Contestaţie la executare. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 865/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013
Președinte - M. M.
Judecător – M. M.
Judecător - S. C.
Grefier - M. Getuța
Decizia civilă nr. 155
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul P. G. împotriva sentinței civile nr. 1258/24.04.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, intimată A. N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE - P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.01.2013, când,
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr.1258/24.04.2012 Judecătoria P. a dispus în sensul că:
„Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatorul P. G., cu domiciliul în mun. P., ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași – Administrația Finanțelor Publice a mun. P..
Dispune îndreptarea erorii materiale cu privire la unul dintre documentele prin care s-a evidențiat suma de plată - în sensul că, în loc de_ emitent P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, se va trece_ emitent Curtea de Apel Iași - din toate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr._/2010 al intimatei, privind pe debitorul P. G..
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., contestatorul P. G. a formulat, în contradictoriu cu intimata ANAF- DGFP Iași – Administrația Finanțelor Publice P., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/07.02.2012.
În motivare, contestatorul a arătat că din titlul executoriu contestat rezultă că este luat în debit cu suma de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ca urmare a două dosare, unul aflat pe rolul Judecătoriei P., iar celălalt dosar la Parcehtul de pe lândă Curtea de Apel Iași. De la aceste instituții nu i s-acomunicat soluția dată și cuantumul cheltuielilor de judecată, îngrădindu-i-se dreptul de formula în termen legal cerere de revenire asupra cheltuielilor de judecată. Cheltuielile de judecată din dosarul Judecătoriei P. sunt exagerate față de cheltuielile pentru cauze similare și este determinat să creadă că motivul este acela că acea cauză privea indirect pe o grefieră care funcționează în cadrul instanței. De la Curtea de apel Iași nu a primit nici până în prezent un răspuns privitor la soluție.
În susținerea cererii, contestatorul a depus înscrisuri (filele 3-7 dosar).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 și 173 Cod proc. fiscală.
Cererea a fost legal taxată și timbrată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că a început executarea silită împotriva contestatoarei în urma adresei cu nr._ a Curții de Apel Iași, prin care s-a comunicat extras din dispozitivul sentinței penale nr. 155/03.11.2011, definitivă, prin care contestatorul a fost obligată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, și în urma adresei nr._ a Judecătoriei P., prin care s-a comunicat extras din dispozitivul sentinței penale nr. 378/19.12.2011, definitivă, prin care contestatorul a fost obligată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform art. 191-192 Cod proc. civ.
A fost atașat dosarul de executare (filele 17-22 dosar).
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor cauzei, în raport cu materialul probatoriu administrat în cauză, instanta reține urmatoarele:
Prin sentința penală nr. 155/03.11.2011 a Curții de Apel Iași, definitivă, și prin sentința penală nr. 378/19.12.2011 a Judecătoriei P., definitivă, contestatotul de azi P. G., parte în cauzele penale în care s-au pronunțat sentințele menționate anterior, a fost obligată la plata sumei de 50 lei și, respectiv, 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
După rămânerea definitivă a titlurilor executorii, Curtea de Apel Iași ,prin adresa nr._, și Judecătoria P., prin adresa nr._, au solicitat intimatei executarea silită a acestora, în condițiile stabilite de codul de procedură fiscală, astfel că, au fost emise ca și acte de executare somația nr._/07.02.2012 și titlul executoriu nr._/07.02.2012.
Articolul 372 Cod procedură civilă prevede că: „Executarea silită se vaefectua numaiin temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu” iar potrivit art. 399 alin 1 teza I-a și alin 2 Cod procedură civilă:” (1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui acte de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare….(2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.”
Potrivit art. 141 alin 1 și 2 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală „(1) Executarea silita a creanțelor fiscale se efectuează in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent in a cărui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.(2) Titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.”
În speță, instanța constată că executarea s-a efectuat cu respectarea normelor fiscale, expres prevăzute de lege, pentru următoarele considerente:
Cu privire la executare, intimata a procedat la executarea silită a creanței conform dispozițiilor reglementate prin Codul de Procedură Fiscală, respectiv după ce titlul de creanță a devenit titlu executoriu - începând cu data la care sentința penală a rămas definitivă.
