Contestaţie la executare. Decizia nr. 702/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 702/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 733/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Martie 2013
PREȘEDINTE – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – A. C.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 702/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către I. C. împotriva sentinței civile nr._ din 15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind C. Națională De Asigurări De Sănătate - C.A.S. Iași, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
Componența nominală a completului de judecată R.5, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii judecătorului I. C., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv judecător A. C., conform procesului verbal nr. 266 din data de 18.03.2013 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, lipsă fiind intimata.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurenta depune la dosar chitanța nr. ISXUC_ din 08.03.2013 cu care face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,50 lei astfel cum s-a dispus prin rezoluție.
Instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul la prin termen, formulat și motivat în termen, semnat, legal timbrat cu ceea ce s-a depus la dosar la acest termen. Acordă recurentei cuvântul la probe.
Recurenta învederează instanței că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Recurenta având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, urmând a se avea în vedere că ea și-a achitat debitul către intimată, însă nu este de acord să plătească penalitățile deoarece nu a fost notificată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1005/15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea I. C..
Instanța de fond a constatat că, prin contestația înregistrată pe rolul instanței în data de 10.01.2012, sub nr. mai sus menționat (în antet), contestatoarea I. C. a contestat executarea silită pornită de către intimata C. Națională de Asigurări de Sănătate Iași, în dosarul de executare nr._, care are la bază titlul executoriu nr._ din 27.12.2011 emis de intimată și toate actele de executare din acest dosar. Totodată, a solicitat suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat următoarele:
Titlul executoriu respectiv a fost emis în temeiul deciziei de impunere nr.6229/23.09.2011, și executarea silită a fost începută în pofida faptul că acest act a fost contestat atât la intimată, cât și în instanță (pe rolul Tribunalului s-a înregistrat dosarul nr._/99/2011).
Parte din suma datorată cu titlul de debit principal a fost achitată, cu excepția unei sume nedatorate, la fel ca suma de 44 lei, achitată la 29.11.2011.
Somația a fost emisă fără ca reclamanta să fi fost notificată anterior cu privire la obligațiile de plată anual, așa cum era obligatoriu, ei necomunicându-i-se decât decizia de impunere și încălcându-se astfel art.41-45 C.pr.fisc..
La stabilirea obligației, s-a luat în calcul o sumă niciodată încasată de petentă.
S-au calculat greșit penalități de întârziere, în condițiile în care contribuțiile au fost achitate la timp, cu excepția celor arătate, fiind încălcat astfel art.261 din legea 95/2006 și în condițiile în care nu fuseseră comunicate deciziile de impunere prin care să i se pună în vedere să plătească. Or, în lipsa unei culpe a contestatoarei pentru neplată, nu puteau fi calculate penalități, acest lucru fiind reținut și de Curtea de Apel G. în decizia 791/08.10.2009.
La data de 15.03.2012, intimata a depus întâmpinare (f.35-37), prin care a cerut respingerea contestației petentei și a cererii de suspendare a executării, în raport de care a considerat că acesta nu a justificat un interes serios și legitim sau urgența suspendării.
În motivare, a arătat următoarele:
Potrivit legii 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de FNUASS.
În urma verificărilor întreprinse în baza de date a ANAF, conform protocolului semnat cu aceasta, au fost identificate unele persoane care aveau declarate venituri din activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași. Printre acestea, se găsea și contestatoarea.
Trebuie avute în vedere dispozițiile art.257 alin.2, alin.5 și art.261 din legea 95/2006, precum și Decizia Curții Constituționale nr.243/17.02.2011, potrivit cu care toate persoanele sunt obligate să depună declarații, casele de asigurări pot aplica ele însele măsurile de executare silită, iar obligativitatea contribuției pentru asigurările de sănătate se bazează pe principiul solidarității.
CAS Iași nu a avut dovadă de veniturile contestatoarei, până la momentul comunicării bazei de date a ANAF în format electronic, fiind în imposibilitate obiectivă de a face vreo comunicare în temeiul art.222 C.pr.fisc..
Prin nedepunerea la timp a declarațiilor, contestatoarea a încălcat prevederile art.81 C.pr.fisc. și a art.215 din legea 95/2006 (art.8 din OUG 150/2002). Dacă ar considera că există un alt cuantum al creanței, contestatoarea ar trebui să se prezinte la sediul CNAS.
