Revendicare imobiliară. Decizia nr. 743/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 743/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 22217/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Martie 2013
Președinte - C. A.
Judecător S. F.
Judecător M. M.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 743/2013
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenții P. I. și P. E. și pe intimații C. D., C. G. și C. G., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face; plată lipsă folosință.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 27.03.2013, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 8918/25.04.2012 a Judecătoriei Iași s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității cererii având ca obiect obligația de a face (ridicare obiecte), a lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive, a lipsei coparticipării procesuale active și a lipsei coparticipării procesuale pasive.
S-a admis excepția inadmisibilității cererii având ca obiect obligarea pârâților-reclamanți la plata de daune cominatorii.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții-pârâți C. D. și C. G. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți P. I. și P. E..
Au fost obligați pârâții-reclamanți să lase reclamanților-pârâți, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul cu destinație de magazie, cu o suprafață de 6,32 m.p., situat în Iași, ., ., parter, jud.Iași, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1776, la data de 14.09.2007, de către BNP A. G., imobil întabulat sub nr. cod unitate individuală 3153-C1-U16, conform Releveu magazie, în Cartea Funciară nr._ a mun. Iași, jud.Iași.
Au fost obligați pârâții-reclamanți să ridice toate bunurile mobile depozitate în imobilul cu destinație de magazie, cu suprafața de 6,32 m.p., situat în Iași, ., ., parter, jud.Iași.
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții-pârâți privind obligarea pârâților-reclamanți la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere, de la data pronunțării prezentei sentințe și până la data eliberării efective a imobilului cu destinația de magazie.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți P. I. și P. E., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți C. D. și C. G..
Au fost obligați pârâții-reclamanți la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 1847 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut reclamanții C. D. și C. G. au formulat, în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. E., acțiune în revendicare imobiliară, obligație de a face (eliberare magazie ocupată abuziv) și plata de daune de nefolosință, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții P. I. și P. E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a calității procesuale pasive a pârâților, a coparticipării procesuale active obligatorii, iar, pe fond, au solicitat respingerea acțiunii.
Pe cale reconvențională, s-a solicitat să se constate că reclamanții nu au în proprietate acel spațiu cu destinație de magazie, care este, de fapt, un spațiu comun al condominiumului, iar pârâții ar avea un drept de proprietate asupra acestuia, în cotă indiviză.
În ședința publică din 28.03.2012, pârâții-reclamanți au invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive.
Instanța de fond a reținut că la data de 14.09.2007, a fost autentificat, sub nr.1776, contractul de vânzare-cumpărare între numiții P. V., prin curator special P. R., și P. R.-T., în calitate de vânzători, și reclamantul-pârât C. D., căsătorit cu C. G., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul apartament nr.4, compus din 2 camere, dependințe și balcon cu o suprafață utilă de 49,52 m.p. + boxa cu o suprafață utilă de 16 m.p. și magazie cu o suprafață de 6,32 m.p., situat în mun.Iași, ., ., etaj 3, jud.Iași, nr.cadastral 3153-C1-U16, apartament înscris în Cartea Funciară a localității Iași sub nr.66.515 (filele 4-10). Potrivit releveului magazie, anexă la contractul de vânzare-cumpărare menționat, aceasta a fost înscrisă în cartea funciară, fiind confirmată și suprafața, de 6,32 m.p.
Acest imobil a fost dobândit de vânzători prin succesiune legală, în calitate de moștenitori ai numitei P. M., decedată la data de 06.08.2007. Din cuprinsul dosarelor succesorale nr.69/2007 și 70/2007 ale BNP A. G. (filele 84-139), rezultă că imobilul ce a format masa succesorală, respectiv apartamentul nr.4, situat în Iași, ., ., etaj 3, a fost dobândit de soții P. C. și P. M. la data de 15.10._, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4137, de către BNP B.-A. L. (fila 91), de la numitul I. F.. Acesta, la rândul său, a dobândit imobilul în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.50/11.01.1993, încheiat de acesta cu S.C. MOLDOCONSTRUCT S.A. IAȘI.
Atât în contractul de vânzare-cumpărare nr.50/11.01.1993, cât și în convenția ulterioară, din 1998, prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra apartamenului apare menționată magazia de la parterul blocului, cu o suprafață de 1,60x3,95 (în total 6,32 m.p.). În schița anexă la contractul nr.50/11.01.1993 este identificată, în mod distinct, magazia ce a intrat în componența imobilului vândut numitului I., indicându-se faptul că aceasta avea . blocului, în partea opusă intrării în tronson.
Instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr._/13.09.2007 (fila 120), a fost admisă cerere vânzătorilor P. R.-T. și P. V. de a se înscrie în cartea funciară nr._ a mun.Iași dreptul lor de proprietate cu titlu de moștenire legală nu numai asupra apartamentului nr.4, cu suprafața utilă de 49,52 m.p., și a boxei de 16 m.p., dar și asupra magaziei de 6,32 m.p. Ulterior, prin încheierea nr._/27.09.2007, a operat mențiunea corespunzătoare în cartea funciară cu privire la transmiterea dreptului de proprietate cumpărătorilor C. D. și G. (fila 139).
Soluționând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.p.civ., excepțiile procesuale invocate în cauză, dată fiind și ordinea de soluționare, a acestora, instanța de fond a constatat că pârâții-reclamanți au invocat inadmisibilitatea acțiunii, în cea ce privește capetele de cerere accesorii, având ca obiect obligație de a face și daune cominatorii.
Inadmisibilitatea reprezintă un mijloc de apărare specific, prin care pârâtul, fără a contesta în mod direct dreptul invocat de partea adversă, se opune acțiunii acesteia, declarând-o inacceptabilă și susținând că instanța nu se poate pronunța asupra ei. Această excepție poate fi pusă în discuție și din oficiu, de către instanță, întrucât are caracter absolut.
Instanța de fond a apreciat că susținerea inadmisibilității cererii privind obligația de a face este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Asemenea raporturi juridice au ca efect translațiunea folosinței unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia. Cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locațiunii sunt raporturi de obligații.
În cauza de față, între reclamanți și pârâți nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în pretinsa exercitare fără drept, de către pârâți, a posesiei asupra imobilului cu destinație de magazie.
Pe de altă parte, însă, reclamanții-pârâți și-au precizat acest capăt de cerere, în sensul de a solicita obligarea pârâților-reclamanți la ridicarea bunurilor depozitate în magazie. Or, în aceste condiții, respectiva solicitare, cu caracter accesoriu față de obiectul principal al acțiunii, constând în revendicare imobiliară, este admisibil, urmând a se verifica temeinicia sa pe baza analizei probatoriului administrat în cauză.
În ceea ce privește, însă, cererea de obligare a pârâților-reclamanți la plata de daune în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării prezentei sentințe și până la data eliberării efective a imobilului revendicat, instanța apreciază că această cerere are ca obiect, de fapt, plata de daune cominatorii, astfel cum în mod corect au sesizat și pârâții-reclamanți. Voința reclamanților-pârâți de a solicita aceste daune, cu respectivul titlu, este evidentă atât din precizările formulate în depuse în scris, la data de 07.12.2011 (filele 29-31), cât și din susținerile verbale ale reprezentantului lor convențional. Prin urmare, date fiind și dispozițiile art.84 C.p.civ., care impun instanței obligația de a califica în mod corect cererea dedusă judecății, instanța apreciază că simpla denumire de daune de nefolosință nu este de natură să schimbe caracterul real al acestor daune.
Cu privire la pretinderea de daune cominatorii, instanța de fond a reținut că acestea reprezintă suma de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației. Trăsătura esențială a daunelor cominatorii este aceea ca ele apar ca un mijloc de constrângere prin amenințarea pe care o prezintă pentru debitor spre a-l determina să-și execute obligația asumată. De aceea ele reprezintă un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligațiilor. Prin natura lor, daunele cominatorii nu au legătură cu prejudiciul încercat de creditor din cauza neexecutării obligației de către debitor. Ele nu au caracter reperator, ci caracterul unei pedepse civile prin amenințarea pe care o reprezintă pentru debitor.
Instanța de fond a mai reținut că, în legislația actuală, potrivit art.580 indice 2 și 3 C.p.civ., în faza de executare silită a obligațiilor de a face există alte mijloace legale pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a îndatoririi cuprinse în titlul executoriu (autorizarea creditorului de a o aduce la îndeplinire, aplicarea unei amenzi civile).
