Contestaţie la executare. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 709/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 2138/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 22 Martie 2013

Președinte - C. C. E.

Judecător – F. E. C.

Judecător –M. M.

Grefier –M. Getuța

Decizia civilă Nr. 709

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRII DE SĂNĂTATE - C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI și continuat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 7687/04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată P. D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Avand in vedere prevederile art. V alin. 10 din OUG nr. 125/2011 potrivit carora, pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silitã sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvențã, aferente creanțelor prevãzute la alin. (4), Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã se subrogã în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurãri sociale și dobândește calitatea procesualã a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecãtorești, indiferent de faza de judecatã” tribunalulu retine ca a operat transmisiunea legala a calitatii procesuale de la C. de Asigurari de Sanatate Iasi in favoarea ANAF-AFP Iasi si in consecinta va dispune scoaterea din cauza a recurentei C. de Asigurari de Sanatate Iasi si introducerea in cauza si citarea in calitate de recurentă a ANAF- AFP Iasi .

Instanța constată că pentru termenul de astăzi a fost citată ANAF-AFP Iași.

Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 7687/04.04.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi a fost admisa contestația la executare formulată de contestatorul P. D., în contradictoriu cu intimata C. N. DE ASIGURARI DE SANATATE IAȘI. S-a dispus anularea actelor de executare întocmite de intimată pentru suma de 7870 RON si a fost obligata intimata să plătească contestatoarei suma de 197 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:

,,Intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 6748/23.09.2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada 01._. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 4178lei cu titlu de contribuție datorată, 3116 lei cu titlu de dobânzi, 576 lei cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.

În baza deciziei de impunere, având în vedere că nu a survenit plata sumei menționate, au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu din 27.12.2011.

Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Instanța învestită cu prezenta contestație la executarea este chemată să verifice dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale. Singura critică formulată în acest sens se referă la comunicarea deciziei de impunere, contestatoarea susținând că aceasta nu i-a fost comunicată.

Instanța reține că intimata nu putea declanșa executarea silită înainte de a comunica contestatoarei decizia de impunere valorând titlu de creanță și înainte de expirarea termenului de plată a sumelor respective ci numai în caz de depășire a scadenței titlul de creanță putea deveni titlu executoriu ( art. 110-111, 141 C.proc.fiscală).

În speță intimata a susținut că a procedat la comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă nu a depus nici o dovadă în acest sens, în condițiile în care, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr.536/28.04.2011 publicată în M. Of. la 07.07.2011, art.44 C.proc.fiscală permite comunicarea prin publicitate numai dacă în prealabil nu a fost posibilă comunicarea în alte forme dintre acelea menționate, deși avea sarcina probei.

În consecință, reținând împrejurarea că nu s-a realizat comunicarea deciziei de impunere în condițiile legii, instanța va admite contestația și va dispune anulare actelor de executare.

Văzând și disp. art. 274 C.proc.civ”

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr. 7687/04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._ pentru motive de nelegalitate, iar pe fondul cauzei respingerea contestației la executare formulate ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare emise în mod legal.

In motivare s-au aratat urmatoarele:

Pentru a admite contestația la executare formulată de către d-na P. D. instanța de fond a Judecătoriei Iași a a reținut faptul că instituția noastră nu a făcut dovada comunicării legale a actului administrativ fiscal.

Instituția a respectat întocmai dispozițiile legale ale art.44 din OG 92/2003, în acest sens precizând prin întâmpinarea formulată cu prilejul judecării fondului faptul comunicării deciziei de impunere prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire.

Pentru a proba fără echivoc acest aspect atașeaza alăturat copie certificată a confirmării de primire, semnată cu menționarea olografă a datei primirii.

II. Pe fondul cauzei se arata ca potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor

Subliniaza faptul că marea majoritate a persoanelor care desfășoară activități independente își îndeplinesc toate obligațiile corelative care decurg din autorizarea unei astfel de activități.

Solicita sa se aiba în vedere următoarele aspecte:

• În cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială contribuției datorate în baza acestor declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din Lege).

• Totodată, în cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul că în cazul neachitării integrale și la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261 din Lege).

Potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-si declara veniturile și a face dovada plății integrale a contribuțiilor îi reveneau in primul rand dnei P. D..

Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.

Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.

Având în vedere cele arătate, solicită modificarea în tot a sentinței civile atacate.

Intimata nu a depus intampinare.

Cu ocazia judecarii recursului nu au fost administrate probe suplimentare.

In cauza in baza art. V alin. 10 din OUG nr. 125/2011 s-a dispus scoaterea din cauza a Casei de Asigurari de Sanatate si introducerea in cauza a ANAF-AFP Iasi.

Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a prevederilor legale incidente in cauza tribunalul retine urmatoarele:

Prin contestatia la executare formulata de catre contestatoarea P. D. s-a solicitat anularea titlului executoriu nr._/27.12.2011 si a somatiei de executare emisa iar in subsidiar anularea in parte a titlului executoriu si a somatiei pentru suma de 3692 lei reprezentand penalitati si dobanzi pentru incalcarea dispozitiilor legale privitoare la calcularea si exigibilitatea acestor accesorii.

Prima instanta a admis contestatia si a dispus anularea actelor de executare retinand ca decizia de impunere în baza căreia au fost emise actele de executare contestate in prezentul litigiu nu a fost comunicata cu respectarea prevederilor legale.

In recurs recurenta a facut, prin recipisa depusa la dosar, dovada faptului ca decizia de impunere a fost comunicata contestatoarei prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire si ca a fost primita de catre aceasta sub semnatura la data de 06.10.2011.

In conditiile in care titlul de creanta a fost comunicat in mod legal iar potrivit art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 ,,titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege” tribunalul retine ca in mod corect a fost inceputa executarea silita in temeiul titlului executoriu nr._/27.12.2011 .

In ceea ce priveste sustinerile contestatoarei potrivit carora sumele reprezentand penalitati si dobanzi au fost calculate gresit tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit art. 172 Cod procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

In baza acestei dispozitii legale in cadrul contestatiei la executare care se refera la un titlul executoriu emis de catre CAS se pot invoca doar aspecte referitoare la gresita modalitate de efectuare a actelor de executare. In situatia in care se contesta existența. întinderea și valabilitatea creanței care a stat la baza emiterii titlului executoriu fiscal legiuitorul a pus la dispoziția contestatorului debitor o cale de atac specială prevazuta de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003( codul de procedura fiscala). Astfel potrivit art. 205 c. pr. fiscala ,,impotriva titlului de creanțã, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație care se depune la organul fiscal, al cãrui act administrativ este atacat în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decãderii iar potrivit art. 210 c. pr. fiscala ,,soluționarea contestației, se realizeaza de catre organul competent prin decizie sau dispoziție, dupã caz care pot fi atacate de cãtre contestatar sau de cãtre persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecãtoreascã de contencios administrativ competentã, în condițiile legii”

In conditiile in care potrivit art. 172 alin. 3 c.pr. fiscala in cadrul contestatiei la executare se pot formula aparari de fond impotriva titlului executoriu doar in situatia in care legea nu prevede o alta cale de atac or, asa cum s-a aratat anterior impotriva modului de stabilire a creantei in baza careia a fost emis titlul executorii la care se referea prezenta actiune codul de procedura fiscala prevede posibilitatea atacarii acestuia pe calea contestatiei administrative tribunalul retine ca aspectele invocate de contestatoare referitoare la modalitatea gresita de calcul a penalitatilor si dobanzilor nu pot fi analizate in cadrul contestatiei la executare ci doar in cadrul procesual stabilit ca urmare a formularii contestatiei administrative impotriva titlului de creanta reprezentat de decizia de impunere.

În consecință, retinand ca titlul de creanta a fost in mod legal comunicat si a devenit titlu executoriu iar legalitatea actelor de executare nu a fost contestata tribunalul va admite recursul si in baza art. 312 c. pr. civ. va modifica in parte sentinta atacata in sensul ca va respinge contestația la executare ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta C. Națională de Asigurării de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași și continuat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 7687/04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. D. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală AFP Iași ca neîntemeiată

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică din 22.03.2013

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.C.E. F.E.C. M.M. GREFIER,

MG

Red: M.M.

Tehnored: M.M.+H.C.

Ex.2/03.06.2013

Judecător fond: O. I. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul IAŞI