Contestatoarea avea obligația legală de a depune declarații și de a efectua plăți la FNUASS în mai multe momente ale anului, astfel încât nu-și poate invoca propria turpitudine.
Deciziile de impunere au fost comunicate prin intermediul serviciilor poștale cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Suma datorată este o creanță bugetară, la care se calculează toate accesoriile legale, potrivit art.88 lit.c, art.119, art.120 alin.7 și art.120 din OG 92/2003.
Prin încheierea de ședință din 06.03.2012, instanța a admis cererea de suspendare a executării silite (f.37).
Analizând lucrările dosarului și legislația incidentă, instanța a constatat următoarele:
Prin decizia de impunere de impunere nr.6229/23.09.2011, intimata CNAS Iași a stabilit că reclamanta datorează contribuții, dobânzi și penalități de întârziere la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Ulterior, în temeiul acestei decizii, intimata a emis somația de executare nr._/27.12.2011 și titlul executoriu nr._ din 27.12.2011 (f.8), prin care a început executarea silită împotriva contestatoarei, în raport doar de dobânzi, penalități și de suma pe care debitoarea a recunoscut că nu a plătit-o.
În cuprinsul somației și a titlului executoriu, i se pune în vedere contestatoarei să achite sumele la care se face referire în decizia de impunere, prin transpunere exactă și cu luarea în considerare a plăților făcute.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite:
Ținând cont de aspectele ce vor fi învederate mai jos, dar și de faptul că nu s-a dovedit existența unui interes serios și legitim în acest sens, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite, chiar dacă s-a achitat cauțiunea aferentă, suspendarea nefiind obligatorie și exclusiv condiționată de plata acestei cauțiuni.
În aceste condiții, instanța constată ca fiind neîntemeiată contestația la executare și o va respinge, pentru considerentele de mai jos.
În conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Potrivit art.172 alin.3, care stabilește obiectul acestei proceduri, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Conform art.110 alin.2 C.pr.fisc., colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar potrivit alin.3, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Decizia de impunere poate fi un asemenea titlu, potrivit aceluiași text.
Potrivit art.141 alin.2, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere în descrierea situației de fapt reprezintă titlu de creanță.
Odată ajunsă la scadență, această decizie de impunere devine titlu executoriu, dar în procedura fiscală acest lucru se și concretizează prin emiterea efectivă a unui înscris numit titlu executoriu, care se comunică debitorului și în care sunt transpuse sumele din titlul de creanță.
Codul de procedură fiscală reglementează două tipuri de proceduri, cu obiect diferit: contestația la executare împotriva titlului executoriu și a celorlalte acte de executare, reglementată de dispozițiile antemenționate și contestația administrativă, împotriva titlului de creanță, reglementată de art.205 și urm. (calea „recursului grațios”).
Potrivit art.218 alin.2, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Legătura dintre proceduri este evidențiată de art.172 alin.3 C.pr.fisc., contestația administrativă împotriva deciziei de impunere fiind acea cale separată prevăzută de lege, care împiedică analizarea acesteia din urmă pe calea contestației la executare.
În concluzie, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zise, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Or, analizând procedura de executare silită dedusă analizei instanței, a constatat că somația de executare și titlul executoriu cuprind elementele prevăzute de lege și nu prezintă vicii de esență, ele având ca scop avertizarea debitorului cu privire la obligația de plată a sumelor cuprinse în decizia de impunere.
Astfel, conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Cum obligațiile arătate în decizia de impunere au ajuns la scadență, rezultă că titlul executoriu a fost emis conform legii.
De altfel, contestatoarea a invocat în susținerea cererii sale motive care țin de temeinicia impunerii obligațiilor de plată comunicate, în special a dobânzilor și penalităților.
Chiar dacă instanța ar constata că acest motiv este întemeiat, față de dispozițiile art.172 alin.3, ea nu poate da efect concluziilor sale, fiind ținută să analizeze procedura efectivă de executare silită.
Cu toate acestea, nu există dubii cu privire la calificarea prezentei cereri, care să justifice o eventuală declinare a competenței soluționării ei către instanța de contencios administrativ sau o solicitare pentru precizarea cererii. Astfel, contestatoarea a indicat clar actele pe care înțelege să le conteste, cu referire la somația de executare și la titlul executoriu, arătând inclusiv că a înțeles să conteste decizia de impunere în contencios administrativ. Instanța nu a avut, deci, motive să facă aplicarea art.84 C.pr.civ., recalificând cererea.
