Evacuare. Decizia nr. 2263/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2263/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 3915/866/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Octombrie 2013
Președinte - I. D.
Judecător C. R.
Judecător G. C.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2263/2013
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurent B. M. împotriva sentinței civile nr. 2322/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria P. în contradictoriu cu intimat B. T., intimat B. M. (fostă A.), având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului recursului au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2322 din 19.09.2012 a Judecătoriei Iași, s-a
respins cererea expertului tehnic judiciar G. V. de obligare a pârâților-reclamanți la plata sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu pentru întocmirea răspunsului la obiecțiunile raportului de expertiză tehnică judiciară realizat în prezenta cauză, ca neîntemeiată.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâții B. T. și R.-B. M. (fostă A.), s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) în contradictoriu cu reclamantul-pârât B. M..
A dispus instanța de fond evacuarea pârâților-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) din imobilul-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., identificat în certificatul de moștenitor nr. 505/21.12.1998 emis de către Biroul Notarial Public I. M. în dosarul succesoral nr. 609/1998 și în raportul de expertiză tehnică judiciară realizat de către expertul tehnic judiciar G. V. în prezenta cauză, după plata integrală a sumei de_ lei de către reclamantul-pârât către pârâții-reclamanți, reprezentând contravaloarea lucrărilor de modificare și îmbunătățire realizate de aceștia din urmă.
A fost obligat reclamantul-pârât B. M. să achite pârâților-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) suma de_ lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de modificare și îmbunătățire a imobilului-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în ..
S-a stabilit în favoarea pârâților-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) un drept de retenție asupra imobilului-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în ., arătat mai sus, până la plata integrală a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de modificare și îmbunătățire.
S-a respins capătul de cerere formulat de către pârâții-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) privind obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de preț al contractului de vânzare-cumpărare invocat, ca fiind neîntemeiat.
Au fost obligați pârâții-reclamanți la plata sumei de 19,03 lei către reclamantul-pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată iar reclamantul-pârât la plata sumei de 546,5 lei către pârâții-reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-au compensat cheltuielile de judecată datorate de către părți până la limita sumei de 19,03 lei, rămânând în sarcina reclamantului-pârât obligația de a plăti pârâților-reclamanți suma de 527,47 lei. Reclamantul-pârât a fost obligat și la plata sumei de 1611 lei către stat, cu titlu de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru acordat pârâților-reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin testamentul autentificat sub nr. 885/29.04.1986, defunctul D. G. a numit ca legatar universal pe reclamantul-pârât B. M., fiind emis astfel la data de 21.12.1998 certificatul de moștenitor nr. 505 de către Biroul Notarial Public I. M., în cadrul dosarului succesoral nr. 609/1998, prin care reclamantul-pârât a primit moștenire imobilul-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, . și suprafața de 1000 mp teren aferent construcției și curții.
Pentru imobilul-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, . a intervenit o convenție între reclamantul-pârât B. M. și pârâtul-reclamant B. T., căsătorit în prezent cu pârâta-reclamantă R. B. M..
Instanța de fond a admis cererea principală pentru următoarele considerente:
Conform art. 1560 din Codul civil adoptat în anul 1864, incident în prezenta cauză conform art. 6 din Legea nr. 287/2009 republicată privind Codul civil, comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia. Comodatul este esențial gratuit. Împrumutătorul rămâne proprietarul lucrului dat în împrumut.
Potrivit art. 1294 Codul civil „vinderea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui” și conform art. 1295 Codul civil „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.
Conform art. 1169 Codul civil cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Având în vedere că pârâții-reclamanți se apără față de pretențiile reclamantului-pârât prin invocarea unui raport juridic diferit de cel indicat de către reclamantul-pârât, instanța de fond a analizat probatoriul administrat pentru a stabili cu prioritate natura acestui raport juridic intervenit între părți.
