Fond funciar. Decizia nr. 1560/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1560/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 20379/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Iunie 2013

PREȘEDINTE – D. C.

JUDECĂTOR – T. DOINIȚA

JUDECĂTOR – F. E. C.

GREFER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1560/2013

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către C. E., H. R., H. G., H. C., H. N., C. E., H. R. împotriva sentinței civile nr._ din 21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind S. E., C. L. De Fond Funciar Golăiești, C. J.. De Fond Funciar Iași, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială t.p.; obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise de către intimat, s-a amânat pronunțarea pentru 13.06.2013 și apoi pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de fața, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.06.2011, sub nr._ reclamanta S. E. a formulat, în contradictoriu cu pârâții H. N., C. E., H. R., H. I., C. L. de fond funciar Golăiești, C. Județeană de fond funciar Iași cerere prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/29.04.2002 emis pe numele H. V. pentru suprafața de 3805 mp compusă din 3710 mp și 95 mp, obligarea Comisisei locale de fond funciar Golăiești la punerea în posesie cu suprafața totală de 1,51 ha teren din care 3805 mp compusă din 3710 mp și 95 mp, obligarea Comisiei județene de fond funciar Iași la emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 42 din Legea 1/2000 introdus prin Titlul VI art.1 pct.43 din Legea nr.247/2005.

În motivarea de fapt a plângerii, reclamanta a arătat că numitul H. N., prin sentința civilă nr._/2002 a fost obligat să îi lase numitului S. I. suprafața de 3805 mp.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Pârâții H. N., C. E., H. R., H. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, având în vedere că acesta este neîntemeiată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Prin sentința civilă nr._ din 21.12.2012 Judecătoria Iași a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. E., domiciliată în ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții H. N., C. E., H. R., domiciliați în ., C. locală de fond funciar Golăiești, C. Județeană de fond funciar Iași.

A dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr._/29.04.2002 emis pe numele H. V. pentru suprafața de 3634 mp, conform raportului de expertiză judiciară anexat la dosarul cauzei.

A obligat C. L. de fond funciar Golăiești la punerea în posesie a reclamantei cu suprafața de 1,51 mp teren situat în intravilanul satului Golăiești în care se cuprind și cei 3634 mp, la întocmirea documentației și înaintarea acesteia către C. Județeană de fond funciar Iași în vederea emiterii titlului de proprietate.

A obligat C. Județeană de fond funciar Iași să emită titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 1,51 mp teren situat în intravilanul satului Golăiești.

A obligat reclamanta la plata către expert G. C. a sumei de 500 lei reprezentând diferență onorariu expert.

A reținut instanța de fond următoarele considerente:

Pârâții dețin titlul de proprietate nr._ eliberat pe numele lui H. N. V. prin care se arată că moștenitorilor acestuia li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 0,6316 ha teren situat în zona alată în litigiu.

Din raportul de expertiză întocmit de domnul expert G. C. rezultă faptul că pârâții dețin suprafața totală de 7034 mp.

Luând în considerare titlul de proprietate al pârâților rezultă faptul că aceștia dețin suprafața de 718 mp în plus, justificând acest lucru prin mutarea gardului din partea de vest cu acordul vecinului. În rolul agricol H. V. figurează cu suprafața de 0,10 ha curți, 0,24 ha arabil, reprezentând în total 0,34 ha. Având în vedere aceste aspecte, rezultă faptul căă pârâților li s-a reconstituit o suprafață de 0,2916 ha pentru care nu sunt documente dar a fost menționată în titlul de proprietate. Adunând acestaă suprafață de 2916 mp la suprafața de 718 mp pe care pârâții o dețin tot în plus, după cum rezultă din raportul de expertiză, reiese o suprafață de 3634 mp, pe care pârâții o dețin practic fără un suport legal.

Având în vedere aceste aspecte, precum și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care arată că suprafața de 3634 mp este prevăzută în titlul de proprietate dedus judecății, instanța urmează a admite în parte cererea de chemare în judecată și a anula în parte titlul de proprietate nr._ emis pe numele H. V. pentru suprafața de 3634 mp, conform raportului de expertiză judiciară existent la dosar.

Instanța reține că din adeverința cu nr. 480 din 16.03.1998 rezultă faptul că moștenitorilor lui S. G. li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,76 ha.

În anul 1991 S. I., soțul reclamantei, împreună cu ceilalți moștenitori ai defunctului S. G. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul situat pe raza comunei Golăiești conform certificatului nr. 6398/10.10.1992 emis de Filiala Arhivelor Statului Iași, fiind validați de către C. Județeană de fond funciar Iași cu suprafața totală de 1,76 ha teren în intravilan.

În cursul anului 2002 S. I. a formulat o cerere de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. 7869/2002 soluționat prin sentința civilă nr._/2002. Prin această sentință civilă pârâta C. locală de fond funciar Golăiești a fost obligată să înainteze documentația aferentă Comisiei Județene de fond funciar Iași și aceasta să elibereze numitului S. I. titlul de proprietate pentru suprafața de 1,51 ha.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. i H.G. nr. 890/2005 „Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale (...) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin”.