Faptul că motivele invocate se circumscriu unei contestații la titlu și lipsa indicării unor temeiuri de contestație la executare nu fac decât să ducă la constatarea netemeiniciei contestației la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea I. C..
Recurenta a arătat că instanța de fond a confundat titlul executoriu_/27.12.2011 cu titlul de creanță – deciziei de impunere 6229/23.09.2011. Recurenta a susținut că motivul formulării contestației la executare a constat în faptul că intimata a început executarea silită împotriva sa în condițiile în care decizia de impunere 6229/2011 a fost contestată la Tribunalul Iași.
Recurenta critică faptul că instanța de fond nu a reținut că a achitat contribuțiile restante încă din 2011 cu excepția unei sume pentru un venit neîncasat.
Se mai arată că titlul executoriu_/2011 este un titlu executoriu în sensul art. 141 Cod procedură fiscală și nu se poate confunda cu titlu de creanță sau decizia de impunere care devine exigibil la expirarea termenului de față și nu s-a luat în considerare nici modalitatea alternativă, prev. de art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală pentru ca titlul de creanță să devină executoriu (o viitoare hotărâre judecătorească). Consideră recurenta că are un interes legitim în promovarea acțiunii, conform Codului de procedură fiscală și legii 554/2004.
Recurenta învederează că a respectat disp. art. 207 Cod procedură fiscală.
Recurenta arată că au fost încălcate disp. art. 379 în sensul că existența creanței este contestată, creanță care nu este nici exigibilă. Recurenta apreciază că lipsa unei creanțe certe și exigibile justifică cererea sa de anulare a actelor de executare.
A solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului și fixarea unui termen de fond la care, în urma reanalizării probelor, să fie admis recursul și acțiunea.
A depus la dosar adresa_/2012 eliberată de CNPAS.
Legal citată intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate noi probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conf. art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul neîntemeiat.
Astfel cum a reținut instanța de fond, prin decizia de impunere 6229/23.09.2011 intimata CNAS Iași a stabilit în sarcina recurentei obligația de plată a dobânzilor și penalităților de întârziere la FNUASS.
Prima instanță a reținut corect faptul că executarea silită are ca obiect dobânzile și penalitățile nu și suma pe care recurenta a plătit-o, hotărârea fiind pronunțată în raport de aceste sume. Din analiza considerentelor hotărârii recurate nu rezultă nici o confuzie a titlului executoriu cu titlul de creanță, astfel cum susține recurentul, cele două acte apreciindu-se distinct.
Instanța a avut în vedere art. 172 alin. 3, 110 alin. 2 și 141 alin. 2 Cod procedură fiscală. Chiar dacă decizia de impunere a fost contestată în contencios administrativ, executarea silită începută nu este suspendată de drept, după cum rezultă din disp. art. 215 Cod procedură fiscală.
Recurenta interpretează eronat disp. art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală susținând că titlul de creanță devine titlu executoriu ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești (în viitor) sau prin ajungerea la scadență a creanței.
Potrivit art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța este scadentă prin expirarea termenului de plată ori în alt mod prev. de lege. Formularea contestației împotriva deciziei de impunere nu are legătură cu termenul de plată prevăzut de lege iar modul de soluționare a contestației nu poate fi anticipat.
Instanța de fond a distins între contestația la executare și contestația împotriva deciziei de impunere și a apreciat corect faptul că modalitatea de stabilire a creanței sau întinderea acesteia nu pot fi analizate pe calea contestației la executare. Până la proba contrară, executarea silită a început în baza unui titlu executoriu ce are la bază o decizie de impunere valabilă motiv pentru care nu se poate reține caracterul incert și neexigibil al creanței.
În privința procedurii de judecare a recursului,. Tribunalul are în vedere disp. art. 309 și urm. Cod procedură civilă, nefiind ținut a pronunța o încheiere de admitere în principiu.
Potrivit acestor considerente, se constată nefondat recursul care va fi respins cu menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către contestatoarea I. C. împotriva sentinței civile nr._ din 15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 22.03.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, Doinița T. | Judecător, C. A. |
Grefier, G. I. |
Red. D.C.
Tehn. H.C.
Ex.2/23.10.2013
Judecător fond: Z. L. F. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul IAŞI | Reziliere contract. Decizia nr. 706/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