Instanța de fond a constatat că potrivit art. 1191 Codul civil, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată. Însă, față de dispozițiile art. 1191 alin. 3 și art. 1198 Codul civil, față de faptul că părțile au convenit la administrarea probei testimoniale cât și față de relația de rudenie dintre părți, reclamantul-pârât și pârâtul-reclamant fiind frați, instanța a analizat și depozițiile martorilor audiați în fața instanței în stabilirea naturii raportului juridic.
Astfel, martorul C. M., fila 141, fiind audiat a aratat că reclamantul-pârât i-a relatat în anii 1998-2000 că l-a lăsat pe fratele său, B. T., în casa în care a locuit D. G., întrucât pârâții-reclamanți nu aveau o altă casă în care să locuiască și pentru ca aceștia din urmă să se îngrijească de imobil. Martorul mai precizează că reclamantul-pârât nu a specificat un termen până când le-a permis pârâților-reclamanți să locuiască în respectivul imobil. De asemenea, martorul precizează că nu a auzit ca reclamantul-pârât să vândă această casă și nici ca pârâtul-reclamant B. T. să o cumpere. Martorul arată că nu a asistat personal la nicio discuție între părți în legătură cu acest subiect, dar știe de la reclamantul-pârât că i-ar fi cerut pârâților-reclamanți să evacueze imobilul pentru a efectua unele lucrări de construcție.
Martorul A. I., fila 143, arată că nu cunoaște niciun detaliu despre vreo înțelegere cu privire la casa în litigiu, dar știe de la reclamantul-pârât că acesta deține și în prezent acest imobil, fără a avea intenția de a o înstrăina.
Martora C. M., fila 140, declară că a avut o discuție în anul 2011 cu mama părților, respectiv a reclamantului-pârât și a pârâtului-reclamant, B. M. și aceasta i-a spus că B. T. i-a dat lui B. M. o sumă de bani, aproximativ 1000 lei pentru a cumpăra casa în care locuiesc în prezent pârâții-reclamanți. Martora arată că această sumă a fost achitată recent, cu aproximativ doi ani în urmă. De asemenea, martora arată că a fost prezentă la discuții purtate între părți prin care reclamantul-pârât solicită pârâților-reclamanți evacuarea din imobilul în discuție, reclamantul-pârât spunând că îi aparține acest imobil. Martora arată că pârâții-reclamanți au început să efectueze lucrări la acest imobil, lucrări pe care însă nu le-au finalizat pentru că reclamantul-pârât s-a opus realizării acestor lucrări. Totodată, martora declară că mama părților, B. M., a permis pârâților-reclamanți să locuiască în acest imobil pentru că nu aveau altă casă unde să locuiască.
Martorul M. I., fila 142, declară că B. T. i-a spus în urmă cu 10 ani că a achitat 1000 lei reclamantului-pârât pentru a cumpăra casa în care locuiește. Martorul mai precizează că nu a asistat personal la discuții între cele două părți.
Totodată, instanța de fond a constatat că mama părților B. M. a declarat în fața notarului public, fila 182, că a primit în anul 1999 suma de 1000 lei de la pârâtul-reclamant B. T., sumă pe care a remis-o fiului ei B. M..
Din coroborarea probatoriului administrat, instanța de fond a constatat că reclamantul-pârât în calitate de legatar universal a primit moștenire imobilul-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., identificat în certificatul de moștenitor nr. 505/21.12.1998 emis de către Biroul Notarial Public I. M. în dosarul succesoral nr. 609/1998, ca urmare a testamentului autentificat sub nr. 885/29.04.1986, fiind emis astfel la data de 21.12.1998 certificatul de moștenitor nr. 505 de către Biroul Notarial Public I. M., în cadrul dosarului succesoral nr. 609/1998. Pârâții-reclamanți nu au dovedit existența unui alt titlu pentru folosința acestui imobil, decât detenția precară, martorii audiați cunoscând situația arătată nu în mod direct și personal ci prin intermediul părților din prezenta cauză. Chiar și în declarația extrajudiciară dată de către mama acestora, B. M., nu se arată titlul cu care această sumă de 1000 lei ar fi fost dată reclamantului-pârât, ci doar că s-a remis o sumă de bani de la un fiu la altul.