În aceste condiții, executarea poate continua, iar actele de executare sunt legale, atât timp cât au la bază un titlu executoriu ( pentru somații) sau un titlu de creanță care să devină titlu executoriu, cu atât mai mult cu cât, contestatorul nu a invocat motive de nelegalitate a executării, ci motive de netemeinicie a plății.
De asemenea, instanța constată că actele de executare au fost comunicate contestatorului cu respectarea întocmai a procedurii de executare fiscală .
Cu privire la titlul executoriu, din actele și lucrările dosarului reiese, pe de o parte, că titlul executoriu este o hotărâre judecătorească, deci nu pot fi invocate apărări de fond, titlul neputând fi supus nici unei verificări, iar pe de altă parte, contestatorul nu invocă motive de stingere a obligației prin executare voluntară ori nerespectări ale dispozițiilor privitoare la executarea silită .
Mai mult decât atât, contestatorul invocă chestiuni de fond, privitor la cuantumul prea mare al cheltuielilor stabilite, ce nu pot face obiectul unei contestații la executare, deoarece, contestația la executare, este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale. Vizând exclusiv desființarea măsurilor nelegale de urmărire silită, contestația la executare nu are aptitudinea declanșării unei noi judecăți de fond.
Față de aceste dispoziții legale raportate la art.1201 C.civ. contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac de reformare reglementată de legea procesuală civilă cu privire la ciclul ordinar al judecății în fond a cauzei, având ca obiect recunoașterea dreptului și obligarea debitorului la restabilirea dreptului încălcat ori contestat .
Singurul caz în care contestatorul putea să facă apărări de fond este acela în care se invocau motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se execută și nu anterioare acesteia. Or, contestatorul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat printr-o sentință penală, în baza art. 191 Cod procedură penală, ca urmare a declanșării nejustificate a procedurii penale.
În același sens, este literatura de specialitate și practica instanței supreme, motiv pentru care invocăm și decizia nr. 1180/31.03.1999 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 628/01.02.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 9 judecători, decizia nr. 130 din 4 noiembrie 2002 .
O asemenea soluție se impune, în opinia instanței și prin prisma respectării principiului securității actelor juridice, în condițiile înțelegerilor voluntare ale acestora, înțelegeri ce respectă dispozițiile legale . În acest sens, instanța are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în CAUZA S. ȘI ALȚII CONTRA ROMÂNIEI, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în CAUZA R. CONTRA ROMANIEI, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauza Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Totodată, raportându-ne tot la jurisprudența CEDO, s-a statuat că, procedând astfel, s-ar produce o încălcare a articolelor 6 din Conventie si 1 din Primul Protocol Aditional, determinata de neexecutarea hotararii judecatoresti, având vorba că atunci când este vorba de executarea unei hotarari judecatoresti intre particulari, statului nu ii revine decat obligatia de a pune la dispozitia debitorului un sistem adecvat care sa-i permita acestuia recuperarea creantei sale, astfel că măsura luată de instanță este în concordanță cu această jurisprudență ( învederăm CAUZA CERACEANU IMPOTRIVA ROMANIEI (nr. 1), 4 martie 2008 .
Pentru toate aceste considerente, urmeaza a fi respinsă ca neîntemeiată contestația la executare.
Însă, analizând titlul executoriu contestat instanța constată că din eroare la rubrica „documentul prin care s-a evidențiat suma de plată ” este consemnat_ din_ emitent P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, în loc de_ emitent Curtea de Apel Iași, așa cum este corect și, în consecință, urmează a fi admisă, în parte, contestația la executare și se va dispune îndreptarea erorii materiale cu privire la unul dintre documentele prin care s-a evidențiat suma de plată - în sensul că, în loc de_ emitent P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, se va trece_ emitent Curtea de Apel Iași - din toate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr._/2010 al intimatei, privind pe debitorul P. G.. Astfel, potrivit art. 404 alin.1 Cod procedură civilă :” dacă admite contestație la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia (…)”.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.„
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. G., criticând sentința întrucât prima instanță nu a examinat motivul de contestație vizând necomunicarea hotărârilor judecătorești care au devenit astfel titluri executorii, recurentul neputând din acest motiv să-și exercite dreptul de a înainta cereri de revenire asupra acestor cheltuieli sau de a le achita pentru a nu deveni debitor.