Or, în prezenta cauză reclamanții-pârâți au solicitat obligarea părții adverse la plata de daune cominatorii de 50 RON/zi pentru lipsa de folosință a imobilului magazie de la data pronunțării sentinței și până la executarea efectivă a obligației principale. Prin urmare, în lipsa unui text de lege care să permită obligarea la daune cominatorii în această fază a procedurii, instanța apreciază că solicitarea este inadmisibilă.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii privind obligația de a face și a admis excepția inadmisibilității cererii accesorii având ca obiect plata de daune cominatorii.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și a celei pasive, s-a reținut:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive în procesul civil revine reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice ambele calități.
Instanța de fond a apreciat că soluționarea acestor excepții, ca, de altfel, și a excepției lipsei coparticipării procesuale active și pasive, este în strânsă legătură cu fondul cauzei, dat fiind obiectul celor două cereri (principală și reconvențională) deduse judecății, dar și probatoriul administrat în cauză.
Astfel, în drept, instanța reține că, potrivit art.480 din vechiul cod civil (în vigoare la momentul investirii instanței cu soluționarea prezentei cauze și, prin urmare, aplicabil, în condițiile art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil) „ proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut”.
Acțiunea în revendicare, astfel cum este definită în literatura de specialitate, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, așadar o acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului (art.480 din vechiul Cod civil).
Rezultă că legitimarea procesuală într-o astfel de acțiune este în strânsă legătură cu temeinicia pretenției deduse judecății.
Din aspectele reținute anterior, instanța de fond a apreciat că reclamanții-pârâți au probat, în mod indubitabil existența dreptului lor de proprietate asupra imobilului magazie cu suprafața utilă 6,32 m.p. Deși pârâții-reclamanți au încercat să convingă instanța că respectiv magazie, menționată în contractual de vânzare-cumpărare nr.1776/14.09.2007, ar fi, în realitate, o debara în interiorul apartamentului cumpărat de partea adversă, fapt ce rezultă și din modul de redactare a contractului, invocând, în acest sens, și declarația martorului P. E., instanța de fond a apreciat că formularea din contract, respectiv “dreptul de proprietate asupra apartamentului Nr.4, compus din 2 (două) camere, dependințe și balcon cu o suprafață utilă de 49,52 m.p. + boxa cu o suprafață utilă de 16 m.p. și magazie cu o suprafață de 6,32 m.p., situat în mun.Iași, ., ., etaj 3, jud.Iași” nu înseamnă că atâ boxa, cât și magazia sunt situate la etajul 3, ci doar apartamentul, astfel cum rezultă și din releveurile anexate la contract.
Pe de altă parte, însă, pârâții-reclamanți nu au făcut dovada dreptului de proprietate comună forțată și perpetuă al tuturor proprietarilor de apartamente din condominium asupra respectivului spațiu cu destinație inițială de magazie. Din niciun înscris depus de pârâți nu rezultă că acea suprafață de 6,32 m.p. este înscrisă cu acest titlu în cartea funciară sau în orice act deținut de asociația de proprietari. Împrejurarea menționării imobilului sub denumirea de magazie sau de spațiu de depozitare gunoi (astfel cum apare în planul de situație al parterului tronsonului 1, depus de pârâții-reclamanți la termenul din data de 11.04.2012, nu înlătură convingerea instanței că, de fapt, este vorba de unul și același spațiu, pe care numita P. M. l-a dobândit în proprietate, dar în privința căruia nu a exercitat acte de folosință, ajungându-se, într-un final, la ocuparea de către pârâții P..
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că reclamanții-pârâți au legitimare procesuală activă, iar, din poziția pârâților și din cuprinsul celor două declarații de martori date în cauză, reiese că pârâții-reclamanții ocupă efectiv imobilul menționat în titlul de proprietate al părții adverse, sub denumirea de „magazie”.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și cea a calității pasive, invocate de pârâții-reclamanți.
Soluționând și excepția lipsei coparticipării procesuale, sub cele două forme ale acesteia, instanța de fond a observat că:
Potrivit dispozițiilor art.47 C.p.civ., „Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.”
Acest text reglementează principiul coparticipării procesuale facultative, de la care excepțiile sunt de strictă interpretare, coparticiparea procesuală necesară (obligatorie) fiind incidentă în situația unui raport juridic unic și indivizibil.