De asemenea, prin interogatoriul administrat în prezenta cauză, pârâta-reclamantă B. M. arată la întrebarea nr. 8, fila 106, că a adus la cunoștința reclamantului-pârât modificările făcute la casa acestuia, iar pârâtul-reclamant B. T. răspunde la întrebarea nr. 11, fila 110, că recunoaște că reclamantul-pârât i-a pus în vedere de peste doi ani să-i lase în posesie imobilul aflat în proprietatea acestuia. Or, astfel de răspunsuri ale pârâților-reclamanți nu s-ar justifica dacă aceștia ar avea calitatea de proprietari în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu reclamantul. În schimb pârâții-reclamanți, prin aceste răspunsuri, denotă o atitudine de simpli detentori precari.
Având în vedere că din probatoriul administrat nu se poate reține dovada vreunui titlu de proprietate pentru pârâții-reclamanți, în schimb reclamantul-pârât dovedindu-și calitatea de legatar universal și moștenitor față de imobilul-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., identificat în certificatul de moștenitor nr. 505/21.12.1998 emis de către Biroul Notarial Public I. M. în dosarul succesoral nr. 609/1998, instanța de fond a reținut că între părți a intervenit o convenție de comodat, prin care reclamantul-pârât (comodant) a împrumutat în mod gratuit pârâților-reclamanți (comodatari) acest imobil, pentru ca aceștia să-și construiască o casă proprie, cu obligația acestora din urmă de restituire a bunului în natură.
Comodatul este un contract real, pentru încheierea lui fiind necesară atât realizarea acordului de voință cât și predarea lucrului care formează obiectul contractului. În temeiul contractului de comodat, comodatarul dobândește numai dreptul de folosință, devenind un simplu detentor precar, obligat la înapoierea lucrului. Deoarece contractul nu este translativ de proprietate, comodantul poate să nu aibă calitatea de proprietar, putând fi un uzufructuar sau locatar.
Comodantul nu poate cere restituirea lucrului înainte de împlinirea termenului stipulat sau dacă nu s-a prevăzut un termen, înainte de a se fi îndestulat trebuința comodatarului ce s-a avut în vedere la încheierea contractului, conform art. 1572 Codul civil. În cazul în care părțile nu au prevăzut un termen, iar lucrul este de folosință permanentă, termenul restituirii urmează să fie stabilit de către instanță, chiar dacă în materia de comodat nu există un text expres asemănător art. 1582-1583 Codul civil din materia împrumutului propriu-zis, pentru că folosința nu poate dura la infinit sau să depindă exclusiv de voința comodatarului, el fiind obligat să restituie lucrul.
Văzând că această convenție de comodat a intervenit între părți de o perioadă îndelungată de timp, aproximativ în anii 1988-1999 conform probatoriului administrat, instanța de fond a constatat că trebuința avută în vedere la încheierea contractului între părți s-a împlinit, pârâții-reclamanți nemaiavând niciun temei pentru folosința imobilului.
Prin urmare, instanța a constatat întemeiată cererea principală formulată de către reclamantul-pârât și a dispus evacuarea pârâților-reclamanți din imobilul-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., identificat în certificatul de moștenitor nr. 505/21.12.1998 emis de către Biroul Notarial Public I. M. în dosarul succesoral nr. 609/1998 și în raportul de expertiză tehnică judiciară realizat de către expertul tehnic judiciar G. V. în prezenta cauză.
Instanța de fond a admis în parte și cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți față de următoarele argumente:
În ceea ce privește capătul de cerere prin care pârâții-reclamanți solicită obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 1000 lei, instanța de fond a constatat din probatoriul analizat mai sus că nu se poate reține plata vreunei astfel de sume de către pârâții-reclamanți către reclamantul-pârât și chiar dacă s-ar reține o astfel de plată, probatoriul administrat nu lămurește titlul cu care s-a făcut. Mai mult, instanța de fond a constatat că și in situația în care s-ar reține că o astfel de suma s-a achitat de către pârâții-reclamanți către reclamantul-pârât cu titlu de preț al contractului de vânzare-cumpărare, un astfel de petit nu ar putea fi admis în lipsa unei cereri de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare, în baza căruia s-ar fi efectuat o astfel de plată.
