Contestaţie la executare. Decizia nr. 768/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 2472/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Martie 2013
Președinte - – C. M.
Judecător – D. C.
Judecător –C. C. E.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă Nr. 768
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe recurent S. E. și pe intimat A.N.A.F. A.F.P.IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat I. Cțarschi pentru recurentă, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța acordă cuvântul la probe.
Apărătorul recurentei având cuvântul solicită proba cu înscrisuri, arată că este vorba de o hotărâre judecătorească dată într-o speță asemănătoare cu titlu de practică judiciară.
Instanța constată că această hotărâre a fost pronunțată în contradictoriu cu intimata motiv pentru care nu se impune comunicarea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul.
Apărătorul recurentei având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate, admiterea contestației sub toate capetele de cerere, anularea executării silite pornite în dosarul de executare nr._/2011, anularea titlului executoriu nr._/27.12.2011, anularea somației nr._/27.12.2011 .Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariu avocat fond. Instanța de fond a constat în mod netemeinic și nelegal că executarea silită a fost declanșată și derulată de intimată cu respectarea prevederilor legale. Astfel, Judecătoria Iași a apreciat că deciziile de impunere nr. 5047_05/30.06.2011,5047_07/30.06.2011,5047_07/30.06.2011, 5047_08/30.05.2011 și 5047_09/30.06.2011 emise de CAS Iași i-au fost comunicate legal deși, în realitate acestea nu i-au fost comunicate deloc, la dosarul cauzei neexistând nici o dovadă de comunicare a acestora către recurentă. Mai mult decât atât, instanța de judecată menționează și faptul că recurenta ar fi dovedit introducerea separată a unei acțiuni în contencios administrativ privind anularea titlurilor de creanță, acest lucru fiind neadevărat, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei. În realitate instanța de fond ar fi trebuit să constate că deciziile de impunere menționate mai sus nu produceau efecte juridice la momentul emiterii titlului executoriu și pornirii executării silite prin emiterea somației, astfel încât executarea silită este nelegală potrivit disp. art.44 alin.1 teza Ia din Codul de procedură fiscală „ actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat”, conform disp. art.44 alin.2 „ actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă ,cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire”. De asemenea, conform disp. art.86 alin.6 Codul de Procedură Fiscală „decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințării de plată de la data comunicării acestora în condițiile în care se stabilesc sume de plată”.. Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că, pe de o parte ,Codul de Procedura Fiscală instituie obligația organului fiscal de a comunica contribuabilului orice act fiscal apt să producă efecte față de aceasta, iar pe de altă parte, că momentul de la care actul fiscal produce efecte juridice este data comunicării către contribuabili . În condițiile în care intimata nu i-a comunicat în niciuna din modalitățile prevăzute de disp. art.44 din Codul de procedură fiscală titlurile de creanță, respectiv deciziile de impunere, acestea nu produc efecte juridice față de recurenta și în consecință nu pot sta la baza emiterii titlului executoriu nr._/27.11.2011.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/29.05.2012 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul S. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I. Cațarschi, cu sediul în Iași, Șoseaua Bucium nr.74A, jud.Iași, în contradictoriu cu intimata C.N.A.S. Iași.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
Prin deciziile de impunere nr.5047 05/30.06.2011, nr.5047 06/30.06.2011, nr.5047 07/30.06.2011, nr.5047 08/30.06.2011, nr.5047 09/30.06.2011, intimata CNAS Iași a stabilit că reclamantul datorează contribuții, dobânzi și penalități de întârziere la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Ulterior, în temeiul acestei decizii, intimata a emis somația de executare nr._/27.12.2011 și titlul executoriu nr._ din 27.12.2011, care transpun deciziile de impunere întocmai, sub aspectul sumelor la care fac referire.
Având în vedere situația de fapt, instanța constată ca fiind neîntemeiată contestația la executare și o va respinge, pentru considerentele de mai jos.
În conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Potrivit art.172 alin.3, care stabilește obiectul acestei proceduri, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Conform art.110 alin.2 C.pr.fisc., colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar potrivit alin.3, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Decizia de impunere poate fi un asemenea titlu, potrivit aceluiași text.
Potrivit art.141 alin.2, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere în descrierea situației de fapt reprezintă titlu de creanță.
Odată ajunsă la scadență, această decizie de impunere devine titlu executoriu, dar în procedura fiscală acest lucru se și concretizează prin emiterea efectivă a unui înscris numit titlu executoriu, care se comunică debitorului și în care sunt transpuse sumele din titlul de creanță.
Codul de procedură fiscală reglementează două tipuri de proceduri, cu obiect diferit: contestația la executare împotriva titlului executoriu și a celorlalte acte de executare, reglementată de dispozițiile antemenționate și contestația administrativă, împotriva titlului de creanță, reglementată de art.205 și urm. (calea „recursului grațios”).
Potrivit art.218 alin.2, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Legătura dintre proceduri este evidențiată de art.172 alin.3 C.pr.fisc., contestația administrativă împotriva deciziei de impunere fiind acea cale separată prevăzută de lege, care împiedică analizarea acesteia din urmă pe calea contestației la executare.
În concluzie, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zise, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Or, analizând procedura de executare silită dedusă analizei instanței, se constată că somația de executare și titlul executoriu cuprind elementele prevăzute de lege și nu prezintă vicii de esență, ele având ca scop avertizarea debitorului cu privire la obligația de plată a sumelor cuprinse în decizia de impunere. Dimpotrivă, s-a constatat că intimata a ținut cont de plata făcută între timp de contestator.