În cauza dedusă judecății, pârâții-reclamanți au susținut, prin reprezentant convențional, că magazia cu suprafața de 6,32 m.p. este coproprietate comună forțată și perpetuă a proprietarilor spațiilor cu destinație de locuință din blocul L1. În realitate, astfel cum s-a demonstrat anterior, reclamanții-pârâți sunt proprietari exclusivi și deplini asupra acelui spațiu, așadar nu se impunea ca acțiunea să fie introdusă de toți proprietarii de apartamente, cum s-a susținut în întâmpinare.
De asemenea, și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive este nefondată. Chiar dacă, din declarația martorului P. E., rezultă că și aceasta are un raft în magazie, pe care pune conserve, această împrejurare nu conferă coparticipării procesuale pasive din prezenta cauză natură obligatorie, astfel încât reclamanții-pârâți să fie ținuți de a chema în judecată toate persoanele care folosesc, într-o măsură mai mare sau mai mică, magazia. Dimpotrivă, principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, este incident și în această situație, partea care deduce pretenția sa judecății fiind liberă să stabilească, după propria voință, cadrul procesual și să aleagă persoana a cărei chemare în judecată și obligare la predarea imobilului o urmărește.
Pe cale de consecință, și aceste două ultime excepții vor fi respinse, ca neîntemeiate.
Soluționând fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că, dovedind calitatea de proprietari, reclamanții-pârâți sunt în drept să se bucure de toate cele trei atribute ale proprietății – posesia, folosința și dispoziția – arătate de art 480 din vechiul Cod Civil.
Din răspunsurile la interogatoriu ale pârâților-reclamanți și din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 67-70 și 75-76), instanța de fond a constatat că pârâții-reclamanți ocupă efectiv, fără a justifica vreun drept de proprietate sau alt drept (real ori de creanță), imobilul situat la parterul blocului, cu ., cu destinația de magazie și suprafața utilă de 6,32 m.p.
Astfel, ambii pârâți-reclamanți au confirmat faptul că folosesc magazia (invocând acordul celorlalți proprietari, aspect nerelevant în condițiile în care respectivii proprietari nu au niciun drept asupra imobilului). De asemenea, martorul P. V. (vânzătorul din contractul nr.1776/14.09.2007) a menționat că a primit cheile de la magazie de la sora bunicii sale, P. M., iar acel spațiu era folosit, la momentul vânzării către reclamanții-pârâți, de pârâta-reclamantă P. E., care își ținea acolo brânza pe care o vindea în Piața de la Hala Centrală. Aceasta avea și ea o cheie de la imobil, precizând, la interpelarea martorului, că magazia îi fusese lăsată de P. M., dar nefiind în măsură să prezinte un act în acest sens.
Faptul amplasării magaziei pe partea opusă intrării în . acesteia în suprafața blocului, cu intrare separată, sunt confirmate și de martorul P. E., care a precizat că aceasta era, inițial, o boxă mai mare, pentru depozitarea deșeurilor.
În realitate, instanța de fond a apreciat că spațiul cu destinație de magazie a fost folosit, după scurt timp de la darea în folosință a blocului, drept spațiu comun datorită acordului și, ulterior, a toleranței proprietarilor (I. F. și P. C. și M.), ajungându-se a se considera că, de fapt, acel imobil ar fi spațiu comun al blocului, cu drept de proprietate forțată și perpetuă pentru toți proprietarii de apartamente). Aceste împrejurări nu sunt, însă, de natură să legitimeze posesia și folosința exercitate de persoane care nu au dobândit, în mod legal, niciun drept cu privire la magazie.
Instanța de fond a considerat că martorul P. V. se află într-o eroare scuzabilă în ceea ce privește amplasamentul exact al spațiului în discuție, acesta apreciind că magazia era lipită de ., ca urmare a faptului că a văzut-o doar la momentul vânzării apartamentului, în urmă cu 4 ani jumătate, neavând alt contact, nici anterior, nici ulterior înstrăinării, cu imobilul respectiv. În realitate, așa cum bine a subliniat și martorul P. E., magazia este amplasată în interiorul blocului, în partea din spate, neexistând niciun alt spațiu cu asemenea destinație la blocul L1. Prin urmare, toate elementele converg spre concluzia certă a identității dintre spațiul revendicat de reclamanții-pârâți și cel ocupat, fără vreun drept, de pârâții-reclamanți. Mai mult, același martor P. a confirmat că familia P. folosește, în prezent, magazia, având și cheia de la aceasta.