Prin urmare, văzând și argumentele prezentate la analiza cererii principale, instanța de fond a respins petitul cererii reconvenționale de obligare a reclamantului-pârât la plata sumei de 1000 lei către pârâții-reclamanți, ca neîntemeiat.
Cu privire la cererea de obligare a reclamantului-pârât de plată a sumei de_ lei, cu titlu de contravaloare a lucrărilor de modificare și îmbunătățire a imobilului-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere materialul probatoriu administrat în prezenta cauză.
Conform art. 1569 Codul civil „comodatarul, făcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate să le repete”, iar potrivit art. 1574, „dacă în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit, pentru păstrarea lucrului, să facă oarecare speze extraordinare, necesare și așa de urgente încât să nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le înapoia”.
Prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză de expert tehnic judiciar G. V., filele 93-101,185, 203, s-a stabilit că imobilul în discuție a suferit lucrări în cuantum total de_ lei, din care de modificare în cuantum de_ lei și lucrări de îmbunătățire în cuantum de 7665 lei, aceste lucrări fiind efectuate în perioada 1997-2002, respectiv cele de îmbunătățire în perioada 2002-2007.
Din analiza raportului de expertiză instanța de fond a constatat că lucrările efectuate la imobilul ce face obiectul prezentei cauze se încadrează în atât în categoria lucrărilor necesare, extraordinare și urgente pentru păstrarea lucrului, dar și în cea de lucrări de modificare ce au fost aduse la cunoștința reclamantului, astfel încât acesta din urmă este obligat să suporte cheltuielile aferente, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Astfel cum arată martorul C. M., fila 141, reclamantul-pârât a permis pârâților-reclamanți să locuiască în imobil pentru că aceștia din urmă nu aveau o altă locuință și pentru a se îngriji de acest imobil.
De asemenea, martora C. M., fila 140, arată că reclamantul-pârât a fost de acord cu lucrările efectuate de către pârâții-reclamanți, solicitându-le ulterior să părăsească imobilul.
Din analizare lucrărilor descrise în raportul de expertiză, respectiv extindere casă, construire anexă, împrejmuire din gard de scândură pe stâlpi din lemn, din gard de plasă de sârmă, înlocuit acoperișul casei cu învelitoare din draniță și sarpantă din lemn rotund cu învelitoare din asbociment și sarpantă din lemn rotund de brad, tencuieli exterioare, pardoseli de beton, înlocuit uși, cervele exterioare etc, cât și a declarației martorilor audiați, instanța de fond a reținut că lucrările constatate în raportul de expertiză sunt lucrări necesare păstrării imobilului și totodată lucrări de care reclamantul-pârât a avut cunoștință.
În ceea ce privește susținerea reclamantului-pârât că aceste lucrări s-au realizat cu materiale de construcții ce-i aparțineau, instanța de fond a constatat că din materialul probatoriu nu poate reține astfel de apărări. Într-adevăr reclamantul-pârât a dovedit că a transportat o . materiale de construcții, filele 141, martor C. M., 143 martor A. I., 117-121 avize de expediere, însă nu se poate stabili dacă aceste materiale au fost folosite de către pârâții-reclamanți la realizarea lucrărilor descrise sau de către reclamantul-pârât în alt scop. Mai mult, martorul M. I., fila 142, declară că l-a văzut pe pârâtul-reclamant efectuând lucrările reținute cu materialele de construcții aduse de acesta. De asemenea și martora C. M. declară că lucrările au fost realizate de către pârâtul-reclamant, materialele fiind procurate de către acesta.
