Contestaţie la executare. Decizia nr. 738/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 529/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Martie 2013
PREȘEDINTE – A. C.
JUDECĂTOR – M. M.
JUDECĂTOR – D. I.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 738/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr._/01.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind M. C. C., I. B. IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 07.03.2013 când, având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată întrucât se afla în concediu medical, s-a amânat pronunțarea pentru 14.03.2013 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 20.03.2013 și apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/1.06.2012 Judecătoria Iași a admis contestația la executare promovată de contestatorul M. C. C. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Iași și a anulat actele de executare din cadrul dosarului de executare nr._.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii:
În fapt, în 20 septembrie 2011, intimata a emis pe numele contestatorului somația, stabilindu-se, în sarcina contestatorului obligația de plată a sumei de 68.868 lei.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatorului nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului somatia emisa in cadrul dosarului de executare, instanța observă că intimata nu a făcut, pâna la data pronuntării, dovada comunicării deciziei de impunere, cu respectarea prevederilor legale.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Demn de observat este si faptul că intimata a sustinut ca a realizat procedura de comunicare prin publicitate ( dovada ce nu a fost făcuta) datorita faptului că, in urma incercării comunicării somatiei prin procedura obisnuita, destinatarul nu a fost găsit acasa. Or, așa cum rezulta din inscrisul atasat in dovedire in acest sens de către intimata, inscris atașat in cadrul actelor de executare, nici măcar nu este inserat numele contestatorului pe acea confirmare de primire depusă la dosar, astfel încât se trage concluzia de către instanta ca nu s-a făcut dovada de către intimata ca s-a încercat procedura comunicării prin scrisoare recomandata prin confirmare de primire.
În plus, așa cum s-a mentionat anterior, nu s-a făcut dovada comunicării prin publicitate a somatiei, in conformitate cu prev art 44 din Cod proc fiscală.
In aceste conditii este de prisos analizarea conditiilor referitoare la faptul daca este vorba de o creanta certa, lichida si exigibilă raportat la modificarea intervenita potrivit deciziei penale nr 299/27 iunie 2008, contestatorul având la dispozitie institutia intoarcerii executării, in situatia in care dovedeste indeplinirea conditiilor legale.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestația și va anula actele de executare efectuate in ds nr_.
În temeiul art 274 Cod proc civ, va admite cererea contestatorului având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata și obliga intimata la plata sumei de 1194,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentate de taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Iași.
A motivat recurenta că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii întrucât titlul de creanță este sentința penală nr. 266/2007 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 765/2011 a Curții de Apel Iași. Debitarea s-a făcut în baza titlurilor executorii emise de către Judecătoria Iași nr.4600/2011 și nr. 4598/2011.
Actele de executare au fost comunicate prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, dar plicul a fost restituit cu mențiunea „avizat negăsit acasă”. Ulterior s-a procedat la comunicarea actelor e executare conform disp. art. 44 alin 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, la dosar existând dovada în acest sens. Prin urmare, organul fiscal a respectat prevederile legale în vigoare privind comunicarea actelor de executare.
De asemenea, rrecurenta a criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată argumentând că nu are nici o culpă în dematrarea procesului.
Intimatul a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului precizând că recurenta nu a făcut dovada că a încercat comunicarea actului de executare prin scrisoare recomandată. Critica care vizează neemiterea de către organul fiscal a unei decizii de impunere este lipsită de temei deoarece în considerentele sentinței recurate nu se reține o asemenea culpă .
Titlul executoriu (sentința penală nr. 266/31.01.2007) a fot modificat prin decizia penală nr. 299/2008 a Tribunalului Iași care a desființat în parte sentința atât în latură penală cât și în latură civilă. Considerentele deciziei Tribunalului au repercusiuni și asupra sumei ce constituie debit pretins de către organul fiscal. Prin urmare trebuia ca organul fiscal să emită o decizie de impunere ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Neîntemeiată este și critica privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată întrucât aceasta are o dublă culpă: de neverificare a hotărârilor judecătorești și de faptul că a declanșat procedura executării silite prin poprire.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constată fondat recursul promovat în cauză.
Cu înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului, intimata a făcut dovada respectării procedurii privind comunicarea titlurilor executorii. Astfel, titlul executoriu a fost inițial comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, plicul fiind însă restituit cu mențiunea „avizat negăsit acasă”. Ulterior, organul de executare a dispus comunicarea acestuia prin publicitate în concordanță cu disp. art. 44 alin 3 Cod proc.fiscală, respectiv prin afișarea la data de 23.09.2011 concomitent la sediul Adminstrației Finanțelor Publice Iași și pe pagina de internet a acestei instiuții.
În ceea ce privește fondul contestației la executare( faptul dacă sumele pentru care s-a început executarea silită sunt certe, lichide și exigibile), instanța reține următoarele:
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare (…) (1)
Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal”.
În speță, contestația la executare vizează sumele cuprinse în sentința penală nr.266/31ianuarie2007, decizia penală nr. 299/27iunie 2008 și decizia penală nr.765/28 iunie 2011 asupra cărora organul de executare nu are nici o competență a interveni, fiind vorba de sume de bani stabilite prin hotărâri judecătorești. Organele de executare nu au competența interpretării hotărârilor judecătorești ci numai pe aceea a executării lor.
Tribunalul constată că, criticile contestatorului privind cuantumul sumelor datorate puteau fi valorificate de acesta strict în fazele procesuale ale apelului și recursului împotriva sentinței penale nr. 266/2007 pronunțată de Judecătoria Iași, ele neputând fi analizate pe calea contestației la executare.
Susținerile privind nedatorarea sumelor reprezentând venituri din confiscări nu se pot analiza de către instanță în procedura contestației la executare prev. de art. 399 Cod procedură civilă fiind apărări care privesc fondul acțiunii civile alăturate celei penale.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite recursul, va modifica în tot sentința și în consecință va respinge contestația la executare formulată de M. C. C...
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot, astfel:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. C. C. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2013.
Președinte, C. A. | Judecător, M. M. | Judecător, I. D. |
Grefier, G. I. |
Red: M.M.
Tehnored: M.M.+H.C.
Ex.2/18.07.2013
Judecător fond: I. Z.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 750/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 731/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
