiu că în cazul sentințelor pronunțate în cadrul procedurii somației de plată, astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile O.G. nr. 5 /2001, este necesară învestirea cu formulă executorie, în lipsa acestei formalități sentința neconstituind titlu executoriu.
Nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 720 ind. 8 C. proc. civ ., în forma în vigoare la momentul pronunțării, cu referire la cererile în materie comercială. Deși este vorba de un litigiu comercial, în cauză sunt aplicabile dispozițiile cu caracter special din O.G. nr. 5/2001, care prevăd necesitatea învestirii cu formulă executorie a ordonanței.
Conform art. 372 C. proc. civ. „executarea silită se efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”, iar potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie”.
În cazul sentințelor pronunțate în cadrul procedurii reglementate de O.G. nr. 5/2001, nu numai că acestea nu sunt exceptate de la necesitatea îndeplinirii formalității învestirii cu formulă executorie, dar, mai mult decât atât, dispozițiile speciale din ordonanța nr. 5/2001, prevăd expres obligativitatea învestirii cu formulă executorie.
Studiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că sentința nr._//15.12.2006, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ nu este învestită cu formulă executorie, ceea ce înseamnă că nu poate constitui temeiul unei executări silite.
De asemenea, studiind actele dosarului de executare, instanța nu a identificat încheierea prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței nr._//15.12.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S.C. M. C. S.R.L.
Recurenta a susținut că sunt aplicabile disp. art. 7208 Cod procedură civilă, sens în care a fost pronunțată și decizia 38/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurenta a arătat că este evidentă natura comercială a litigiului și a invocat art. 56 Cod comercial.
Recurenta învederează că sentința este titlu executoriu fără a mai fi necesare învestirea ca formulă executorie și a solicitat admiterea recursului.
Legal citați intimații au solicitat respingerea recursului.
În recurs nu s-au administrat noi probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul neîntemeiat.
La judecata cauzei, prima instanță nu a contestat caracterul comercial al litigiului ci a apreciat doar că nu sunt aplicabile disp. art. 7208 Cod procedură civilă.
S-a reținut însă, în mod legal, faptul că sentința pretinsă a fi titlu executoriu a fost pronunțată în procedura specială a somației la plată, reglementată de disp. O.G. nr. 5/2001.
Art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001 constituie o normă specială ce derogă de la dispozițiile generale ale Codului de procedură civilă. Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia 38/2007, nu s-a referit la dispozițiile O.G. nr. 5/2001 ci la litigiile comerciale soluționate pe calea dreptului comun.
Prin decizia nr. 11/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere în tot sau în parte a somației de plată, nu este admisibilă dacă nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Rezultă, așadar, că ordonanța de plată trebuie învestită cu formulă executorie pentru a deveni titlu executoriu.
În raport de aceste considerente, constatăm recursul nefondat și va fi respins cu menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata S.C. M. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._/16.07.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, C. C. S. |
Grefier, G. I. |
Red. D.C.
Tehn. H.C.
Ex.2/03.11.2013
Judecător fond: T. G.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 220/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
