Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1513/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1513/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 29795/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Iunie 2013
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR – C. C. E.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1513/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către P. G. împotriva sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind . și P. G., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 07.06.2013 și apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă excepția lipsei coparticipării procesuale active și, în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâta .> pentru lipsa coparticipării procesuale active. De asemenea, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. G. a altei persoane – P. G..
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că în cadrul unei acțiuni având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, având în vedere că hotărârea produce efecte constitutive, au calitate procesuală activă toți creditorii obligației de a face. Cerere de chemare în judecată a unei persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul este reglementată de art. 57 Cod procedură civilă, iar intervenientul chemat în judecată pe această cale procedurală dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, ceea ce înseamnă că acesta ar putea pretinde bunul/pretenția care face obiectul procesului numai pentru el, situându-se pe poziție contradictorie nu numai cu pârâtul, dar și cu reclamanta. În cadrul unei acțiuni având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, având în vedere că hotărârea produce efecte constitutive, au calitate procesuală activă toți creditorii obligației de „a face”, în speță reclamanta și intervenientul. Niciunul dintre aceștia nu poate introduce acțiune în lipsa celuilalt, fiind vorba despre o coparticipare procesuală activă. În speță, fostul soț al reclamantei nu are propriu-zis calitatea de intervenient, fiind în mod impropriu chemat în judecată în această calitate, pentru simplul motiv că acesta nu ar putea pretinde același drept ca și reclamanta, cei doi având numai împreună dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației de către pârâți, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Nu este vorba așadar de un drept exclusiv ce ar putea fi valorificat, fie de reclamantă, fie de intervenient.
S-a mai reținut de către instanța de fond că dreptul de creanță în sensul de a solicita obligarea vânzătoarei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a născut în patrimoniul ambilor soți, iar nu doar în cel al reclamantei, astfel încât cererea introductivă trebuia promovată de ambii soți, în cauză calitatea procesuală activă trebuind a fi apreciată prin raportare la noțiunea de consortium litis. Pe de altă parte, cu privire la calea procedurală aleasă de reclamantă, aceea de a-l chema în judecată și pe soțul său, în calitate de intervenient forțat, în condițiile art. 54-58 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat că aceasta nu este corectă. Intervenientul chemat în judecată pe această cale procedurală dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, ceea ce înseamnă că acesta ar putea pretinde bunul/pretenția care face obiectul procesului numai pentru el, situându-se pe poziție contradictorie nu numai cu pârâții, dar și cu reclamanta. Or, în speță, nu este vorba de un drept exclusiv care ar putea fi valorificat fie de reclamantă, fie de intervenient, în mod separat, ci numai împreună, prin raportare la noțiunea de consortium litis.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a constatat că este întemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta P. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei coparticipării procesual active. Astfel, instanța de fond a reținut faptul că dreptul de a solicita obligarea promitentului vânzător la încheierea contractului de vânzare cumpărare s-a născut în patrimoniul ambilor soți, aceștia fiind căsătoriți la momentul încheierii convenției și plății prețului, guvernând regimul comunității de bunuri. Concluziile instanței de fond sunt însă greșite și echivalează cu o denegare de dreptate în condițiile dovedite și în cadrul procesual cu care a înțeles să sesizeze instanța. Prin admiterea excepției lipsei coparticipării procesual active, fără a verifica argumentele și fără a înlătura susținerile formulate, instanța de fond a încălcat dreptul de acces la justiție.
Mai susține recurenta că în anul 1992, când a avut loc convenția de vânzare cumpărare a terenului obiect al acțiunii, predarea terenului și remiterea prețului acestuia, era căsătorită cu numitul P. G.. Drepturile rezultând din convenția de vânzare cumpărare, inclusiv dreptul de a solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare autentic, în fața refuzului vânzătorului de a încheia acest act, sunt drepturi comune ale sale și fostului său soț, P. G.. Totuși, a inițiat acțiunea în nume propriu datorită pasivității fostului său soț în privința drepturilor care rezultau din cumpărarea terenului de la Primărie în anul 1992. De altfel, pasivitatea numitului P. G. este de înțeles având în vedere că terenul constituie suprafața pe care este edificată casa de locuit fost bun comun al soților, iar în prezent proprietatea exclusivă a reclamantei ca urmare a pronunțării partajului.
Recurenta mai precizează că această pasivitate de celuilalt coproprietar sau celuilalt creditor al obligației de a face nu poate fi înfrântă decât prin formularea unei cereri în temeiul art. 57 Cod proceduri civilă, prin arătarea titularului dreptului, adică chemarea în judecată a fostului ei soț, care poate să pretindă aceleași drepturi. Atât ea cât și intervenientul P. G. pot pretinde aceleași drepturi, devălmașe, cu privire la terenul din . fac obiectul verificării instanței în prezenta cauză.
În mod greșit instanța de fond a reținut că intervenientul forțat chemat în judecată în temeiul art. 57 Cod procedură civilă trebuie să pretindă pentru sine, în mod exclusiv, dreptul dedus judecății, venind în contradictoriu atât cu pârâtulm cât și cu reclamanta. În situația specială concretă dedusă judecății, intervenientul forțat poate să pretindă același drept cu reclamanta, un drept devălmaș, o creanță comună, imposibil de individualizat între cei doi până la constituirea dreptului și respectiv până la partajarea dreptului astfel constituit. Recurenta susține că instanța nu poate refuza demersul său doar pentru faptul că nu este vorba de un drept exclusiv, pentru că nimic din reglementarea art. 57 nu impune o asemenea condiție de exercitare a cererii de arătare a titularului dreptului.