Procedura de punere în posesie este amănunțit prevăzută de art. 33-35 HG nr. 890/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 din același act normativ: „Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate (...)”.

Potrivit dispozițiilor art. 73-75 HG.890/2005 obligația de punere în posesie și înaintare a documentației, precum și obligația de înmânare a titlului de proprietate revine Comisiei Locale de fond funciar pe raza căreia se află terenul, în speță, Comisiei locale de fond funciar Golăiești, desemnată ca atare în hotărârea de validare, iar obligația de emitere a titlului de proprietate revine Comisiei Județene Iași de fond funciar.

Așadar, coroborând textele de lege citate cu situația de fapt instanța apreciază că nu există argumente sau impedimente care să o dispenseze pe aceasta de obligația în sine sau care să excludă culpa sa în întârzierea în executare.

Potrivit circumstanțelor de fapt și de drept arătate mai sus, instanța constată că pretențiile reclamantei, raportat la pârâtele indicate anterior, sunt întemeiate și urmează să le admită, obligând C. locală de fond funciar Golăiești, să efectueze punerea în posesie a reclamantei cu privire la suprafața de 1,51 ha teren situat în intravilanul satului Golăiești, în care se cuprind și cei 3634 mp despre care s-a făcut vorbire în paragrafele precedente, să întocmească documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate și să o înainteze Comisiei Județene de fond funciar Iași și C. Județeană de fond funciar Iași să emită titlul de proprietate cu privire la suprafața de 1,51 ha teren situat în intravilanul satului Golăiești, după primirea documentației de la C. locală de fond funciar Golăiești.

De asemenea, instanța urmează a obliga reclamanta la plata către domnul expert G. C. a sumei de 500 lei reprezentând diferență onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs parații C. E., Hutanu R., H. N. cu următoarele critici:

Nelegal a admis instanța cererea reclamantei în condițiile în care s-a probat lipsa coparticipării procesuale pasive în cauză. La fila 45 dosar se consemnează declarația reclamantei prin care aceasta precizează că renunță la judecata în contradictoriu cu H. I. deoarece nu cunoaște domiciliul acestuia. Titlul de proprietate a fost emis pe numele lui H. V. față de care H. I. are calitatea de moștenitor.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1,51 ha teren menționat în sentința civilă nr._/2002 a fost recunoscut pentru S. I., moștenitor după S. G.. Cererea privind anularea actelor ce se pretinde că încalcă dreptul de proprietate al autorului reclamantei urma a fi promovată de toți moștenitorii acestuia.

Invocă lipsa interesului in promovarea cererii de chemare in judecată. Sentința prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate nu a avut ca finalitate emiterea unui titlu de proprietate, dreptul pe care reclamanta-intimată își întemeiază cererea nu este la acest moment consolidat. Nu s-a probat faptul că sentința civilă nr._/2002 nu ar putea fi pusă în executare motivat de existența vreunui alt titlu de proprietate iar faptul că validarea dreptului de proprietate pentru S. G. s-a dispus pentru suprafața de 1,76 ha teren este irelevantă câtă vreme cererea acestuia a fost admisă de instanță doar pentru suprafața de 1,51 ha teren.

Asupra fondului cauzei recurenții susțin că magistratul fondului își întemeiază soluția pe expertiza tehnică efectuată de către expert G. C., lucrare cu un evident caracter pro causa și care nu respectă și nu verifică susținerile pârâților precum și actele aflate la dosar. Se pornește nelegal de la premisa existenței unui singur rol agricol în condițiile în care verificarea înscrisurilor probează împrejurarea că titlul de proprietate în litigiu vizează reconstituirea dreptului atât cu privire la rolul agricol al lui H. V. cât și cu privire la rolul agricol al bunicului, H. N.. Cele două proprietăți se găseau situate în aceeași curte, diferența făcând-o doar numerele de rol agricol, însumarea suprafețelor cu care aceștia figurează in rolul agricol dovedește un total de 0,90 ha teren, mult superior suprafeței de 6316 mp reconstituit in intravilan prin titlul contestat.

Raportul de expertiză, incomplet, de altfel, nu are valoarea unui mijloc absolut de probă.

Instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de rol activ prev. de art. 129 pct. 5 Cod pr. civilă.

C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în raport de dispozițiile art. 5 lit. i) și art. 34 alin 4) din H.G. 890/2005 să se constate, in ipoteza admiterii recursului, că nu are culpă procesuală.

A solicitat și judecata în lipsă.

Intimata S. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței, susține că sentința este legală și temeinică, corect a stabilit instanța de fond că prin emiterea titlului de proprietate au fost încălcate dispozițiile sentinței civile nr._/2002. Expertiza topografică a fost solicitată de către pârâți.

Au fost depuse înscrisuri.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează.

