Obligaţie de a face. Decizia nr. 1512/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1512/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 32491/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Iunie 2013
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR – C. C. E.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1512/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către U. C. împotriva sentinței civile nr._ din 01.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind Asociația de proprietari PT 2 Gară, având ca obiect obligație de a face pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 7.06.2013 și apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata:
Prin sentinta civila nr._/1.06.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi s-au dispus urmatoarele:
Respinge excepția de autoritate de lucru judecat.
Admite excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii.
Respinge cererea formulată de reclamantul U. C., cu domiciliul în Iași, ., ., . cu pârâta Asociația de Proprietari PT 2 Gară, cu sediul în Iași, ., . lipsa coparticipării procesuale active obligatorii.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 250 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceatsa hotarare, prima instanta a retinut:
Pârâta nu a indicat care anume sentință sau sentințe permit să se rețină autoritatea de lucru judecat dintre cele depuse la dosar. Nu s-a dovedit că s-ar fi dispus pe fondul pretențiilor cu titlul de contribuție la cheltuielile comune pentru lift începând cu anul 2001 între părțile cauzei,astfel că nu există identitate de părți, obiect și cauză. În aplicarea art. 166 C.proc.civ excepția de autoritate de lucru judecat va fi respinsă.
Cu privire la cea de –a doua excepție, instanța reține susținerea reclamantului în sensul că deține un drept de proprietate comună asupra apartamentului împreună cu soția sa și că deci, potrivit art. 46 din Legea nr.230/2007 privind asociațiile de proprietari, obligația de plată a cheltuielilor comune o privește și pe aceasta. În perspectiva unei analize și dispoziții pe fondul cauzei ar fi fost necesară implicarea în proces a tuturor persoanelor la care se referă obligația, pentru respectarea dreptului lor la apărare și pronunțarea unei hotărâri susceptibilă să dobândească autoritate de lucru judecat și opozabilă tuturor acestora. Este adevărat că hotărârea în constatarea existenței/inexistenței creanțe care s-ar pronunța în prezenta cauză nu este în sine susceptibilă de executare silită însă ea ar constitui temei juridic cert pentru o eventuală acțiune în realizare promovată de partea interesată ( proprietarii ar putea solicita obligarea asociației la radierea sumelor din listele de plată sau asociația ar putea solicita obligarea lor la plată, după caz), astfel că dispoziția cu privire la existența /inexistența dreptului interesează în perspectiva realizării efective a acestuia.
În condițiile în care reclamantul nu a invocat nici un impediment pentru care acțiunea nu ar fi putut fi formulată împreună cu soția ( a se vedea cauzele CEDO L. c. Romania, Derscari c.Romania) și nici nu a înțeles să o cheme pe aceasta în judecată ca pârâtă pentru opozabilitatea acțiunii, instanța va admite excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii și va respinge cererea pentru această excepție.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul U. C., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeincie, aratand ca a cumparat apartamentul situat la etajul 1, fara a contracta si liftul, prevazut ca anexa si nu ca parte . poate fi obligat sa plateasca energia electrica aferenta functionarii lui. Mai arata ca nici el, nici sotia nu folosesc liftul, iar asociatia-parata nu a dovedit contrariul.
Recurentul a depus la dosar acte medicale in copie.
Intimata nu a formulat intampinare.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca recursul este intemeiat.
Prin cererea introductiva reclamantul U. C. a chemat in judecata pe parata Asociatia de P. PT2 Gara, pentru a se constata inexistenta creantei reprezentand contributie la cheltuielile comune pentru lift, incepand cu anul 2001, in valoare de 3200 lei.
Prima instanta a retinut ca, dat fiind dreptul de proprietate . comune o privesc si pe sotia reclamantului, astfel incat actiunea trebuia introdusa impreuna cu aceasta.
Tribunalul retine, insa, ca promovarea acestei acestei actiuni in justitie are ca scop conservarea patrimoniului comun, prin eliminarea unor cheltuieli nedatorate si profita ambilor soti.
Prin urmare, demersul reclamantului reprezinta un simplu act de administrare, pentru care nu este necesara existenta unui mandat expres, fiind aplicabile dispozitiile dreptului comun ( art. 1533 C.civ),
Neexistand litisconsortiu necesar, nu exista nici coparticipare procesuala activa obligatorie, astfel incat tribunalul va admite recursul reclamantului, va casa sentinta in parte, va respinge exceptia si va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul U. C. impotriva sentintei civile nr._/1.06.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o caseaza in parte, in sensul ca:
Respinge exceptia lipsei coparticiparii procesuale active.
Trimite cauza spre rejudecatre primei instante- Judecatoria Iasi.
Mentine solutia primei instante referitoare la exceptia autoritatii de lucru judecat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 13.06.2013.
Președinte, C. I. | Judecător, C. E. C. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
Red 2 ex, IC/IC
18.10. 2013, judecator fond O. I. I.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1543/2013. Tribunalul IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|