Dimpotrivă, consideră recurenta că această instituție procedurală este perfect aplicabilă în prezenta cauză, reprezintă o soluție posibilă și legală pentru valorificarea dreptului dedus judecății, drept care, dacă acțiunea va fi admisă, va fi profitabil, în comun, în devălmășie, atât ei, cât și intervenientului forțat. Prin formularea cererii în temeiul art. 57, a acoperit coparticiparea procesuală activă obligatorie, urmând ca instanța să dispună pe fond admiterea acțiunii și a cererii de intervenție forțate și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare în favoarea ambilor foști soți, terenul dobândind caracter de bun comun, în devălmășie, al foștilor soți.
Recurenta mai învederează faptul că a solicitat instanței de fond să respingă excepția invocată și raportat la disp. art. 643 Noul Cod Civil, care permit oricăruia dintre coproprietari să stea singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în acțiuni în revendicare, iar hotărârile judecătorești ce se vor pronunța profită tuturor coproprietarilor. Această nouă reglementare soluționează divergențele apărute în practică în cazuri similare cu cel de față și permit oricărui coproprietar să formuleze si să susțină singur acțiuni care profită tuturor coproprietarilor, nemaifiind împiedicați în demersul lor procesual de pasivitatea sau chiar reaua credință a celorlalți coproprietari. În acest context și în condițiile în care a formulat și cerere de arătare a titularului dreptului, cum hotărârea ce se va pronunța va fi opozabilă și soțului coproprietar și va profita și acestuia, pronunțându-se o hotărâre care ține loc de act de vânzare cumpărare în favoarea ambilor soți, se impunea respingerea excepției lipsei coparticipării procesuale active.
Recurenta mai susține că orice altă soluție echivalează cu blocarea accesului la justiție și cu lipsirea de posibilitatea de a-și valorifica dreptul cu privire la terenul de sub casa sa, ceea ce are consecințe negative grave asupra dreptului său de proprietate inclusiv cu privire la casa de locuit, care nu poate fi intabulată până la stabilirea regimului juridic al terenului pe care este construită.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției lipsei coparticipării procesuale active și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecarea.
În dovedirea recursului, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta P. G. a chemat în judecată pe pârâta . prin Primar, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 1368 m.p. situat în ., ./1 și 114/2. În motivare, reclamanta a susținut că în anul 1992, împreună cu fostul ei soț, P. G., a cumpărat de la pârâtă o suprafață de teren – loc de casă, conform chitanței nr. 157/19.05.1992, prețul achitat fiind de 15.000 lei. A mai susținut reclamanta că în prezent căsătoria părților a încetat prin divorț și că pârâta a refuzat să încheie actele în formă autentică pentru terenul în litigiu.
Ulterior, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a numitului P. G., în temeiul disp. art. 57 Cod procedură civilă.
Potrivit disp. art. 47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. Astfel, art. 47 Cod procedură civilă reglementează litisconsorțiul sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziția părților, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deși, în principiu, în funcție de rolul voinței părților în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situații în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară.
Or, în speță, în mod corect instanța de fond a constatat că în cadrul unei acțiuni având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, având în vedere faptul că această hotărâre produce efecte constitutive de drepturi, au calitate procesuală activă toți creditorii obligației de a face. De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că dreptul de creanță în sensul de a solicita încheierea contractului de vânzare – cumpărare s-a născut în patrimoniul ambilor soți, respectiv al reclamantei și al numitului P. G..
Însă, în condițiile în care, în prezent, părțile nu mai sunt căsătorite, iar imobilul casă de locuit amplasat pe terenul în litigiu a fost atribuit reclamantei, instanța de recurs reține că pasivitatea intimatului P. G. în promovarea unei acțiuni care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru suprafața de teren, nu poate avea drept consecință lipsirea reclamantei de dreptul de a avea acces la o instanță pentru valorificarea drepturilor sale.
Astfel, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, impunerea respectării regulii unanimității reprezintă un obstacol insurmontabil pentru orice tentativă a reclamantei de a obține examinarea temeiniciei acțiunii sale de către instanță, aducând atingere chiar substanței dreptului de acces la o instanță.
În consecință, instanța de recurs reține că reclamanta, din punct de vedere procedural, nu avea altă posibilitate pentru valorificarea drepturilor sale, iar normele legale nu impun ca intervenientul forțat să dobândească bunul pentru el, existând posibilitatea ca, în caz de admitere, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru ambele părți, respectiv atât pentru reclamantă, cât și pentru intervenient.
Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei coparticipării procesuale active, această excepție fiind neîntemeiată.
Constatând că, prin admiterea excepției lipsei coparticipării procesuale active, instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs reține că în speță sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul și va casa sentința recurată, va respinge excepția lipsei coparticipării procesuale active, iar în temeiul disp. art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, constatând că soluționarea procesului s-a făcut fără a intra în cercetarea fondului, va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. De asemenea, cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și aspectele invocate prin cererea de recurs și necercetate de instanța de recurs ca urmare a motivelor pentru care s-a adoptat soluția casării cu trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P. G. împotriva sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o casează, în sensul că:
Respinge excepția lipsei coparticipării procesuale active.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe – Judecătoria Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I.C. C.C.E. T.D. I.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 22.07.2013
Judecător fond: B. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1512/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1506/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