Cererea de chemare in judecată a învestit instanța cu cererea de constatare nulitate absolută a titlului de proprietate nr._/2002 eliberat pe numele H. V., fiind indicați în calitate de pârâți H. N., C. E., H. R., H. I..

La termenul din 25.10.2011, motivat de restituirea citațiilor adresate pârâților cu mențiunea destinatar necunoscut in localitate instanța a stabilit in sarcina reclamantei obligația de a indica în termen procedural adresele actuale ale pârâților sub sancțiunea suspendării judecății cauzei în temeiul art. 1551 Cod pr. civilă. La termenul acordat -22.11.2011 - au fost indicate adresele de domiciliu ale pârâților H. N., H. R., C. E.. Reclamanta a declarat că renunță la judecata în contradictoriu cu H. I. întrucât nu cunoaște adresa acestuia. Instanța de fond nu a luat act de declarația de renunțare la judecată explicit. I-a dat curs, insă, prin continuarea judecății fără citarea pârâtului H. I., începând cu termenul din 22.11.2011 acesta nu mai figurează în conceptul de citare. Aceasta deși prin întâmpinarea depusă la data de 13.01.2012 H. I. figurează in lista intimaților titulari ai acesteia, cu domiciliul indicat în Iași, .. 10, ., at.1, . fost citat la această adresă.

Excepția de lipsă coparticipare procesuală pasivă invocată de către recurenți este întemeiată.

Împrejurarea că reclamanta a afirmat in fața instanței de fond că nu cunoaște domiciliul pârâtului H. I. nu constituie un argument pentru excluderea din proces a acestuia, deși este moștenitor al titularului titlului de proprietate a cărui nulitate se invocă. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a probat minime diligențe pentru aflarea domiciliului pârâtului, care a și fost indicat ulterior, prin întâmpinare. De altfel, pentru ipoteza în care reclamantul ar fi făcut tot ceea ce-i stă în putință pentru aflarea domiciliului pârâtului, fără un rezultat, erau incidente dispozițiile art. 95 alin 1 Cod pr.civilă în temeiul cărora se putea dispune citarea prin publicitate.

Procedând in acest mod instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al pârâtului H. I., acesta nu a avut posibilitatea de a-și formula apărări in relație cu pretenția expusă prin cererea de chemare in judecată. Drepturile sale procesuale au fost anihilate inclusiv prin aceea că, deși chemat in judecată, in privința sa nu s-a pronunțat o soluție, declarația de renunțare la judecată nu a făcut obiectul unei încheieri pronunțate de judecătorie in condițiile art. 246 alin 2 Cod pr.civilă, împotriva căreia să aibă posibilitatea de exercitare a unei căi de atac.

Cu toate acestea, reținând că, în fapt, s-a dat curs acestei renunțări la judecată prin excluderea paratului H. I. din proces, judecata a continuat nelegal doar cu ceilalți pârâți câtă vreme viza dreptul de proprietate ce face obiectul titlului de proprietate nr._/29.04.2002, drept comun al pârâților in calitatea lor de moștenitori coindivizari ai titularului H. N. V., in înțelesul art. 47 Cod procedură civilă. Având in vedere raportul juridic in care se află succesorii numitului H. V., de indiviziune, acesta obligă la respectarea lui și in plan procesual, unde, pluralitatea titularilor dreptului de proprietate se impune a fi simetric reflectată în pluralitatea de pârâți.

Pentru aceste motive Tribunalul constată fondată excepția lipsei coparticipării procesuale pasive invocată de către recurenți, motiv pentru care in temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin 3 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica in parte sentința recurată, va respinge acțiunea formulată de către reclamantă in contradictoriu cu pârâții C. E., H. R., H. N. C. si H. G. in calitate de moștenitori ai lui H. N., pentru lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii.

Motivul de recurs cercetat și soluția impusă de constatarea temeiniciei acestuia face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs formulate câtă vreme privesc acțiunea opusă recurenților, și care, prin admiterea recursului va fi respinsă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate in măsura in care nu contravin prezentei decizii.

Va fi respinsă cererea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecata, pentru care nu s-au depus dovezi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de parații C. E., Hutanu R., H. N. si continuat de moștenitorii acestuia H. N. C. si H. G. împotriva sentinței civile_ din 21.12.2012 pronunțata de Judecătoria Iași, sentința pe care o modifica in parte.

Respinge acțiunea formulata de reclamanta S. E. in contradictoriu cu paratii C. E., Hutanu R., H. N. C. si H. G. in calitate de moștenitori ai lui H. N., pentru lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate in măsura in care nu contravin prezentei decizii.

Respinge cererea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecata ca nedovedita.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica azi 20.06.2013.

Președinte,

C. D.

Judecător,

Doinița T.

Judecător,

E. C. F.

Grefier,

G. I.

RED. ȘI TEHN./T.D./5.09.2013/2 EXEMPLARE

JUDECĂTORIA IAȘI – C. S. - E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1560/2013. Tribunalul IAŞI