Cu referire la racordul electric stradal al cărui contravaloarea a fost stabilit prin raportul de expertiză la suma de 1080 lei, instanța de fond a constatat că această sumă nu a fost dovedită a fi suportată de către pârâții-reclamanți. Astfel, declarația martorului audiat M. I., care arată că imobilul a fost racordat la energie electrică înainte ca pârâții-reclamanți să locuiască în respectiva casă se coroborează cu înscrisurile depuse la filele 150-151, respectiv contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu reclamantul-pârât în calitate de consumator, cu mențiunea achitării sumei de_ ROL. Pârâții-reclamanți nu au făcut dovada achitării sumei aferente racordului electric către societatea furnizoare sau către reclamantul-pârât.
Având în vedere că pârâții-reclamanți au solicitat suma de_ lei reprezentând lucrări de modificare și îmbunătățire, prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză de expert tehnic judiciar G. V., filele 93-101,185, 203, stabilindu-se o sumă totală de_ lei, din care se scade contravaloarea racordului stradal de 1080 lei, instanța a obligat reclamantul-pârât B. M. să achite pârâților-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) suma de_ lei, atât cât aceștia au solicitat.
Având în vedere că pârâții-reclamanți au efectuat cheltuieli pentru conservarea, întreținerea și îmbunătățirea imobilului-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., instanța de fond a constatat că aceștia au dreptul de a reține acest imobil până ce reclamantul-pârât va plăti suma solicitată cu acest titlu.
Condiția esențială pentru existența dreptului de retenție invocat de către pârâții-reclamanți este aceea ca datoria pe care deținătorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în conexiune, să aibă legătură, să fie prilejuită de acesta, să fie deci un „debitum cum re iuctum”.
Văzând îndeplinite condițiile dreptului de retenție în favoarea pârâților-reclamanți, instanța de fond a admis cererea acestor și a stabili în favoarea pârâților-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) un drept de retenție asupra imobilului-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., arătat mai sus, până la plata integrală a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de modificare și îmbunătățire.
Conform art. 274 Codul de procedura civila, instanța de fond a obligat pârâții-reclamanți la plata sumei de 19,03 lei către reclamantul-pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar și pe reclamantul-pârât la plata sumei de 546,5 lei către pârâții-reclamanți, reprezentând timbru judiciar, onorariu expert (fila 84) și onorariu notar (fila 53). În temeiul art. 276 Codul de procedura civila, instanța a compensat cheltuielile de judecată datorate de către părți până la limita sumei de 19,03 lei, rămânând în sarcina reclamantului-pârât obligația de a plăti pârâților-reclamanți suma de 527,47 lei.
Potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materia civilă, văzând că pârâții-reclamanți au beneficiat de ajutor public judiciar în cuantum de 1702 lei, instanța de fond a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 1611 lei către stat aferentă pretențiilor admise, cu titlu de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru acordat pârâților-reclamanți.
În vederea urmăririi executării obligației reclamantului-pârât de a achita suma de 1611 lei către stat, copie după prezenta hotărâre s-a comunicat către Administrația Finanțelor Publice a municipiului P..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Ca și prim motiv de recurs se arată faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit că raportul juridic de drept civil supus judecății și existent între părțile în litigiu ar fi unul de comodat (împrmut de folosință) în accepțiunea art. 1560 cod civil deși între părți nu s-a încheiat niciun contract de comodat sau vreun înscris sub semnătură privată în acest sens. Intimații au avut doar calitatea de tolerați.
Instanța de fond își motivează soluția pe dispozițiile art. 1574 Cod civil, stabilind dreptul de retenție al comodatarului până la plata cheltuielilor extraordinare, necesare și urgente făcute pentru conservarea imobilului fără a se dovedi cheltuielile făcute de intimați și care – afirmă recurentul – ar fi, de fapt, cheltuieli voluptorii, pe riscul lor și fără acordul său.
În mod greșit a fost obligat la plata contravalorii îmbunătățirilor și modificărilor aduse imobilului așa cum în mod greșit s-a reținut un drept de retenție în favoarea intimaților.
Instanța de fond nu a reținut din probatoriul administrat faptul că unele materiale folosite de intimați îi aparțineau, fiind depozitate în curtea imobilului (balast, grinzi, căpriori, etc).
Al doilea motiv de recurs privește obligarea sa la plata ajutorului public judiciar acordat intimaților, făcând o aplicare greșită a art. 18, 19 OUG 51 din 2008.
