Fond funciar. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 5879/866/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 141/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de către C. Județeana Iași De Aplicare A Legii Nr.18/1991 împotriva sentinței civile nr. 1332/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimat fiind A. C., având ca obiect fond funciar, rectificare TP.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.11.2011 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamantul A. C. a chemat în judecată pe pârâta C. județeană Iași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/20.10.1994 în sensul de a se trece numărul corect al percelei suprafeței de 5332 mp teren din tarlaua 24, adică 338/1/2 în loc de 358/1/2.
În motivarea cererii reclamantul arată că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,71 ha teren pentru care s-a emis titlul menționat.
În acest titlu este trecută o suprafață de 5332 mp teren ca fiind în tarlaua 24 ., însă în baza de date a OCPI această suprafață figurează ca fiind în ..
Prin sentința civilă nr. 1332 din 27.04.2012 Judecătoria P. a admis, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamantul A. C., domiciliat în ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta C. județeană Iași.
A dispus rectificarea titlului de proprietate nr._ din 20.10.1994 eliberat pe numele A. T. C., în sensul că:
1. Numele corect al titularului este „A. T. C.” și nu „A. T. C.”
2. Dispune rectificarea vecinului din partea de nord a suprafeței de 5332 mp teren situată în T 24, ., acesta fiind P 358/1/3 și nu P 348 așa cum în mod eronat apare în titlu.
A omologat raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul B. C..
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1247,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A reținut următoarele considerente:
La data de 20.10.1994 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele A. T. C. pentru suprafața de 1,71 teren, din care o suprafață de 5332 mp situată în tarlaua 24 ..
Conform copiei actului de identitate aflat la dosar ( f. 53 ) numele corect al reclamantului este A. T. C. și nu A. T. C..
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul B. C. a arătat că datele de identificare ale suprafeței de 5332 mp teren au fost corect înscrise în titlul de proprietate, mai puțin vecinul din partea de nord, acesta fiind în mod corect P 358/1/3 și nu P 348 așa cum apare în titlu.
Față de cele reținute, instanța constată că în titlul de proprietate contestat au fost înscrise mențiuni eronate, impunându-se rectificarea acestuia, astfel că va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și va dispune rectificarea titlului de proprietate în sensul înscrierii corecte a numelui reclamantului și vecinului din partea de nord a suprafeței de 5332 mp teren din tarlaua 24 ..
În baza dispozițiilor art. 274 cod proc. civ. pârâta căzută în pretenții va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 1247,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de expert ).
Împotriva acestei sentințe in termen legal a declarat recurs C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași care a formulat următoarele critici:
Susține recurenta că nu are culpă pentru stabilirea amplasamentului in accepțiunea art. 274 cod pr.civilă. Solicită un punct de vedere Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Iași.
A solicitat și judecata in lipsă.
Recursul este nefondat.
Critica recurentei în privința culpei sale procesuale este nefondată.
Dacă este acceptat că acțiunea in rectificare titlu de proprietate nu poate fi formulată decât in contradictoriu cu emitentul titlului de proprietate, atunci admiterea acțiunii reclamantului face aplicabilă disp. art. 274 Cod pr.civilă, adică și prezumția absolută inserată in acest text a culpei procesuale a părții care a pierdut litigiul. Din întreaga economie a dispozițiilor Legii 18/1991 si a H.G.890/2005 rezulta obligația de coordonare si control a Comisiilor județene asupra activității comisiilor comunale ( a se vedea in mod special art. 6 din H.G.890/2005) ceea ce face comisia județeana responsabila nu numai pentru ineficienta exercitării propriilor atribuții ci si pentru ineficienta atribuțiilor celor din subordinea sa.
În temeiul art. 312 alin 1 cod pr.civilă Tribunalul va respinge recursul, va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr. 1332/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2013
Președinte, Doinița T. | Judecător, I. D. | Judecător, C. D. |
Grefier, G. I. |
Red. și tehn./T.D./18.03.2013/2 ex
Judecătoria P.: S. A. I.
← Fond funciar. Decizia nr. 140/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 143/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|