Astfel, conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Cum obligațiile arătate în decizia de impunere au ajuns la scadență, rezultă că titlul executoriu a fost emis conform legii.
De altfel, contestatorul a invocat în susținerea cererii sale motive care țin de temeinicia impunerii obligațiilor de plată accesorii comunicate, cum ar fi aplicarea retroactivă a legii, obligația de scutire a sa, prescripția dreptului de a stabili aceste sume etc..
Chiar dacă instanța ar constata că acest motiv este întemeiat, față de dispozițiile art.172 alin.3, ea nu poate da efect concluziilor sale, fiind ținută să analizeze procedura efectivă de executare silită.
Cu toate acestea, nu există dubii cu privire la calificarea prezentei cereri, care să justifice o eventuală declinare a competenței soluționării ei către instanța de contencios administrativ sau o solicitare pentru precizarea cererii. Astfel, contestatorul a indicat clar actele pe care înțelege să le conteste, cu referire la somația de executare și la titlul executoriu, el depunând doar aceste acte la dosar. Instanța nu are, deci, motive să facă aplicarea art.84 C.pr.civ., recalificând cererea, mai ales că petentul a și dovedit introducerea separată a unei acțiuni în contencios administrativ.
Faptul că motivele invocate se circumscriu unei contestații la titlu și lipsa indicării unor temeiuri de contestație la executare nu fac decât să ducă la constatarea netemeiniciei contestației la executare.
O altă legătură între cele două proceduri ar apărea dacă s-ar obține de către contestator suspendarea executării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art.215 C.pr.fisc., aspect care ar duce, potrivit alin.3 din acel text, și la imposibilitatea continuării executării silite.
Contestatorul nu a dovedit însă că au fost suspendate efectele deciziei de impunere, neinvocând decât faptul că decizia de impunere nu este definitivă, de vreme ce nu a fost contestată, dar nu a indicat vreun text de lege care să condiționeze caracterul executoriu al deciziei de impunere de soluționarea contestațiilor împotriva acesteia, doar suspendarea efectelor acesteia prin procedura anterior indicată, putând avea acest efect.
În ceea ce privește problema comunicării deciziilor de impunere, chiar dacă intimata nu a depus dovezi în acest sens, nu se poate ignora faptul că reclamantul arătat prin cererea introductivă că la 04.08.2012 le-a contestat pe calea recursului grațios, ceea ce înseamnă că a avut cunoștință de existența lor înainte de a fi pornită executarea silită.
În consecință, pentru toate motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul S. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurentul că greșit a apreciat instanța de fond că deciziile de impunere i-au fost legal comunicate deși în realitate acestea nu i-au fost comunicate deloc la dosarul cauzei neexistând nici o dovadă de comunicare a acestora. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu este adevărat că a introdus separat o acțiune în contencios administrativ privind anularea titlurilor de creanță. Instanța de fond trebuia să constate că deciziile de impunere nu produceau efecte juridice la momentul emiterii titlului executoriu și pornirii executării silite prin emiterea somației, astfel încât executarea este nelegală fiind nesocotite dispozițiile art. 44 Cod procedură fiscală.
Titlul executoriu_/27.12.2011 și somația nr._/27.12.2011 au fost emise fără existența unor titluri de creanță valabile.
În temeiul art. V alin. 10 din O.U.G. 125/2011 s-a dispus citarea în cauză în calitate de intimată a A.N.A.F. – A.F.P. Iași.
Intimata nu și-a precizat poziția procesuală față de cererea formulată printr-o întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin actul de învestire contestatorul S. E. solicitând anularea executării silite pornite în dosarul de executare nr._/2011, a titlului executoriu nr._/27.12.2011 și a somației nr._/27.12.2011 invocă împlinirea termenului de prescripție extinctivă și faptul că neavând calitatea de asigurat intimata nu era abilitată să emită decizii de impunere ce constituie titlu de creanță. Susține totodată că la data de 4.08.2011 a contestat deciziile de impunere 5047_05/30.06.2011, 5047_06/30.06.2011, 5047_07/30.06.2011, 5047_08/30.06.2011 și 5047:09/30.06.2011, contestație ce nu a fost soluționată anterior emiterii titlului executoriu nr._/27.12.2011.
Prin sentința civilă recurată dându-se eficiență principiului disponibilității c e guvernează procesul civil și dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorul fondului a soluționat contestația la executare formulată, pornind de la susținerile contestatorului cuprinse în actul de învestire pe care le-a sancționat raportat testimoniilor administrate pe terenul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, incidente motivelor strict invocate.
Prin prezenta cerere de recurs contestatorul invocă în fapt un nou motiv de contestație la executare constând în necomunicarea legală a deciziilor de impunere ce au fundamentat declanșarea executării silite în dosarul nr._/2011.
Trecând dincolo de susținerile contradictorii făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a cererii de recurs relative la comunicarea/necomunicarea deciziilor de impunere, tribunalul notează dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă cu trimitere la art. 316 Cod procedură civilă. Potrivit textului art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică – potrivit art. 316 Cod procedură civilă – și în instanța de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Reținând respectarea de către judecătorul fondului a principiului disponibilităților și a limitelor de analiză trasate de contestator precum și transgresarea de către recurent prin motivul nou invocat în cuprinsul căii de atac a normelor înscrise în art. 294 și 316 Cod procedură civilă, tribunalul în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de contestatorul S. E. împotriva sentinței civile nr._/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.M. D.C. C.C.E. GREFIER,
M.G.
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/14.05.2013
Judecător fond: Z. L. F. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 767/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 776/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
