Contestaţie la executare. Decizia nr. 735/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 735/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 983/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Martie 2013
Președinte - C. C. S.
Judecător O. L.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 735/2013
Pe rol judecarea recursul formulat de A,N,A,F. Iași împotriva sent.civ.nr._ /29.05.2012 a Judecătoriei Iași, și pe intimat A. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, scutit de la plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatoarea A. M. în contradictoriu cu intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate Iași și s-a dispus anularea somației de plată nr._/21.12.2010 și a titlului executoriu nr. 4733/21.12.2010, emise de intimată în sarcina contestatoarei, în dosarul de executare nr. 4533 și s-a desființat executarea silită pornită în acest dosar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 11.01.2012, sub nr. mai sus menționat (în antet), contestatoarea A. M. a contestat executarea silită pornită de către intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate Iași, în dosarul de executare nr.4533, care are la bază titlul executoriu nr.4733/21.12.2010 emis de intimată și toate actele de executare din acest dosar. Totodată, a solicitat suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat următoarele:
Decizia de impunere nr.226 din 11.10.2010, emisă de intimată, la care se face referire în titlul executoriu comunicat la 30.12.2010 împreună cu somația de executare_/21.12.2010, nu i-a fost comunicată niciodată, conform dispozițiilor art.44, art.45, art.86 alin.6 C.pr.fisc..
În drept, a invocat art.172 și urm. C.pr.fisc..
În dovedirea celor afirmate, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiză contabilă, pentru verificarea sumelor stabilite prin decizia de impunere, anexând somația de executare și titlul executoriu contestate.
La data din 28.02.2012, intimata a depus întâmpinare (f.15 și urm.), prin care a cerut respingerea contestației petentei.
În motivare, a arătat următoarele:
Potrivit legii 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de FNUASS.
În urma verificărilor întreprinse în baza de date a A., conform protocolului semnat cu aceasta, au fost identificate unele persoane care aveau declarate venituri din activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași.
Trebuie avute în vedere dispozițiile art.257 alin.2, alin.5 și art.261 din legea 95/2006, precum și Decizia Curții Constituționale nr.243/17.02.2011, potrivit cu care toate persoanele sunt obligate să depună declarații, casele de asigurări pot aplica ele însele măsurile de executare silită, iar obligativitatea contribuției pentru asigurările de sănătate se bazează pe principiul solidarității.
CAS Iași nu a avut dovadă de veniturile contestatoarei, până la momentul comunicării bazei de date a A. în format electronic, fiind în imposibilitate obiectivă de a face vreo comunicare în temeiul art.222 C.pr.fisc..
Prin nedepunerea la timp a declarațiilor, contestatoarea a încălcat prevederile art.81 C.pr.fisc. și a art.215 din legea 95/2006 (art.8 din OUG 150/2002). Dacă ar considera că există un alt cuantum al creanței, contestatoarea ar trebui să se prezinte la sediul CNAS.
Contestatoarea avea obligația legală de a depune declarații și de a efectua plăți la FNUASS în mai multe momente ale anului, astfel încât nu-și poate invoca propria turpitudine.
Decizia de impunere a fost comunicată prin publicitate, conform art.44 alin.3 C.pr.fisc., printr-un anunț colectiv cu nr._/11.10.2010.
Suma datorată este o creanță bugetară, la care se calculează toate accesoriile legale, potrivit art.88 lit.c, art.119, art.120 alin.7 și art.120 din OG 92/2003.
În drept, a invocat prevederile art.115 C.pr.civ..
A atașat copiile filelor din dosarul de executare, adăugând practic la actele depuse de contestatoare și decizia de impunere nr.226 din 11.10.2010, anunțul colectiv cu nr._/11.10.2010 (f.22), proces-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate (f.23).
La 02.05.2011, contestatoarea a depus un răspuns la întâmpinare (f.28), prin care a reiterat nelegalitatea procedurii de comunicare prin publicitate a titlului executoriu, iar la 02.06.2011, contestatoarea a depus porecizări (f.32), prin care a susținut legalitatea acestei proceduri.
Prin încheierea de ședință din 21.06.2011, instanța a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art.242 C.pr.civ., iar prin încheierea de ședință din 10.04.2012, a admis cererea contestatoarei de repunere a cauzei pe rol.
La ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind vorba despre cele la care s-a făcut deja referire.
Analizând lucrările dosarului și legislația incidentă, instanța constată următoarele:
Prin decizia de impunere nr.226 din 11.10.2010, intimata CNAS Iași a stabilit că reclamanta datorează contribuții, dobânzi și penalități de întârziere la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Ulterior, în temeiul acestei decizii, intimat a emis somația de executare nr._/21.12.2010 și titlul executoriu nr.4733/21.12.2010, prin care a început executarea silită împotriva contestatoarei.
În cuprinsul somației și a titlului executoriu, i se pune în vedere contestatoarei să achite sumele la care se face referire în decizia de impunere, prin transpunere exactă.
Decizia de impunere a fost comunicată prin publicitate, după cum rezultă din anunțul colectiv cu nr._/11.10.2010 (f.22) și din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate (f.23).
În aceste condiții, instanța constată ca fiind întemeiată contestația la executare și o va admite, pentru considerentele de mai jos.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Conform art.110 alin.2 C.pr.fisc., colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar potrivit alin.3, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Decizia de impunere poate fi un asemenea titlu, potrivit aceluiași text.
Potrivit art.141 alin.2, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere menționată anterior, reprezintă titlu de creanță.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege (alin.2).
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 al art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Textul reglementează în alineatele ulterioare detaliile înmânării sau procedura în caz de imposibilitate a înmânării.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art.44 alin. 2 lit. a, b, c.
Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
Curtea Constituțională a României a reținut, în decizia nr.536/28.04.2011, că prevederile art.44 alin.3 C.pr.fisc., care consacră posibilitatea comunicării titlului prin publicitate, stabilesc o ultimă și subsidiară modalitate de comunicare, folosită doar în cazul ineficienței celorlalte metode, confirmând practic interpretarea de mai sus.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că intimata a procedat la comunicarea deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu arătate, exclusiv prin publicitate.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestația și va anula somația de plată și titlul executoriu indicate, emise de intimată în sarcina contestatoarei.”
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile Legii nr.95/2006 potrivit cărora persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Instanța trebuia să aibă în vedere principiul instituit de legiuitor prin Legea nr.95/2006, respectiv principiul obligativității și solidarității asigurărilor sociale de sănătate în România. Susține recurenta că intimata avea obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor. A mai susținut că toate aspectele reținute de către instanța de fond sunt eronate întrucât, pe de o parte art. 44 alin 2 Cod procedura fiscală a fost integral modificat, iar pe de altă parte, aceasta a comunicat actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială și fără echivoc a acestui fapt.
Alăturat cererii de recurs recurenta a atașat dovada de comunicare a deciziei de impunere.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Pentru termenul de judecată din 27.03.2013 s-a dispus, conform rezoluției judecătorului, citarea în calitate de recurentă a A.N.A.F. – A.F.P. Iași în loc de C.A.S. Iași, raportat la prevederile art. V din O.U.G. nr. 125/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În baza deciziei fiscale ce este asimilată cu o decizie de impunere, au fost emise somația nr._ din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 4733 din 21.12.2010 pentru suma de 3350 lei, reprezentând contribuție de asigurări de sănătate (1604 lei), dobânzi (1507 lei) și penalități de întârziere (239 lei).
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Ori, deși recurenta a susținut că a comunicat intimatei decizia de impunere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta nu a făcut această dovadă. Prin înscrisul depus de recurentă nu se face dovada că aceasta și-a îndeplinit obligația de comunicare a actului administrativ fiscal în conformitate cu aceste dispoziții legale.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că decizia de impunere nu a fost comunicată contestatoarei, fiind încălcate prevederile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Pe cale de consecință, reținând că decizia de impunere nu a fost comunicată intimatei, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a dispus anularea executării silite.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de A.N.A.F. Iași împotriva sentinței civile nr._/29.05.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2013.
Președinte, C. C. S. | Judecător, O. L. pentru judecător aflat în C.O. semnează vicepreședintele instanței | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. |
Red. M.A.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./15.07.2013
Judecător fond Z. L. F. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 730/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 736/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
