Uzucapiune. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 780/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 35808/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Martie 2013
PREȘEDINTE – C. C. E.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – C. M.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 780/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către recurenții L. I., L. T. împotriva sentinței civile nr. 3818 din 17.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind Primăria M.. Iași Prin Primar, C. L. Iași, P. M.. Iași, M. Iași Reprezentat Prin Primar, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 15.03.2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 22.03.2013 și apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3818/17.02.2012 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge acțiunea formulată de reclamanții L. I. și L. T., cu domiciliul în Iași, ., fostă 66, în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Iași, cu sediul în Iași . și Sfânt nr.11, fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții L. I. și L. T., în contradictoriu cu pârâții C. L. Iași și P. mun. Iași, cu sediul în Iași . și Sfânt nr.11, fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Iași.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții L. I. și L. T., în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, cu sediul în Iași . și Sfânt nr.11.
Taxa de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
Reclamanții au intrat în stăpânirea terenului din Iași, ., în jurul anului 1970, conform declarației martorului M. C., la data preluării terenului în folosință, peste 1000 mp, acesta era mlăștinos, fiind necesare lucrări de amenajare pentru a putea fi folosit, lucrări care au fost efectuate de către reclamanți.
În perioada 1973-1974 aceștia au construit o casă pe terenul din Iași, ., unde au locuit neîntrerupt și locuiesc și în prezent.
Anterior intrării în vigoare a legilor privind reconstituirea dreptului de proprietate, prin adresa nr._/07.12.1990, f.52 reclamanții au solicitat Primăriei mun. Iași atribuirea unei suprafețe de teren proprietate de stat și autorizarea în vederea construirii unei locuințe proprietate personală dar nu au mai reluat solicitarea după . legilor fondului funciar, după cum li s-a comunicat de către autoritatea locală.
Reține instanța că în anul 1990, reclamanții au încheiat cu C. Popular al mun.Iași contractul de închiriere nr.243/17.09.1990, f.53, pentru suprafața de 630 mp teren, situată în Iași, . să fie folosită pentru cultivare legume-zarzavat.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul tehnic a constatat că în posesia reclamanților se află suprafața totală de 1340 mp, împrejmuită cu gard de lemn și plasă de sârmă, situată în intravilanul extins al mun. Iași, ., tarlaua 166, compusă din parcelele 6900/1 în suprafață de 387 mp și . suprafața de 953 mp.
În această suprafață totală de teren sunt incluși și cei 630 mp (632 mp care reieșit din măsurători), pentru care reclamanții au încheiat contract de închiriere în anul 1990.
Având în vedere constatările expertului tehnic, Cap.2 lit. B, f.128 dosar, coroborată cu adresa nr.7910/856/23.06.2011, a O.C.P.I. Iași, f.102, pentru terenul în litigiu nu a fost eliberat titlu de proprietate. Din probatoriul administrat nu reiese dacă există suprapunere între suprafața de 2114 mp situat în tarlaua 166, . care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/2002 pentru zona Bucium, f.105 dosar și suprafața de 387 mp identificată de către expertul tehnic ca fiind situată tot în tarlaua 166, . în ., astfel încât instanța apreciază că M. Iași, prin primar, justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, situație în care urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Reține instanța că uzucapiunea reprezintă unul dintre modurile de dobândire a proprietății bunurilor imobile, față de dispozițiile Codului civil, respectiv art. 1837, care definește prescripția ca un mijloc de a dobândi proprietatea și art. 645, potrivit căruia proprietatea se dobândește, între altele și prin prescripție. Articolul 1890 C. civ. reglementează posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil dacă se face dovada că cel care invocă uzucapiunea a exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar un interval de timp mai mare de 30 de ani. Așadar, când posesia unui imobil se prelungește în timp pe o anumită perioadă de timp prescrisă, legea o consideră drept izvor al proprietății, iar posesorul va fi considerat proprietar.
Pentru a dobândi dreptul de proprietate prin prescripție achizitivă, posesia reclamanților trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art.1847 C. civ., respectiv să fie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar.
Prin încheierea contractului de închiriere pentru suprafața de 630 mp teren, reclamanții au recunoscut dreptul de proprietate al pârâtului, dobândind calitate de detentori precari, recunoașterea având caracterul unui act de întrerupere a cursului prescripției conform art.1865 pct.3 C. civ., efectele întreruperii cursului prescripției fiind, astfel cum prevede art.1867 C. civ., ștergerea prescripției începută înaintea sa și începerea unui nou termen de prescripție după ce actele constitutive de prescripție încetează.
Chiar dacă am admite că de la momentul expirării contractului de închiriere, 17.09.1991, reclamanții au început posesia terenului sub nume de proprietar, intervertind detenția precară în posesie, moment de la care ar începe să curgă termenul general de prescripție achizitivă, acesta însă nu s-a împlinit până la data introducerii acțiunii19.11.2010, situație în care instanța constată că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și urmează să o respingă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții L. I. și L. T. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenții că din anul 1975 și până în prezent au stăpânit întreaga suprafață de teren pe care în anul 1980 au edificat casa de locuit și anexele gospodărești. Impozitele aferente imobilului (casă și teren) au fost plătite an de an nefiind formulate nici un fel de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de către vreo altă persoană.