În lumina tuturor considerentelor de mai sus, instanța de fond a admis capătul principal de acțiune și a obligat pârâții-reclamanți să lase reclamanților-pârâți în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul cu destinație de magazie, cu o suprafață de 6,32 m.p., situat în Iași, ., ., parter, jud.Iași, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1776, la data de 14.09.2007, de către BNP A. G., imobil întabulat sub nr.cod unitate individuală 3153-C1-U16, conform Releveu magazie, în Cartea Funciară nr._ a mun.Iași, jud.Iași.
Pe cale de consecință și constatând, din declarația martorului P. E., că pârâții-reclamanți au depozitat, în spațiul respectiv, diferite bunuri mobile, au fost obligați aceștia să le ridice.
Față de soluția pronunțată cu privire la acțiunea principală, cererea reconvențională având ca obiect constatarea inexistenței unui drept de proprietate al reclamanților-pârâți asupra magaziei și, pe cale de consecință, constatarea caracterului de bun comun, în coproprietate forțată și perpetuă, al pârâților-reclamanți și al celorlalți proprietari de apartamente din condominium este, în mod evident, neîntemeiată, instanța de fond având în vedere aceleași argumente de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată asupra acțiunii principale.
Nu în ultimul rând, față de căderea în pretenții a pârâților-reclamanți, date fiind dispozițiile art.274 C.p.civ., prima instanța l-a obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă cu soluționarea prezentei cauze, și anume: 1500 RON onorariu de avocat, 344 RON taxă judiciară de timbru și 3 RON timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. I. și E. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a motivat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere că aceștia nu sunt proprietarii spațiului de la parterul blocului, ci sunt proprietarii unei magazii care, potrivit documentației cadastrale, se află situată la etajul al treilea al imobilului.
De asemenea, a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, deoarece spațiul pe care îl ocupă nu este o magazie, proprietarii de drept ai acelui gunoier pe care îl ocupă pârâții, sunt toți locatarii, acesta făcând parte din spațiul de folosință comună al imobilului, astfel că este necesară coparticiparea procesuală activă, excepția fiind greșit respinsă.
S-a motivat că pârâții ocupă spațiul – gunoier, cu acordul expres al locatarilor acelui imobil, dar și al asociației de locatari, de peste 10 ani, fiind un posesor de bună-credință, spațiu care se află la parterul blocului, nefiind magazie.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond a apreciat probatoriul administrat în cauză în mod eronat, întrucât s-a depus o copie a releveului parterului blocului și copie de pe înscrierea în cartea funciară a asociației de proprietari ce trebuie coroborate cu declarația martorului, care fac dovada că magazia face parte din proprietate comună.
S-a mai motivat că în cuprinsul considerentelor nu se regăsesc argumente privind cererea reconvențională.
Intimații C. D. și G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului deoarece în mod corect instanța de fond a reținut din cuprinsul actelor că magazia se află la parterul blocului, fiind identificată distinct în cuprinsul anexei la contractul de vânzare – cumpărare nr. 50/1993.
De asemenea, intimații au mai formulat o poziției procesuală în sensul invocării și a excepției nulității cererii pentru încălcarea dispozițiilor art. 112, 133 alin. 1 și art. 287 Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat probe.
Față de excepția invocată, tribunalul constată că cererea de recurs intitulată „apel” cuprinde numele recurenților și numărul sentinței civile apelate, făcând referire în motive la reclamanții din prezenta cauză și purtând semnătura și ștampila avocatului care le-a reprezentat interesele în cauză, astfel că sunt îndeplinite disp. art. 112 Cod procedură civilă, neindicarea numelui și prenumelui reclamanților în motivarea cererii de recurs neducând la aplicarea disp. art. 133 Cod procedură civilă, cât timp s-a menționat corect numărul sentinței civile recurate în care se pot regăsi numele reclamanților.
De asemenea, cererea de recurs cuprinde motivele de recurs care se pot încadra în disp. art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente se va respinge excepția.
Pe fondul cererii de recurs, tribunalul constată că reclamanții C. D. și G. au solicitat obligarea pârâților P. I. și E. de a elibera magazia ocupată abuziv, în suprafață de 6,32 mp, situată la parterul scării în care locuiesc, precum și plata de daune de nefolosință.