Al treilea motiv de recurs privește faptul că nu a fost convocat la expertiza G..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.
Recursul a fost formulat și motivat în termen, semnat, legal timbrat la primul termen de judecată,conform rezoluției instanței de control judiciar.
Intimații B. T. și M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului. Arată intimații faptul că înțelegerea existentă între părți era cunoscută de săteni. Se arată faptul că instanța de fond a apreciat corect probatoriul administrat în cauză. Avizele de expediție invocate de recurent fac dovada doar a faptului că a transportat o . materiale (fiind șofer de profesie) și nu era proprietarul acelor materiale.
Cheltuielile făcute de intimați au fost de conservare și întreținere a imobilului, evitându-se astfel autodemolarea.
Celelalte două motive de recurs sunt evident nefondate, instanța de fond făcând o corectă aplicare a OUG 51 din 2008 iar recurentul reclamant fiind convocat la lucrarea efectuată de expert.
La dosar s-a administrat proba cu acte, acestea fiind depuse în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către reclamant este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Recurentul este nemulțumit de sentința dată la fond, formulând următoarele critici:
- faptul că nu suntem în prezența unui contract de comodat;
- faptul că intimații au făcut cheltuieli voluptorii la imobil și nu cheltuieli extraordinare, necesare și urgente făcute pentru conservarea imobilului;
- reținerea greșită a dreptului de retenție în favoarea intimaților;
- obligarea sa – în mod eronat la plata ajutorului public judiciar acordat intimaților
- faptul că nu a fost convocat la efectuarea expertizei G..
Recurentul contestă existența vreunui contract de comodat, arătând faptul că nu a existat niciun act perfectat de părți în acest sens.
Contractul de comodat este un contract prin care una dintre parti, numita comodant, transmite in folosinta temporara si gratuita unei alte parti, denumite comodatar, un bun determinat cu obligatia ca aceasta din urma sa-l inapoieze, in individualitatea sa, comodantului.
Faptul că nu există un act care să cuprindă înțelegerea părților nu are nicio relevanță atâta timp cât o eventuală înțelegere nu trebuie să îndeplinească vreo anumită formă; mai mult contractul se încheie solo consensu în situația în care bunul ce formează obiectul contractului se află deja în mâinile comodatarului.
În cauza de față toți martorii audiați – mai putin A. I. ce nu cunoștea nimic cu privire la acest aspect – au arătat faptul că a existat o înșelegere între frați în sensul folosirii imobilului. Pentru considerentele expuse tribunalul reține faptul că, în mod corect, instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 150-1575 Codul Civil.
În ceea ce privește contestarea caracterului de cheltuieli urgente efectuate de pârâții intimați cu imobilul, tribunalul reține faptul că, astfel cum reiese din raportul de expertiză precum și din declarațiile martorilor audiați, pârâții intimați au efectuat lucrări de îmbunătățire, respectiv de modificare a imobilului, având acordul reclamantului recurent (dacă din declarațiile primilor doi martori reiese acest lucru cu evidență, din celelalte două declarații acest lucru se poate deduce - faptul că în toți acești ani au fost efectuate aceste lucrări, faptul că reclamantul a fost la imobil și nu a existat o opoziție a acestuia).
Pentru aceste motive, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea recurentului la plata contravalorii acestor îmbunătățiri, reținând că reclamanții (din cererea reconvențională) au făcut investiții necesare și nu voluptorii. Astfel, aceste cheltuieli efectuate nu au caracterul unor cheltuieli voluptorii, singurele ce nu se restituie datorită faptului că sunt făcute pentru simpla plăcere a posesorului (edificate strict pentru confortul său și al familiei sale, și nu pentru menținerea mobilului pentru a nu se degrada).