Deși instanța reține faptul că sunt proprietarii casei de locuit și anexelor gospodărești în dispozitivul hotărârii nu se regăsește acest aspect în sensul că prin hotărârea dată să le fie recunoscut acest drept măcar asupra acestor imobile edificate.
Către Statul Român au plătit chirie doar 1 an în perioada 1990 – 1991. Din 1991 nu s-a mai prelungit contractul de închiriere și nu au mai plătit chirie pentru suprafața de 630 m.p.
Din 1991 au trecut 21 de ani la care se adaugă și perioada de timp din 1975 până în 1990.
În suprafață totală de 1330 m.p. sunt incluși și cei 630 m.p.. Din adresa nr._/23.06.2011 a O.C.P.I. rezultă că pentru terenul în litigiu nu a fost eliberat nici un titlu de proprietate. Greșit s-a reținut că din probe nu rezultă că există suprapunere cu suprafața de 2114 m.p. pentru care s-a eliberat titlul de proprietate depus la dosar. Arată că sunt 2 terenuri diferite, aflate ca amplasament în zone diferite.
Chiar dacă s-ar reține ca moment de început a curgerii termenului de prescripție anul 1991 sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de 10 – 20 de ani.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii iar în subsidiar constatarea că sunt proprietarii casei de locuit și ai anexelor și că asupra terenului au un drept de superficie.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul M. Iași prin primar solicită respingerea recursului
Reiterează pârâtul excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât nu este proprietarul nediligent împotriva căruia ar trebui să se îndrepte reclamanții. Adevăratul proprietar al terenului este numitul C. Minodor, potrivit titlului de proprietate nr._/22.11.2002.
Pentru a face dovada faptului că au exercitat posesia sub nume de proprietar trebuia ca reclamantul să depună la dosar copii ale actelor fiscale privind plata impozitului. În lipsa acestor înscrisuri se consideră că imobilul a fost posedat prin simpla îngăduință a proprietarului, posesorul fiind un detentor precar. Totodată posesia reclamanților trebuia să se întindă pe o durată de 30 de ani.
La data de 14.06.2012 L. I. a decedat, capacitate și vocație succesorală la moștenirea acestuia având L. T. soție supraviețuitoare și L. E. – L. – descendentă de gr. I. S-a dispus citarea în cauză a numitei L. E. L. în calitate de recurentă.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive, reiterată în recurs și-a găsit legala sa sancționare înaintea judecătorului fondului.
Suprafața de teren în litigiu având întinderea de 1340 m.p. situată în M. Iași, . este identificată cadastral în raportul de expertiză efectuat înaintea judecătorului fondului de expert Weller I. L. ca fiind amplasată în T. 166, parcelele 6900/1 categoria de folosință vie (în suprafață de 387 m.p.) și . de folosință arabil (în suprafață de 953 m.p.).
Alăturat celor reținute de instanța de fond ce-și au suport în testimoniile administrate în cauză, tribunalul notează că în titlul de proprietate nr._/22.11.2002 eliberat pe numele C. Minodor, T. M. și S. C. F. suprafața de 2114 m.p. teren situată în T. 166 p. 6900/1 are ca megieș la nord proprietatea L.. Ca atare între suprafața de teren în litigiu de 387 m.p. situată în T. 166 . suprafața de 2114 m.p. situată tot în T 166, . există suprapunere.
În aceste repere testimoniale, tribunalul reține dispozițiile art. 477 și ale art. 646 cod civil de la 1864.
Art. 477 Cod civil dispune ca toate averile vacante și fără stăpân precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori sau ale căror moșteniri sunt lepădate sunt ale domeniului public. Potrivit art. 25 din Legea 213/1998 în accepțiunea prezentei legi prin sintagma domeniu public cuprinsă în art. 477 Cod civil se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale după caz. La rândul său art. 646 Cod civil arată că bunurile fără stăpân sunt ale statului.
Mai întâi prin art. 477 Cod civil iar mai apoi prin art. 646 Cod civil este înlăturată ocupațiunea acestor bunuri. Ocupațiunea nu mai poate avea drept obiect imobilele adică pământul și clădirile fiindcă acestea aparțin întotdeauna aceea fie unui particular, fie unei persoane juridice, fie statului, județului sau comunei. Rezultă din textele art. 477 și 646 Cod civil că orice bun imobil aparține întotdeauna unui particular sau unei persoane de drept public. Si pentru ipoteza în care proprietarul unui imobil moare fără moștenitori sau când moștenitorii săi renunță la moștenire precum și pentru ipoteza când proprietarul abandonează bunul său, legea atribuie succesiunile vacante respectiv bunurile părăsite statului.
Tribunalul nu este ținut a verifica cauza pentru care acest bun a rămas fără stăpân. Este dincolo de orice îndoială ca proprietatea asupra acestei suprafețe de teren nu aparține nici unui particular.