De asemenea, au formulat acțiune în revendicare cu privire la această magazie.
Tribunalul constată că reclamanții au cumpărat prin act autentic la data de 14.09.2007, apartamentul nr. 4 compus din 2 camere, dependințe și balcon, cu o suprafață utilă de 49,52 mp + 3,74 mp + boxă cu o suprafață utilă de 16 mp și magazie cu o suprafață de 6,32 mp, situat în mun. Iași, ., ., st. 3, jud. Iași, de la P. V., asistat prin curator special de P. R., și P. R. T..
Acești vânzători au dobândit apartamentul prin moștenire de la defuncții lor bunici, P. C. și M., care l-au achiziționat de la numiții I. F. și M., potrivit actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4037/1998 la BNP B. – A. L..
Potrivit releveului atașat la actul autentificat sub nr. 1776/14.09.2007 la BNP A. G., există o magazie în suprafață de 6,32 mp, un balcon în suprafață de 3,74 mp, o boxă în suprafață de 16 mp și apartamentul în suprafață utilă de 49,52 mp, format din 2 camere, acte care poartă ștampila Ministerului Administrației Publice – ONCGC și semnătura executantului în persoana domnului F. Nicușor.
Potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4137/15.10.1998 la BNP B. – A. L., cumpărătorul P. C. a achioziționat de la vânzătorii I. F. și M. apartamentul nr. 4 situat în Iași ., ., . 2 camere, balcon, boxă, subsol și magazie parter.
Potrivit planului de situație al acestui apartament, care conform prevederilor din contractul de vânzare – cumpărare, face parte integrantă din acesta, apartamentul nr. 4 din . este alcătuit din 2 camere, bucătărie, baie, hol, debara, balcon + boxă subsol – de 17 mp + magazie parter – 13,40 mp.
Rezultă cu certitudine că magazia de la parter a fost achiziționată împreună cu apartamentul nr. 4 de către primul proprietar, respectiv I. F., care l-a înstrăinat cumpărătorului P. C., acesta lăsându-l moștenire vânzătorilor P. V. și R. T. care l-au înstrăinat la rândul lor soților C., intimații – pârâți din prezenta cauză.
Susținerea că în cauză se impune ca acțiunea în revendicare să fie exercitată de toți locatarii proprietari ai imobilului din ., este nefondată cât timp magazia revendicată de reclamanți a fost achiziționată doar de către aceștia prin act autentic.
De asemenea, există identitate între persoana reclamanților și titularul dreptului afirmat, cât timp s-a dovedit cu înscrisuri că sunt proprietarii magaziei de la parterul blocului în care locuiesc.
Pe cale de consecință, cât timp pârâții – recurenți ocupă această magazie există identitate între persoana pârâților și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Pentru aceste considerente, se reține că instanța de fond a soluționat în mod corect excepțiile invocate.
În ce privește motivul de recurs că prima instanță a apreciat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, tribunalul îl respinge ca nefondat deoarece actele de vânzare – cumpărare fac dovada succesiunii proprietarilor asupra imobilului din ., situat la . ultimii proprietari, iar apartamentul a fost cumpărat împreună cu o boxă de 16 mp și o magazie parter care în planul de situație anexă la contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4137/15.10.1998, are suprafața de 13,40 mp, iar în releveul întocmit pentru actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1776/14.09.2007, are suprafața utilă de 6,32 mp, reclamanții revendicând această ultimă suprafață.
Declarația martorei P. E. nu poate înlătura înscrisurile autentice care fac dovada proprietății reclamanților asupra acestei magazii, nefăcându-se dovada că ar fi un spațiu comun.
În ce privește cererea reconvențională, tribunalul constată că prima instanță s-a pronunțat prin prisma tuturor considerentelor reținute, respingând această cerere, pârâții solicitând prin această cerere a se constata că reclamanții nu au în proprietate spațiul revendicat și că este un spațiu comun, pârâții având un drept de proprietate asupra acelui spațiu.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge recursul și va menține sentința ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâții P. I. și P. E. împotriva sentinței civile nr. 8918/25.04.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2013.
Președinte, C. A. | Judecător, S. F. | Judecător, M. M. |
Grefier, D. M. B. |
Red. S.F.
Tehnored. M.M.D.
2 ex. /19.06.2013
Judecător fond I. C. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 714/2013. Tribunalul IAŞI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
