Contestaţie la executare. Decizia nr. 783/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 8588/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Martie 2013
Președinte – M. M.
Judecător – M. M.
Judecător –S. C. C.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă Nr. 783
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind contestația în anulare formulată de contestatori R. F., M. D., G. E., P. M., intimat T. C., având ca obiect contestație la executare DECLINAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.03.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.03.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi ,29.03.2013, când,
TRIBUNALUL
Asupra contestației la executare de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 2172/04.09.2012 Judecătoria P. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei P., invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cererii, așa cum a fost precizată, de contestatorii R. F., M. D., G. E. și P. M. în contradictoriu cu intimatul T. C. în favoarea Tribunalului Iași – secția civilă.
Pentru a decide astfel Judecătoria P. a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 06.08.2012 sub nr._, contestatorii R. F., M. D., G. E. și P. M. au formulat contestație la executarea pornită de creditorul T. C., executare silită ce face obiectul dosarului nr. 353/2012 al B. A. C., cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal taxată și timbrată de contestatoarea R. F..
Motivând cererea în fapt, contestatorii au arătat că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 1088 din 23.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1690/08.06.2011 a Tribunalului Iași. Deși s-a admis atât cererea principală cât și cererea de intervenție În interes personal formulată de creditorul T. C., în mod greșit au fost obligați contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 200 lei fiecare către T. C.. Consideră că trebuie lămurite înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, neputându-se reține o culpă procesuală a reclamanților pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 399 și urm. Cod proc.civ.
Alăturat cererii au fost depuse înscrisuri.
În dovedirea cererii, contestatorii au solicitat proba cu înscrisuri.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 04.09.2012, contestatorii și-au precizat cererea, arătând că solicită, așa cum au motivat în fapt contestația, lămurirea înțelesului, întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Instanța a invocat excepția de necompetență materială, pe care a pus-o în discuția contradictorie a părților.
Având a soluționa, cu precădere, excepția invocată, potrivit dispozițiilor art.137 C.proc.civ., instanța o găsește întemeiată:
Caracterul de ordine privată sau de ordine publică al normelor de competență teritorială rezultă din coroborarea art. 159 pct. 3 și art. 19 Cod proc. civ., necompetența materială fiind, astfel, de ordine publică. În prezent, prin reglementarea din art. 159 1 alin. 2 Cod proc. civ., necompetența materială nu mai poate fi invocată în orice fază a procesului, ci numai în fața primei instanțe, în limite litis.
Astfel, competența materială este stabilită prin norme imperative și, fiind absolută, părțile sau chiar instanța nu o pot înlătura, putând fi invocată potrivit art. 159 1 alin. 2 Cod proc. civ.
În cauză, așa cum rezultă din motivarea în fapt a cererii și din precizările făcute de contestatori la termenul din data de 04.09.2012, cererea are ca obiect contestație la titlu, contestatorii solicitând lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, având în vedere că în mod greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 1088 din 23.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1690/08.06.2011 a Tribunalului Iași. Astfel, prin decizia civilă nr. 1690/08.06.2011 a Tribunalului Iași s-a admis recursul formulat de interveninetul T. C., intimat în prezenta cauză, modificându-se în parte sentința instanței de fond, stabilindu-se de instanța de recurs obligația fiecărui contestator din prezenta cauză la plata sumei de 200 lei către intimatul T. C..
Potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 2 Cod proc. civ, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Or, având în vedere că motivele invocate de contestatori privesc cheltuielile de judecată stabilite prin decizia civilă nr. 1690/08.06.2011 a Tribunalului Iași, acesta este instanța care este competentă să lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Fiind incidente în cauză dispozițiile imperative sus-arătate, potrivit cărora competentă să soluționeze cererea este Tribunalul Iași –secția civilă, urmează a fi declinată competența în favoarea acestei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 158 și art. 159 C.pr.civ.”
Pe rolul Tribunalului Iași cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În fața Tribunalului Iași nu s-au administrat probe.
Analizând actele si lucrările dosarului raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că este neîntemeiată contestația la executare formulată, astfel că o va respinge, pentru considerentele ce succed:
În fapt, Tribunalul reține faptul că contestatorii Rapceanu F., M. D., Galița E. și P. M. au formulat în prezenta cauză contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1088 din 23.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1690/08.06.2011 a Tribunalului Iași.
Prin decizia civilă nr. 1690/08.06.2011 a Tribunalului Iași s-a admis recursul formulat de interveninetul T. C., intimat în prezenta cauză, modificându-se în parte sentința instanței de fond, stabilindu-se de instanța de recurs obligația fiecărui contestator din prezenta cauză la plata sumei de 200 lei către intimatul T. C..
Analizând dispozitivul titlului executoriu Tribunalul apreciază faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru a se dispune lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în condițiile în care dispozitivul acestuia este foarte clar, stabilindu-se irevocabil obligația pentru fiecare din contestatorii de azi - Rapceanu F., M. D., Galița E. și P. M. – la plata sumei de 200 lei fiecare către intimatul T. C.. Astfel, nu se poate pretinde că trebuie lămurit înțelesul acestei dispoziții, conținutul său fiind cât se poate de clar, fără echivoc, ori întinderea, câtă vreme suma stabilită în sarcina fiecărui contestator este precizată în lei pentru fiecare în parte, nefiind stabilită ca obligație globală, după cum nici aplicarea acestuia, care poate fi făcută fără probleme în maniera stabilită de instanță, intimatul T. C. putând pretinde de la fiecare debitor suma de 200 lei.
În realitate, ceea ce se dorește a se obține pe calea prezentei cereri este o repunere în discuție a cererii referitoare la plata cheltuielilor de judecată în maniera în care s-a pronunțat irevocabil Tribunalul, contestatorii de azi criticând în fapt greșita obligare la plata acestor cheltuieli, ori această critică nu poate fi repusă din nou în discuție întrucât se opune autoritatea de lucru judecat, neputând fi analizată în cadrul procesual stabilit ca urmare a formulării unei cereri privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu prin intermediul contestației la executare.
Pentru aceste considerente Tribunalul va respinge contestația la executare formulată de către contestatorii Rapceanu F., M. D., Galița E. și P. M. domiciliați în ., jud.Iași în contradictoriu cu intimatul T. C. domiciliat în ., jud.Iași ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorii Rapceanu F., M. D., Galița E. și P. M. domiciliați în ., jud.Iași în contradictoriu cu intimatul T. C. domiciliat în ., jud.Iași ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. S.C.C. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/20.05.2013
Jud. Tribunalul Iași: M. M., F. E. C., C. A. M.
← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 781/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 785/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|