Pe fondul cauzei Tribunalul reține corecta aplicare a dispozițiilor art. 1890 Cod civil de la 1864 situației de fapt litigioase deduse prezentei judecăți.
Persoana care invocă dobândirea dreptului real de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani trebuie să dovedească îndeplinirea a 2 condiții: posesia utilă a bunului și exercitarea posesiei timp de 30 de ani.
Referitor la prima condiție posesorul trebuie să posede pentru sine cu intenția de a se comporta ca proprietar pe tot termenul prevăzut de lege.
Odată cu încheierea la data de 17.09.1990 a contractului de închiriere nr. 243 având ca obiect suprafața de 630 m.p. L. I., în prezent decedat a înțeles să stăpânească imobilul în litigiu cu îngăduința proprietarului atunci Statul Român prin C. Popular al Municipiului Iași, titular al dreptului de administrare. Calitatea în care a posedat L. I. imobilul alături de soția sa, respectiv cea de chiriaș, exclude ideea stăpânirii sub nume de proprietar.
Detenția precară este o stare de drept. În temeiul convenției încheiate cu cel care i-a predat bunul detentorul are un drept asupra lui, titlul în baza căruia deține bunul presupunând recunoașterea dreptului altuia și implicit obligația de restituire. La posesie, absența legăturii între proprietar și posesor face să se nască un conflict între aceștia. Chiar dacă admitem ipoteza în care la expirarea termenului de închiriere de 1 an autorul reclamanților a continuat aceeași posesie pretins utila a bunului începută în anul 1975, efectul întreruperii prescripției intervenită în anul 1990, a fost cel reținut de judecătorul fondului în aplicarea art. 17 din Decretul 167/1958. Potrivit textului de lege întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Ca atare o nouă prescripție a început să curgă la data de 17.09.1991, dată la care a expirat termenul de închiriere a imobilului în litigiu.
Luând ca punct de plecare momentul de referință 17.09.1991 la data sesizării instanței, respectiv 19.11.2010 nu era îndeplinită cea de a doua condiție a uzucapiunii respectiv de exercitare a posesiei timp de 30 de ani.
Solicitării reclamanților de reținere a prescripției de 10 – 20 de ani, tribunalul nu-i poate da curs.
Pe de o parte judecătorul fondului a fost învestit de către reclamanți cu constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani. Potrivit art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă aplicabil potrivit art. 316 Cod procedură civilă și în calea de atac a recursului în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte elementele supuse analizei în cazul celor 2 uzucapiunii de 30 de ani respectiv de 10 la 20 de ani spre soluționarea unor astfel de cereri sunt diferite. La baza uzucapiunii de 10 la 20 de ani stă justul titlu astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1895 Cod civil.
În reperele trasate de actul de învestire nu s-au administrat dovezi din care să rezulte plasarea reclamanților în ipoteza reglementată de art. 1895 Cod civil spre dobândirea dreptului real de proprietate prin uzucapiunea de 10 la 20 de ani.
Relativ la imobilul construit – casa și anexe gospodărești – Tribunalul are în vedere că uzucapiunea este acea instituție juridică care permite nașterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană în condițiile și termenul prevăzute de lege, transformând o aparență îndelungată într-un raport juridic de proprietate cert și indiscutabil. Uzucapiunea constituie și o sancțiune indirectă îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului care l-a lasat timp îndelungat în posesia altei persoane, permițându-i, prin pasivitatea sa, să se comporte public ca proprietar sau titular al altui drept real.
Reclamanții învestind instanța de judecată au înteles însă, spre fundamentarea cererii de uzucapiune, să invoce faptul edificării pe terenul în litigiu a unei case de locuit si a unor anexe. Reperele trasate de incidența disp. art. 1890 C. Civ. sunt incompatibile celor rezultând din situația de fapt adusă spre sancționare care reclamă, în privința edificatelor, răsturnarea prezumției relative înscrisă în art. 492 C. Civ. și constituirea dreptului de superficie. Are în vedere instanța că reclamanții tind nu spre câștigarea în folosul lor a dreptului de proprietate asupra edifcatelor în detrimentul pârâtului ca fost proprietar ci la recunoașterea unui drept real de proprietate dobândit prin încorporarea materialelor în terenul proprietea unui terț, pârâtul din prezenta cauză.
Dreptul de superficie au înteles pârâtii sa-l invoce pentru prima dată în calea de atac a recursului ceea ce contravine disp art. 294 coroborat cu art. 316 C. Pr. Civ.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de instanța de fond, pe care tribunalul și le însușește în integralitate, în baza art 312 C.pr. Civ. urmeaza a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către reclamanții L. T. și L. I., în prezent decedat cu moștenitorii L. E. L. și L. T., împotriva sentinței civile nr. 3818/17.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.03.2013.
Președinte, C. E. C. | Judecător, Doinița T. | Judecător, M. C. |
Grefier, G. I. |
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/
Judecător fond: T. M. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 731/2013. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