În consecință și acest motiv de recurs este nefondat. Se mai impune sublinierea faptului că instanța de fond a explicat motivul pentru care acele avize de expediție precum și cele declarate de martorul C. nu au putut fi avute în vedere. Astfel, avizele de expediție nu fac nicio dovadă asupra faptului că eventualele bunuri transportate ar fi în proprietatea recurentului, relevantă fiind și profesia acestuia. Mai mult decât atât materiale despre care face vorbire martorul C. sunt din cursul anului 1996 în timp ce avizele de expediție sunt dintr-o perioadă ulterioară.
În ceea ce privește dreptul de retenție, trebuie reținut că acesta este un mijloc specific de garantare a obligațiilor constând în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa până ce debitorul nu-i plătește tot ce îi datorează în legătură cu acel bun. Cu titlu de exemplu, se bucură de un drept de retenție, potrivit legii, locatarul asupra bunului închiriat, până la plata despăgubirilor ce-i sunt datorate de proprietar potrivit legii.
Dreptul de retentie este un mijloc de garantare a obligatiilor, reprezentand uneori si o forma de manifestare a exceptiei de neexecutare si consta in dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat in detentia sa, pana la ce debitorul nu-i plateste ceea ce ii datoreaza in legatura cu acel bun. In consecinta, nu poate fi instituit un drept de retentie in favoarea paratului . evacuare promovata de reclamant impotriva sa, in cazul in care nu exista un raport juridic obligational intre ei, respectiv reclamantul nu este debitorul paratului. În speță, însă, există o astfel de conexiune materială sens în care este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, deciziile nr. 2018/02.11.1992, 484/11.02.2003, 1902/27.03.2003 .
Având în vedere această configurație juridică a dreptului de retenție, condiția esențială invocării sale este acea ca datoria pe care deținătorul bunului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul și să fie prilejuit de acesta – condiție îndeplinită în cauză (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 1916 din 3 iunie 2008 și decizia nr. 390 din 26.04.2010, Curtea de Apel Timisoara).
Ca drept real imperfect, dreptul de retenție reprezintă o garanție pur pasivă în virtutea căreia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv până ce proprietarul bunului îi restituie sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun – așa cum a reținut și ÎCCJ, Secția I civilă, decizia nr. 3088 din 3 iunie 2013.
Pentru considerentele expuse, în mod corect instanța de fond a stabilit în favoarea pârâților-reclamanți B. T. și R.-B. M. (fostă A.) un drept de retenție asupra imobilului-construcție de locuit cu anexe gospodărești, situat în comuna Tătăruși, ., arătat mai sus, până la plata integrală a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de modificare și îmbunătățire.
În ceea ce privește convocarea la lucrarea efectuată de expertul G. instanța de control judiciar reține faptul că, astfel cum reiese din dosarul de fond, fila 94, reclamantul recurent a fost convocat la adresa indicată de acesta la momentul formulării cererii de chemare în judecată, semnând în acest sens de primire, motiv pentru care acest motiv de recurs este nefondat.
Mai mult decât atât, acest aspect trebuia invocat la următorul termen de judecată după comunicarea lucrării.
În ceea ce privește nemulțumirea acestuia asupra aplicării greșite a dispozițiilor art. 18 și 19 OUG 51 din 2008 instanța de control judiciar reține faptul că și acest motiv de recurs este neîntemeiat raportat la soluția dată în cererea reconvențională. Astfel, atâta timp cât pârâților intimați le-a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru legiuitorul a prevăzut – în cuprinsul ordonanței menționate – faptul că, „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”. Exact în această modalitate s-a pronunțat și instanța de fond.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de pârâtul B. M. împotriva sentinței civile nr. 2322/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria P., urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Față de soluția dată, de cererea intimaților, de dispozițiile art. 274 C.pr.civ. și de dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar, tribunalul va obliga recurentul B. M. la plata către intimatul B. T. a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor depuse în original nr. 391 din 2.10.2013, 386 din 17.09.2013 și 3011 din 2.10.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul B. M. împotriva sentinței civile nr. 2322/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Obligă recurentul B. M. la plata către intimatul B. T. a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2013.
Președinte, I. D. | Judecător, C. R. | Judecător, G. C. |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 28.11.2013
JUD. FOND – I. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2261/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2147/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
