Fond funciar. Decizia nr. 1078/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1078/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 41527/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 30 Aprilie 2013

PREȘEDINTE – I. C.

JUDECĂTOR – A. C.

JUDECĂTOR – M. M.

GREFER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1078/2013

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către C. L. Dagâța De Fond Funciar împotriva sentinței civile nr._ din 11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind H. E., C. Județeana Iași De Fond Funciar, având ca obiect fond funciar obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr._/11.06.2012, Judecătoria Iași a dispus următoarele:

„Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta H. E., în contradictoriu cu pârâtele C. L. Dagâța de Fond Funciar și C. Județeană de Fond Funciar;

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene, așa cum a fost formulată;

Dispune obligarea Comisiei Locale Dagâța la înaintarea întregii documentații aferente cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1700 mp teren, situat în intravilanul comunei Dagâța, formulată de moștenitorii autorului O. I.N..

Respinge cererea de obligare a Comisiei Județene de Fond Funciar la emiterea titlului de proprietate ca fiind prematur formulată;”

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii:

●Este de esența reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenului faptul că, potrivit legii, calitatea procesuală pasivă o are C. de fond funciar - locală și județeană – cap. II- art. 5-6 din Regulament.

●Este de asemenea de esența reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor faptul că, potrivit legii, C. L. de fond funciar – „înaintează și prezintă spre aprobare și validare Comisiei Județene situații definitive împreună cu documentația necesară…”.

●Din această perspectivă, raportat la înscrisurile depuse de reclamantă și la prezentul proces exprimată de C. L. fond funciar Dagâța – prin adresa comunicată instanței și înregistrată la grefă în data de 03.05.2012 prin care se arată că documentația se află la C. Județeană nu se poate concluziona decât că documentația aferentă suprafeței de 1700 mp – solicitată de reclamanta H. E. trebuie să fie înaintată către C. Județeană.

Raportat la dispozițiile legii 18/1991 – republicată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene cu privire la solicitarea „privind eliberarea titlului”, cu motivarea că textul art. 36 al. 1 din HG 890/2005 reglementează emiterea titlului(și nu eliberarea sa) prezenta instanță subliniază că, potrivit legii, comisiile de fond funciar au calitate procesuală pasivă în toate cererile privitoare la procedura administrativă prealabilă, neavând consistență juridică și fiind vădit invocată cu rea-credință excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Județene „cu privire la capătul de cerere privind eliberarea titlului”.

Pentru aceste considerente, această excepția va fi respinsă ca fiind vădit neîntemeiată.

Pe cale de consecință, acțiunea va fi admisă, cu efectul obligării Comisiei Locale Dagâța de fond funciar la înaintarea întregii documentații aferente cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1700 mp teren, situat în intravilanul comunei Dagâța, formulată de moștenitorii autorului O. I.N..

Privitor la cererea de obligarea a Comisiei Județene la emiterea titlului de proprietate, potrivit art. 5 și art. 6, din Regulament aceasta va fi respinsă ca fiind prematur formulată, dat fiind că în speță nu s-a făcut dovada că ulterior înaintării documentației, C. Județeană a refuzat emiterea titlului.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs C. Comunală Dagâța pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A motivat în esență recurenta, că în mod greșit instanța de judecată nu a dat ceea ce s-a cerut în solidar de la cei doi pârâți ( și C. Județeană de Fond Funciar Iași) și a obligat doar C. L. de Fond Funciar Dagâța la a face altceva.

Instanța nu a cerut reclamantei să facă dovada calității sale de moștenitor după defunctul O. I. N. și nici cea a calității de reprezentant/împuternicit pentru ceilalți moștenitori.

De la autorul defunct O. I. N. suprafața de 1,50 ha. a fost dusă la O. N. V., întreaga documentație care a stat la baza titlului de proprietate nr._/2002 se află la C. Județeană de Fond Funciar Iași, iar pentru suprafața de teren revendicată nu a fost formulată nici o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Reclamanta nu s-a adresat mai întâi Comisiei Comunale Dagâța, unde avea obligația să depună documentația prevăzută de lege pentru a fi înaintată la C. Județeană de Fond Funciar Iași; în plus reclamanta nici nu este îndreptățită la această reconstituire, pentru defunctul O. I. N. fiind reconstituit dreptul de proprietate (TP_/2002). Reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada proprietății terenului intravilan în suprafață de 1700 mp.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul Iași constată fondat recursul promovat în cauză în limita următoarele considerente:

Potrivit adeverinței provizorii de proprietate nr. 354/11.08.1999, reclamantei H. E. împreună cu O. P., O. M., D. A. și O. D., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,86 ha. teren pe raza comunei Dagâța, Județul Iași.

Titlul de proprietate a fot emis în beneficiul persoanelor de mai sus pentru întreaga suprafață de teren menționată în adeverința: T.P._/2002.

Pentru suprafața de teren de 1700 mp., reclamanta nu a făcut dovada că are vreo validare în prevederea legilor fondului funciar. Este adevărat că suprafața de teren, potrivit documentației de la dosar, solicitată inițial a fost de 3,03 ha. însă reconstituirea s-a depus numai în limita suprafeței de 2,86 ha. Nu s-a făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire în condițiile legii, iar în lipsa unei asemenea cereri pentru suprafața de teren de 1700 mp., reclamanta nu poate solicita instanței de judecată obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Dagâța la înaintarea documentației pentru această suprafață de teren.

Față de aceste considerente, instanța va admite recursul și va modifica hotărârea în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C. Comunala Dagata pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr._/11.06.2012 pronunțata de Judecătoria Iași, sentința pe care o modifica in parte, in sensul ca:

Respinge acțiunea promovata de reclamanta H. E. in contradictoriu cu parata C. Comunala Dagata pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

Menține dispozițiile instanței cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene Iași de fond funciar si la respingerea acțiunii ca prematura împotriva acestei parate.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica azi, 30.04.2013.

Președinte,

C. I.

Judecător,

M. M.

Judecător,

C. A.

Grefier,

G. I.

Red: M.M.

Tehn. H.C.

Ex.2/12.09.2013

Judecător fond: B. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1078/2013. Tribunalul IAŞI