Solicită, în consecință, admiterea recursului, hotărârile judecătorești devenind ilegal titluri executorii.
În drept a invocat recurentul disp. art. 304 indice 1 Cod Procedură Civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:
Executarea silită contestată în prezenta procedură are la bază două titluri executorii reprezentate de două sentințe penale, anume: sentința penală nr. 155/03.11.2011 a Curții de Apel Iași, definitivă, prin care P. G. a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și sentința penală nr. 378/19.12.2011 a Judecătoriei P., definitivă, prin care P. G. a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
După rămânerea definitivă a titlurilor executorii, au fost emise actele de executare constând în: somația nr._/07.02.2012 și titlul executoriu nr._/07.02.2012.
Criticile aduse de contestator acestor acte de executare se referă exclusiv la faptul necomunicării celor două hotărâri judecătorești petentului pentru a le putea contesta, critici care sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.
Astfel, reține Tribunalul faptul că potrivit dispozițiilor art. 360 alin 1 Cod Procedură penală, copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată cât și la pronunțare. Cu privire la sentința penală nr. 378/19.12.2011 a Judecătoriei P., din analiza încheierii din data de 12.12.2011 dată de Judecătoria P. în dosarul_ reiese faptul că petentul P. G. a fost prezent în instanță la termenul din data de 12.12.2011, termen la care s-a amânat pronunțarea pentru data de 19.12.2011, prin urmare comunicarea acestei sentințe nu era obligatorie câtă vreme petentul nu se afla în vreuna din situațiile prevăzute la alin. 2 al art. 360 Cod Procedură Penală în care comunicarea este obligatorie, iar cât privește sentința penală nr. 155/03.11.2011 a Curții de Apel Iași recurentul nefăcând dovada că s-ar fi aflat în vreuna din premisele în care se impunea comunicarea acesteia, această sentință fiind dată tot în soluționarea unei plângeri împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, după cum atestă citația emisă pentru termenul din data de 03.11.2011 depusă la dosarul de fond de contestator(f. 6 dosar).
În plus, aceste sentințe penale nu erau susceptibile de o altă cale de atac câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 278 indice 1 alin 10 Cod Procedură Penală, astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, art. XVIII pct. 39, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin 8 al art. 278 indice 1 este definitivă.
Recurentul a invocat faptul că hotărârile judecătorești puse în executare au devenit ilegal titluri executorii, susținere care este, de asemenea, neîntemeiată. Reține Tribunalul, în drept, că potrivit dispozițiilor art. 415 Cod procedură Penală, hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive, prin urmare cele două sentințe penale puse în executare fiind definitive de la momentul pronunțării, potrivit dispozițiilor art. 278 indice 1 alin 10 Cod Procedură Penală, erau și executorii de la același moment.
Cât privește critica formulată de contestator privind nelegala obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată în situația în care i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului, aceasta este o chestiune de fond care nu poate fi invocată pe calea contestației la executarea silită. Notează totuși instanța că și această susținere este neîntemeiată în condițiile în care prin decizia nr. 82/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunându-se că dispozițiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că: În cazul respingerii plângerii formulate în condițiile art. 2781 din Codul de procedură penală împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.
Reținând așadar că singurul motiv de recurs formulat în cauză, vizând necomunicarea hotărârilor judecatorești prin care contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, este neîntemeiat, Tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul P. G. împotriva sentinței civile nr. 1258/24.04.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge recursul declarat de recurentul P. G. împotriva sentinței civile nr. 1258/24.04.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. S.C. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/04.03.2013
Jud. fond C. O. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 166/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
